Decizie de concediere emisă fără
respectarea dispoziţiilor art. 69 alin. 3 Codul muncii. Sancţiuni.
Codul muncii, art. 69 alin. 3, art. 78
În litigiul pendinte judecăţii,
recurenta nu a respectat condiţiile prevăzute de art. 69 alin.3 Codul muncii,
context în care s-a apreciat că prima instanţă a procedat în mod corect la
aplicarea sancţiunii reglementată de art. 78 Codul muncii, dispunând anularea
deciziei de concediere contestată în cauză.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 3492 din 22
octombrie 2012.
Curtea de Apel Ploieşti a fost
investită în dosarul nr. 6598/105/2011 cu soluţionarea recursului declarat de
intimata SNTFM CFRM SA, în contradictoriu cu contestatoarea R.C., împotriva
sentinţei civile nr. 1169/13.02.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, prin
care s-a admis contestaţia formulată de R.C. şi s-a anulat decizia nr.
C12.1/3168 din data de 05.07.2011 emisă
de intimată, fiind repuse părţile în situaţia anterioară actului de concediere.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus
reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior, fiind obligată
intimata să plătească, contestatoarei o despăgubire egală cu salariile
indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi
beneficiat contestatoarea până la data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a reţinut că, potrivit actelor dosarului, contestatoarea Roşu Cristina
a devenit salariata intimatei Societatea Naţională de Transport Feroviar de
Marfă „CFR Marfă” SA la data de 01.05.1999, în temeiul contractului individual
de muncă nr. M.7.a.1/754/596/01.05.1999, prestând activitate în meseria de
magaziner tranzit la locul de muncă Staţia Ploieşti Triaj.
Urmare a Programului de restructurare şi
reorganizare a CFR Marfă SA, aprobat prin Hotărârea AGA nr. 8/06.05.2011
(programul de concediere colectivă), prin decizia nr.CI2.1/3168 din data de
05.07.2011 s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art.
65 alin. 1 din Codul Muncii, începând cu data de 08.07.2011.
În conformitate cu art. 5 din decizia
contestată, a constatat tribunalul,
intimata a menţionat ca şi criterii ce au stat la baza concedierii
faptul că au fost desfiinţate o parte din posturile de natura celui deţinut de
contestator, precum şi că salariata ar fi obţinut rezultate slabe la
verificarea profesională periodică.
În acord cu dispoziţiile art. 69 alin. 3 din
Codul Muncii, a reamintit tribunalul, criteriile pentru departajarea
salariaţilor în situaţia concedierii colective prevăzute de contractele
colective de muncă se aplică după
evaluarea obiectivelor de performanţă.
Tribunalul a constatat că intimata nu a făcut
nicio dovadă din care să rezulte că ar fi întreprins vreun fel de măsuri pentru
evaluarea propriilor salariaţi sub aspectul competenţei profesionale, respectiv
al obiectivelor de performanţă, limitându-se să aplice în mod unilateral
criteriile de natură socială prevăzute în Notificarea nr. 9582/09.05.2011.
În acest context, tribunalul a
apreciat că neluarea în considerare a
dispoziţiilor art. 69 alin. 3 din Codul Muncii constituie un motiv temeinic
pentru anularea deciziei contestate, cu atât mai mult cu cât societatea
intimată nu a desfiinţat toate posturile de magaziner tranzit din cadrul
Staţiei Ploieşti Triaj, ci doar o parte dintre acestea, după reorganizare,
statul de funcţii prevăzând un număr de 13 posturi de magaziner tranzit (faţă
de 15 posturi iniţial).
Împotriva sentinţei a declarat
recurs, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr.62/2011,
intimata SNTFM CFR Marfă SA, criticând-o ca nelegală din perspectiva cazurilor
de modificare reglementate de pct.8 şi 9 ale art. 304 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de
recurs s-a învederat că în mod greşit prima instanţă a stabilit că în cauză nu
au fost respectate disp. art. 69 alin. 3 C.proc.civ.
A precizat recurenta că
salariaţilor săi nu li se puteau aplica criteriile suplimentare reglementate de
art. 69 al.3 Codul muncii, deoarece obiectivele de performanţă nu erau
stabilite şi aduse la cunoştinţa angajaţilor la momentul concedierii, motiv
pentru care au fost aplicate criteriile stabilite în CCM pe anii 2011-2012.
A susţinut recurenta că a dovedit
prin actele depuse că reorganizarea societăţii a fost reală, efectivă şi
serioasă, decizia fiind astfel legală, conform prevederilor art.69 şi 76 Codul
muncii şi respectiv celor reglementate de art. 60 din CCM pe anii 2011-2012.
S-a solicitat admiterea
recursului, modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.
Intimata RC, reprezentată în
instanţă de avocatul ales, a solicitat prin concluziile orale formulate,
respingerea recursului ca nefondat, urmând a se lua act că nu solicită
cheltuieli de judecată.
La data de 22 octombrie 2012,
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat decizia nr. 3492, prin care a respins ca
nefondat recursul declarat de intimata SNTFM CFRM SA.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a
reţinut că în cauză nu pot fi validate criticile recurentei, având în vedere
că, în raport de data emiterii deciziei de concediere – 5.07.2011 –
dispoziţiile art. 69 al.3 Codul muncii, care impuneau pentru departajarea
salariaţilor, ca aplicarea criteriilor reglementate de alin. 2 lit. d al
aceluiaşi articol, să se realizeze după evaluarea analizării criteriilor de
performanţă, erau în vigoare, fiind introduse prin Legea nr.40/2011, publicată
în M.O. nr. 225 din 31.03.2011, act normativ intrat în vigoare la data de
30.04.2011.
Curtea a reamintit că textul de
lege menţionat a modificat criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate
la concedieri, în sensul trecerii pe primul plan a celui privind competenţa
profesională/realizările de la locul de muncă.
Conform noii dispoziţii legale,
numai după aplicarea acestui criteriu, intimata putea proceda la selecţia
salariaţilor care urmau a fi concediaţi prin utilizarea criteriilor de natură
socială, prevăzute de contractul colectiv de muncă şi de lege.
În pricina pendinte judecăţii, a
arătat Curtea, recurenta nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 69 alin. 3 Codul
muncii, aspect ce a fost corect constatat de către judecătorul fondului.
Curtea a reamintit că, potrivit
disp. art. 78 Codul muncii, concedierea dispusă cu încălcarea oricăreia dintre
condiţiile de fond sau de formă prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea
absolută.
În acest sens, Curtea
Constituţională a stabilit prin decizia nr.150/2010 că ambele condiţii, de fond
ori de formă constituie motive de ordine publică, de natură să atragă nulitatea
absolută a deciziei de concediere.
Raţiunea considerării ambelor categorii ca
fiind de ordine publică, a statuat instanţa de contencios constituţional, o
constituie faptul că în raportul de muncă ce se naşte, statul, prin politica
sa, trebuie să ocrotească partea aflată în situaţia de inferioritate economică.
Cum în speţă recurenta nu a
respectat condiţiile prevăzute de art. 69 al.3 Codul muncii, în mod corect, a
stabilit Curtea, prima instanţă a procedat la aplicarea sancţiunii reglementată
de art.78 Codul muncii, dispunând anularea deciziei de concediere contestată în
prezenta cauză.
În acest context, constatând
nerespectarea textului de lege menţionat, devine lipsită de relevanţă
susţinerea recurentei privind îndeplinirea celorlalte condiţii de fond şi de
formă, dispoziţia legiuitorului stabilind expres, prin art.78 Codul muncii,
menţionat în precedent, că cerinţa pentru valabilitatea deciziei de concediere
este ca toate condiţiile legale să fie respectate, nicidecum o parte dintre
acestea.
În considerarea acestor
argumente, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, Curtea a
procedat, în temeiul art. 312 al.1 C.proc.civ., la respingerea recursului ca
nefondat.
