avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Contract individual de muncă pe perioadă determinată. Decizie de încetare a contractului pentru expirarea duratei, iar nu cu titlu de sanctiune disciplinară
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 273/R din 29 ianuarie 2013
Prin sentinta civilă nr. 1313 din 12.09.2012 a Tribunalului Maramureş a fost admisă în parte contestatia formulată de reclamantul M.A.D. împotriva pârâtului Serviciul de Ambulantă Judetean Maramureş şi în consecintă s­a constatat nulitatea dispozitiei nr. 24 din 18/02.2011 emisă de pârât.
S­a dispus repunerea reclamantului în functia de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu­Marmatiei corespunzător dispozitiei nr. 29 din 30 ianuarie 2008;
A fost respinsă cererea privind anularea partială a procesului verbal nr. 275 din 15.02.2011, ca nefondată.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Potrivit contractului de muncă încheiat la data de 21.05.2001, reclamantul M.A.D. a fost angajat de pârâtul Serviciul de Ambulantă Judetean Maramureş pe postul de magaziner II la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, începând de la data de 21.05.2001.
Prin dispozitia nr. 29/30.01.2008 s­a dispus delegarea reclamantului în functia de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, începând cu data de 01.01.2008 până la clarificarea definitivă şi ocuparea pe durată nedeterminată a postului de tehnician IA la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, urmând ca acesta să exercite atributiile de serviciu conform fişei postului pentru activitatea de şef garaj auto.
În art. 3 al acestei dispozitii s­a stabilit că pe perioada exercitării acestei functii, d­nul M. preda gestiunea magaziei substatiei asistentului medical C.C., iar postul de magaziner I pe care reclamantul era încadrat se mentinea vacant pe durată determinată.
La data de 25 iunie 2008 s­a emis dispozitia nr. 169 privind comasarea gestiunilor din substatiile de ambulantă într­o singură gestiune la nivelul unitătii prin care s­a dispus desfiintarea gestiunilor de piese auto, materiale, mijloace fixe şi obiecte de inventar prin comasarea într­o singură gestiune la nivelul unitătii, precum şi mentinerea vacantei postului de magaziner ocupat de reclamant, pe durată determinată, până la expirarea perioadei cât acesta era delegat pe postul de tehnician IA, urmând ca la expirarea delegării să se clarifice situatia prin oferirea unui post la unitate sau aplicarea măsurii de încetare a activitătii, urmare a desfiintării postului ocupat, conform prevederilor art. 65 din Codul muncii.
Prin dispozitia nr. 24/18.02.2011 pârâtul Serviciul de Ambulantă Judetean Maramureş a dispus, începând cu data de 21.02.2011, încetarea atributiilor reclamantului de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, atributii stabilite în baza deciziei nr. 29/30.01.2008 şi, având în vedere că de la data de 01.07.2008 gestiunile de piese auto şi materiale din substatie au fost desfiintate, păstrându­se un singur post de magaziner la nivelul unitătii, a stabilit că reclamantul
M.A.D. va exercita în continuare functia de magaziner I la Statia Centrală de Ambulantă Baia Mare.
Dispozitia nr. 24/2011 mai mentionează că procesul verbal nr. 275/15.02.2011 constituie parte componentă a dispozitiei, iar cantitatea de combustibil constatată lipsă la autosanitarele de rezervă: 33,7 l benzină şi 24,87 l motorină, în valoare de 290,35 lei, se impută reclamantului.
Reclamantul a contestat dispozitia mentionată, apreciind că prin aceasta a fost sanctionat disciplinar şi, mai mult, că i s­au aplicat două sanctiuni, ceea ce contravine art. 265 alin. 2 Codul muncii.
Reclamantul a mai învederat că dispozitia nr. 24/2011 e lovită de nulitate absolută căci nu cuprinde temeiurile de drept în baza cărora s­a aplicat sanctiunea, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
Pârâtul a arătat că dispozitia nr. 24/18.02.2011 nu reprezintă o decizie de sanctionare şi doar un act emis de angajator în baza prerogativelor sale conferite de art. 40 al. 1 din Legea 53/2003, cuprinzând o măsură luată pentru buna functionare şi eficientizare a institutiei.
Însă, din cuprinsul dispozitiei nr. 24/18.02.2011 rezultă că emiterea ei a fost determinată de constatările consemnate în procesul verbal nr. 275/15.02.2011 privind lipsa de combustibili, completarea şi verificarea foilor de parcurs, întocmirea F.A.Z­urilor.
Procesul verbal nr. 275/15.02.2011 a fost întocmit, aşa cum reiese din continutul său, de o comisie de cercetare disciplinară care a constatat că şeful de garaj M.A.D. nu conducea zilnic evidentele F.A.Z.­urilor şi foilor de parcurs, efectua greşeli de calcul ale foilor de parcurs şi F.A.Z.­urilor, nu acorda categorii de drum în conformitate cu Ordinul MTTC nr. 14/1982 în foile de parcurs, fapt care a condus la diferente de consum normat, generând situatii de economie sau depăşiri eronate; nu verifica stocurile faptice din rezervor şi, în principal, ambulantele de rezervă care aveau lipsă de combustibil în perioadele în care stationau, nu şi­a îndeplinit atributiile de serviciu prin neîntocmirea şi neurmărirea unei cantităti de 61 l de motorină scoasă din rezervorul unei ambulante implicate într­un accident rutier.
Comisia de cercetare disciplinară a retinut că faptele constatate denotă neîndeplinirea de către reclamant a sarcinilor de serviciu conform fişei postului şi a propus anularea deciziei nr. 29/30.01.2008 şi revenirea la functia de bază, aceea de magaziner , precum şi imputarea cantitătii de combustibil.
Nota explicativă cerută reclamantului, dar şi temeiul de drept mentionat în dispozitia nr. 16 din 02.02.2011 de înfiintare a comisiei care a întocmit procesul verbal nr. 275/15.02.2011, respectiv art. 267 al. 2 din Codul muncii în vigoare la acel moment, evidentiază faptul că reclamantul Margoi Doru a fost cercetat disciplinar, iar dispozitia nr. 24/18.02.2011 emisă în urma cercetării disciplinare, corespunzător propunerii formulate de comisia de cercetare disciplinară, reprezintă, în fapt, o decizie de sanctionare.
Însă, ca decizie de sanctionare, dispozitia nr. 24/18.02.2011 este lovită de nulitate absolută pentru că nu cuprinde toate mentiunile obligatorii prevăzute de art. 268 al. 2 Codul muncii în vigoare la data emiterii ei, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile şi temeiul de drept în baza căruia sanctiunea disciplinară se aplică.
Mai mult, prin dispozitia contestată, reclamantului i s­a aplicat sanctiunea retrogradării din functie, fiind trecut din functia de şef garaj în cea de magaziner, dar fără a se preciza durata retrogradării, în conditiile în care, potrivit art. 264 lit.c Codul muncii, această măsură poate fi dispusă pe cel mult 60 de zile.
Chiar dacă reclamantul ocupa doar prin „delegare” functia de şef garaj, delegarea a fost dispusă până la clarificarea definitivă şi ocuparea pe durată nedeterminată a postului de tehnician IA la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, în contextul în care titularul postului fusese trimis în judecată în dosarul penal nr. 3423/307/2008.
Titularul postului de şef garaj, numitul B.I., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, condamnarea rămânând definitivă la data de 22.02.2011, aşa cum rezultă din mentiunea inserată pe decizia penală nr. 14/A/10.02.2011.
Deşi uzitat termenul de „delegare” trebuie mentionat că institutia delegării reglementate de art. 43­44 din Codul muncii în vigoare la data emiterii dispozitiei nr. 29/30.01.2008 se deosebeşte de situatia juridică potrivit căreia angajatorul poate numi prin decizie în posturile de conducere devenite vacante, numai până la ocuparea acestora, prin concurs sau examen, un înlocuitor, situatie în care, prin numirea înlocuitorului, are loc o schimbare a felului muncii, cu acordul salariatului (art. 41 al.1 Codul muncii).
Astfel, atâta timp cât termenul pentru care reclamantul a fost „delegat” în functia de conducere nu a expirat, revenirea de către angajator asupra acestei măsurii, fără acordul salariatului, constituie o măsură abuzivă, echivalând cu o modificare unilaterală a felului şi a locului de muncă fără temei legal.
Fată de aceste considerente, raportat la prevederile art. 264 lit. c şi art. 268 al. 2 Codul muncii, instanta a constatat nulitatea absolută a dispozitiei nr. 24 din 18/02.2011 şi a dispus repunerea reclamantului în functia de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu­Marmatiei corespunzător dispozitiei nr. 29 din 30 ianuarie 2008, retinând că de la momentul trecerii pe postul de magaziner I la Statia Centrală de Ambulantă Baia Mare, reclamantul nu a mai prestat activitate.
În ce priveşte cererea reclamantului de anulare partială a procesului verbal nr. 275 din 15.02.2011 cu privire la constatările consemnate la punctul 7, instanta a apreciat­o ca nefondată, având în vedere că nici înscrisurile depuse la dosar şi nici depozitiile martorilor audiati în cauză la propunerea reclamantului nu au fost convingătoare pentru ca instanta să retină o situatie de fapt contrară celei constatate de comisia de cercetare disciplinară şi consemnate în cuprinsul procesului verbal nr. 275 din 15.02.2011.
Propunerea comisiei de cercetare disciplinară de anulare (revocare) a deciziei nr. 29/30.01.2008 prin care reclamantul a fost numit tehnician I A şi revenirea lui la functia de bază pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu este, de fapt, o propunere de retrogradare din functie, sanctiune care este prevăzută de Codul muncii pe o durată determinată, astfel că, din această perspectivă, nu se poate retine nelegalitatea ei şi, implicit, nici a procesului verbal.
Instanta a respins şi cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocatial, constatând că nu s­a făcut dovada achitării acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul SERVICIUL DE AMBULANłĂ JUDEłEAN MARAMUREŞ, cât şi reclamantul M.A.D..
Prin recursul declarat de reclamant s­a solicitat modificarea în parte a sentintei în sensul admiterii cererii sale privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocatial în cuantum de 1.000 lei.
În motivare sustine că omis să depună la dosar chitanta privind plata onorariului, motiv pentru care o depune la instanta de recurs, cu motivarea că aceste cheltuieli privind onorariul avocatial au fost solicitate astfel că reclamantul este îndreptătit la recuperarea acestei sume ca urmare a admiterii actiunii sale.
Prin recursul declarat de pârât s­a solicitat modificarea sentintei în sensul respingerii contestatiei în întregime.
În motivare se arată că în mod greşit s­a constatat nulitatea dispozitiei nr. 24/18.02.2011 şi s­a dispus repunerea reclamantului în functie corespunzător dispozitiei 29/30.01.2008, hotărârea fiind în mod esential lipsită de temei legal, reprezentând o ingerinta a instantei în actul de administrare al pârâtei, iar analiza actelor aflate la dosar, a pozitiei recurentei pe fondul cauzei s­a făcut fără a tine cont de prevederile acestora.
Având în vedere toate actele, probele, martorii, Codul muncii, nu se poate interpreta că dispozitia nr. 24/18.02.2011 ar fi una de sanctionare, nereieşind din cuprinsul acesteia intentia de sanctionare disciplinară.
Acesta dispozitie s­a emis în temeiul dreptului conferit de art.40 alin.1 lit.a şi c din Codul muncii. În momentul în care managerul apreciază ca măsura dispusa cu caracter temporar nu mai trebuie mentinuta, poate să ia masuri în consecintă.
Termenul de delegare oricum era depăşit, dar acceptat tacit de către ambele părti, delegare valabila la aceea data, în întelesul art. 42­44 din Legea nr.53/2003.
Nefiind o decizie de sanctionare, nu putea sa respecte prevederile art. 268 alin.2 din Codul muncii.
Numirea, prin decizie, a reclamantului pentru a ocupa acest post de conducere vacant, în mod temporar, nu este altceva decât trecerea temporara în alta munca, cu dreptul la remuneratia locului de munca ocupat. Expresia „poate numi” nu se poate interpreta în sensul de „încadrare” în postul de conducere, căci, în cazul acesta, contractul de munca anterior al reclamantului s­ar fi schimbat într­unul cu durata determinata, iar postul lui anterior ar deveni vacant; expresia „pot numi” trebuie interpretata în sensul de „pot delega”, bineînteles, în acest caz, delegarea neavând sensul celei prevăzute de Codul muncii.
Titularul postului de tehnician I (sef garaj) la Substatia de Ambulanta Sighetu Marmatiei, numitul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare conform deciziei penale nr. 14/A/1 0.02.2011, definitive în data de 22.02.2011, prin urmare conform prevederilor Codului muncii i s­a desfăcut disciplinar Contractul individual de munca avut cu pârâta, moment în care delegarea a încetat de drept, iar postul a fost blocat conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului României nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar ­fiscal art. 22 alin.1 „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritătile şi institutiile publice prevăzute la art. 21”.
În aceste conditii, hotărârea primei instante de repunere a reclamantului în functia de tehnician I A (sef garaj) conform dispozitiei nr. 29/30.01.2008 este imposibil de realizat.
În acelaşi sens, invocă sentinta civilă nr. 1240/17.02.2012 a Tribunalului Prahova pronuntata în dosarul nr. 6536/105/2011 ca spetă aproape identică.
Analizând sentinta atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea retine următoarele:
Recursul pârâtului este întemeiat şi urmează a fi admis ca atare, cu consecinta modificării în parte a sentintei în sensul respingerii în tot a actiunii.
Ceea ce a apreciat prima instantă a fi întemeiat din cererea introductivă de instantă a fost cererea de constatare a nulitătii dispozitiei nr. 24 din 18.02.2011 emisă de pârât, cu consecinta repunerii reclamantului în functia de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu­Marmatiei corespunzător dispozitiei nr. 29 din 30 ianuarie 2008.
Pentru a se proceda astfel, s­a apreciat că măsura dispusă astfel a constituit o sanctiune disciplinară aplicată fără respectarea dispozitiilor imperative ale Codului muncii relative la această institutie juridică.
Or, se conturează temeinicia motivului de recurs prin care se subliniază greşita interpretare a actului juridic dedus judecătii, mai precis, a valorii juridice a dispozitiei nr. 24 din 18/02.2011 emisă de pârât.
Prin această dispozitie, s­a decis, cum corect retine tribunalul, încetarea, cu data de 21.02.2011, a atributiilor reclamantului de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, atributii stabilite în baza deciziei nr. 29/30.01.2008 prin care a fost numit în functia de tehnician IA pe durată determinată până la clarificarea situatiei juridice a titularului acestui post, şi, având în vedere că de la data de 01.07.2008 gestiunile de piese auto şi materiale din substatie au fost desfiintate, păstrându­se un singur post de magaziner la nivelul unitătii, a stabilit că reclamantul va exercita în continuare functia de magaziner I la Statia Centrală de Ambulantă Baia Mare, functie pe care este încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Este adevărat că anumite precizări din textul acestei dispozitii pot conduce la aparenta unei sanctionări disciplinare a reclamantului. Astfel, în partea introductivă a dispozitiei, se face trimitere la procesul verbal nr. 275/15.02.2011 întocmit de către Comisia de verificare numită prin dispozitia nr. 16/02.02.2011 prin care se consemnează constatările făcute cu ocazia verificării substatiei de ambulantă Sighetu­Marmatiei privind lipsa de combustibili, completarea şi verificarea foilor de parcurs, întocmirea F.A.Z.­urilor şi aplicare Ordinului MTTC nr. 14/1982.
De asemenea, dispozitia cuprinde consemnarea cantitătii de combustibil constatată lipsă la autosanitarele de rezervă, cu precizare valorii de 290,35 lei ce se impută în sarcina reclamantului, precum şi mentiunea că dispozitia poate fi contestată la Tribunalul Maramureş în termen de 30 de zile de la comunicare.
Toate acestea însă nu sunt de natură a conduce la concluzia că dispozitia ar căpăta astfel valentele unei decizii de sanctionare disciplinară.
Practic, se constată o coincidentă temporală (în sensul derulării acestor evenimente în aceeaşi perioadă, nu în aceeaşi zi), anume, că odată cu încetarea situatiei care a condus la delegarea reclamantului pe postul de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, s­au constatat şi o serie de nereguli pentru care i­a fost imputată o anumită sumă. Concomitent, s­a dispus, după cum s­a văzut în cele ce preced, încetarea atributiilor reclamantului pe postul pe care fusese delegat şi revenirea la functia sa de bază.
Dispozitia atacată prevede încetarea cu data de 21 februarie 2011 a atributiilor reclamantului de tehnician IA (şef garaj) la Substatia de Ambulantă Sighetu Marmatiei, iar decizia penală nr. 14/A din 10 februarie 2011, prin care a fost condamnat în mod definitiv numitul B.I. (persoana titulară pe postul căreia fusese delegat reclamantul în mod temporar, până la clarificarea situatiei juridice a acestuia), a devenit irevocabilă prin neatacare cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare, deci la data de 22.02.2011. Ca atare, verificându­se îndeplinirea conditiei de încetare a delegării, chiar dacă la o zi după data apreciată de angajator, reclamantul nu mai poate invoca nelegalitatea măsurii prin care s­a constatat încetarea conditiilor de delegare şi să fie repus pe postul pe care fusese delegat, decât cel mult pentru acea zi cu care a greşit angajatorul calculul termenului de recurs în penal, or nu aceasta este pretentia şi cauza actiunii de fată.
În definitiv, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea şi functionarea unitătii, conform art. 40 alin. 1 lit. a) Codul muncii, şi cu atât mai mult, pe acela de a constata încetarea termenului pentru care un angajat a fost delegat într­o altă functie, pe durată determinată.
Angajatorul emitând cu acest prilej o dispozitie de readucere a reclamantului pe postul său, nu este rezonabil şi nici nu există suficiente temeiuri de fapt şi de drept pentru a se considera că măsura ar constitui o sanctiune disciplinară: nu există manifestarea de vointă expresă a angajatorului în acest sens, nici la data emiterii dispozitiei, nici pe durata procesului, angajatorul contestând permanent că ar fi urmărit sanctionarea disciplinară a salariatului său în această modalitate. Or, aşa fiind, este contradictorie pozitia reclamantului care solicită a se valorifica această dispozitie ca sanctiune disciplinară tocmai în scopul de a obtine anularea ei pentru vicii de formă. Practic, în acest mod, reclamantul deturnează actiunea în instantă pe care o are la îndemână de la scopul său, acela de a­i asigura protectia drepturilor în calitate de salariat. Or, de îndată ce angajatorul subliniază că nu i­a aplicat o sanctiune disciplinară, nu are interes reclamantul să solicite să se constate că din contra, i s­ar fi aplicat o atare sanctiune. Însuşi o arată, solicitând anularea acestei sanctiuni.
De altfel, nici măsura nu îmbracă forma unei sanctiuni, pentru a putea fi valorificată ca atare, Codul muncii stipulând în mod restrictiv care sunt aceste sanctiuni ce se pot aplica pentru abateri disciplinare, şi de asemenea, nici nu a fost urmată procedura de sanctionare, cu derularea cercetării disciplinare în conditiile stricte ale codului, şi nu s­a emis o decizie de aplicare a unei sanctiuni disciplinare în aceleaşi conditii legale imperative.
Or, valorizând dispozitia atacată în prezentul litigiu ca fiind una prin care se constată încetarea delegării reclamantului, nu poate fi trecută cu vedere lipsa oricărui drept de care să se prevaleze reclamantul în solicitarea sa. Practic, împlinindu­se termenul până la care fusese delegat, a încetat şi orice temei pentru a ridica pretentia de a fi mentinut pe postul pe care fusese delegat, aceasta, în măsura în care s­ar accepta că salariatului i s­ar naşte un drept la a se mentine măsura delegării pe toată durata ei. Este superfluu însă a se cerceta această ipoteză legală, în conditiile în care, aşa cum s­a arătat în cele ce preced, cu o singură zi a fost devansat termenul de încetare a delegării: condamnarea penală a numitului B.I. a rămas irevocabilă la data de 22 februarie 2011, iar încetarea delegării reclamantului s­a dispus cu începere de la 21 februarie 2011. Or, reclamantul nu a solicitat prin actiune mentinerea sa pe postul pe care fusese delegat şi pentru data de 22 februarie 2011, ci anularea în tot a dispozitiei de încetare a delegării şi repunerea în functia pe care fusese delegat, pe o perioadă nedeterminată, ceea ce în mod evident, nu poate fi primit.
Cât priveşte discutia pe marginea naturii juridice a acestei delegări, respectiv dacă se încadrează strict în conceptul definit de art. 43 Codul muncii, sau reprezintă o modificare a contractului individual de muncă, Curtea constată că nu se verifică ipoteza sustinută de tribunal, că în fapt, prin dispozitia nr. 29/30.01.2008, s­ar fi modificat contractul individual de muncă al reclamantului, întrucât acest act mentionează cu precizie caracterul temporar al mutării reclamantului pe o altă functie decât cea pe care era încadrat şi mentinerea postului său ca vacant, pe perioada delegării.
În mod cert, nu este în interesul reclamantului să se constate că prin această dispozitie, la care reclamantul a achiesat şi de care se prevalează în sustinerea pozitiei sale procesuale, ar reprezenta o astfel de modificare a contractului individual de muncă, întrucât ar semnifica transformarea unui post pe durată nedeterminată într­unul pe durată determinată, a cărui durată, după cum s­a arătat mai sus, a expirat, astfel încât ar fi pus în situatia de a se constata încetat contractul său individual de muncă, situatie net defavorabilă în comparatie cu revenirea la postul pe care a fost angajat initial.
Fată de toate aceste considerente, Curtea urmează a admite recursul pârâtei în sensul arătat, în temeiul art. 312 alin. 1­3 raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ.
Neîntemeiat este recursul reclamantului, care tinde spre modificarea sentintei în sensul admiterii cererii sale de obligare la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului.
Or, se constată că acest petit a fost în mod expres respins de tribunal, cu motivarea că nu s­a făcut dovada achitării acestor cheltuieli de judecată aferente fondului.
Prin motivele de recurs nu se critică practic sentinta din perspectiva considerentelor şi a dispozitivului, ci recunoscând omisiunea de a proba plata acestor cheltuieli de judecată în fata instantei de fond, reclamantul face dovada achitării acestora direct în fata instantei de recurs şi solicită modificarea sentintei în raport de această probatiune.
Cererea nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de art. 304 C.proc.civ., şi nici prin prisma dispozitiilor mai permisive ale art. 3041 C.proc.civ. nu poate fi primită, fată de definitia acestei căi de atac, dedusă din dispozitiile art. 3021 C.proc.civ., unde printre elementele cererii de recurs sunt enumerate şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul
Or, se deduce că pe calea recursului este necesar a se evoca atari motive de nelegalitate în ce priveşte hotărârea atacată, ceea ce nu este cazul în spetă.
În plus, fată de solutia asupra fondului, astfel cum a fost modificată în recursul pârâtului, Curtea constată că aceste cheltuieli de judecată aferente judecătii, suportate de reclamant, nu pot fi imputate pârâtei, întrucât nu aceasta a căzut în pretentii. Incidente sunt prevederile art. 274 C.proc.civ.