avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Contract individual de muncă încheiat pe durată determinată.Continuarea raporturilor de muncă după expirarea perioadei pentru care a fost încheiat. Considerare ca fiind contract de muncă pe durată nedeterminată
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 215/R din 23 ianuarie 2013
Prin Sentinta civilă nr. 1774 din 06.11.2012 A Tribunalului Maramureş, a fost admisă în parte contestatia formulată de contestatoarea N.O.A. în contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generală a Finantelor Publice Maramureş şi în consecintă s­a dispus anularea Deciziei nr. 227 din 11.07.2011 emisă de Ministerul Finantelor Publice ­Directia Generală a Finantelor Publice a judetului Maramureş, reîncadrarea reclamantei pe postul inspector de specialitate gr. II gradatia 3.
A fost obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului – 18.07.2011 şi până la reintegrarea efectivă.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Prin Decizia nr. 227/11.07.2011 emisă de Ministerul Finantelor Publice ­Directia Generală a Finantelor Publice Maramureş s­a dispus ca începând cu data de 18.07.2011, contestatoarei îi încetează contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, conform art. 55 lit. a) coroborat cu art. 56 al. 1 lit. i din Legea nr. 53/2003 la expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
În cuprinsul deciziei se aminteşte de reducerea posturilor de executie vacante şi de Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 2305/27.06.2011 prin care se aprobă structura organizatorică a Directiei Generale a Finantelor Publice Maramureş, însă angajatorul nu invocă ca şi temei de drept art. 65 alin. 1 Codul muncii pentru încetarea contractului individual de muncă, drept urmare concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului determinată de desfiintarea postului ocupat de salariat nu poate face obiectul analizei de fată întrucât angajatorul nu poate modifica temeiul legal al încetării contractului individual de muncă.
Contestatia poate fi analizată doar prin prisma temeiului de drept invocat de angajator, retinut în decizie, respectiv încetarea contractului individual de muncă conform art. 55 lit. a) coroborat cu art. 56 al. 1 lit. j) Codul muncii – la expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Potrivit contractului individual de muncă între părti au existat raporturi juridice de muncă începând cu 17.12.2007 până la data organizării concursului; se precizează perioadă determinată.
Raporturile de muncă au continuat din 2007 şi până în prezent, ceea ce dovedeşte faptul că adevărata natură a contractului de muncă este una pe durată nedeterminată întrucât au continuat să se desfăşoare şi după împlinirea celor 18 luni expres prevăzute de art. 82 al. 1 Codul muncii.
Întrucât contractul individual de muncă a continuat până în prezent iar angajatorul nu a încheiat contract individual de muncă cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie, contractul individual de muncă pe durată determinată fiind o derogare de la regula prevăzută la art. 12 al. 1 Codul muncii, s­a apreciat că acest contract individual de muncă a fost încheiat între părti pe durată nedeterminată.
Aşadar, încetarea de drept a contractului individual de muncă (art. 55 lit. a) Codul muncii coroborat cu art. 56 al. 1 lit. j), respectiv la expirarea termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată, este nelegală.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale solicitate de contestatoare, prin Decizia nr. XL ( 40 ) din 7.05.2007 în dosarul nr. 10/2007 a Înaltei Curti de Casatie şi Justitie s­a statornicit că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Contestatoarea nu a făcut dovada existentei unor astfel de clauze în contractul individual de muncă, fiind vorba de o răspundere contractuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generală a Finantelor Publice Maramureş, solicitând modificarea în parte a sentintei atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, iar pe cale de consecintă respingerea actiunii şi mentinerea Deciziei nr. 227/11.07.2011 emisă de Directia Generală a Finantelor Publice Maramureş, ca fiind legală şi temeinică.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanta de fond în mod eronat a anulat decizia ce concediere şi a dispus reîncadrarea reclamantei cu plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate de la data concedierii şi pana la efectiva reîncadrare.
În acest sens s­a făcut trimitere la Decizia nr. 40/07.05.2007 a Înaltei Curti de Casatie şi Justitie privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 269 alin.1 din Codul muncii în legătura cu daunele morale pretinse de salariati în cadrul litigiilor de munca referitoare la atragerea răspunderii materiale a angajatilor.
Pentru a fi angajata răspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.
Contractul individual de munca nu prevede acordarea daunelor morale reclamantului.
Prin urmare, apreciază recurentul ca instanta de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind daunele morale şi cheltuielile de judecata care nu au fost dovedite.
Pentru o viziune de ansamblu asupra spetei arată faptul ca, reclamanta a fost angajat în functia de casier trezorerie, pe perioada determinata, conform Deciziei nr. 224/13.07.2005, încheindu­se Contractul individual de munca nr. 958/13.07.2005.
Conform contractului de munca reclamanta a fost angajata pe perioada determinata începând cu data de 15.07.2005 până la întoarcerea titularului de post.
Având în vedere deficitul de personal din cadrul D.G.F.P Maramureş, generat de încetarea raporturilor de munca ale unor salariati, s­a dispus reîncadrarea reclamantei pe perioada determinata pe functia de inspector specialitate debutant la Compartimentul trezorerie şi contabilitate publică.
Ulterior prin Decizia nr. 449/29.08.2008 reclamanta promovează în gradul profesional imediat superior debutantului de inspector specialitate gr. IV, în urma concursului organizat pentru promovare în grad profesional.
Prin Decizia nr. 227/11.07.2011 reclamantei i­a încetat contractul de munca de drept, tinând cont de Nota Directiei de Organizare şi Resurse Umane din cadrul A.N.A.F Bucureşti nr. 938551/09.06.2011 din continutul căreia rezulta ca toate posturile de executie vacante au fost reduse.
Pârâta mai arată că deciziile mai sus mentionate nu au fost contestate de către reclamanta dându­şi tacit acordul cu privire la prelungirea contractului.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 (comunicat la data de 07.06.2011) s­a modificat Ordinul nr. 375/2009 privind aprobarea structurii organizatorice a directiilor generale ale finantelor publice judetene, noua structura organizatorica intrând în vigoare la data de 15.07.2011, ulterior acest termen fiind prorogat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2289/27.06.2011 până la data de 01.08.2011.
Potrivit art. III din O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011, modificat prin O.P.A.N.A.F. nr.2365/2011:
În aplicarea prevederilor O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011 Directia Generala de Organizare şi Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr. 938.551/09.06.2011 prin care se precizează faptul ca la întocmirea statelor de functii care vor fi predate obligatoriu pana la data de 10.06.2011 nu se vor lua în calcul posturile de executie vacante existente la acea data, posturile de executie vacante fiind doar cele preluate de la unitătile desfiintate.
Ratiunea pentru care nu mai pot fi luate în considerare este aceea ca nu sunt bugetare şi ca au fost reduse prin proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea H.G. nr.109/2009 privind organizarea şi functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F nr. 2262/23.06.2011 s­a aprobat numărul maxim de posturi pentru directiile generale ale finantelor publice judetene, posturile repartizate şi aprobate pentru
D.G.F.P. Maramureş fiind în număr de 489, nefiind incluse şi posturile vacante, ocupate pe perioada determinata de personal contractual.
Astfel, având în vedere Nota nr. 938.551/09.06.2011 la data de 20.06.2011 s­a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare conform art. 75 alin.1 din Legea nr. 53/2003 pentru personalul contractual.
Concedierea reclamantei s­a făcut urmare reorganizării institutiei, ocupând un post pe perioada determinata (post vacant), neavând calitate de functionar public. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: „(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia”.
Astfel, având în vedere reorganizarea institutiei, faptul ca reclamantul a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinata, acesta fiind desfiintat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2262/23.06.2011, modificat ulterior prin O.P.A.N.A.F. nr. 2305/21.06.2011, contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea reclamantei.
Fata de cele prezentate mai sus învederează instantei de judecata faptul ca din punct de vedere al formei şi al fondului actele emise în prezenta cauza sunt la adăpost de orice critica, fiind întocmite cu respectarea normelor legale.
În prezenta cauza nu se poate face vorbire de existenta unor acte nule, ci dimpotrivă acestea au fost întocmite cu respectarea riguroasa a textului de lege.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi a dispozitiilor legale incidente, Curtea retine că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Decizia nr. 227/2011, emisă de pârât reprezintă o dispozitie de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. a raportat la art. 56 alin. 1 lit. i C.muncii, după cum rezultă în mod expres din acest act, care se coroborează cu contractul de muncă încheiat între părti, pe durata determinată.
Nu are nici un temei factual sau legal apărarea pârâtului privind încetarea raporturilor de muncă dintre părti prin concediere în baza art. 65 C.muncii, ca urmare a necesitătii încadrării unitătii în limitele bugetare şi în schemele de personal aprobate, având în vedere faptul că Decizia nr. 227/2011 mentionează extrem de clar măsura de încetare cu retinerea dispozitiilor legale corespunzătoare (art.55 lit. a şi art.56 lit. i Codul muncii).
În atare situatie Curtea nu poate primi sustinerile pârâtului privind considerarea deciziei nr. 227/2011 ca o măsură de concediere, fiind de observat că nici în recurs pârâtul nu a indicat cine este titularul postului ocupat pe durată determinată de reclamantă sau motivul pentru care acesta lipseşte, conform art. 84 alin. 2 Codul muncii, pentru a putea verifica în aceste limite legalitatea deciziei.
Consecinta anulării deciziei de încetare este reintegrarea reclamantei în postul detinut pe care îl va ocupa până la revenirea titularului postului în unitate, fără ca pârâta să se poată prevala de ambiguitatea acestei exprimări inserate în contractul de muncă pentru a se opune reintegrării reclamantei, din moment ce îi revine responsabilitatea pentru o atare clauză contractuală.
Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi mentinută ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
În temeiul dispozitiilor art. 274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei N.O.A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocatial.