Contract de prestări servicii. Obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea facturilor emise.

Contract de prestări servicii. Obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea facturilor emise.

Art.129 alin. 5 şi 51 din Codul de procedură civilă Art.274 din Codul de procedură civilă

Cauza a fost solutionată potrivit dreptului comun în materie, analizânduse dovezile depuse la dosar, dovezi necontestate de pârâtă, motiv pentru care orice critică adusă hotărârii de către pârâtă cu privire la ignorarea de către tribunal a dispozitiilor art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată în conditiile în care chiar pârâta a ignorat dispozitiile art.118 şi 129 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Cât timp pârâta nu a contestat prestarea serviciilor facturate de reclamantă, care fac obiectul litigiului, existând dovezi privind comunicarea facturilor aferente sumei de 8.463 lei, nu se impunea în cauză verificarea de scripte şi nici efectuarea unei expertize contabile.

Recurenta ignoră în prezentul recurs şi dispozitiile art.129 alin.51 din Codul de procedură civilă potrivit cărora „părtile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu leau propus şi administrat în conditiile legii”.

Decizia civilă nr.38/23.01.2013 Dosar nr. 16242/118/2011

1. Prin actiunea înregistrată la Tribunalul Constanta la data de 29.12.2011 sub nr.16242/118/2011, reclamanta SC Z.C.S. SRL a solicitat obligarea pârâtei Comuna D. prin Primar la plata sumei de 8463 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractului nr. 5388/22.09.2009, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părti sa încheiat contractul de prestări servicii nr. 5388/22.09.2009, în temeiul art. 19 din OUG 34/2006, în baza căruia în calitate de achizitor pârâta avea dreptul să solicite şi să beneficieze de servicii de asistentă tehnică software, ori de câte ori solicita acest lucru, în cadrul unui abonament lunar, prin care sa obligat să achite reclamantei o sumă lunară fixă de 525 lei fără TVA, pe toată durata derulării contractului, indiferent de numărul şi frecventa serviciilor solicitate. În baza acestor prevederi contractuale reclamanta a emis facturile din perioada august 2010 – august 2011, în sumă totală de 8463 lei, rămase neachitate.

În drept, a invocat art. 969 şi următoarele Cod civil, OUG 34/2006.

În sustinerea cererii reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de prestări servicii, adresele şi convocarea la conciliere directă, facturi, confirmările de primire prin scrisoare recomandată.

2. Prin Sentinta civilă nr.1193/29.03.2012, Tribunalul Constanta a admis actiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8463 lei reprezentând debit restant, precum şi la plata sumei de 1994,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta această hotărâre, tribunalul a retinut că între părti sau desfăşurat relatii comerciale în baza contractului de prestări servicii înregistrat la pârâta achizitor sub nr.5388/22.09.2009, având ca obiect prestarea de către reclamanta producător prestator a serviciilor de asistentă tehnică şi consultantă de specialitate pentru utilizarea aplicatiei ZBuget 2009 C/S, pe toată durata de derulare a contractului (01.09.2009 – 31.08.2011), precum şi livrarea actualizărilor aplicatiei la versiunile ulterioare pe măsura aparitiei acestora. Valoarea contractului a fost stabilită, pentru asistenta tehnică şi consultantă, la suma de 525 lei/lună fără TVA; conform cap. 6 din contract, plata serviciilor se face pe baza facturii fiscale transmise de prestator achizitorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi optional pe fax, facturile pentru sumele lunare fiind emise pe toată perioada de derulare a contractului, la fiecare început de lună, aferent lunii în curs. Plata se va efectua, conform dispozitiilor contractuale, în ron prin ordin de plată, în perioada 2431 a fiecărei luni pentru serviciile din luna respectivă.

Având în vedere consimtământul liber exprimat de pârâtă la încheierea contractului, conform art. 969 Cod civil şi art. 46 Cod comercial, instanta de fond a obligat pârâta la plata sumei de 8463 lei reprezentând debit neachitat, aferent facturilor în sumă de 651 lei fiecare, în perioada august 2010 – august 2011, a căror plată nu a fost dovedită de către pârâtă.

Constatând culpa procesuală a pârâtei, a obligato pe aceasta, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1994,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocatial şi contravaloare cheltuieli cazare şi transport reprezentant, conform actelor justificative depuse la dosar.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comuna D. prin primar, care a criticato pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanta de fond a admis actiunea, fără o cercetare amănuntită a fondului cauzei şi o verificare temeinică probatoriilor administrate.

Instanta de judecată avea obligatia să analizeze detaliat actiunea prin prisma unui probatoriu complex si nu prin prisma unui probatori simplu specific procedurii necontencioase a somatiei de plată. Sustine recurenta pârâtă că speta a fost analizată din prisma unei proceduri necontencioase, deşi instanta a fost reinvestită cu solutionarea unei cereri in pretentii pe dreptul comun, cererea in pretentii pe dreptul comun impunând o analiza serioasă si temeinică a cauzei.

Consideră că, pentru stabilirea situatiei de fapt, judecătorul fondului, in virtutea principiului rolului activ, ar fi trebuit să dispună verificarea temeinică a înscrisurilor şi a consemnărilor din contabilitatea ambelor părti, să se verifice autenticitatea documentelor depuse de către reclamantă la dosar şi să pună în discutia părtilor utilitatea unei expertize tehnicocontabile care să clarifice situatia contabilă şi sursa fondurilorbani publici supuşi controlului Curtii de Conturi.

Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită să se facă aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, in sensul reducerii acestora raportat la volumul de muncă depus si speta dedusă judecătii.

În drept, invocă dispozitiile art. 3041 Cod procedura civilă, art. 312 alin.3 teza 2 Cod de procedură civilă.

4. Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că recurenta nu poate invoca în calea de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care lea propus si administrat in conditiile legii, fiind inutilă administrarea probei cu relatii de la recurentă prin care să se verifice autenticitatea documentelor, cât timp nu exista cerere de înscriere in fals formulata de către pârâtarecurentă.

Toate înscrisurile depuse la dosar si analizate de instanta de fond, fie poartă semnătura reprezentantilor legali ai pârâtei, fie sunt confirmate, prin semnătura secretarului, că au fost primite de către pârâta si, in consecintă, pârâta avea cunoştintă despre continutul acestor documente; nu a fost necesară nici proba prin care să se verifice dacă facturile fiscale au fost înscrise in contabilitatea recurentei, deoarece facturile au fost emise conform contractului 5388/22.09.2009 (523/21.09.2009) pe care pârâtarecurentă la semnat, iar înscrierea acestor facturi in contabilitate constituie o obligatie ce incumbă din prev. legii contabilitătii cu nr. 82/1991 care intră exclusiv in sarcina pârâtei (cf. art. 1(2), 6(1), 11 si 41(1) din Legea 82/1991). De asemenea, toate cele 13 facturi au fost comunicate pârâtei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cf. art. 6.1. si art. 11 din contract si la dosar există dovada de primire de către pârâtă pentru fiecare factură in parte, iar recurenta nu a depus înscrisuri din care să rezulte returnarea facturilor si/sau refuzul de plată.

Expertiza contabilă nu este utilă cauzei deoarece recurenta nu a contestat valoarea sumelor pretinse la plată (prin aceeaşi modalitate de returnare a facturilor si refuz de plată ).

Mai arată intimata reclamată că notificat pârâta prin adresele cu nr. D/2485/09.12.2010 si nr. D/2707/11.02.2011 asupra restantelor de plată înregistrate si a convocato la conciliere comercială, însă pârâtarecurentă nu a răspuns la somatii şi nu a venit la concilierea comercială. Nici când a fost actionată în judecată pentru plata facturilor datorate conform obligatiilor pe care lea angajat juridic prin contractul 5388/22.09.2009 (523/21.09.2009), aceasta nu a formulat întâmpinare şi nu a depus probe prin care săşi justifice neîndeplinirea obligatiilor contractuale şi, nici chiar la recurs, nu a anexat probe/dovezi prin care săşi sustină motivele de recurs.

5. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă, dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.

Curtea constată că, deşi legal citată în fata instantei de fond, pârâta nu a înteles să formuleze întâmpinare conform art.118 din Codul de procedură civilă şi nici să propună probe cu care să combată actiunea reclamantei.

În spetă, raporturile contractuale dintre părti au fost demonstrate de către reclamantă, respectiv contractul nr.3588/22.09.2009 prin care reclamanta sa obligat să presteze în favoarea pârâtei servicii de asistentă tehnică şi consultantă de specialitate prin intermedierea comunicatiilor electronice pentru aplicatia ZBuget 2009 C/S. Contractul intra în vigoare la 01.01.2009 şi înceta la 31.08.2011 iar pârâta sa obligat să achite c/valoarea acestor prestatii.

Obiectul litigiului vizează perioada august 2010 – august 2011, respectiv neachitarea a 13 facturi emise de reclamantă în sumă de 8.463 lei, facturi primite de pârâtă cu confirmare de primire şi necontestate.

Criticile aduse de pârâtă privind solutionarea litigiului pe calea procedurii somatiei de plată sunt neîntemeiate, fiind invocate pur formal, întro totală necunoaştere a dosarului, urmare dezinteresului manifestat în fata instantei de fond, ignorânduse îndatorirea stabilită prin art.129 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Cauza a fost solutionată potrivit dreptului comun în materie, instanta de fond analizând dovezile depuse la dosar, dovezi necontestate de pârâtă, motiv pentru care orice critică adusă hotărârii de către pârâtă cu privire la ignorarea de către tribunal a dispozitiilor art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată în conditiile în care chiar pârâta a ignorat dispozitiile art.118 şi 129 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Curtea apreciază ca temeinică şi legală hotărârea tribunalului, fiind demonstrat că recurenta a nesocotit obligatiile contractuale prevăzute de art. 5 şi 6 din contract, respectiv de achitare în perioada 24 – 31 a fiecărei luni a serviciilor prestate în luna curentă, servicii necontestate anterior introducerii actiunii de către reclamantă, nici când iau fost comunicate facturile şi nici cu ocazia procedurii prealabile.

Că recursul a fost declarat pur formal rezultă şi din atitudinea de pasivitate manifestată de recurentă şi în fata instantei de recurs, unde nu a produs nici o probă în sprijinul motivelor de recurs invocate prin cerere. Lipsa disponibilului bănesc în cadrul institutiei nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte critica privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozitiilor art.274 din Codul de procedură civilă în deplină concordantă cu practica în această materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câştigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi altii împotriva României, Raicu împotriva României).

Critica este apreciată ca neîntemeiată deoarece reclamanta a făcut dovada realitătii cheltuielilor de judecată, precum şi caracterul lor rezonabil, fiind îndreptătit să le recupereze integral de la partea care a căzut în pretentii şi care prin atitudinea sa a încălcat dreptul particularului la o bună administratie aşa cum este configurat de către art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale U.E. cât şi din Recomandările cu caracter de soft law adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în materie (Recomandarea CM/REC (2007) a Comitetului Miniştrilor din statele membre ale Consiliului Europei).

Concluzionând, Curtea retine că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Decizia civilă nr.38/23.01.2013 Dosar nr. 16242/118/2011