avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Contestatie în anulare. Eroare materială. Înteles
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 91/R din 14 ianuarie 2013
 
Prin decizia civilă nr. 3550/R din 10.09.2012 a Curtii de Apel Cluj, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANłELOR PUBLICE prin DIRECłIA GENERALĂ A FINANłELOR PUBLICE MARAMUREŞ împotriva sentintei civile nr. 788 din 27.04.2012 a Tribunalului Maramureş, care a fost mentinută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a retinut următoarele:
Obiectul actiunii îl constituie anularea deciziei nr. 238 emise de către pârâta recurentă la data de 11.07.2011.
Analizând continutul acestei decizii, Curtea a constatat că potrivit art. I, pârâta a dispus, începând cu data de 18.07.2011, încetarea contractului de muncă al reclamantului „conform art. 55 lit. a coroborat cu art. 56 al. 1 lit. i din codul Muncii” ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă pe perioadă determinată.
De asemenea, în preambulul deciziei se fac trimiteri la actele care au stat la baza reorganizării structurii institutiei şi care, în opinia recurentei, justifică măsura „încetării” luată fată de reclamantă.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat la data de 18.02.2008 reclamantul a fost angajat începând cu aceeaşi dată pe perioadă „determinată”, respectiv „până la organizarea concursului”.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă, aşa cum de altfel a retinut şi prima instantă, părtile au convenit modificarea felului muncii, fără a aduce însă modificări cu privire la perioada pentru care acest contract a fost încheiat.
Curtea a constatat că în raport de dispozitivul pe care îl cuprinde, natura deciziei contestate apare ca fiind una de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.55 lit. a raportat la art.56 alin.1 lit. i Codul muncii, ceea ce, de altfel, reflectă şi mentiunea din contractul de muncă încheiat între părti, că acesta este încheiat pe durată determinată, „până la organizarea concursului”.
În baza considerentelor din preambulul deciziei atacate şi care sunt mentionate în vederea justificării restructurării institutiei, pârâta acreditează ideea unei concedieri fundamentate pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, în această sferă încadrându­se şi o parte din motivele invocate prin memoriul de recurs de către pârâtă.
În acest context, Curtea a observat şi că art.79 Codul muncii interzice angajatorului în cazul unui conflict de muncă să invoce în fata instantei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce limitează posibilitatea pârâtei de a dezvolta critici în sprijinul legalitătii şi temeiniciei măsurii concedierii, când, aşa cum s­a retinut anterior, raporturile de muncă au încetat în baza art. 55 lit. a Codul muncii.
Cum în spetă, pârâta nu a dovedit că a intervenit evenimentul care ar fi determinat încetarea contractului de muncă pe durată determinată, respectiv organizarea concursului, Curtea de Apel a constatat că decizia de încetare a fost nelegală.
Într­o atare situatie, analiza motivelor de recurs privitoare la aspectele de fond ale cauzei apare ca superfluă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul pârâtei. Nu s­au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în anulare contestatorul MINISTERUL FINANłELOR PUBLICE prin DIRECłIA GENERALĂ A FINANłELOR PUBLICE MARAMUREŞ, solicitând anularea deciziei civile nr. 3550/R/10.09.2012 a Curtii de Apel Cluj şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat împotriva sentintei civile nr. 788/27.04.2012 a Tribunalului Maramureş, în sensul respingerii actiunii formulate de reclamant, precum şi mentinerea ca legală şi temeinică a deciziei nr. 238/11.07.2001 a Directia Generală a Finantelor Publice Maramureş.
În motivarea contestatiei s­a arătat că reclamantul a fost angajat pe perioadă determinată începând cu data de 18.02.2008 până la organizarea concursului.
În aplicarea prevederilor Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr.2180/2011 Directia Generală de Organizare şi Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr.938.551/09.06.2011 prin care se precizează faptul că la întocmirea statelor de functii ale directiilor generale de finante publice judetene, care vor fi predate obligatoriu pana la data de 10.06.2011, nu se vor lua în calcul posturile de executie vacante existente la acea dată, posturile de executie vacante fiind doar cele preluate de la unitătile desfiintate.
Ratiunea pentru care nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate şi că au fost reduse prin proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea H.G. nr.109/2009 privind organizarea şi functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F nr.2262/23.06.2011 s­a aprobat numărul maxim de posturi pentru directiile generale ale finantelor publice judetene, posturile repartizate şi aprobate pentru
D.G.F.P. Maramureş fiind în număr de 489, nefiind incluse şi posturile vacante, ocupate pe perioadă determinată de personal contractual.
Astfel, D.G.F.P. Maramureş, neavând posturile vacante în statul de functii aprobat, acestea nefiind bugetare, nu mai are posibilitatea de a angaja personal (posturi inexistente în statul de functii), constatându­se încetarea contractelor de munca încheiate pe durata determinata existente la acea data.
Concedierea reclamantului s­a făcut urmare reorganizării institutiei, acesta ocupând un post pe perioadă determinată (post vacant) şi neavând calitate de functionar public, post vacant care nu a mai fost cuprins în noul stat de functii, lista posturilor vacante fiind puse doar la dispozitia functionarilor publici nu şi a persoanelor încadrate pe perioada determinată conform prevederilor Codului muncii.
În opinia contestatorului faptul că institutia a mentionat în preambulul deciziei contestate aceste aspecte referitoare la reducerea posturilor de executie vacante nu poate atrage nulitatea deciziei, întrucât aceste împrejurări sunt arătate pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinată.
S­a mai invocat că simpla derulare a raporturilor de muncă între părti, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transformă de drept contractul de munca cu durată determinată într­un contract de muncă cu durată nedeterminată. Acordul părtilor ­salariat, angajat ­în derularea unui raport de muncă este o prima conditie necesara pentru constatarea existentei unui contract de muncă, aceasta nu este însa şi suficientă, instanta de fond apreciind eronat în mod contrar.
Încheierea contractului de munca în mod legal presupune mai mult decât un acord de vointă, este deopotrivă necesar ca acest acord sa fie legal, adică sa nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Invocând dispozitiile art. 22 alin. 1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor masuri financiar­fiscale şi art. III alin.2 din OUG nr.229/2008 contestatorul a precizat că instanta de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că părtile ar fi convenit încheierea unui contract de muncă pe durata nedeterminată, iar în conditiile în care între părti s­a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art. 55 lit.a) şi art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii.
În considerarea celor de mai sus s­a invocat ca practică judiciară Decizia civila nr.3569/R/11.09.2012 a Curtii de Apel Cluj, Decizia civila nr. 3567/R/11.09.2012 a Curtii de Apel Cluj, Decizia civila nr.3576/R/11.09.2012 a Curtii de Apel Cluj, Decizia civila din 30.10.2012 a Curtii de Apel Cluj în dosar nr.8079/100/2011*.
Analizând contestatia în anulare formulată prin prisma motivelor invocate şi a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de Apel retine următoarele:
Prin „eroare materială”, ca temei al unei contestatii în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se întelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecintă pronuntarea unei hotărâri greşite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecătii recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Drept urmare, greşelile instantei de recurs care pot deschide calea contestatiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozitiilor legale, contestatia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanta este tinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justetea solutiei pronuntate.
Prin memoriul depus la dosar contestatorul expune pe larg starea de fapt şi face trimiteri la norme legale, în raport de care apreciază că decizia pronuntată de către instanta de recurs este rezultatul unei „greşeli materiale”, în contextul în care validează rationamentul potrivit căruia un contract încheiat pe perioadă determinată poate fi convertit într­un contract pe perioadă nedeterminată.
Referitor la decizia nr. 238/11.07.2011 emisă de DGFP MM, mentionează că aceasta corespunde cerintelor legale, sens în care subliniază că indicarea in preambulul acestei decizii a aspectelor referitoare la reducerea posturilor de executie vacante nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât aceste împrejurări au fost evidentiate tocmai pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de munca pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinata.
De asemenea, invocă omisiunea instantei de fond de a avea în vedere existenta unui impediment legal ­OG nr. 34/2009, prin care s­a instituit interdictia ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritătile şi institutiile publice, impediment care, în opinia contestatorului, justifică pe deplin măsura încetării contractului individual de muncă al intimatei, aceasta cu atât mai mult cu cât în urma reorganizării institutiei prin ordine succesive ale Preşedintelui ANAF s­a hotărât desfiintarea posturilor vacante din cadrul DGFP MM, inclusiv a celui ocupat de intimată.
Drept urmare, motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozitiile legale mentionate anterior şi reiterează motivele expuse în întâmpinarea din recurs, scopul urmărit fiind acela de a se obtine o nouă examinare a cauzei sale solutionate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securitătii juridice şi dreptul la o instantă, componente esentiale ale sistemului de garantii instituit prin art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul 1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Conventie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instantele au solutionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării”.
În consecintă, Curtea apreciază că sustinerile contestatorului necesită o analiză în drept şi nu se încadrează prin urmare în notiunea de greşeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă., în temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior şi a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestatia în anulare formulată în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga contestatorul, aflat în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.