Contestaţie formulată împotriva actelor administrativ fiscale în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 92/2003, republicată.
- O.U.G. nr.
92/2003, republicată
- C. pr. civilă,
art. 312 alin. 2
Respingerea
contestaţiei ca nemotivată echivalează cu nesoluţionarea pe fond a acesteia.
Dacă instanţa constată că în mod greşit organul de soluţionare a contestaţiilor
a considerat contestaţia nemotivată, nu se poate substitui atribuţiilor
acestuia şi se impune anularea deciziei şi obligarea D.G.F.P. să emită o nouă
decizie prin care să soluţioneze fondul contestaţiei.
Secţia a
II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 387/R din 14 februarie 2012
Prin sentinţa
1923/29 iunie 2011 Tribunalul Harghita a respins contestaţia formulată de
reclamantul Composesoratul S.C. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Harghita
având ca obiect anularea Deciziei nr. 72/2010 şi restituirea sumei de 14.474
lei şi dobânda de 1900 lei.
Instanţa a reţinut
că prin Decizia de impunere 73/2010 organele de inspecţie fiscală au stabilit
în sarcina reclamantului obligaţii fiscale de plată în cuantum de 23.175 lei
reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorări de întârziere, pe baza constatărilor
consemnate în raportul de inspecţie fiscală 8104/2010, perioada supusă verificării
fiind 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009
iar prin Decizia 72/21 octombrie 2010, D.G.F.P. Harghita a respins ca nemotivată
contestaţia reclamantului.
Analizând
prevederile art.213 alin.1 şi 206 alin.1 Cod procedură fiscală, instanţa a reţinut
că reclamantul deşi a contestat cuantumul obligaţiilor fiscale, la cererea
organului fiscal nu a completat contestaţia cu privire la suma contestată iar
simpla menţiune în sensul că dispoziţiile legale în materie ar fi fost aplicate
retroactiv, nu poate fi primită.
Împotriva hotărârii
primei instanţe a declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea în
sensul anulării Deciziei 72/2010 şi restituirii sumei totale de 16.374 lei,
motivând că s-a făcut o aplicare greşită a legii şi o interpretare greşită a
actului dedus judecăţii deoarece s-a arătat în contestaţie că autoritatea de
inspecţie fiscală a încălcat prevederile art.1 Cod civilă din moment ce art.15
din Legea nr. 571/2003, până la 14.05.2010 avea alin. 2 şi 3 care stabileau o
modalitate de calcul a impozitului pe profit iar la 14.05.2010 a intrat în
vigoare art.15 alin.4 care coroborat cu art. 21 alin.1 din Codul fiscal modifică
modalitatea de calcul.
S-a invocat şi
încălcarea prevederilor art.21 alin.2 din Legea 571/2003 şi art.26, subliniind
că la vremea respectivă contabilul firmei a refuzat să trimită actele susţinând
că sumele au fost corect calculate. S-a mai învederat că şi alte composesorate
din zonă s-au aflat în aceeaşi situaţie, au contestat măsurile luate împotriva lor şi obligaţiile
de plată au fost retrase, rezultând că s-a făcut un control preferenţial.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului susţinând,
în esenţă nemotivarea contestaţiei şi nesusţinerea acesteia cu documente.
Analizând hotărârea
atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa
prevederilor art.3041 Cod procedură civilă instanţa constată că
recursul este fondat.
Conform actului
de la fila 50 dosar fond, reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei
de impunere 73/30.06.2010 în care a invocat faptul că la stabilirea impozitului
pe profit organele de control fiscal au aplicat retroactiv alin.2 şi 3 ale
art.15 din Legea 571/2003, indicând textul alin.4 care a intrat în vigoare la
14.05.2010, că nu s-a aplicat corect art.21 alin.1 din Legea 571/2003 şi nici
alin.1 şi 2 lit.”f” ale art.33 din Legea 46/2008 şi nici prevederile art.21
alin.1 şi 2 din Legea 571/2003, precizând că, composesoratele sunt obligate
potrivit Codului silvic să efectueze cheltuieli cum sunt prevăzute de art.26.
În ultimul aliniat al contestaţiei s-a menţionat că din motivele arătate,
consideră că toate calculele efectuate de organele fiscale au fost făcute în
mod eronat.
Organul de soluţionare
a contestaţiei în pofida faptului că la pct. I din Decizia nr. 72/2010 reţine
motivele invocate în contestaţie, la pct. III apreciază că nu se aduce nici
un argument de fapt şi de drept în
pofida faptului că şi-a manifestat rolul activ solicitând contestatorului să-şi
completeze contestaţie cu privire la suma contestată, motivele de fapt şi de drept
şi dovezile pe care se întemeiază, respingând în cele din urmă contestaţia fără
a proceda la analiza pe fond a cauzei, ca nemotivată şi nesusţinută cu
documente.
Respingerea
contestaţiei ca nemotivată echivalează cu nesoluţionarea pe fond a acesteia, în
condiţiile în care din contestaţie rezultă clar că se invocă aplicarea
retroactivă a unor norme legale cu trimitere concretă la textul acestora, că
toate calculele efectuate de organele de control sunt eronate prin prisma
prevederilor art. 21 alin. 2 lit.”l” din Legea 571/2003 şi art. 26 din Codul
silvic.
Organul de soluţionare
a contestaţiei avea obligaţia să analizeze contestaţia sub aspectul motivelor
invocate, aplicarea retroactivă a legii nefiind legată de existenţa unor
documente justificative ci de analiza documentelor contabile din perioada
verificată şi incidenţa textelor legale în materie, în vigoare la data
respectivă, aspecte la care trebuie să se răspundă. În ceea ce priveşte
pretinsa lipsă a sumei contestate, la o simplă lectură a contestaţiei se putea
obseR.V.A. că în ultimul aliniat se precizează că toate calculele efectuate
sunt eronate, fără respectarea legislaţiei în vigoare, prin urmare, este
evident că se contestă întreaga sumă stabilită prin Decizia de im punere
contestată. Contestatoarea a criticat punctual faptul că la stabilirea
impozitului pe profit s-a aplicat retroactiv art.15 alin.2 şi 3 din Legea nr.
571/2003, că la determinarea profitului impozabil nu s-a aplicat corect art.21
alin.1 din Legea nr. 571/2003, nefiind luate în considerare nici prevederile
art.33 alin.1 şi 2 lit.”f” din Legea 46/2008, precum şi art. 26 din Codul
Silvic. Faţă de conţinutul contestaţiei, decizia nr. 72/21 octombrie 2010 este
nelegală iar instanţa în mod greşit şi-a însuşit argumentele organului de soluţionare
a contestaţiilor potrivit cărora contestaţia este nemotivată şi trebuie respinsă
ca atare.
Văzând prevederile art.312
alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul reclamantului şi a
modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea în contencios
administrativ, a anulat Decizia nr. 72/21 octombrie 2010 şi a obligat pârâta
D.G.F.P. Harghita să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze fondul
contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere 730/2010 şi implicit a
actelor care au stat la baza emiterii acesteia. | 
