avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Contestaţie în anulare specială. Greşeli de judecată. Respingere
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 64/RC din 21 septembrie 2012
 
Prin contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.A.D. şi S.D.P., s­a solicitat, în temeiul art. 318 alin. 1 C.pen., anularea deciziei civile nr. 2933/R/15.06.2012 a Curţii de Apel Cluj, în sensul modificării dispoziţiilor privitoare la cheltuielile de judecată cuvenite la fond reclamanţilor, menţinând suma de 3.000 lei, acordată de instanţa fondului.
În motivarea contestaţiei în anulare s­a arătat că pronunţându­se asupra cheltuielilor de judecată acordate reclamanţilor de instanţa fondului. instanţa de recurs a arătat, la pag. 23 alin. 2 din Decizia nr. 2933/R/2012 că reclamanţii au notificat autoritatea administrativă pentru o suprafaţă de 9832 mp, "din care, prin sentinţa fondului, li s­a restituit în natură suprafaţa de 825 mp, aproximativ 10% din pretenţiile reclamanţilor fiind astfel admise de prima instanţă".
Suprafaţa de 9832 mp le­a fost acordată reclamanţilor, urmare a notificării, pe cale administrativă, prin Dispoziţia nr. 8401/2007, iar obiectul cererii lor în instanţă a fost doar recunoaşterea dreptului la despăgubiri pentru suprafaţa suplimentară de 825 mp, cerere în întregime admisă. Acest aspect a fost corect reţinut de instanţa de recurs (Dec. 2933/R/2012 pag. 3, par. 2 din motive, rd. 5) care a arătat "stabilind dreptul la despăgubiri şi pentru diferenţa de teren de 825 mp".
Eroarea materială provocată de exprimarea "din care" folosită din eroare în loc de exprimarea corectă „pe lângă care” a condus la determinarea procentului de admitere a cererii de 10% în loc de 100%, faţă de pretenţiile reclamanţilor. Astfel, procentul de 100% trebuia aplicat onorariului de expert, în loc de cel de 10%. Acelaşi procent trebuia aplicat şi părţii din onorariul avocatului referitor la această cerere.
Tot dintr­o eroare de calcul, instanţa nu a adunat la cererile admise şi pe cele legate de stabilirea calităţii de persoană beneficiară a dispoziţiei, a reclamantei S.D. şi de stabilire a cetelor de proprietate ale antecesoarei reclamantei S. şi ale reclamantului D.A., în lipsa formulării acestor cereri la instanţă, Dispoziţia 8401/2007 neputând fi valorificată. Aceste cereri justifică, de asemenea, în parte, onorariul avocaţial.
Contestaţia în anulare este nefondată. Circumstanţele de fapt ale cauzei. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2933/R/15.06.2012, pronunţată în dosar nr.
aaa/117/2007, a admis în parte recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj­Napoca împotriva sentinţei civile nr. 128/10.02.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. aaa/117/2007, care a fost modificată în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâţilor, în sensul că obligării pârâţilor să le plătească reclamanţilor suma de 630 lei, cheltuieli de judecată parţiale pentru fondul cauzei, în loc de suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
A fost menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa recurată.
A fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.A.D. şi S.D.P., în contra aceleiaşi sentinţe.
Motivând decizia, Curtea de Apel Cluj a reţinut în considerentele deciziei, următoarele:
„Motivele de recurs ale reclamanţilor pot fi împărţite în două categorii: o primă categorie vizează preluarea, în opinia recurenţilor, fără titlu a imobilului în litigiu; o a doua categorie are în vedere, potrivit susţinerii recurenţilor, posibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat, datorită inexistenţei utilităţii publice pretinse de pârât, în condiţiile în care refuzul de restituire în natură ar constitui, în accepţiunea reclamanţilor, o încălcare a art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte recursul pârâtului, acesta vizează doar cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa prin sentinţa fondului, pârâtul solicitând, în principal, exonerarea sa de la plata acestor cheltuieli, iar în subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat.
Cu privire la recursul reclamanţilor.
Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat: anularea Dispoziţiei nr. 8401/26.09.2007; constatarea preluării de către stat, fără titlu, a suprafeţei de 10686 mp din totalul de 14463,4 mp, proprietatea antecesorilor reclamanţilor, D.S. şi D.A., teren situat în str. S. nr. 1­3, înscris în CF nr. 7919 Cluj, nr. top 14909/1/20, în suprafaţă de 230 stj.p.; nr. top 14909/1/21, în suprafaţă de 130 stj.p.; nr. top 15332/6, în suprafaţă de 1434 stj.p.; nr. top 15532/4/3, 15532/5, în suprafaţă de 1 iugăr şi 652 stj.p.; obligarea pârâţilor, în principal, la restituirea în natură a terenului preluat fără titlu, în suprafaţă de 10686 mp, iar în subsidiar, restituirea acestui teren în echivalent, prin acordarea de teren pe aceeaşi valoare din patrimoniul pârâtului de rândul 1, iar dacă nici acest lucru nu este posibil, într­un al doilea subsidiar, obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei de propunere pentru despăgubiri şi pentru diferenţa de suprafaţă preluată în realitate fără titlu faţă de dispoziţia contestată, respectiv, suprafaţa de 854 mp.
Ulterior, reclamanţii şi­au precizat şi completat acţiunea în funcţie de concluziile expertizei şi de mersul dezbaterilor.
Circumstanţele de fapt ale cauzei.
Prin Dispoziţia nr. 8401/26.09.2007, emisă de Primarul municipiului Cluj­Napoca, a fost soluţionată Notificarea nr. 2035/06.11.2001, formulată de numiţii D.A.D. şi I.M.I., în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s­a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul revendicat, în suprafaţă de 9832 mp, situat în str. S. nr. 1­
3.
În considerentele acestei dispoziţii s­a reţinut faptul că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 27/03.07.2002, notificatorii sunt moştenitorii în parte ai fostului proprietar tabular, iar în parte foşti proprietari, ai imobilului înscris în CF nr. 7919 Cluj, având aşadar, calitatea de persoane îndreptăţite, conform art. 3 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
S­a reţinut, totodată, faptul că terenul revendicat a trecut în proprietatea Statului Român prin Decizia nr. 450/10.06.1969, bazată pe art. 17 din Constituţia R.P.R., de la P.A., proprietară în cotă de 1/8 parte, D.A., proprietară în cotă de 1/8 parte, D.A. şi I.M.I., proprietari în părţi egale asupra cotei de 3/8 parte, în prezent terenul fiind situat în zona sistematizată, pentru amenajarea lacului şi aleilor din zona de agrement a Cartierului Gheorgheni – Casa Tineretului.
Prin Notificarea nr. 2035/06.11.2011, expediată prin intermediul executorului judecătoresc, notificatorii D.A.D. şi I.M.I., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctei D.A., au solicitat, restituirea în echivalent, în principal prin atribuirea, în schimbul terenului situat în Cluj­Napoca, str. S. nr. 1­3, identificat în CF nr. 7919 Cluj­Napoca, nr. top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3, expropriat fără titlu, pentru amenajarea lacului şi aleilor din zona de agrement din Cartierul Gheorgheni – Casa Tineretului, în suprafaţă de 9832 mp, a unei suprafeţe de teren situată în intravilanul municipiului Cluj­Napoca, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 737.400 USD , notificatorii arătând că formulează notificarea în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctei D.A., foşti coproprietari ai imobilului situat în Cluj­Napoca, str. S. nr. 1­3, înscris în CF nr. 7919 Cluj­Napoca, nr. top 14909/1/20, 14909/1/21, 15532/6, 15532/4/3, 15532/5.
Din certificatul de deces seria DP nr. 652140 rezultă faptul că numita I.M.I., fiica lui D.S. şi D.A., născută la 20.01.1940, a decedat la data de 21.04.2006, moştenitorul acesteia fiind numita S.D.P., fiica defunctei, conform certificatului de moştenitor nr. 24/16.11.2006.
Din certificatul de deces seria DR nr. 130360 rezultă faptul că mama lui I.M.I., numita D.A., a fost fiica lui P.D. şi P.M., fiind decedată la data de 31.07.2001.
Din certificatul de moştenitor nr. 27/03.07.2002, rezultă că de pe urma defunctei D.A., decedată la 31.07.2001, au rămas ca moştenitori numiţii D.A.D., în calitate de fiu, în cotă de ½­a parte şi I.M.I., în calitate de fiică, în cotă de ½­a parte.
Din xerocopia cărţii funciare nr. 7919 Cluj rezultă faptul că în această carte funciară erau întabulate mai multe imobile, după cum urmează: A + 1, cu nr. top 14909/1/19, arător în str. D., în suprafaţă de 435 stj.p.; A + 2, cu nr. top 14909/1/20, arător în suprafaţă de 230 stj.p.; A + 3, cu nr. top 14909/1/21, arător în suprafaţă de 130 stj.p.; A + 4, cu nr. top 15532/4, arător Între Lacuri, în suprafaţă de 1123 mp; A + 5, cu nr. top 15532/5, arător în suprafaţă de 1320 stj.p.; A + 6, cu nr. top 15532/6, arător în suprafaţă de 1634 mp; A +7 , cu nr. top 15532/4/3 şi 15532/5, mlaştină şi arător Între Lacuri, în suprafaţă de 1 iugăr şi 625 stj.p.
Iniţial, sub B 1, B 2 au fost proprietari, asupra imobilelor cu nr. ser. A + 1, A + 6, numiţii
D.S. şi soţia, născută P.A..
Ulterior, asupra porţiunii de proprietate de sub B + 1, a lui D.S., sub B 7, B 8 şi B 9, s­a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept moştenire, în favoarea numiţilor D.A., soţie, în cotă de 1/8 parte, D.A., fiu, şi I.L.M.I., fiică, aceşti doi din urmă între ei în părţi egale, în cotă de 3/8 parte, făcându­se menţiunea că porţiunea de proprietate de sub B 1 a lui D.S. reprezintă cota de 4/8 din imobilele cu nr. ser. A + 2, A +3, A + 6, A +7.
Practic, moştenitorii lui D.S. şi­au întabulat dreptul de proprietate sub B 7, 8, 9, asupra imobilelor cu nr. top 14909/1/20 (A + 2), 14909/1/21 (A + 3), 15532/6 (A + 6), 15532/4/3 şi 15532/5 (A + 7).
Reclamanţii au, aşadar, calitate de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul notificat înscris în CF nr. 7919 Cluj­Napoca, nr. top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3, calitate, de altfel, atestată şi prin Dispoziţia nr. 8401/26.09.2007.
Din adresa nr. 67646/68/XII/09.06.1969 a Consiliului Popular al municipiului Cluj – Serviciul Gospodăriei Comunale şi Locative, rezultă faptul că sistematizarea Cartierului Gheorgheni Cluj este în contradicţie cu partea de hotar numită „Râtul Bivolilor”, acoperită cu ape stătătoare, bălţi şi lacuri, şi care iniţial avea o suprafaţă de 200 iugăre, dar care în prezent se întinde pe o suprafaţă de 14,55 ha, iar pentru remedierea acestei situaţii, la cererea Consiliului Popular al municipiului Cluj­Napoca – Serviciul Gospodăriei Comunale şi Locative, s­a întocmit detaliul de sistematizare nr. 337/1967, denumit „Parcul Est”, detaliu în cadrul căruia este prinsă o pânză de apă de aproximativ 25 hectare, împărţită de pe mai multe oglinzi de apă, iar între acestea, cea mai apropiată de microraionul I Gheorgheni, e cuprinsă între str. S., S., Între Lacuri şi fostul Depozit Militar.
În aceeaşi adresă s­a arătat faptul că, pentru a se lichida aspectul necorespunzător al bălţii, şi pentru a se da populaţiei oraşului Cluj, posibilitatea de a avea acolo un lac de agrement, justificat şi de faptul că lacul din Parcul Mare al municipiului este departe de a satisface cerinţele populaţiei, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului Cluj a apreciat că este necesar să procedeze la realizarea primului lac din şirul celor propuse a fi amenajate.
În acest scop s­a propus emiterea unei decizii în temeiul art. 7 din Constituţia R.S.R., text constituţional care, între bogăţiile naturale ce formează proprietatea socialistă de stat, enumeră şi apele, indiferent dacă sunt curgătoare sau stătătoare – bălţi, lacuri, mlaştini, etc.
S­a menţionat, prin aceeaşi adresă, că urmează să facă obiectul deciziei ce se va emite mai multe terenuri, printre care, şi terenul cu suprafaţa de 0,96 ha, aparţinând lui D.S. şi soţia, P.A., aferent nr. top 15532/4/3, 15532/5 şi 15532/6.
Prin Decizia nr. 450/10.06.1969, emisă de Comitetul executiv al Fostului Consiliu Popular al municipiului Cluj în baza Decretului nr. 143/1953 şi a Decretului nr. 39/1956, coroborat cu art. 47 din Legea nr. 57/1968, s­au considerat trecute în proprietatea statului şi în administrarea operativă a Consiliului Popular al municipiului Cluj, mai multe lacuri şi bălţi, printre care şi suprafaţa de 0,96 ha, cu nr. top 15532/4/3, 15532/5, 15532/6, proprietatea numiţilor D.S. şi soţia,
P.A.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faţa primei instanţe de către expert inginer C.G. – expertiză care avea ca obiectiv identificarea în teren a suprafeţei din CF nr. 7919 Cluj, nr. top 14909/1/20, 14909/1/21, 15532/6, 15532/4/3, 15532/5 ­, rezultă faptul că, din suprafaţa totală aferentă acestor numere topografice, suprafaţa de 9842 mp, evidenţiată cu albastru în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză, este afectată, respectiv, ocupată de o porţiune din Lacul I Est Gheorgheni, având destinaţia de lac de agrement, în timp ce o porţiune din aleea riverană lacului, în suprafaţă de 815 mp evidenţiată cu portocaliu în planul de situaţie, poate fi considerată ca fiind neafectată de lacul de agrement.
Ca urmare a formulării de către părţi a obiecţiunilor la acest raport de expertiză, prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi, expertul C.G. a arătat că suprafaţa de 9842 mp se include în suprafaţa totală de 53120,17 mp, care constituie imobilul Lac I Est Gheorgheni.
Din referatul nr. 8386/451.2/16.01.2008, întocmit de Municipiul Cluj­Napoca – Serviciul Autorizări Comerţ, rezultă faptul că prin Adresa nr. 64091/2/18.08.2006, S.C. I.M. S.R.L. a solicitat Consiliului Local al municipiului Cluj­Napoca asocierea în vederea administrării în comun a Lacului I Est din Cartierul Gheorgheni, lac care are o suprafaţă de 53120,17 mp, şi care este cuprins în inventarul domeniului public al municipiului Cluj­Napoca, la poziţia nr. 2281, în cadrul asocierii, S.C. I.M. S.R.L. obligându­se să execute toate lucrările de reabilitare ce se impun.
Prin H.C.L. nr. 188/15.04.2008, s­a aprobat asocierea Consiliului local al municipiului Cluj­Napoca cu S.C. I.M. S.R.L., privind administrarea în comun a Lacului I Est Gheorgheni.
Prin H.C.L. nr. 293/23.06.2009 s­a revocat H.C.L. nr. 188/15.04.2008, privind asocierea Consiliului Local al municipiului Cluj­Napoca cu S.C. I.M. S.R.L., vizând administrarea în comun a Lacului I Est Gheorgheni, pe motiv că imobilul face parte din domeniul public al Municipiului Cluj­Napoca, conform Anexei nr. 4, poziţia nr. 1952, la H.G. nr. 969/2002.
În răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi, respectiv în planul de situaţie anexă la răspunsul la obiecţiuni, expertul C.G. a evidenţiat cu culoare albastră suprafaţa numerelor topografice ce au aparţinut familiei reclamanţilor şi care în prezent este acoperită cu apa Lacului I Est Gheorgheni (expertul evidenţiind cu culoare verde şi numerele topo ce constituie de asemenea, Lacul I Est Gheorgheni), iar cu culoare roşie – în realitate, pe planul de situaţie culoarea este roz ­, s­a delimitat suprafaţa de 815 mp care nu este acoperită de apa Lacului I Est Gheorgheni.
Cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în cauză. Cu privire la caracterul nefondat al susţinerilor reclamanţilor.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, republicată, în înţelesul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv, se înţeleg imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, prevede că „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ­teritoriale si bunurile dobândite de stat in perioada 6 martie 1945 ­22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat”.
Art. 7 din Constituţia R.S.R. din 1965 statua următoarele: „Bogăţiile de orice natura ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele, izvoarele de energie naturala, fabricile şi uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, staţiunile pentru mecanizarea agriculturii, căile de comunicaţie, mijloacele de transport şi telecomunicaţii de stat, fondul de stat de clădiri şi locuinţe, baza materială a instituţiilor social­culturale de stat, aparţin întregului popor, sînt proprietate de stat”.
În conformitate cu art. 47 din Legea nr. 57/1968, deciziile consiliilor populare, deci şi Decizia nr. 450/10.06.1969, trebuiau adoptate cu un anume qvorum, respectiv, potrivit acestui text legal, „consiliile populare lucrează în prezenta a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor, iar lucrările sesiunii sînt conduse de un prezidiu alcătuit din 3­9 membri. Prezidiul alege, dintre membrii săi, preşedintele sesiunii consiliului popular.
Consiliul popular adopta hotărîri prin vot deschis, în afară de cazul în care consiliul popular hotărăşte ca votul sa fie secret. Hotărîrile se adopta cu votul majorării deputaţilor care compun consiliul popular şi se semnează de preşedintele sesiunii. Hotărîrile adoptate în cazul art. 45 şi 5 se semnează de preşedintele de vîrsta”.
Prin prisma acestor texte legale mai sus citate, Curtea constată că în speţă a operat o preluare cu titlu a imobilului litigios, putându­se discuta, cel mult, despre o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, republicată.
Legea nr. 10/2001, republicată, instituie, prin dispoziţiile art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 şi art. 9, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, şi care se circumscriu dispoziţiilor acestei legi, în favoarea persoanelor îndreptăţite.
Art. 1 alin. 2 prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care pot să constea fie în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, fie în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în timp ce alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în înţelesul prezentei legi, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi, în conformitate cu art. 4 alin. 2, moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Alin. 3 al aceluiaşi art. 4 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Art. 4 alin. 4 prevede că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Prin prisma dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, mai sus citate, reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat, respectiv, pentru terenul în suprafaţă de 9832 mp, înscris în CF nr. 7919 Cluj­Napoca, nr. top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3, având în vedere că prin notificarea nr. 2035/06.11.2001, notificatorii au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în echivalent doar a acestui teren, în suprafaţă de 9832 mp..
Art. 10 din Legea nr. 10/2001 reglementează distinct, în aliniatele 1­10, condiţiile concrete în care se va dispune restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, alin. 2 prevăzând că „în cazul în care pe terenurile pe care s­au aflat construcţii preluate în mod abuziv s­au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren ramase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevede următoarele:
„În toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico­edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicţia instituită de acest text legal subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, motivată pe afectarea acestuia unei amenajări de utilitate publică”.
Prevederile exprese ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 instituie principiul esenţial, conform căruia, nu pot fi restituite în natură acele imobile care sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, ori care sunt supuse unor amenajări destinate unei utilităţi publice sau pentru a deservi nevoile comunităţii.
În speţă, Lacul I Est Gheorgheni reprezintă o amenajare de utilitate publică, este afectat unei utilităţi publice, respectiv, lac pentru agrement, astfel încât, în privinţa acestuia, sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, ­text legal care interzice restituirea în natură a terenurilor afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale ­, respectiv, ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.
Drept urmare, Curtea constată că nu este posibilă, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură, în întregime, a terenului notificat, în suprafaţă de 9832 mp, aferent numerelor top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3.
Este nefondată susţinerea reclamanţilor, în sensul că nu s­a făcut dovada destinaţiei de agrement a lacului, în condiţiile în care, pentru toţi locuitorii Municipiului Cluj­Napoca, este de notorietate publică faptul că Lacul I Est Gheorgheni are destinaţia de lac de agrement, fiind amenajat chiar şi de un mic debarcader, iar în perioada în care condiţiile de climă o permit, pe suprafaţa lacului există bărci de agrement, hidrobiciclete, etc.
Nu se aplică în cauză Decizia nr. VI/26.09.1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum nefondat susţin recurenţii, ci Decizia în interesul legii nr. LIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 769/13.11.2007, Partea I, şi care prevede că „dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că, aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22.12.1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.
Cu alte cuvinte, terenului litigios îi sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, nu era posibilă nici restituirea în natură a terenului de 815 mp (suprafaţă menţionată în expertiza lui C.G.), respectiv, 825 mp. (suprafaţă eronat menţionată în hotărârea fondului, pornind de la menţionarea eronată a suprafeţei în precizarea de acţiune depusă de reclamanţi), având în vedere că aceasta reprezintă o servitute de trecere, o cale de acces, care se încadrează în textul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10.3 din H.G. Nr. 250/2007, însă, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a criticat prin propriul recurs această împrejurare, Curtea constată că nu se poate înlătura această dispoziţie din hotărârea primei instanţe.
Susţinerea reclamanţilor recurenţi, în sensul că li se cuvine în realitate suprafaţa de 10686 mp, din totalul de 14463,4 mp din CF nr. 7919 Cluj, şi că se impune să le fie restituită în natură întreagă această suprafaţă, nu poate fi împărtăşită de către Curte, având în vedere că prin Notificarea pe care au formulat­o în baza Legii nr. 10/2001, în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa iniţială, numiţii D.A.D. şi I.M.I. au solicitat restituirea în echivalent, în principal prin atribuirea, în schimbul terenului situat în Cluj­Napoca, str. S. nr. 1­3, identificat în CF nr. 7919 Cluj­Napoca, nr. top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3, expropriat fără titlu, pentru amenajarea lacului şi aleilor din zona de agrement din Cartierul Gheorgheni – Casa Tineretului, în suprafaţă de 9832 mp, a unei suprafeţe de teren situată în intravilanul municipiului Cluj­Napoca, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 737.400 USD.
Potrivit art. 22 alin. final din Legea nr. 10/2001, republicată, fost art. 21 din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa iniţială, nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, fiind vorba, evident, despre termenul iniţial de 6 luni prevăzut de alin. 1 şi prelungit apoi succesiv prin
O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.
Prin urmare, faţă de împrejurarea că prin notificarea formulată în termen legal, s­a solicitat doar terenul de 9832 mp, reclamanţii de azi sunt îndreptăţiţi la a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 doar cu privire la acest teren în suprafaţă de 9832 mp.
Notificarea formulată la data de 02.11.2005, probabil în temeiul Legii nr. 247/2005, şi prin care s­a solicitat terenul de 10685,26 mp, de către D.A.D. şi I.M.I., nu poate fi luată în considerare, dat fiind că Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut o prelungire a termenului de depunere a notificărilor, reglementat iniţial de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, şi nici nu a operat o repunere a celor îndreptăţiţi într­un nou termen de formulare a notificărilor.
Prin Legea nr. 247/2005 nu s­a instituit un nou termen de depunere a notificărilor, nu s­a prelungit termenul iniţial prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel încât, singura notificare care poate fi luată în considerare în mod legal este Notificarea nr. 2035/06.11.2001, şi care avea ca obiect doar terenul în suprafaţă 9832 mp, aferent nr. top 15532/6, 15532/5, 15532/4/3 din CF nr. 7919 Cluj­Napoca.
Revendicarea pe dreptul comun a imobilului nu este posibilă, aşa cum nefondat apreciază reclamanţii recurenţi, dată fiind incidenţa în cauză a Deciziei în interesul legii nr. 33/09.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
După pronunţarea Hotărârii Pilot împotriva României, în cauza Atanasiu şi Poenaru, Solon contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin adoptarea Legii nr. 247/2005, Statul Român s­a angajat pe o direcţie bună prin faptul că prevede o procedură administrativă simplificată de despăgubire comună, Statului trebuind să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară, precum şi punerea lor în aplicare. De această perspectivă, plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
În Hotărârea Pilot Maria Atanasiu ş.a. contra României, s­a statuat (paragraful 164) că art. 1 din Protocolul 1 nu garantează un drept de a dobândi bunul şi nu le impune statelor contractante nicio restricţie asupra libertăţilor de a determina câmpul de aplicare a legislaţiilor pe care le pot adopta în materie de restituiri de bunuri şi să aleagă condiţiile în care acceptă să restituie drepturi de proprietate persoanelor deposedate.
În temeiul art. 1 din Protocolul 1, statul are dreptul să exproprieze bunuri, inclusiv toate drepturile de despăgubire stabilite de lege, şi să reducă, chiar notabil, nivelul despăgubirilor prin metode legislative. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca cuantumul despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate realizată de către stat să fie rezonabilă în raport cu valoarea bunului. O lipsă totală a compensaţiei poate fi considerată compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 doar în cazuri excepţionale (paragraf 174).
Art. 1 din Protocolul 1 nu garantează dreptul la o despăgubire integrală în toate cazurile, o compensaţie care este doar parţială nu face privarea de proprietate nelegală eo ipso în toate cazurile. Mai precis, obiective legitime de utilitate publică, ce sunt urmarea unor măsuri de reformă economică sau de justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii totale de piaţă (paragraf 175).
Mai mult, reiese în mod evident din jurisprudenţa Curţii, că dacă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a putut estima că legile de restituire înfiinţate pentru a atenua consecinţele gravelor încălcări ale dreptului de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăresc un scop legitim, a considerat totodată că este necesar de a se face în aşa fel ca atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăţi disproporţionate (a se vedea în acest sens cauza Pincova şi Pinc contra Republica Cehă, paragraful 58), (paragraful 177).
O decizie administrativă a autorităţii locale competente, care recunoaşte interesatului un drept de reparaţie, este suficientă pentru a se crea un interes patrimonial protejat de art. 1 din Protocolul 1 (a se vedea în acest sens cauza Viaşu contra României, paragraful 59, 60), (paragraf 180).
Este adevărat că în Hotărârea Pilot Maria Atanasiu ş.a. contra României s­a statuat în sensul că neexecutarea unei decizii administrative ori a unei hotărâri judecătoreşti care recunoaşte dreptul la o despăgubire, fie al cărui cuantum este stabilit, fie chiar dacă nu este stabilit şi cuantumul, constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate în sensul primei fraze a primului aliniat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în acest sens cauza Elias contra României, cauza Deneş ş.a. contra României), (paragraf 181, 182), dar nu este mai puţin adevărat că, în speţă, reclamanţii nu se găsesc în situaţia de a le fi refuzată la executare o decizie prin care li s­a stabilit dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care Dispoziţia nr. 8401/26.09.2007, prin care li s­a stabilit acest drept, a fost contestată chiar de către reclamanţi pe calea unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, dreptul reclamanţilor la despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 a fost iniţial recunoscut prin Dispoziţia nr. 8401/26.09.2007, iar împrejurarea că nu este posibilă restituirea în natură a terenului notificat, de 9832 mp, în niciun caz nu echivalează, aşa cum nefondat susţin recurenţii, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, reclamanţii vor avea posibilitatea, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, să îşi valorifice dreptul la despăgubiri în condiţiile acestei proceduri speciale.
Reclamanţii nu pot susţine, întemeiat, faptul că nu au pierdut niciodată proprietatea imobilului litigios, în condiţiile în care textul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 1/30.01.2009.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul reclamanţilor.
Cu privire la recursul pârâtului, referitor la cheltuielile de judecată.
Pârâtul a solicitat, în principal, exonerarea sa în totalitate de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa prin hotărârea fondului, însă Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită raportat la dispoziţiile art. 274 şi art. 275 C.pr.civ. – prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe pârâtul solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ­, însă, prin prisma art. 274 alin. 3 C.pr.civ., este fondată solicitarea pârâtului de micşorare a cheltuielilor de judecată.
Cheltuielile de judecată ocazionate reclamanţilor cu judecarea cauzei în fond au constat în suma de 1.320 lei onorariu expertiză şi 5.000 lei onorariu avocaţial (suma de 300 lei justificată prin chitanţa nr. 2654450/16.10.2007; suma de 2.200 lei justificată prin chitanţa nr. 2654458/26.10.2007; suma de 2.500 lei, justificată prin chitanţa nr. 2654459/26.10.2007), totalul cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, suportate de reclamanţi, fiind în sumă de 6.320 lei.
Reclamanţii au notificat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 un imobil teren în suprafaţă de 9832 mp, din care, prin sentinţa fondului, li s­a restituit în natură suprafaţa de 825 mp, aproximativ 10% din pretenţiile reclamanţilor fiind astfel admise de prima instanţă.
În consecinţă, proporţional cu pretenţiile admise, de aproximativ 10% din totalul pretenţiilor solicitate de reclamanţi, reclamanţii sunt îndreptăţiţi de a benefica de recuperarea, de la pârât, a 10% din cheltuielile de judecată ce le­au fost ocazionate cu purtarea procesului în faţa primei instanţe, adică 630 lei.
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câştigat procesul este îndreptăţită să solicite instanţei obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată ce i­au fost ocazionate celui care a câştigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speţă, în lumina jurisprudenţei C.E.D.O. şi a dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., Curtea constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la recuperarea doar a acelor cheltuieli de judecată în care se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 401/14.07.2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese în acest sens, ca instanţa să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să­i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este un terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cer, lichid şi exigibil.
În acelaşi sens s­a pronunţat constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa, când, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/29.08.2007, Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s­au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului”.
Pe cale de consecinţă, având în vedere argumentele mai sus precizate, precum şi prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. şi art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să admită în parte recursul pârâtului, strict cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârea fondului, conform dispozitivului prezentei decizii.
Faţă de soluţia de respingere a recursului reclamanţilor, în recurs nu au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea acestora”.
Prin sentinţa civilă nr. 128/10.02.2012, pronunţata de Tribunalul Cluj în dosar nr. aaa/117/2007, s­a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii D.A.D. şi S.D.P., împotriva pârâţilor Primăria Municipiul Cluj­Napoca şi Municipiul Cluj­Napoca şi, în consecinţă:
S­a dispus modificarea Dispoziţiei nr. 8401/26 septembrie 2007 emisa de Primarul Municipiului Cluj–Napoca, în sensul că persoanele îndreptăţite sunt reclamantul D.A.D. şi S.D.P., ultima în calitate de moştenitoare a defunctei I.M.I. stabilind dreptul la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru diferenţa de teren de 825 mp, teren preluat de la D.A. în cotă de 5/8 ­a parte, respectiv D.A.D. şi I.M.I. proprietari în părţi egale asupra cotei de 3/8 parte.
S­a respins restul pretenţiilor.
Au fost obligaţi pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocat şi expert.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„Prin Dispoziţia nr. 8401/2007 emisă la 26.09.2007 de Primarul Mun. Cluj­Napoca s­a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată al despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv ­Titlu VII din Legea 247/2005, pentru terenul revendicat în suprafaţă de 9832 mp, situate în str. S. nr.1­3, în favoarea lui D.A.D. şi I.M.I..
Terenul în suprafaţă totală de 14.463,4 mp din str. S. nr. 1­3 , în care este cuprins şi terenul în litigiu de 10686 mp, este înscris în CF 7919 Cluj, cu Cluj cu nr. top. 14909/1/20 în suprafaţă de 230 stp, 14.909/1/21 în suprafaţă de 130 stp, 15.532/6 în suprafaţă de 1434 stp şi 15.532/4/3, 15.532/5 în suprafaţă de 1 iugăr şi 625 stp, în favoarea lui P.A. sub B2, D.A. sub B7 ( identică cu
P.A. de sub B2), reclamantul D.A. sub B8 şi I.M.I. sub B9.
În conformitate cu certificatul de moştenitor nr.124 emis la data de 16 noiembrie 2006 tribunalul reţine că moştenitoarea defunctei I.M.I., decedată la data de 21 aprilie 2006, este reclamanta din prezentul dosar, respectiv S.D.P.
În conformitate cu Referatul privind propunerea de soluţionare a notificării nr. 66733/2001/3/452 din 22.06.2006, la punctul „Modul de preluare'' se indică faptul că Decizia nr. 450 din 10 iunie 1969, bazată pe art. 17.din Constituţia R.P.R. Teren preluat fără titlu" , aceleaşi menţiuni existând şi în Referatul Comisiei pentru aplicarea Legii 10/2001 întocmit în 03.03.2003 conform procesului­verbal încheiat în şedinţa din 28.11.2002 al acestei comisii.
În cauză, s­a administrat ca probă tehnică expertiza în specialitatea topografie care prin concluziile sale au relevat următoarele aspecte: Din suprafaţa de 13160 mp aferentă nr. topo 15.532/6, 15.532/4/3, 15.532/5 , municipiul Cluj­Napoca ocupă fără titlu suprafaţa de 10657 mp. În cuprinsul acestei suprafeţe există următoarele amenajări de utilitate publică:
3.1 O porţiune din lacul I Este din cartierul Gheorghieni cu destinaţia de agrement, în suprafaţă de 9842, pe plan între punctele 29, 28, 27, 26, 25, 24, 23, 22, 21, 20, 19, 31, 32, 29 evidenţiată cu albastru pe planul de situaţie.
3.2 O porţiune din aleea riverană lacului, în suprafaţă de 815 mp , pe plan între punctele 17, 16, 15, 30, 14, 14, 13, 12, 11, 10, 9, 8, 7, 6, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 27 evidenţiată cu portocaliu pe acelaşi plan.
În răspunsul la obiecţiunile formulate de către reclamanţi (filele 257­259 din dosar) domnul expert C.G. a arătat următoarele aspecte : Pe planul anexă nr.1 a suprapus imobilele din CF 7919 Cluj, nr. topo 15.532/4/3, 15.532/5, 15.532/6 ce a aparţinut familiei reclamanţilor, suprafaţa conturată cu roşu iar suprafaţa acoperită
cu apa provenită din lac cu albastru, iar în jurul acesteia din urmă a evidenţiat cu verde o parte din nr. topo care constituie imobilul “ Lac I Gheorghieni”.
Expertul precizează că se observă că terenul din CF a fost enclavizat prin omitere şi ocolire, din motive neclare , însă apreciază că în realitate s­a considerat că întregul luciu de apă a făcut obiectul asocierii în participaţiune.
De asemenea expertul precizează că acest aspect reiese din studiul documentaţiei aferentă Hotărârii de asociere în participaţiune cu SC I.M. CLUJ S.R.L , în care nu a găsit un plan care să redea numerele topo , care constituie imobilul “Lac I Gheorghieni” , ele fiind dosar enumerate , însă există un plan , anexa 2 la răspunsul la obiecţiuni ­Plan Amenajare Lac ­conform căruia întreaga suprafaţă a lacului de 53 120,17 mp urmează să fie amenajată, inclusiv suprafaţa reclamanţilor.
În finalul răspunsului la obiecţiuni expertul topograf conchide că terenul revendicat rămâne tot în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Cluj­Napoca , deşi, dacă se vede anexa acestuia în secţiunea bunuri imobile­anexa 4, pentru Lac I Gheorghieni , nu sunt înscrise nr. topo respective CF ­uri aferente,implicit cele din prezenta speţă.
La filele 325­326 din dosar s­a depus o expertiză extrajudiciară topografică efectuată de către domnul expert B.M. , care la punctul 2.1 precizează că studiind documentele aflate la dosar se desprinde faptul că întreaga suprafaţă delimitată de topograficele de la punctual 2.1 este cuprinsă în perimetrul Lacului I Est Gheorghieni ­inclusiv o parte din parcela reclamanţilor ( anexa 2­Plan amenajare lac).
Raportându­ne atât la expertiza topografică judiciară ordonată în cauză , cât şi la punctul de vedere statuat prin expertiza extrajudiciară , tribunalul apreciază că imobilul teren în litigiu , în suprafaţă de 10 657 mp, este cuprins în perimetrul Lacului I Est Gheorghieni, o suprafaţă de 9842 mp fiind ocupată efectiv de Lacul I din cartierul Gheorghieni, suprafaţa de 815 mp făcând parte din aleea riverană lacului.
Pentru ca imobilele­terenuri să facă obiect al restituirii în natură în virtutea dispoziţiilor Legii 10/2001, este necesar ca acestea să fie “libere”.
În sensul legii sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
În speţă, aşa cum am evocat anterior, prin raportare la concluziile raportului de expertiză topografică şi a punctului de vedere al domnului expert B.M., tribunalul constată că terenul în litigiu este afectat unei utilităţi publice, respectiv lac pentru agrement şi cale de acces aferentă acestuia, fiind astfel pe deplin incidente dispoziţiile art.10 alin 2 din Legea 10/2001.
De altfel, aşa cum se prevede şi în HG 250/2007 sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico­edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Or, din punctul de vedere al tribunalului, imobilul cu destinaţia de Lac I Est Gheorghieni se circumscrie sintagmei amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
De altfel, prin notificarea adresată Primăriei mun. Cluj­Napoca reclamantul D.A.D. şi I.M.I. a precizat că solicită în principal acordarea unui teren în echivalent în schimbul terenului situate în Cluj­Napoca str. S. nr. 1­3, înscris în CF 7919 nr. topo 15.532/6,15.532/4/3, 15.532/5 expropriat fără titlu pentru amenajarea lacului şi aleilor din zona de agrement din cartierul Gheorghieni ­Casa Tineretului.
În aceste condiţii tribunalul va respinge ca fiind nefondată solicitarea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 10686 mp , este înscris în CF 7919 Cluj, cu Cluj cu nr. top. 14909/1/20 în suprafaţă de 230 stp, 14.909/1/21 în suprafaţă de 130 stp, 15.532/6 în suprafaţă de 1434 stp şi 15.532/4/3, 15.532/5 în suprafaţă de 1 iugăr şi 625 stp.
Deşi în Referatul privind propunerea de soluţionare a notificării nr. 66733/2001/3/452 din 22.06.2006 la punctul „Modul de preluare'' se indică faptul că Decizia nr. 450 din 10 iunie 1969, bazată pe art. 17.din Constituţia R.P.R , statuându­se în final că terenul în litigiu este preluat fără titlu , tribunalul nu poate reţine ca pertinentă nici această solicitare a reclamanţilor , întrucât însuşi decizia anterior menţionată reprezintă titlu, eventual putându­se discuta despre incidenţa în speţă a noţiunii imobilelor preluate abuziv în înţelesul art.2 din Legea 10/2001.
În schimb tribunalul apreciază că sunt întemeiate celelalte solicitări ale reclamanţilor având în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, cercetându­se cartea funciară CF 7919 Cluj, cu nr. top. 14909/1/20 în suprafaţă de 230 stp, 14.909/1/21 în suprafaţă de 130 stp, 15.532/6 în suprafaţă de 1434 stp şi 15.532/4/3, 15.532/5 în suprafaţă de 1 iugăr şi 625 stp, tribunalul constată că proprietari tabulari sunt următorii : P.A. sub B2 în cota de ½ a parte , D.A. sub B7 ( identică cu P.A. de sub B2) în cotă de 1/8 a parte , reclamantul D.A. sub B8 şi I.M.I. sub B9 în cotă de 3/8 a parte din cota de 1/2 , D.A. având cota de 5/8 a parte , reclamantul D.A. şi I.M.I. având cota de 3/16 a parte fiecare.
În aceste condiţii , tribunalul , în temeiul art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 va admite în parte acţiunea civilă formulată de, reclamanţii D.A.D. şi S.D.P., împotriva pârâţilor Primara Municipiul Cluj­Napoca şi Municipiul Cluj­Napoca , cu sediul în Cluj­Napoca, va dispune modificarea Dispoziţiei nr.8401/26 septembrie 2007 emisa de Primarul Mun. Cluj–Napoca, cu sediul în sensul că persoanele îndreptăţite sunt reclamantul D.A.D. şi S.D.P., ultima în calitate de moştenitoare a defunctei I.M.I. stabilind dreptul la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005 şi pentru diferenţa de teren de 825 mp, teren preluat de la D.A. în cotă de 5/8 a parte, respectiv D.A.D. şi I.M.I. proprietari în părţi egale asupra cotei de 3/8 parte, respingând restul pretenţiilor.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocat şi expert”.
Scurte consideraţii cu privire la natura juridică a contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile, dar numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 317 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. ­şi numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului ­, respectiv, pentru cele prevăzute în art. 318 C. proc. civ.
Art. 317 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare de drept comun, în timp ce art. 318 C. proc. civ. constituie sediul legal al contestaţiei în anulare specială.
Contestaţia în anulare de drept comun poate fi promovată cu succes numai pentru cele două motive strict menţionate de art. 317 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., respectiv, admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun este condiţionată, pe de o parte, de prezenţa unuia din cele două cazuri în care o atare contestaţie poate fi promovată – când procedura de citare a părţii pentru ziua când s­a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă ­, iar pe de altă parte, de împrejurarea că aceste motive să nu fi putut fi invocate pe cale apelului sau recursului, această din urmă condiţie constituind practic o aplicaţie a principiului că nu se poate folosi o cale extraordinară de atac, atunci când s­ar fi putut folosi calea de atac ordinară.
În speţă, însă, din considerentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, coroborate cu temeiul de drept expres invocat de contestatori în susţinerea contestaţiei lor, respectiv, art. 318 alin. 1 C.pr.civ., s­ar părea că ne găsim în prezenţa unei contestaţii în anulare speciale, fundamentată din punct de vedere juridic, pe prevederile art. 318 C. proc. civ., text legal care prevede că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându­l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Două ipoteze sunt aşadar conţinute în textul art. 318 C. proc. civ., respectiv cea prevăzută de teza I – dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greşeli materiale ­, şi cea reglementată de teza II – omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.
Pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., este necesar să fie întrunită o singură cerinţă, şi anume, dezlegarea dată recursului să fie într­adevăr rezultatul unei greşeli materiale propriu zise, vizând erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru, ori cu toate că respectivul recurs era scutit de plata taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezulta că recursul fusese depus recomandat la oficiul poştal înăuntrul termenului de recurs, etc.
Prin urmare, textul art. 318 teza I C. proc. civ., vizează greşeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziţii legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecinţă, prin intermediul unei contestaţii în anulare speciale, nu pot fi invocate greşeli de judecată.
A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi, respectiv, de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu transformarea contestaţiei în anulare într­o cale ordinară de atac.
Numai o greşeală materială esenţială, propriu­zisă, care a determinat o soluţie eronată, în sensul celor mai sus exemplificate, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, această greşeală materială apreciindu­se în raport cu situaţia existentă la dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă.
În niciun caz însă, pe calea unei astfel de contestaţii în anulare nu pot fi invocate greşeli de judecată, după cum, nu pot fi invocate greşeli materiale din cele ce se încadrează în textul art. 281
C. proc. civ.
Aceste greşeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestaţii în anulare speciale, trebuie să constea în greşeli pe care instanţa de recurs le­ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată, respectiv în greşeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 teza I C. proc. civ., urmăreşte neregularităţi evidente privind actele de procedură, iar nu neregularităţi referitoare la problemele de fond, împrejurare raportat la care în nici un caz prin intermediul unei contestaţii în anulare speciale nu pot fi invocate nici un fel de greşeli de judecată, de aprecierea probelor, de schimbarea stării de fapt, de interpretarea unor dispoziţii legale, ori de aplicare a unuia ori alteia dintre prevederile legale în vigoare.
Or, prin prezenta contestaţie în anulare contestatorii invocă tocmai astfel de greşeli de judecată, respectiv, greşita neacordare, în întregime, de către instanţa de recurs, a cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanţilor pentru fondul cauzei.
Pe de altă parte, aşa cum se poate observa cu evidenţă din simpla lecturare a deciziei contestate, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., respectiv, nu i se poate imputa instanţei de recurs, care a pronunţat această decizie contestată, faptul că nu ar fi acordat în totalitate, în favoarea reclamanţilor, cheltuielile de judecată ocazionate acestora cu judecarea cauzei în primă instanţă, în condiţiile în care în considerentele deciziei contestate Curtea de Apel Cluj a prezentat exhaustiv argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de recurs şi care au fundamentat, totodată, soluţia de acordare parţială a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, ca urmare a admiterii în parte a recursului pârâtului (pag. 22 alin. final, pag. 23 alin. 1, 2 şi 3 din decizia contestată).
Astfel, în decizia contestată, Curtea de Apel Cluj a arătat care sunt considerentele pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la a beneficia de acordarea doar a 10% din cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei, după cum urmează:
„Cheltuielile de judecată ocazionate reclamanţilor cu judecarea cauzei în fond au constat în suma de 1.320 lei onorariu expertiză şi 5.000 lei onorariu avocaţial (suma de 300 lei justificată prin chitanţa nr. 2654450/16.10.2007; suma de 2.200 lei justificată prin chitanţa nr. 2654458/26.10.2007; suma de 2.500 lei, justificată prin chitanţa nr. 2654459/26.10.2007), totalul cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, suportate de reclamanţi, fiind în sumă de 6.320 lei.
Reclamanţii au notificat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 un imobil teren în suprafaţă de 9832 mp, din care, prin sentinţa fondului, li s­a restituit în natură suprafaţa de 825 mp, aproximativ 10% din pretenţiile reclamanţilor fiind astfel admise de prima instanţă.
În consecinţă, proporţional cu pretenţiile admise, de aproximativ 10% din totalul pretenţiilor solicitate de reclamanţi, reclamanţii sunt îndreptăţiţi de a benefica de recuperarea, de la pârât, a 10% din cheltuielile de judecată ce le­au fost ocazionate cu purtarea procesului în faţa primei instanţe, adică 630 lei”.
Drept urmare, Curtea constată că instanţa de recurs, în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ., a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 401/14.07.2005 şi a jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, a avut în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată toate cheltuielile de judecată ocazionate reclamanţilor cu purtarea procesului în fond, iar nu doar onorariul de expert, aşa cum nefondat apreciază contestatorii că ar fi trebuit să se ia în considerare.
Pe de altă parte, Curtea constată că în cauză nu este vorba despre o eroare materială, în sensul acreditat de către contestatori, ci despre o veritabilă critică adusă unei judecăţi făcute printr­
o hotărâre irevocabilă, adică, de un recurs la recurs.
Constatându­se aşadar, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. 1 C.pr.civ. (ca de altfel nici cele reglementate de art. 317 C.pr.civ.), susceptibile să fundamenteze admisibilitatea unei contestaţii în anulare, în temeiul considerentelor mai sus expuse, Curtea urmează să respingă prezenta contestaţie în anulare.
Intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. (Judecător Carmen Maria Conţ)