Contestaţie în anulare formulată după depăşirea termenului prevăzut de lege. Invocarea dreptului de acces la justiţie pentru admiterea cererii de repunere în termen.
Cod procedură civilă, art. 319 alin.2
Potrivit art.
319 alin.2 C.pr.civilă, în cazul
hotărârilor care nu sunt susceptibile de executare contestaţia se poate
introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai
târziu de un an de la data când a rămas
irevocabilă.
Dovada
momentului la care contestatorul a
luat cunoştinţă de hotărâre poate
fi făcută prin orice mijloace de probă, atât de către acesta, cât şi de către
intimat .În literatura de specialitate
şi în practica judiciară s-a statuat că în ipoteza în care împotriva aceleiaşi decizii
contestatorul a mai formulat anterior o altă contestaţie, o atare împrejurare
reprezintă dovada deplină a datei la
care contestatorul a luat cunoştinţă de
hotărârea a cărei anulare o solicită.
Raportat la data de 10 august
2011 ca fiind data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei de recurs, promovarea unei alte contestaţii în anulare
la 1 noiembrie 2011 apare ca fiind
realizată peste termenul legal, motiv pentru care excepţia tardivităţii a fost admisă.
În ceea ce
priveşte invocarea, în susţinerea cererii de repunere în termen, a dreptului
de acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, instanţa a reţinut că în cauza Botten împotriva
Norvegiei CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 în ceea ce priveşte noţiunea de proces echitabil şi prin urmare dreptul de
acces la instanţă, depinde de caracteristicile procedurii interne şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă,
urmând să se ţină seama de natura situaţiei, de competenţa instanţelor,
de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura
problemei pe care acesta a trebuit să le
soluţioneze.
Din moment ce contestatorul a beneficiat de o
judecată în primă instanţă şi în recurs, în ceea ce priveşte problemele deduse
judecăţii, dar şi de o examinare a solicitărilor sale în cadrul căii
extraordinare a contestaţiei în anulare, având totodată posibilitatea efectivă
de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, nu se poate susţine că prin respingerea cererii de
repunere în termen i se încalcă accesul
la justiţie.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 48 din 11 ianuarie 2012.
Prin decizia civilă nr. 48 din 11 ianuarie 2012 Curtea
de Apel Ploieşti a respins cererea de repunere în termen formulată de
contestatorul M.R.A., a admis excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare şi
a respins contestaţia în anulare a
deciziei civile nr. 468 din 8 iunie 2011,
pronunţată de Curtea de Apel
Ploieşti formulată de contestatorul
M.R.A., în contradictoriu cu intimaţii M.T. şi
S.T. prin M.F.P.- D.G.F.P.D., ca tardiv introdusă.
Pentru a dispune astfel instanţa a
reţinut că prin decizia nr. 468/08.06.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (decizie atacată pe
calea prezentei contestaţii), s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul S.R.-
M.F.P. - DGFP Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 496/24 februarie 2011
pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi
s-a admis recursul declarat de pârâtul M.T.- prin primar, dispunându-se,
modificarea în tot a sentinţei mai sus-menţionate, în sensul respingerii
contestaţiei ca neîntemeiată.
În baza aceleiaşi hotărâri a fost respins, ca
nefondat recursul declarat de reclamantul
M.R.A., expunându-se în considerente argumentele pentru care în opinia
instanţei s-a impus pronunţarea soluţiei
respective.
Analizând dispozitivul acestei decizii, rezultă că este vorba de o hotărâre nesusceptibilă de executare silită,
iar potrivit art. 319 alin.2 C.pr.civilă, în cazul unor asemenea hotărâri contestaţia se poate
introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai
târziu de un an de la data când a rămas
irevocabilă.
Din conţinutul textului de lege mai sus
menţionat, rezultă că, în această
ipoteză, termenul de exercitare a contestaţiei este de 15 zile şi curge de
la momentul la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, însă acest termen trebuie să se
situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Nerespectarea termenului pentru
declararea contestaţiei determină decăderea
din dreptul de a exercita calea
de atac, respectiv stinge dreptul nevalorificat în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 103 C.pr.civilă,
neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de
procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune
altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai
presus de voinţa ei. În alineatul 2 se stipulează că în acest din urmă caz,
actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea
împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
Acest text de lege reglementează nu
numai sancţiunea decăderii, ci şi o
repunere în termen suis generis, respectiv în condiţii restrictive. Sub acest din urmă
aspect, s-a subliniat că existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa
părţii nu constituie singura
condiţie pentru a se acorda beneficiul
repunerii in termen, ci este necesar ca
împrejurarea respectivă să intervină
înlăuntrul termenului legal.
În cauză, se susţine de către
contestator că, în condiţiile în care
hotărârea pronunţată în recurs nu
i-a fost comunicată la domiciliul ales, la momentul formulării primei contestaţii
în anulare nu a putut proceda la
motivarea sa, întrucât nu cunoştea conţinutul hotărârii atacate.
Având în vedere că abia la data de 24
octombrie 2011 a
luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii de recurs, când, după plata taxei de
timbru, i s-a eliberat o copie de către grefa Curţii de Apel Ploieşti,
contestatorul a apreciat că abia de la
acea dată curge termenul contestaţiei, iar formularea acţiunii la 1 noiembrie
2011 s-a realizat în termenul legal.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că la data de
9 iunie 2011 s-a redactat decizia
nr. 468/08.06.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în faza procesuală a
recursului, iar în condiţiile în care
era vorba de o hotărâre irevocabilă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare
la momentul respectiv, nu se dispunea comunicarea sa părţilor din proces.
Cert este că împotriva acestei decizii s-a formulat de către
M.R.A. la data de 17.06.2011, o primă contestaţie în anulare motivată pe scurt
şi după ce la 27 iulie 2011, s-a acordat
acestuia un prim termen pentru lipsă de apărare , la data de 10 august 2011 s-a
procedat la judecarea pricinii, prin decizia civilă nr.543/10.08.2011
dispunându-se respingerea excepţiei inadmisibilităţii, precum şi respingerea
contestaţiei ca nefondată pe considerentul că „ în raport de textele legale
invocate de contestator se constată că nu se verifică în speţă niciunul din
cazurile limitativ înscrise în lege”.
Lecturând practicaua deciziei pronunţată 10.08.2011, a
rezultat că urmare a respingerii unei noi cereri pentru lipsă de apărare
formulată de apărătorul contestatorului, dosarul a fost lăsat la a doua
strigare , iar la momentul când aceasta a pus concluzii pe fondul cauzei a
învederat că invocă dispoziţiile art.317 şi 318 teza II C.pr.civilă, precizând
că nu are cunoştinţă de motivarea deciziei de recurs.
Dovada momentului la
care contestatorul a luat cunoştinţă de
hotărâre poate fi făcută prin orice
mijloace de probă, atât de către acesta, cât şi de către intimat.
În literatura de
specialitate şi în practica judiciară s-a statuat că în ipoteza în care împotriva aceleiaşi decizii
contestatorul a mai formulat anterior o altă contestaţie, o atare împrejurare
reprezintă dovada deplină a datei la
care contestatorul a luat cunoştinţă de
hotărârea a cărei anulare o solicită.
Din moment ce hotărârea instanţei de recurs era motivată înainte de promovarea primei
contestaţii în anulare, dosarul de
recurs se afla ataşat la dosarul având ca obiect contestaţia în anulare la termenul din 10 august 2011, când s-a soluţionat prima contestaţie în anulare,
având în vedere argumentele expuse
anterior, este evident că la această dată-10 august 2011, contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea atacată şi, prin urmare, termenul de 15 zile reglementat de art. 319 alin. 2 C.pr.civilă, curge de la
acest moment.
Raportat la data de 10 august 2011 ca fiind data la care
contestatorul a luat cunoştinţă de
hotărârea instanţei de recurs,
promovarea prezentei căi de atac la
1 noiembrie 2011 apare ca fiind realizată peste termenul legal, motiv
pentru care excepţia tardivităţii urmează a fi admisă.
Susţinerile contestatorului
în sensul că ar fi luat cunoştinţă de conţinutul deciziei de recurs
la 24 octombrie 2011 (când a
solicitat grefei instanţei o copie de pe
această hotărâre) nu au putut fi
primite, având în vedere considerentele
prezentate mai sus, dar şi împrejurarea că la dosarul cauzei nu
există nicio dovadă că la data de 24 octombrie 2010 contestatorul ar fi
formulat o cerere de eliberare a unei copii de pe decizia nr. 468/08.06.2011
pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
În ceea ce priveşte
invocarea, în susţinerea cererii de repunere în termen, a dreptului său de
acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, instanţa a reţinut că în cauza Botten împotriva
Norvegiei CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 în ceea ce priveşte noţiunea de proces echitabil şi prin urmare dreptul de
acces la instanţă, depinde de caracteristicile procedurii interne şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă,
urmând să se ţină seama de natura situaţiei, de competenţa instanţelor,
de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura
problemei pe care acesta a trebuit să le
soluţioneze.
Din moment ce
contestatorul a beneficiat de o judecată în primă instanţă şi în recurs, în
ceea ce priveşte problemele deduse judecăţii, dar şi de o examinare a
solicitărilor sale în cadrul căii extraordinare a contestaţiei în anulare,
având totodată posibilitatea efectivă de a lua cunoştinţă de actele şi
lucrările aflate la dosarul cauzei, nu se
poate susţine că prin respingerea prezentei cereri de repunere în termen i se încalcă accesul la justiţie.
Câtă vreme s-a făcut dovada datei la care contestatul a luat
cunoştinţă de hotărârea atacată, iar acesta, potrivit art. 103 C.pr.civilă, nu a probat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa,
care l-a
împiedicat să formuleze prezenta
contestaţie in termenul legal,
solicitarea sa privind repunerea în termen de declarare a contestaţiei a
fost respinsă.
În raport de argumentele prezentate, în baza art. 103 C.pr.civilă, instanţa a respins cererea de repunere în termen, iar în temeiul art. 137 C.pr.civilă coroborat cu
art. 319 alin. 2 C.pr.civilă,
a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardivă, contestaţia formulată.
