Contestaţia deciziei de recalculare a pensiei emise în baza OUG nr. 1/2011.

Contestaţia deciziei de recalculare a pensiei emise în baza OUG nr. 1/2011.

În conformitate cu dispoziţiile art.1 din O.U.G. nr.1/2011: „pensiile prevăzute la art.1 lit.a) şi b) din Legea nr.119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie, potrivit art.5 (4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari.

Potrivit art.6 din O.U.G. nr.1/2011: (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.

(2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.

De la momentul emiterii deciziilor de recalculare a pensiilor şi până în prezent, aceste diferenţe au fost eliminate, beneficiarilor fiindu-le restituite deja sumele de bani reprezentând diferenţa dintre cele două cuantumuri, ca urmare a modificării substanţiale a cadrului legislativ care reglementează materia asigurărilor sociale.

Prin urmare, dispoziţiile O.U.G. nr.1/2011 corectează diferenţele între cuantumul pensiei recalculate, care a scăzut, şi cel avut anterior recalculării, fiind eliminată posibilitatea producerii unor pagube beneficiarilor.

Art. 1 şi 6 din OUG nr. 1/2011

Legea nr. 119/2010

Prin cererea înregistrată sub nr. 3457/88/011, introdusă la data de 9 septembrie 2011, contestatorul N.M.G., a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei de revizuire nr. 89703/11 iunie 2011 emisă de Casa Sectorială de Pensii a S.R.I., în temeiul Legii nr. 119/2010 şi a OUG nr. 1/2011 şi a tuturor deciziilor de revizuire subsecvente şi să constate că hotărârea emisă de Comisia de contestaţii ce funcţionează în cadrul S.R.I. este netemeinică. Contestatorul a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziei nr. 89703/2011 în sensul restabilirii şi menţinerii în plată a pensiei stabilite în conformitate cu decizia nr. 89703 din 24 noiembrie 2009 şi să-i fie achitate diferenţele dintre cuantumul pensiei speciale şi cuantumul celei revizuite în mod ilegal, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat în esenţă că decizia nr. 871/2010 a Curţii Constituţionale este lipsită de relevanţă în cauză, decizia de revizuire fiind emisă cu încălcarea art. 15 din Constituţie, a art. 1 din Codul civil, a art. 1 din Protocolul 1 al CEDO şi art. 14 din CEDO.

A mai arătat contestatorul că o modificare a cuantumului pensiei reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanţa dreptului la pensie; că doctrina de specialitate a fixat un criteriu în determinarea existenţei sau inexistenţei unei situaţii de retroactivare a legii – criteriul dreptului câştigate. Astfel, s-a stabilit că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi, trebuind, deci, ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului câştigat sub legea vechea; că, în situaţia dedusă judecăţii este vorba de dreptul său de a beneficia de o pensie de serviciu pentru toată perioada vieţii conform prescripţiilor Legii nr. 164/2001.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că, prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 sunt constituţionale, iar în ceea ce priveşte OUG 1/2011 – act normativ ce a fost validat de Parlamentul României prin Legea de aprobare nr. 165/2011 – aceasta produce efecte juridice obligatorii ce trebuie respectate de toate entităţile implicate în procesul de recalculării pensiilor militare; că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 119/2010, pensia a fost recalculată începând cu data de 1 ianuarie 2011 prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, iar ca urmare a modificării legislaţiei în domeniu a fost revizuită prin aplicarea prevederilor Anexei nr. 3 la OUG 1/2011, context în care solicitarea contestatorului de anulare a deciziei atacate contravine dispoziţiilor art. 4 din OUG 1/2011.

Prin sentinţa civilă nr.4820 din data de 23 noiembrie 2011, pronunţată în dosarul civil nr.3457/88/2011, Tribunalul Tulcea a admis contestaţia formulată de contestatorul N.M.G. în contradictoriu cu intimata SRI - CASA DE PENSII SECTORIALĂ, având ca obiect contestaţie decizie pensionare.

A anulat Decizia de revizuire a pensiei nr. 89703/11.06.2011 emisă de S.R.I. Casa de Pensii Sectorială, ca netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă menţine în plată Decizia nr. 89703/24.11.2009 emisă de SRI U.M. 0472 Bucureşti - Casa de Pensii.

A anulat Hotărârea nr. 328/23.08.2011 emisă de S.R.I - Comisia de Contestaţii din cadrul S.R.I., ca netemeinică şi nelegală.

A obligat intimata SRI – Casa de Pensii Sectorială, să îi plătească contestatorului diferenţa dintre pensia stabilită prin Decizia nr. 89703/24.11.2009 şi pensia stabilită prin Decizia nr. 89703/11.06.2011 de la data de 11.06.2011 şi până la momentul repunerii în plată a pensiei iniţiale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatorul N.M.G. este beneficiarul unei pensii militare de stat stabilită în baza deciziei de pensionare nr. 89703/24 noiembrie 2009.

Prin decizia contestată nr. 89703 din 11 iunie 2011 emisă de Casa Sectorială de Pensii din cadrul S.R.I., contestatorului i-au fost revizuite drepturile de pensie în baza OUG 1/2011.

Instanţa constată că prin decizia de revizuire a pensiei contestate în prezenta cauză, a avut loc o transformare a pensiei de serviciu a contestatorului în pensie de asigurări sociale, astfel cuantumul pensiei cuvenite contestatorului fiind redusă în mod considerabil.

Instanţa apreciază că repetatele modificări ale procedurii de recalculare şi revizuire a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, survenite la scurte intervale de timp, au tendinţa să încalce criteriile jurisprudenţei CEDO privind claritatea, accesibilitatea şi predictibilitatea legii.

Contestatorul îşi legitimează în mod corect interesul în cauză prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificaţia unui drept câştigat recunoscut şi executat de stat, în temeiul unei legi speciale respectiv Legea 164/2001, susţinând în mod corect că la data intrării în vigoare a OUG nr. 1/2011 care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, era beneficiar al unui bun actual în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care i-a fost înlăturat printr-o ingerinţă din partea statului.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este un drept absolut, el putând comporta limitări de către stat, se impune a se analiza dacă desfiinţarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatorul, corespunde limitărilor prevăzute de Convenţie.

Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional“.

În alineatul 2 al aceleiaşi dispoziţii se arată că ”Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată ( Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).

Aşa fiind, instanţa apreciază că şi contestatorul îşi legitimează interesul său, prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificaţia unui drept câştigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clară şi previzibilă la data pensionării şi care i-a permis să-şi planifice acţiunile, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt pentru el şi familia sa, precum şi o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente şi viitoare.

Este firesc a recunoaşte oricărei persoane o asemenea prerogativă iar orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, aşa cum este şi situaţia de faţă, ca efect afectarea substanţei dreptului în partea sa cea mai importantă.

Contestatorul a avut prin urmare, la data intrării în vigoare a OUG 1/2011, un bun actual în accepţiunea Convenţiei, ce le-a fost înlăturat printr-o ingerinţă din partea statului.

Însă, dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.

Pentru a verifica dacă desfiinţarea pensiilor de serviciu de care beneficia contestatorul corespunde limitărilor prevăzute de Convenţie, instanţa trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

ingerinţa să fie prevăzută de lege, condiţie satisfăcută în cauză, întrucât desfiinţarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forţa legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în faţa Parlamentului.

Însă, legea trebuie să fie suficient de clară şi previzibilă.

Previzibilitatea poate avea însă şi un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci şi posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.

Persoanele au astfel un drept la continuitatea acţiunii statale.

Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acţiunii sale.

La momentul pensionării contestatorului nu s-a pus problema schimbării legii.

Totuşi, cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementărilor prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensia acestuia, căci nu se poate admite că, în speţă, scăderea sa nu este una de substanţă, esenţială şi imprevizibilă în anul pensionării contestatorului.

să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desfiinţa pensia de serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010”, datorită evoluţiei crizei economice în anul 2009 şi extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale.

Or, faptul că documentele adresate creditorilor internaţionali conţin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuţie, nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiţii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă, alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la dispoziţia statului.

Or, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foşti angajaţi din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora, sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepţional, atunci este cu totul evident că Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituţia revizuită, deoarece lipseşte una din cele două caracteristici esenţiale, care ar permite evocarea sa şi anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv şi nu temporar.

Scopul urmărit a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare şi nu în ultimul rând şi realizarea unei „dreptăţi sociale”, respectiv instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivităţii.

c) să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.

Această cerinţă nu a fost respectată de stat, deoarece Guvernul a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei de serviciu a contestatorului, în mod cel puţin semnificativ, prin aplicarea OG nr.1/2011.

Chiar dacă se poate admite că, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează pensia celor care nu au vărsat contribuţii la o instituţie de asigurări sociale, direct proporţional cu cuantumul drepturilor de pensie ulterioare, aceasta nu are ca semnificaţie juridică instituirea unui drept la o anumită sumă determinată (Comisia EDH, 4 martie 1985, X c. Suedia ).

Pe de altă parte, măsura nu trebuie să atingă însăşi substanţa dreptului.

În speţa de faţă, micşorarea drastică a cuantumului pensiei contestatorului, are fără doar şi poate o asemenea semnificaţie, contrar celor lapidar enunţate de Curtea Constituţională care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului şi nu de o pierdere a dreptului în substanţa sa.

Însă, după cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, limitările aduse dreptului de proprietate de către autorităţile statale, au făcut ca acesta să devină „precar”, cu consecinţe asupra valorii bunurilor ce formează obiectul acelui drept.

Altfel spus, chiar dacă Convenţia nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, bunăoară prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului.

Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „ o reducere substanţială a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrâneţe.

Curtea a decis că, şi dacă Statul reduce temporar pensia în situaţii de recesiune economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanţa sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no. 60669/00.2005.

Constatarea de către Curtea Constituţională a României, în cuprinsul deciziei nr. 871/25.06.2010 publicată în M.O. nr. 433/28.06.2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei României, nu împiedică instanţele de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 din legea fundamentală şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De altfel chiar Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1344 din 9 decembrie 2008 a reţinut faptul că nu are atribuţia de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislaţia supranaţională, aceasta revenind instanţelor judecătoreşti, arătând că: „instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de aplicare directă a legislaţiei comunitare atunci când legislaţia naţională este în contradicţie cu aceasta”.

Faţă de considerentele expuse, instanţa va constata că, în speţă, contestatorului i s-au încălcat drepturi ocrotite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinând totodată că, potrivit art. 11 din Constituţia României „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

De asemenea, în art. 20 din acelaşi act normativ precizat se prevede că: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care, Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII - COMISIA DE CONTESTAŢII CARE FUNCŢIONEAZĂ ÎN CADRUL SRI, pe care a criticat-o sub următoarele aspecte:

Înţelege să-şi motiveze recursul pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.304 indice 1 Cod procedură civilă.

În acest sens, criticile aduse sentinţei sunt fundamentate pe prevederile art.304 pct.9 c.proc.civ., respectiv “hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, însă, în egală măsură, învederăm faptul că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art.304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

În aplicarea Legii nr.119/2010, pensia intimatului a fost recalculată începând cu data de 01.01.2011, prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

În urma identificării tuturor veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, la data de 11.06.2011, în baza Legii nr.119/2000 şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.1/2011, a fost emisă decizia de revizuire nr.89703, prin care au fost stabilite drepturile de pensie revizuite, începând cu data de 01.01.2011.

(2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.

Mai mult, solicită instanţei de control judiciar a constata faptul că reclamantul nu a fost supus unui regim diferenţiat faţă de alte persoane aflate în situaţii identice sau comparabile, prin legea nr.119/2010 legiuitorul înţelegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără distincţie, supunându-le unui regim de stabilire şi calculare în regim unitar, aplicabil tuturor beneficiarilor sistemului de asigurări sociale.

Cu privire la reţinerea instanţei referitoare la aplicabilitatea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, învederează faptul că, în materie de pensie, Curtea a acceptat reduceri substanţiale ale cuantumului pensiei şi altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării prevederilor arătate.

Stabilirea politicilor în materia asigurărilor sociale este lăsată de către CEDO, la aprecierea statelor, în funcţie de factorii economici şi financiari ce influenţează sustenabilitatea bugetului de stat la un moment dat, pentru satisfacerea interesului general.

Per a contrario, dacă s-ar susţine în continuare faptul că evenimentele legislative nu ar trebui să influenţeze, pentru viitor, drepturile câştigate, fie ele şi la un anumit cuantum al pensiei, ar însemna, rezumându-ne în susţinere strict la domeniul în care se dezbate cauza, că nici modificările favorabile nu ar trebui să se aplice. Or, este de notorietate faptul că dispoziţiile legale în materie au determinat actualizări a drepturilor băneşti, fără a fi, în mod evident, contestat.

Totodată, este cel puţin bizar din partea instanţei de fond a califica dreptul la pensie drept „bun”, sub aspectul strict al cuantumului, întrucât este adevărat că dreptul în sine este susceptibil de această interpretare, însă cuantumul său este stabilit în baza unor norme legale, are o fundamentare legală; atâta vreme cât şi Legea nr.164/2001 nu mai este în fiinţă, fiind abrogată în mod explicit, şi decizia de pensie suferă modificări în sensul prevederilor legale în vigoare, actualizându-se în virtutea temeiului legal incident şi al algoritmului de calcul prevăzut de noua reglementare în speţa de faţă, Legea nr.119/2010. Statul este garantul dreptului la asigurarea socială, nu al cuantumului prestaţiei care poate varia în timp în funcţie de politicile aplicabile. În cazul de faţă, o atare raţiune, se reţine expunerea de motive a Legii nr.119/2010 ca fiind gravă situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, pe de o parte, iar pe de altă parte, necesitatea reformării sistemului de pensii. Aceleaşi considerente au fost formulate şi de Curtea Constituţională în decizia nr.871/2010, subliniind condiţionarea acordări componentei necontributive a pensiei de existenţa resurselor financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres.

În cauza Keckho c.Ungariei, Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii prin modificări corespunzătoare ale legislaţiei. Autorităţile nu pot refuza plata unor drepturi şi beneficii în cuantumul stabilit de legislaţia în vigoare.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.164/2001.

Drepturile la pensie ale acestuia au fost recalculate în baza Legii nr.119/2010 şi ale O.U.G. nr.1/2011.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei de revizuire a pensiei emise în baza O.U.G. nr.1/2011.

Prin Legea nr.119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul unitar de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Scopul Legii nr.119/2010 a fost necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat.

Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, prin O.U.G.1/2011 s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, astfel încât persoanele vizate de acest act normativ, să aibă posibilitatea să identifice şi să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale.

Prin art.6 al.2 din ordonanţă s-a prevăzut că diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.

Susţinerea reclamantului că s-ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile nu poate fi reţinută, întrucât revizuirea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.1/2011.

Prin decizia nr.458/02.12.2003 Curtea Constituţională a statuat că: „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de fapt născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.

Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.

Astfel, spre deosebire de acesta, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale şi anume: pensia contributivă şi nu supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.

Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat.

Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.

Această compensaţie neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, şi nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acesteia.

Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.

Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din raţiuni de ordin economic şi financiar.

În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în noţiunea de „bun”, îl reprezintă totuşi din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificaţia unei exproprieri.

În acest sens, în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că: „art.1 din Protocolul nr.1 nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.

În cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut: „ de asemenea o simplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru că acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic şi social. Datorită unei cunoaşteri directe a societăţilor naţionale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internaţional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.

În materie de pensie şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanţiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croaţiei nr.43440/1998).

Relevantă în cauză este decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 07.02.2012, pronunţată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molar şi Lucia Gheţu împotriva României prin care s-a statuat că reducerea pensiilor, deşi substanţială, constituie o modalitate de integrare a acestor pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.119/2010, măsură justificată de necesitatea asigurării echilibrului bugetar şi cea a corijării discrepanţelor între diferitele sisteme de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporţionate.

Pentru a aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerinţe şi anume: dacă persoana respectivă a avut un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1; dacă există o ingerinţă a statutului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parţială de bun a persoanei respective şi, dacă ingerinţa statului este proporţională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporţionalitate între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

În cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucură reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noţiunea de „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, îl reprezintă totuşi din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.

Cerinţa care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, este aceea a respectării justului echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Din expunerea de motive a O.U.G. nr.1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilităţii identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situaţii asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum şi necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii, în scopul de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

Aceste motive avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii.

Această conversie a fost necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a ţării, pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere şi evoluţia crizei economice care s-a extins şi în cursul anului 2010.

Faţă de aceste aspecte, Curtea constată că cerinţele interesului general în adoptarea O.U.G. nr.1/2011 a fost dovedit.

În ceea ce priveşte raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate, instanţa apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerinţe.

În determinarea proporţionalităţii, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanţa dreptului.

Reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivităţii.

Prin aplicarea acestei modalităţi de calcul, reclamantul şi-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale.

Prin decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esenţial a se constata în privinţa fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate.

Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel naţional, pe anul 2010 şi 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel al apărării dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamant raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reţinută, în speţă nefiind vorba de persoane aflate în situaţii similare, fiecare categorie de persoane având drepturi şi obligaţii din prisma statutului profesional.

Reclamantul nu a fost supus unui regim diferenţiat faţă de alte persoane aflate în situaţii identice sau comparabile, O.U.G.nr.1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

De altfel, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii în faţa legii şi a nediscriminării este constantă şi recunoaşte că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că situaţiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferenţiere.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Decizia civilă nr. 362/AS/26.06.2012

Dosar nr. 3457/88/2011

Judecător redactor Jelena Zalman