avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Concediere colectivă. Contract colectiv de muncă. Criterii privind concedierea stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil.
 
Codul Muncii, art.55 lit.c), art.58, art.59, art.60(1), art.65 alin.1, art.68
 
Este obligatorie respectarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate in situatia concedierii colective,criterii inserate in decizia de incetare a contractului individual de munca conform clauzelor CCM la nivel de unitate.Angajatorul are obligatia de a face dovada respectarii acestor criterii.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 995 din 13 martie 2012. 
 
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr.4599/120/2011 din 21.07.2011 reclamanta Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în numele salariatului V. F.,  în contradictoriu cu CNFC CFR SA Bucureşti, a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.RU/2/1217 din 27.06.2011 ca fiind nelegală şi netemeinică, repunerea salariatului în situaţia anterioară emiterii deciziei, anume reintegrarea în funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport, cu obligarea intimatei la despăgubiri echivalente drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate actualizate cu rata inflaţiei şi la plata cheltuielilor de judecată.
A apreciat reclamanta că desfacerea contractului de muncă al membrului său de sindicat este abuzivă şi netemeinică întrucât s-a aplicat cu încălcarea dispoziţiilor contractului colectiv de muncă în vigoare – sindicatul nu a fost invitat să participe la şedinţele Consiliului de administraţie pentru elaborarea programului de reorganizare şi restructurare a companiei, program care nu conţine motive obiective şi cauze reale de desfiinţare a unor funcţii şi posturi.
In fine, a arătat că pârâta nu a motivat în decizia contestată în baza căror analize a constatat că sunt cauze concrete şi reale de concediere, ce criterii de disponibilizare obiectiv legale a avut pentru fiecare salariat concediat.
         Pârâta a formulat întâmpinare apreciind ca legală şi temeinică soluţia pe care a luat-o, deoarece concedierile colective au fost generate de aplicarea măsurilor cuprinse în programul de restructurare şi redresare economico-financiară a CN CFR SA pentru anul 2011 conform recomandărilor Ministerului Transportului şi Infrastructurii; programul de restructurare a fost adoptat şi aplicat conform prevederilor legale (reprezentanţii salariaţilor au discutat cu administraţia pârâtei despre concedieri conform procesului verbal încheiat cu ocazia acelor întâlniri; s-a comunicat reclamantei intenţia de concediere cât şi toate informaţiile relevante, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art.69 al.1 din Codul muncii şi art.61 din CCM din 2011-2012).
In concret, s-a precizat că postul de lăcătuş montator pe care salariatul  a fost angajat a fost desfiinţat urmare programului de restructurare. De asemenea, în cadrul companiei nu există posturi de muncitor necalificat sau posturi conforme pregătirii salariatului (electromecanic) şi nici nu există personal care să îndeplinească condiţii de vârstă standard şi stagiu de cotizare, care să fi fost pensionat şi să cumuleze mai multe funcţii.
         Prin sentinţa civilă nr. 2139 din data de 24.10.2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a admis contestaţia formulată de către V. F., s-a anulat  decizia nr.RU.2/1217/27.06.2011 emisă de către pârâtă şi s-a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii deciziei atacate, în sensul reintegrării sale pe funcţia ocupată anterior.
De asemenea, a fost obligată pârâta CNFC CFR SA Bucureşti către contestator la plata drepturilor salariale, începând cu data emiterii deciziei atacate (27.06.2011) până la data reintegrării efective, actualizată cu rata inflaţiei.
         S-a apreciat că decizia nr. RU/2/1217/27.06.2011 emisă de pârâtă şi prin care începând cu data de 28.07.2011 a încetat contractul colectiv de muncă nr. RU/5/33/16.04.2007 al salariatului V.F, având funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport în cadrul diviziei linii – secţia specială exploatare material rulant din cadrul societăţii pârâte, este nefondată.
Astfel, decizia de concediere a fost emisă de pârâtă cu încălcarea prevederilor art.69 al.2 şi 3 din Codul muncii, republicat, referitoare la criterii obiective de selecţie a personalului ce urmează a fi disponibilizat ca urmare a restructurării societăţii pârâte, întrucât desfiinţarea locului de muncă din program nu a vizat funcţii sau posturi unicat, ci mai multe locuri de muncă ocupate de salariaţii care exercită meserii identice.
Din actele depuse de părţi la dosar a rezultat că în societatea pârâtă au rămas posturi de lăcătuş montator identice cu cel pe care a lucrat contestatorul, astfel că se impunea ca pârâta să selecteze personalul disponibilizat pe criterii efectiv obiective.
S-a constatat că societatea pârâtă nu a avut în vedere primul criteriu obiectiv prevăzut de dispoziţiile art.69 al.3 din Codul muncii urmat de celelalte criterii prevăzute de dispoziţiile art.62 alin.2 lit.d, art.61 alin.8 şi 9 din contractul colectiv de muncă pe 2011-2012, mai mult, deşi decizia contestată enumeră – dar numai formal – toate criteriile de disponibilizare, nu arată în mod precis care sunt acele criterii aplicabile salariatului.
Desfacerea contractului de muncă al acestei persoane, prin concediere colectivă, este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul nerespectării criteriilor sociale de concediere prevăzute în contractul colectiv de muncă 2011-2012, V. F. fiind un salariat divorţat şi obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere de 300 lei lunar în favoarea minorei în vârstă de 14 ani.
In consecinţă, s-a constatat că, atâta timp cât în societatea pârâtă nu s-au desfiinţat toate posturile de lăcătuş montator, similar aceluia pe care a lucrat şi salariatul, atâta timp cât situaţia lui socială mai sus arătată impunea o analiză obiectivă a criteriilor de disponibilizare colectivă, s-a constatat în baza art.68, 69 din Codul muncii şi ale 61 din contractul colectiv de  muncă 2011-2012 că acţiunea formulată de reclamantă este fondată, fiind admisă, anulată decizia de concediere şi s-a dispus reintegrarea contestatorului salariat pe funcţia ocupată anterior concedierii cu plata drepturilor salariale cuvenite şi de care a fost lipsit.
         Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta,aceasta susţinand că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că desfiinţarea locului de muncă al salariatului s-a făcut cu încălcarea art. 69 alin 2 si 3 din Codul muncii, întrucât din probatoriul administrat a rezultat că prevederile legale invocate de instanţă în motivarea hotărârii atacate, au fost respectate.
Susţine recurenta că prevederile art.69 alin.(1) din Codul Muncii, republicat, art. 61 din CCM 2011/2012, au fost ,de asemenea, respectate.
Recurenta invocă prevederile art. 69 alin 3 din Codul muncii, potrivit cărora: „Criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă” care, în opinia sa, au fost respectate.
Învederează că fostul salariat are ca studii şcoala profesională, specializare electromecanic şi în cadrul companiei nu există posturi conform pregătirii pe care o are şi de asemenea, nu există nici posturi de muncitor necalificat.
Arată că salariatul  a fost concediat în urma departajării care s-a făcut funcţie de criteriile prevăzute de lege, în urma căreia conducerea subunităţii în care îşi desfăşoară activitatea a stabilit că fostul salariat, divorţat, tatăl unui copil minor dat spre îngrijire fostei soţii, având un comportament recalcitrant, angajat la CFR după ce fostul angajator SELC Basarab i-a desfăcut contractul de muncă disciplinar, să fie trecut pe lista salariaţilor care urmau să fie concediaţi.
Mai arată recurenta că în posturile existente în schema organizatorică a subunităţii în care fostul salariat şi-a desfăşurat activitatea, au fost păstraţi doi salariaţi care au pregătire corespunzătoare, au vechime mai mare în muncă la CFR şi în subunitate şi implicit mai multă experienţă, nu au abateri disciplinare, au spirit de echipă, sunt disciplinaţi şi nu în ultimul rând, au copii minori în întreţinere.
Consideră, că susţinerile reclamantei FS.T.F.R sunt cu atât mai mult neîntemeiate cu cât în cadrul C.N. CF „ CFR" SA - SRCF Bucureşti nu există personal care să îndeplinească condiţiile de vârsta standard şi stagiu de cotizare care să nu fi fost pensionat şi că nu există personal care să cumuleze mai multe funcţii.
De asemenea, menţionează că prevederile art. 61 alin 9 din CCM 2011/2012, pe care reclamanta susţine că le-ar fi încălcat, se aplică doar în cazul în care ambele posturi ale salariaţilor căsătoriţi, respectiv soţ si soţie, sunt supuse restructurării, nicidecum pentru orice posturi din cadrul companiei.
Examinând sentinţa atacată, Curtea a constatat că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr. RU2/1217/27.06.2011 emisă de Directorul Sucursalei Regionala CF Bucureşti, contestatorului-intimat i-a încetat contract individual de muncă nr. RU 5/33/16.04.2007,acesta deţinând funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport în cadrul Sucursalei Regionala CF Bucureşti-Divizia Linii-Secţia Specială Exploatare Material Rulant, contract de muncă încetat în temeiul art. 55 lit.c)., art. 58 coroborat cu art.65 alin.1 şi art. 68 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării postului.
În cuprinsul deciziei sunt enumerate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate care s-au avut în vedere la concediere, respectiv cele prevăzute de art. 61 (8) şi 61(9) din CCM al CNCF „ CFR” SA pe anul 2011-2012 cu aplicarea art. 59 şi 60(1) din Codul muncii republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub aspectul respectării criteriilor de disponibilizare în cazul intimatului-contestator Curtea a reţinut următoarele:
Recurenta susţine, în primul rând că intimatul are ca studii, şcoala profesională-specializare electromecanic, iar în cadrul companiei nu există posturi conform pregătirii. În continuare, arată aceasta că intimatul-contestator este divorţat, tatăl unui copil minor aflat în întreţinerea fostei soţii, a avut un comportament recalcitrant, fiind angajat la CFR după desfacerea disciplinară a contractului de muncă de către fostul angajator SELC Basarab. În schimb, au fost păstraţi în schema organizatorică  a subunităţii, doi salariaţi cu pregătire corespunzătoare, vechime mai mare la CFR, mai multă experienţă şi fără abateri disciplinare, cu copii minori în întreţinere.
Din fişele de evaluare a performanţelor profesionale ale intimatului şi a celorlalţi doi salariaţi, cu funcţii identice, păstraţi de recurentă rezultă că la evaluarea din 15.06.2011 contestatorul a primit  nota finală 4,1, numitul M .R. nota finală 4, iar numitul I. G., nota finală 4,3.
         Prin urmare, raportându-se la acest criteriu de  disponibilizare, Curtea a reţinut, pe de o parte, că acesta nu se regăseşte printre cele invocate în decizia de încetare a contractului individual de muncă, contestată în  cauză, respectiv cele prevăzute de art. 61(8) şi 61 (9) din CCM pe anul 2011-2012.Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care ar fi apreciat drept criteriu valabil din punct de vedere al performanţelor profesionale constată că intimatul-contestator se situa între primii doi angajaţi cu aceeaşi funcţie astfel încât nu se impunea concedierea sa. În plus, existenţa unei eventuale abateri disciplinare anterioare, ce ar fi determinat desfacerea disciplinară a  contractului individual de muncă la o altă societate, nu este dovedită şi nu reprezintă de altminteri, un criteriu de disponibilizare, potrivit contractului colectiv de muncă pe anii 2011-2012.
În ce priveşte criteriile de disponibilizare prevăzute de art. 61 alin.8 din CCM 2011-2012, acestea nu sunt  aplicabile intimatului care nu se află niciuna din situaţiile invocate de acest articol.
Referitor la aplicarea şi incidenţa în cauză a art.61 alin.9 din CCM 2011-2012 astfel cum a fost invocat în decizia  contestată, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 61 alin.9 lit.b)., la luarea măsurii desfacerii contractelor individuale de muncă va fi avut în vedere drept criteriu minimal, ca măsură să afecteze mai întâi, persoanele care nu au copii în întreţinere, iar potrivit lit.c). a aceluiaşi articol, măsura  să afecteze în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbaţi văduvi sau divorţaţi, care au în îngrijire copii, pe întreţinătorii unici de familie, precum  şi pe salariaţii, bărbaţi sau femei, care mai au cel mult trei ani până la pensionare la cererea lor.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, potrivit sentinţei civile nr. 289/10.02.2009 a Judecătoriei Răcari, contestatorul-intimat este obligat la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 300 lei lunar pentru minora rezultată dintr-o căsătorie a acestuia, neputându-se, deci, aprecia că acesta nu are obligaţii pecuniare faţă de un minor, întrucât obligaţia de plată lunară a unei pensii de întreţinere reprezintă, în fapt, obligaţia de a contribui la întreţinerea unui minor.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei în sensul că şi ceilalţi doi salariaţi, păstraţi în funcţii identice cu a contestatorului au copii minori în întreţinere, nu au fost dovedite, iar în situaţia în care aceste afirmaţii ar fi conforme cu realitatea, incidente în cauză sunt disp. art. 61 alin.11 din CCM 2011-2012 care stipulează că în ipoteza în care două sau mai multe persoane salariate sunt în aceeaşi situaţie, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor.
         Ori, recurenta nu a făcut dovada faptului că la situaţii egale s-a procedat la consultarea sindicatelor, punctual, cu referire la fiecare din cei trei salariaţi.
Pentru        considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
 
(Judecător Iuliana Lucăcel)