Completarea hotărârii. Admitere
Curtea de Apel
Cluj, Sectia Ia civilă, decizia civilă nr. 459/R din 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, reclamanta
M.M. a solicitat completarea deciziei civile nr. 4924/R din 26 noiembrie 2012,
pronuntată de Curtea de Apel Cluj având în vedere faptul că instanta de recurs
a omis să se pronunte cu privire la reclamanta recurentă.
În cuprinsul cererii de recurs înregistrată la data de 03.10.2012
figurează şi reclamanta în calitate de recurentă, însă în cuprinsul
dispozitivului deciziei civile nr. 4924/R/2012 instanta a omis să se pronunte
şi cu privire la pretentiile acesteia.
Analizând cererea
de completare a hotărârii, Curtea retine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012 pronuntată de Curtea de
Apel Cluj în dosar nr. 920/117/2012 sa admis recursul declarat de reclamantii
M.I.S ş.a., împotriva sentintei civile nr. 8947 din 10 septembrie 2012, pronuntată
de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 920/117/2012, care a fost modificată în parte
în sensul că sau obligat pârâtele S.N.T.F.M., S.N.T.F.M. SA SUCURSALA
TRANSILVANIA, să plătească fiecăruia dintre reclamantii şi intervenientii
mentionati anterior 6 salarii de bază brute, sumă actualizată cu rata inflatiei
de la data scadentei şi până la data plătii efective.
Sau obligat intimatele să plătească recurentei Jakab Lidia suma
de 150 de lei, iar fiecăruia dintre ceilalti recurenti mentionati anterior suma
de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond.
Sa respins ca nefondat recursul declarat de reclamantii B.I. ş.a.
împotriva aceleiaşi hotărâri.
Sau mentinut celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.
Examinând Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012, Curtea constată că
deşi reclamanta M.M. a promovat recurs împotriva Sentintei civile nr. nr. 8947
din 10.09.2012 pronuntată de Tribunalul Cluj, instanta de recurs a omis să se
pronunte cu privire la această recurentăreclamantă, cererea de completare a
hotărârii fiind astfel întemeiată în raport de dispozitiile art. 2812 Cod
procedură civilă.
Analizând recursul declarat de reclamanta M.M., Curtea retine că
prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii
2008 2010 sa stabilit la art. 80 alin. 1 că „la desfacerea contractului
individual de muncă, din initiativa angajatorului, salariatii să primească pe
lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi de o
plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate”, iar
la alin. 2 lit. a sa mentionat că „prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci
când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor
motive ce nu tin de persoana salariatului.”
În conformitate cu dispozitiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul
muncii şi ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispozitii în
vigoare la data la care sa născut dreptul pretins prin actiune), clauzele
contractelor colective de muncă produc efecte pentru toti salariatii încadrati
la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care sa încheiat
contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil
şi în cazul societătii pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea
contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părti”, iar conform
alin. 2 „neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de muncă
atrage răspunderea părtilor care se fac vinovate de aceasta”, principiul fortei
obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut şi de dispozitiile art. 30
din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, fată de cele arătate, Curtea constată că în mod corect sa
retinut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii
transporturi pe anii 2008 – 2010, în conditiile în care acesta era în vigoare
la data la care reclamanta a fost concediată.
Deşi reclamanta a beneficiat de măsurile de protectie socială
prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plătile compensatorii achitate de la
bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit mentiunilor din decizia de
concediere depusă la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze
societatea pârâtă de a executa obligatiile impuse de contractul colectiv de
muncă aplicabil.
Nu poate fi primit rationamentul societătii
pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii,
legiuitorul a statuat expres că „Salariatii concediati pentru motive care nu
tin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de
compensatii în conditiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de
muncă aplicabil”.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc
intentia clară a legiuitorului care permite cumularea compensatiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010
cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la
nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu sa
prevăzut un regim derogatoriu de la dispozitiile art. 67 din Codul muncii,
Curtea retine că pârâtele aveau obligatia să plătească reclamantei, din
fondurile proprii, compensatiile băneşti individuale astfel cum au fost
negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi
pe anii 20082010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine
o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă
de către legiuitor numai în conditiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996,
respectiv doar când părtile semnatare convin acest lucru, se mai retine că
instituirea măsurilor de protectie nu fac inaplicabile dispozitiile din
Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea
recurată este nelegală, astfel că în baza art. 2812 şi a
art 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite
cererea de completare a hotărârii formulate de reclamanta M.M., conform
dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor obliga
pârâtele, aflate în culpă procesuală, să plătească reclamantei M.M. suma de 200
de lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând contravaloarea onorariului
de avocat.
Se vor mentine celelalte
dispozitii ale hotărârii atacate.
|