avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Completarea hotărârii. Admitere
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 459/R din 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, reclamanta M.M. a solicitat completarea deciziei civile nr. 4924/R din 26 noiembrie 2012, pronuntată de Curtea de Apel Cluj având în vedere faptul că instanta de recurs a omis să se pronunte cu privire la reclamanta recurentă.
În cuprinsul cererii de recurs înregistrată la data de 03.10.2012 figurează şi reclamanta în calitate de recurentă, însă în cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 4924/R/2012 instanta a omis să se pronunte şi cu privire la pretentiile acesteia.
Analizând cererea de completare a hotărârii, Curtea retine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012 pronuntată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 920/117/2012 s­a admis recursul declarat de reclamantii M.I.S ş.a., împotriva sentintei civile nr. 8947 din 10 septembrie 2012, pronuntată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 920/117/2012, care a fost modificată în parte în sensul că s­au obligat pârâtele S.N.T.F.M., S.N.T.F.M. SA ­SUCURSALA TRANSILVANIA, să plătească fiecăruia dintre reclamantii şi intervenientii mentionati anterior 6 salarii de bază brute, sumă actualizată cu rata inflatiei de la data scadentei şi până la data plătii efective.
S­au obligat intimatele să plătească recurentei Jakab Lidia suma de 150 de lei, iar fiecăruia dintre ceilalti recurenti mentionati anterior suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond.
S­a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantii B.I. ş.a. împotriva aceleiaşi hotărâri.
S­au mentinut celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.
Examinând Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012, Curtea constată că deşi reclamanta M.M. a promovat recurs împotriva Sentintei civile nr. nr. 8947 din 10.09.2012 pronuntată de Tribunalul Cluj, instanta de recurs a omis să se pronunte cu privire la această recurentă­reclamantă, cererea de completare a hotărârii fiind astfel întemeiată în raport de dispozitiile art. 2812 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat de reclamanta M.M., Curtea retine că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 ­2010 s­a stabilit la art. 80 alin. 1 că „la desfacerea contractului individual de muncă, din initiativa angajatorului, salariatii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate”, iar la alin. 2 lit. a s­a mentionat că „prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu tin de persoana salariatului.”
În conformitate cu dispozitiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii şi ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispozitii în vigoare la data la care s­a născut dreptul pretins prin actiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toti salariatii încadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s­a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil şi în cazul societătii pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părti”, iar conform alin. 2 „neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părtilor care se fac vinovate de aceasta”, principiul fortei obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut şi de dispozitiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, fată de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s­a retinut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 – 2010, în conditiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanta a fost concediată.
Deşi reclamanta a beneficiat de măsurile de protectie socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plătile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit mentiunilor din decizia de concediere depusă la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligatiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit rationamentul societătii pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că „Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensatii în conditiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intentia clară a legiuitorului care permite cumularea compensatiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s­a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozitiile art. 67 din Codul muncii, Curtea retine că pârâtele aveau obligatia să plătească reclamantei, din fondurile proprii, compensatiile băneşti individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008­2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în conditiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996, respectiv doar când părtile semnatare convin acest lucru, se mai retine că instituirea măsurilor de protectie nu fac inaplicabile dispozitiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea recurată este nelegală, astfel că în baza art. 2812 şi a art 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite cererea de completare a hotărârii formulate de reclamanta M.M., conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor obliga pârâtele, aflate în culpă procesuală, să plătească reclamantei M.M. suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale hotărârii atacate.