avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Complet constituit dintr­-un judecător şi doi asistenţi judiciari. Invocarea nulităţii pentru că asistenţii nu şi­au consemnat separat opinia. Respingere
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 2140 din 9 mai 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 7250 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, s­a luat act de renunţarea la judecata acţiunii intentate de reclamanta C.R. împotriva pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ SĂLAJ şi a cererii privind efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.
S­a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. R. SRL BUCUREŞTI şi S.C. R. V.I. SRL Zalău.
S­a respins acţiunea precizată, intentată de reclamanta C.R. împotriva pârâtelor S.C. R. SRL şi S.C. R. V.I. SRL, având ca obiect încadrarea activităţii sale desfăşurate în perioada 16.07.1976­20.11.1990, în grupa II­a de muncă şi eliberarea unei adeverinţe în acest sens, constatând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă introductivă de instanţă, reclamanta i­a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, S.C. R. SA Bucureşti şi S.C. R. V.I. Zalău, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate că activitatea desfăşurată la fosta I. Zalău se încadrează în grupa II­a de muncă în proporţie de 100% conform Ordinului nr.50/1990 cu modificările ulterioare şi obligarea pârâţilor să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă.
Ulterior, reclamanta a renunţat la judecată faţă de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj şi cu privire la cererea de efectuare a cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.
Perioada în care reclamanta pretinde că a prestat munca în categoria a II­a de muncă, a fost desfăşurată la S.C. I. SA Zalău, care a intrat în lichidare voluntară, astfel că activul ei patrimonial denumit „platforma industrială I. situată în loc. Zalău, B­dul Mihai Viteazul nr. 58, jud. Sălaj, intabulat în CF nr. 8452 a localităţii Zalău”, a fost cumpărat la licitaţia publică din 2 noiembrie 2004 de pârâta S.C.R. SA Bucureşti.
Prin acelaşi contract de vânzare­cumpărare, la art. 4 lit. c), cumpărătoarea şi­a asumat obligaţia de a prelua arhiva societăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Ca urmare a finalizării procedurii de lichidare voluntară, prin sentinţa civilă nr. 475 din 16.03.2009 a Tribunalului Sălaj, s­a închis procedura falimentului şi s­a dispus radierea S.C. I. SA din evidenţele Registrului Comerţului.
Raportat la prevederile art. 40 din Decretul nr. 31/1954, în cazul S.C.I. SA Zalău, a avut loc o dizolvare, prin care aceasta a încetat ca persoană juridică, iar la data înregistrării acţiunii, nu mai exista ca subiect de drept.
Pârâta S.C. R. SA Bucureşti în calitate de achizitoare a unuia din bunurile ce au făcut parte din activul societăţii, nu a devenit continuatoarea societăţii radiate, astfel că obligaţiile care îi reveneau societăţii angajatoare a reclamantului, S.C. I. SA Zalău, nu au fost transferate către pârâtă, situaţie în care nu se poate stabili vreo obligaţie în sarcina pârâtelor.
În ceea ce priveşte încadrarea în grupa a II­a de muncă, prima instanţă a reţinut că în baza Legii nr. 3/1977 şi art. 2 din Decretul­lege nr. 68/1990, s­a emis Ordinul nr. 50/1990, care prevede că în grupa I­a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa 1, iar în grupa a II­a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
Conform art. 6 din acest ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă, se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându­se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.
Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe şi constituie o nouă clasificare a acestora în condiţii normale, deosebite sau speciale. Prin urmare, obligaţia de încadrare în grupe de muncă a activităţii îi incumbă angajatorului, care împreună cu reprezentanţii sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I şi II.
Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupele I şi II de muncă se făcea proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca pentru grupa I personalul să lucreze cel puţin 50%, iar pentru grupa II cel puţin 70% din programul de lucru. Perioada de timp în care o persoană avea sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri, se stabilea prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.
O dată cu încetarea fiinţei societăţii angajatoare S.C. I. SA ZALĂU, obligaţiile care îi incumbau acesteia, au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Reclamanta a solicitat însă ca încadrarea activităţii sale în grupe de muncă să se facă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deţinătoarele de fapt ale arhivei fostei societăţi.
Faptul că pentru efectuarea expertizei, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incinta S.C. R. V.I. Zalău, nu este în măsură a­i conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă; calitatea de deţinător al arhivei, nu duce la concluzia existenţei unei identităţi între pârât şi cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activităţii reclamantei.
Eliberarea adeverinţei prin care să se constate că reclamanta a desfăşurat la fosta I. Zalău se încadrează în grupa a II­a de muncă, are caracter accesoriu faţă de soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă şi nu are legătură cu deţinerea arhivei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea excepţiei nulităţii sentinţei, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În motivarea recursului, s­a susţinut că în ceea ce priveşte excepţia nulităţii hotărârii, din interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, rezultă că litigiile de muncă sunt soluţionate de complete specializate, expres stabilite de lege, formate dintr­un judecător şi 2 asistenţi judiciari.
Lipsa opiniei asistenţilor judiciari din hotărârea atacată poate însemna faptul că asistenţii judiciari nu au participat la deliberare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
Referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, recurenta a arătat că în urma lichidării voluntare din anul 2004 a S.C.
I. SA ZALĂU, platforma ei industrială şi arhiva acesteia au fost preluate de pârâta
S.C. R. SRL Bucureşti.
În art. 4 pct. c) din contractul autentic de vânzare­cumpărare încheiat sub nr.10.017 din 2.11.2004, s­a prevăzut că cumpărătorul se obligă să preia arhiva societăţii, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.
Întrucât arhiva fostei S.C. I. SA Zalău a rămas la S.C. R., reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de protecţia drepturilor decurgând din muncă, întrucât transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile, date fiind clauzele contractului de vânzare­cumpărare, echivalează cu un transfer al unei părţi a societăţii.
În calitate de deţinătoare a arhivei societăţii, intimata se substituie în obligaţia fostului angajator de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat al reclamantei.
Pârâtei îi revine în baza Legii nr. 16/1996 şi a Ordinului nr. 590/2008, obligaţia de a­i elibera reclamantei o adeverinţă referitoare la vechimea şi condiţiile de muncă, salariile şi sporurile, deoarece este în continuare deţinătoarea documentelor cu valoare practică referitoare la stagiile de cotizare pentru asigurările sociale, ale societăţii în cadrul căreia a fost salariat reclamanta.
Pârâta a recunoscut prin întâmpinare că arhiva fostei I. Zalău a fost lăsată în această locaţie în proprietatea R. şi a efectuat acte de dispoziţie cu privire la această arhivă, aşa cum rezultă din adresa nr. 634/2006.
În mod inexplicabil prima instanţă a ignorat prevederile Ordinului nr. 590/2008 al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse.
Tot prin întâmpinare, pârâta a recunoscut că documentele necesare eliberării adeverinţei sunt păstrate în clădirea societăţii.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect încadrarea activităţii desfăşurate în grupa II de muncă, prima instanţă a reţinut că prin încetarea fiinţei societăţii angajatoare, obligaţiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului, or este inacceptabil ca sute de persoane, foşti angajaţi ai
S.C. I. Zalău să nu îşi poată valorifica drepturile salariale doar pentru faptul că fostul angajator nu mai există.
Stabilirea perioadei de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi a activităţilor ce se încadrează în grupa I şi II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă sau pe baza scriptelor şi actelor oficiale existente la angajator, care să ateste o situaţie lipsită de echivoc şi care să privească întregul program de lucru al salariatului, reieşit din fişa postului şi specificul meseriei şi funcţiei în care a fost încadrat la angajare.
Nerespectarea de către unitate a procedurii prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, nu­i poate fi imputată reclamantei şi nu poate duce la pierderea dreptului acesteia de a solicita să se constate că activitatea desfăşurată de ea într­
o anumită perioadă se încadrează în grupa II de muncă, ţinând seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care şi­a desfăşurat activitatea.
Ordinul nr. 50/1990 nu a nominalizat activităţile sau locurile de muncă, ci numai meseriile salariaţilor încadraţi şi pentru a corecta încadrarea într­o grupă sau alta în raport de nominalizările făcute de patronat şi sindicat, reclamantul are dreptul să solicite constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului la grupa de muncă.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 87 din 1.06.1999, s­a admis excepţia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi şi s­a recunoscut beneficiul şi posibilităţile valorificării unor drepturi cuvenite şi câştigate în perioada când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleaşi condiţii, aflându­se într­o situaţie identică, ceea ce impune şi tratament juridic identic.
Reclamanta are dreptul de acces la tribunal, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 21 din Constituţie. Pârâtele S.C. R. SRL Bucureşti şi S.C. R. V.I. SRL Zalău prin întâmpinări depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii sentinţei, pe motiv că opinia asistenţilor judiciari nu ar fi fost consemnată în hotărâre recurată, curtea reţine că aceasta este neîntemeiată.
Sentinţa civilă atacată a fost pronunţată de un complet specializat, compus dintr­un judecător şi doi asistenţi judiciari.
Potrivit art. 55 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează”.
Nu există nicio urmă de îndoială cu privire la participarea asistenţilor judiciari la soluţionarea cauzei, câtă vreme ei figurează în practicaua hotărârii şi au semnat minuta sentinţei, iar ulterior au semnat hotărârea redactată.
Asistenţii judiciari nu au avut opinie separată, caz în care desigur că ar fi avut obligaţia să şi­o redacteze şi motiveze.
Referitor la consemnarea opiniei asistenţilor judiciari în hotărâre, în mod evident este îndeplinită şi această condiţie, în speţă opinia asistenţilor judiciari fiind comună sau aceeaşi cu a judecătorului, din moment ce au semnat minuta şi hotărârea.
A le pretinde asistenţilor judiciari să îşi redacteze opinia lor separat, în continuarea minutei redactate de judecător, atunci când ea corespunde integral cu opinia judecătorului, pe care să o dubleze, denotă un formalism exagerat, care nu este în spiritul dispoziţiilor legale incidente.
La rândul său, art. 258 alin. (1) C.pr.civ. prevede că „după ce s­a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate”.
Din coroborarea prevederilor art. 258 alin.(1) C.pr.civ. cu cele ale art. 55 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, rezultă că atunci când completul de judecată are o compunere colectivă ­inclusiv în cazul participării asistenţilor judiciari, ­iar opinia acestora este unanimă, ea se consemnează o singură dată în minuta (dispozitivul) hotărârii, iar nu de 3 ori sau de 5 ori după caz, aceeaşi opinie, în funcţie de numărul membrilor completului de judecată.
Prin urmare, prin consemnarea opiniei asistenţilor judiciari în acelaşi înscris cu opinia judecătorului, în speţă opiniile tuturor membrilor completului de judecată fiind identice, nu i s­a adus reclamantei nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, aşa cum pretind dispoziţiile art. 105 alin. (2) C.pr.civ.
2.După ce reclamanta a renunţat la judecată faţă de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, în mod legal prima instanţă a respins acţiunea acesteia faţă de pârâtele S.C. R. SRL Bucureşti şi SC R. V.I. Zalău, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă, să se constate că activitatea desfăşurată la S.C. I. SA ZALAU în perioada menţionată, se încadrează în grupa II­a de muncă, în timp ce al doilea capăt de cerere este accesoriu celui dintâi.
Este adevărat că prin contractul de vânzare­cumpărare autentificat sub nr. 10017 din 2 noiembrie 2004, S.C. I. SA ZALĂU i­a vândut pârâtei S.C. R. SA Bucureşti Platforma industrială intabulată în CF nr. 8452 Zalău.
Prin încheierea acestui contract, pârâtele nu au devenit continuatoare ale personalităţii juridice a S.C. I. SA Zalău, societate comercială radiată din Registrul Comerţului, căreia să îi preia drepturile şi obligaţiile.
Chiar dacă în art. 4 lit. c) din contractul de vânzare­cumpărare, s­a înserat clauza potrivit căreia „cumpărătorul se obligă să preia arhiva societăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr.16/1996”, pârâtele nu au competenţa să facă încadrarea reclamantei în grupa de muncă solicitată şi să îi facă menţiunea corespunzătoare în carnetul de muncă, respectiv să îi elibereze o adeverinţă din care să rezulte că munca desfăşurată în perioada menţionată.
Conform art. 18 din Legea nr. 16/1996:
„În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.
Documentele cu valoare practică prevăzute la alin. 1 se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Naţionale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condiţiile legii, a resurselor umane şi logistico­financiare necesare.
Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile cetăţenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, în condiţiile alin. 2, pe bază de inventar şi proces­verbal de predare­preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 si 3.
Asigurarea structurilor specializate prevăzute la alin. 2 se realizează cu încadrarea în numărul de posturi şi credite bugetare aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale”.
Cu toate că arhiva fostei S.C. I. SA ZALĂU se află într­o încăpere situată în perimetrul spaţiului pârâtelor, acestea sunt doar depozitarele materiale, deţinătoarele faptice ale arhivei, pe când deţinătorul ei juridic este Direcţia judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale.
În art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 s­a prevăzut că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de conducerile unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându­se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective, procedură ce nu a fost urmată în cazul reclamantului, deşi un astfel de demers s­a întreprins cu privire la încadrarea în grupele de muncă a salariaţilor care într­adevăr au desfăşurat activitate în locurile de muncă ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, pe vremea când funcţiona SC I. SA Zalău.
Legea nr. 19/2000, a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe.
Ordinul nr. 590/2008 nu le conferă pârâtelor calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte încadrarea reclamantei în grupa de muncă solicitată, ele ar putea fi eventual obligate să elibereze simple adeverinţe după înscrisurile depozitate în incinta lor, iar nu la acte ce presupun prelucrarea datelor din înscrisurile deţinute în fapt şi calificarea juridică a unor perioade de muncă, ceea ce presupune o specializare adecvată şi o responsabilitate deosebită ce nu le­a revenit în baza contractului prin care au cumpărat o parte a platformei industriale.
Însăşi reclamanta prin acţiunea introductivă de instanţă, a solicitat încuviinţarea efectuării unui raport de expertiză de către un expert specializat în protecţia muncii, care să stabilească dacă în perioada menţionată de reclamantă, aceasta şi­a desfăşurat activitatea în condiţii ce se încadrează în grupa a II­a de muncă, recunoscând astfel indirect că pârâtele nu sunt abilitate ca prin personalul lor să stabilească încadrarea reclamantului în grupa solicitată.
Cum costurile administrării unei asemenea probe ce ar trebui avansate la început de reclamantă, s­ar putea dovedi foarte împovărătoare, fără să existe previzibilitatea admiterii pe fond a acţiunii, deoarece trebuie analizate condiţiile concrete în care s­a desfăşurat munca în toată perioada arătată, curtea se va abţine să îi indice reclamantei pe cine să cheme în judecată în calitate de pârât, limitându­se la cadrul procesual deja stabilit.
Dreptul de acces liber la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este încălcat în speţă, câtă vreme reclamantă, în baza principiului disponibilităţii, nu a chemat în judecată persoanele juridice care să justifice calitatea procesuală pasivă, sau mai exact, nu şi­a îndeplinit
obligaţia lui de a identifica persoana care să aibă legitimare procesuală pasivă, raportat la obiectul acţiunii introductive de instanţă.
Dreptul de acces la justiţie nu presupune în mod automat şi admiterea acţiunii faţă de orice persoană pe care reclamantul în baza principiului disponibilităţii, dar în mod arbitrar şi­o alege ca pârât, numai pentru a se asigura formal contradictorialitatea procesului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 2,5,9, art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul ca nefondat. (Judecător Traian Dârjan)