avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Competenta generală a instantelor judecătoreşti. Contestarea deciziei de revizuire a pensiei deserviciu. Competenta tribunalului, iar nu a Comisiei Centrale de contestatii din cadrul Ministerului Administratiei şi Internelor
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 255/R din 28 ianuarie 2013
 
Prin sentinta civilă nr. 10200 din 08.10.2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă exceptia necompetentei generale a instantei invocată din oficiu.
A fost respinsă actiunea formulata de reclamantii J.I., R.G, U.Ş. ş.a. împotriva pârâtilor Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Nationale Bucureşti şi Ministerul Apărării Nationale Bucureşti, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de Casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestatii care functionează în cadrul M.Ap.N.
Comisia de Contestatii din cadrul M.Ap.N. este un organism de verificare creat la nivel national care examinează şi hotărăşte asupra deciziilor de pensie emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari şi care urmăreşte aplicarea corectă a legislatiei în vigoare.
Această comisie are ca atributie principală stabilită de către legiuitor solutionarea contestatiilor împotriva deciziilor de pensie emise în conditiile O.U.G. nr. 1/2011.
În activitatea de solutionare a acestor contestatii, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, aşa cum prevăd art. 150 alin.3 şi art. 151 alin.1 şi art. 153 alin.1 lit. d din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa din continutul acestor prevederi legale, solutionarea contestatiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza OUG nr. 1/2011 a fost atribuită prin Legea nr. 263/2010, Comisiilor de contestatii din cadrul M.Ap.N.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competenta Comisiei de Contestatii din cadrul M.Ap.N. şi nu poate solutiona această cauză întrucât ar încălca competenta generală, iar hotărârea pe care ar pronunta­o ar fi lovită de nulitate absolută.
In această situatie, instanta a admis exceptia necompetentei generale invocată din oficiu şi a respins cererea reclamantilor privitoare la petitul referitor la anularea deciziilor de revizuire a pensiei ca urmare a admiterii exceptiei.
Petitul privind mentinerea deciziilor de pensie emise în perioada 1998 ­2009 în temeiul Legii nr. 164/2001 şi cererea privind plata diferentelor a fost respinse întrucât această lege a fost abrogată, iar la data formulării cererii de chemare în judecată pensia de serviciu nu mai există, reclamantii având
o pensie în sistemul public aşa cum prevede Legea 119/2010. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantii, solicitând casarea sentintei atacate cu trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instante, în vederea judecării fondului cauzei.
În motivarea recursului recurentii sustin că au contestat la instanta de fond atât deciziile de revizuire a pensiilor, cât şi hotărârile de solutionare a contestatiilor ale comisiei ministerului, aşa cum poate fi observat din textul contestatiei depuse la dosar. Neavând aceste hotărâri, nu au putut indica numărul acestora, aceştia referindu­se la ele în eventualitatea că, deşi trecuse termenul de 45 de zile pentru solutionare, poate vor apărea în timpul procesului.
Contrat celor afirmate de către instanta de fond, aşa cum au arătat, s­au adresat conform legii, în termenul legal, cu contestatie la comisia de solutionare a contestatiilor, care avea la dispozitie 45 de zile pentru a da răspunsul cerut, conform Legii nr. 263/2010, art.150 alin.4.
Recurentii mai arată că nici până în prezent nu au primit respectivele hotărâri şi apreciază că au efectuat procedura prealabilă cerută de lege şi pentru care solicită casarea sentintei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instante pentru judecarea pe fond a cauzei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 pârâtul Ministerul Apărării Nationale Bucureşti a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanti, cu mentinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând sentinta atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea retine următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie contestarea deciziilor de revizuire ale pensiilor recurentilor în temeiul OUG 1/2011.
Prin considerentele hotărârii recurate, prima instantă a retinut că nu este de competenta generală a instantelor judecătoreşti solutionarea contestatiei îndreptată împotriva deciziei de pensie, raportat la faptul că în temeiul Legii nr. 263/2010, această competentă ar reveni Comisiei Centrale de Contestatii.
Contrar celor retinute de instanta de fond în analiza exceptiei necompetentei generale, Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei exceptii.
Astfel, reclamantii au contestat deciziile de revizuire la Comisia de Contestatii care functionează în cadrul Ministerului Administratiei şi Internelor, anexând contestatia la cererea de chemare în judecată. Cu exceptia contestatiei formulate de recurentul U.Ş. (solutionată prin Decizia nr. 1654/02.03.2012), în cauză nu s­a făcut dovada solutionării contestatiei pe care ceilalti reclamanti au formulat­o împotriva deciziilor de revizuire la comisia de contestatii.
Conform art. 22 din Anexa 3 a OUG 1/2011 „ (1) Împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestatie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestatii care functionează în cadrul Ministerului Apărării Nationale, Ministerului Administratiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informatii. (2) Deciziile comisiilor de contestatii pot fi atacate în instantă, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.
Potrivit prevederilor art. 150 alin. 4 din Legea 263/2010 termenul de solutionare a contestatiei este e 45 de zile de la data înregistrării acesteia, iar conform art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, hotărârile comisiei de contestatii pot fi atacate la instanta judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Deşi aparent, din modul de formulare al art. 155 lit. d al Legii nr. 263/2010, ar reieşi că tribunalele solutionează în primă instantă doar contestatiile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Centrale de Contestatii, o atare interpretare este eronată, deoarece ar însemna ca în situatia în care comisia de contestatii nu solutionează contestatia, cum este cazul în spetă, asiguratul să nu poată formula plângere împotriva refuzului nejustificat de solutionare. De asemenea, în conditiile în care legea prevede termene imperative pentru contestarea deciziei, respectiv a hotărârii comisiei de contestatii de către asigurat, Curtea apreciază că ar fi excesiv să i se pretindă acestuia ca în ipoteza în care comisia de contestatii nu solutionează contestatia în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, să formuleze actiune în instantă numai după solutionarea contestatiei, mai ales în conditiile în care există posibilitatea ca aceasta să nu fie solutionată sau să fie solutionată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Pe de altă parte, art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 prevede expres că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdictional.
Însă, dispozitiile art. 109 alin. 4 Cod procedură civilă, stabilesc că „neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sanctiunea decăderii”, aşadar doar până la prima zi de înfătişare în fata primei instante.
În spetă, se constată că pârâtele nu au invocat în fata primei instante lipsa procedurii prealabile, astfel încât, în conditiile în care instanta nu putea invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prealabile, exceptia necompetentei generale (prin care, de fapt, s­a invocat nerespectarea procedurii prealabile) a fost solutionată eronat şi din această perspectivă.
Ca atare, nu se poate sustine că deciziile de pensie sunt excluse sferei controlului jurisdictional, motiv pentru care, Curtea apreciază că se impunea solutionarea pe fond a litigiului, iar judecătorul fondului solutionând cauza pe calea exceptiei, a încălcat prevederile privitoare la competentă cuprinse în art. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constitutională prin Decizia nr. 956/13.11.2012 prin care s­a constatat că dispozitiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constitutionale în măsura în care se interpretează că nesolutionarea contestatiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestatii, respectiv ale comisiilor de contestatii care functionează în cadrul Ministerului Apărării Nationale, Ministerului Administratiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informatii nu împiedică accesul la justitie.
Pentru aceste considerente, întrucât prima instantă a solutionat cauza pe exceptie, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 şi art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va admite recursul, va dispune casarea sentintei atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instante.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 268/R din 29 ianuarie 2013.