|
Competenţa generală a instanţelor române în raport de reşedinţa
obişnuită a minorului
Regulamentul
C.E. 862/2007; Regulamentul C.E. 2201/2001
Instanţa română este competentă să soluţioneze
cauza când reşedinţa obişnuită a minorului este în România
Curtea de Apel Bacău -
Secţia I Civilă Decizia civilă nr. 717 din 9 aprilie 2012
Prin sentinţa civilă nr.
3083 din 7 aprilie 2011 a Judecătoriei Bacău s-a admis acţiunea principală
formulată de reclamanta G.P.M. în contradictoriu cu pârâtul S.M., s-a respins
cererea conexă şi a fost încredinţat reclamantei spre creştere şi educare
minorul S.S.M.D. născut la data de 27 octombrie 2004, fiind obligat pârâtul să
plătească reclamantei în favoarea minorului o pensie lunară de întreţinere în
procent de 25% din venitul minim net pe economia naţională începând cu data
pronunţării sentinţei civile şi până la majoratul acestuia.
Pentru a pronunţa această
hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă reclamanta a
chemat în judecată pârâtul pentru a i se încredinţa minorul S.S.M.D. rezultat
din concubinajul părţilor.
La termenul din 6 mai 2010
la prezenta cauza a fost conexat dosarul nr. 3658/180/2010 prin care
reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâta G.P.M. pentru a i se încredinţa
minorul S.S.M.D. şi pentru stabilirea unui program de vizită.
S-a reţinut că din relaţia
de concubinaj a părţilor a rezultat minorul S.S.M.D., născut la data de 27
octombrie 2004, minor care până în luna iulie 2009 a locuit pe teritoriul României
în mod constant, alături de mama sa, periodic şi alături de tată, reclamanta
fiind părintele care s-a îngrijit de creşterea şi educarea copilului,
implicarea tatălui în procesul de creştere şi educare al fiului rezumându-se
mai mult la o contribuţie financiară.
Minorul a urmat în anul
2008-2009 cursurile Grădiniţei cu program prelungit nr. 17 Bacău, fiind înscris
şi în anul şcolar 2009-2010, iar la data 20 iulie 2009 reclamanta a formulat o
declaraţie autentică nr. 902 prin care a arătat că este de acord ca fiul său
minor să călătorească în străinătate cu destinaţia Italia, în perioada 20 iulie
2009 – 20 iulie 2010 în scop turistic, însoţit de tatăl său S.M.
Minorul a plecat în Italia, însoţit
de tatăl său în vara anului 2009 şi nu a mai revenit în ţară, în opoziţie cu
voinţa mamei, rămânând să locuiască în mod exclusiv alături de tată şi familia
acesteia.
Conform menţiunilor din
ancheta socială efectuată prin comisie rogatorie pârâtul domiciliază în
localitatea Talamana din Italia, într-un apartament proprietate personală,
minorul fiind înscris din septembrie 2009 la grădiniţă şi a fost luat în evidenţele
medicale şi a beneficiat de sprijinul unui logoped, realizând progrese, chiar
dacă prezenta dificultăţi de pronunţie.
S-a
mai reţinut că prin decizia civilă, irevocabilă şi executorie nr. 475 din 20
mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 15545/180/2009 pârâtul a
fost obligat să readucă reclamantei, în ţară pe minorul S.S.M.D, hotărâre pe
care pârâtul nu a înţeles să o pună în executare de bună voie.
S-a apreciat de instanţa de
fond că mama este cea căreia i se va încredinţa minorul spre creştere şi
educare întrucât întruneşte complexul de factori referitori la starea materială
şi morală pentru a-i asigura fiului său o dezvoltare atât fizică cât şi psihică
normală şi un climat de stabilitate corespunzător interesului superior al
acestuia, întrucât raportat la vârsta copilului la starea sa de sănătate,
acesta are nevoie de îngrijirea şi prezenţa mamei sale, prezenţă absolut
necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală şi
fizică a copilului.
S-a apreciat că se impune
respingerea acţiunii conexe şi sub aspectul solicitării de legături personale în
raport de dispoziţiile art. 43 din Codul familiei, iar tatăl va păstra legăturile
personale cu minorul în spiritul bunei credinţe şi al înţelegerii şi în
interesul superior al minorului.
În temeiul art. 86 şi 94 din
Codul familiei pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în favoarea
minorului o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 25% din venitul minim
net pe economia naţională începând cu data pronunţării hotărârii şi până la
majoratul acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel pârâtul iar Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 266 din 3
octombrie 2011 a respins apelul, ca nefondat, reţinându-se că instanţa română
este competentă să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art. 8 din
Regulamentul CE nr. 2201/2003 şi de reşedinţa obişnuită a minorului, la data
sesizării instanţei, care era în România şi nu în Italia.
S-a considerat că la pronunţarea
soluţiei, instanţa a avut în vedere timpul pe care fiecare dintre părinţi l-a
petrecut cu copilul şi interesul pe care l-a manifestat pentru acesta şi nu
faptul că mamei, în mod automat pentru că este femeie, trebuie să-i fie încredinţat
copilul.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului s-a
arătat, în esenţă că competentă să judece cauza este instanţa italiană în
raport de reşedinţa obişnuită, cât şi cea legală a minorului, care era în
Italia.
Arată recurentul că instanţa,
în mod discriminatoriu a pronunţat hotărârea, punând pe primul loc pe mamă,
vis-a vis de tată, în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului.
Precizează că a făcut dovada
că minorul este bine îngrijit de el în Italia, s-a adaptat la mediul de acolo
fiind înscris la şcoală, mergând la doctor pentru problemele pe care le are,
fiind ataşat de familia sa, iar intimata nu are o conduită bună întrucât oferea
diverse serviciu sexuale altor bărbaţi, contra unei sume de bani.
Apreciază recurentul că
instanţa de apel a încălcat dispoziţiile prevăzute atât de legislaţia internă,
cât şi de cea internaţională, respectiv art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului şi art. 261 al. 1 pct. 5 Cod pr. civilă.
Consideră recurentul că
motivarea deciziei nu corespunde exigenţelor legale, deoarece nu au fost
examinate efectiv argumentele invocate de el, instanţa de apel limitându-se
doar la a confirma situaţia de fapt şi dezlegarea în drept statuată de prima
instanţă, nefiind luată în considerare nici critica sa referitoare la luarea în
considerare doar a probelor care dovedesc situaţia anterioară plecării
copilului în Italia, în cuprinsul hotărârii neapărând nici cea mai mică
referire la probele depuse de el.
La termenul din 27 februarie
2012 a fost audiat în camera de consiliu minorul
S.S.M.D.
în prezenţa unui traducător autorizat, conform procesului verbal de audiere
existent la dosar (fila 39). Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs
invocate Curtea de Apel a reţinut
următoarele: Referitor la primul motiv de
recurs privitor la competenţa generală a instanţelor române de soluţionare a
cauzei se va aprecia că nu va putea fi reţinut întrucât instanţa română este
competentă să soluţioneze cauza întrucât reşedinţa obişnuită a minorului este în România şi nu în Italia aşa
cum a susţinut recurentul.
Noţiunea
de „reşedinţă obişnuită” este definită în Regulamentul CE 862/2007, art. 2 al.
1, lit. a, conform cu care reşedinţa obişnuită este locul în care o persoană îşi
petrece în mod normal perioada zilnică de odihnă fără a ţine seama de absenţele
temporare pentru recreere, vacanţă, vizite la prieteni şi rude, afaceri,
tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau în absenţa acestor informaţii,
locul de reşedinţă legal sau înregistrat.
Minorul a plecat în Italia
cu recurentul la data de 20 iulie 2009, în scop turistic, aşa cum rezultă din
cuprinsul declaraţiei autentificate sub nr. 902 din 20 iulie 2009 de către
BNP
M.L.
Abia după ce a ajuns în Italia recurentul a înregistrat minorul la
autorităţile publice ale statului Italian, cu reşedinţa legală pe teritoriul
acestui stat, situaţie în care nu se poate reţine că reşedinţa obişnuită a
minorului era în Italia la data sesizării instanţei cu acţiunea de faţă,
sesizare care s-a făcut la 29 septembrie 2009 la Judecătoria Bacău, dată la
care reşedinţa obişnuită a minorului era
în România în Municipiul Bacău, la domiciliul reclamantei.
Potrivit art. 8 din
Regulamentul CE nr. 2201/2003 instanţele judecătoreşti, dintr-un stat membru
sunt competente în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa
obişnuită în acest stat membru, la momentul la care instanţa este sesizată.
În raport de textul menţionat şi situaţia reţinută a apreciat că instanţa
română are competenţă generală să soluţioneze litigiul de faţă. | 
