|
Clauza prevăzută în contractul de
leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală
a ratei de leasing timp de 2 luni, fiind obligat în caz de reziliere să
plătească şi daune interese constând în
capitalul nerambursat aferent contractului, pe lângă restituirea bunului şi plata ratelor restante şi neachitate,
este o clauză abuzivă.
O.G. nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, art. 15
Potrivit dispoziţiilor art. 15
din O.G. nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de
leasing, se prevede că în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de
plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate la
scadenţa prevăzută în contract, finanţatorul are dreptul de a rezilia
contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească
toate sumele datorate până la data restituirii bunului în temeiul contractului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a
II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 3741 din 20 iunie
2012.
Prin sentinţa nr. 486 din 12
martie 2012, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate
contestaţiile formulate de
creditoarele BRD S. IFN SA şi SC
F. L. R IFN SA împotriva tabelului
preliminar al creanţelor întocmit de
lichidatorul judiciar P. V. IPURL
al debitoarei SC G.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa
de fond a reţinut că prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data
de 28.11.2011, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă
împotriva debitoarei şi la data de 10.02.2012, lichidatorul judiciar desemnat
în temeiul atribuţiilor conferite de art. 25 din lege a depus la dosar tabelul
preliminar al creanţelor debitoarei, tabel în care creditorul BRD S. IFN
SA este menţionat cu suma de 63.656,24
lei, iar creditorul SC F.L. România IFN
SA cu suma de 427.591 lei, ambele creanţe fiind validate parţial.
În ce priveşte contestaţia
formulată de BRD S. IFN SA, în tabelul de creanţe lichidatorul judiciar a
dispus înscrierea parţială a acestei creanţe în cuantum de 63.656,24 lei,
reprezentând obligaţiile de plată cu care era înregistrată debitoarea la data
de 6.12.2010, dată la care contractul părţilor a fost reziliat, la data de
6.12.2010 societatea debitoare fiind notificată cu privire la rezilierea
contractului de leasing pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată şi în
respectiva notificare creditorul a indicat suma restantă în cuantum de
63.656,24 lei, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing neachitate,
penalităţile de întârziere şi diferenţele de curs valutar, iar urmare acestei
notificări debitoarea a predat bunul ce a format obiectul contractului, iar
acesta şi-a încetat efectele.
Se reţine prin sentinţă că pentru
sumele solicitate cu titlu de daune interese creditorul nu a depus niciun
document justificativ, respectiv factura prin care a pretins că a valorificat
bunul supus operaţiunii de leasing, astfel că în mod legal lichidatorul
judiciar a procedat la înscrierea parţială a creanţei.
În ce priveşte contestaţia
creditoarei SC F.L. R IFN SA s-a reţinut
că părţile au încheiat contractul de leasing financiar nr. 2306/12.02.2008,
însă debitoarea nu şi-a achitat obligaţiile de plată, motiv pentru care a fost
aplicat pactul comisoriu de gradul IV înserat în contract, potrivit căruia i-a
fost comunicată societăţii debitoare măsura rezilierii prin notificarea nr.
15068/3.12.2009 şi în baza acestui contract creditorul a solicitat înscrierea
la masa credală cu suma de 2.597.608 lei, reprezentând ratele scadente şi
neachitate şi daune interese calculate conform art. 10.3 din contractul de
leasing.
Se arată în sentinţă că potrivit
acestei clauze debitorul este obligat ca în caz de reziliere să restituie
imediat bunul, să plătească ratele scadente şi neachitate, precum şi daune
interese constând în capitalul nerambursat aferent contractului, această clauză
are natura unei clauze penale, fiind determinate întinderea prejudiciului şi
cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de
leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către
utilizator a obligaţiilor sale, stabilire anticipată a echivalentului
prejudiciului creditoarei, însă, ca orice clauză contractuală, ea trebuie
raportată la disp. art. 5 din codul civil în sensul că nu poate deroga de la
ordinea publică şi bunele moravuri precum şi de la principiul bunei credinţe.
În acest context, se arată în hotărâre, clauza
cuprinsă în contractul părţilor apare ca fiind o veritabilă clauză abuzivă în
care finanţatorul a prevăzut o contraprestaţie în favoarea sa cu mult mai mare
decât beneficiul cocontractantului său, care dezechilibrează serios egalitatea
părţilor, fiind inclusă într-un contract dinainte redactat de finanţator şi pe
care debitorul nu a avut posibilitatea să o negocieze, iar potrivit
dispoziţiilor OG nr.51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de
leasing – art.15 – în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată
integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la
scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a
rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să
plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul
contractului.
Prin urmare, se reţine în
hotărâre, nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti
pe lângă sumele mai sus precizate şi capitalul nerambursat aferent
contractului, aceasta reprezentând achitarea tuturor ratelor stabilite în
contract şi a valorii reziduale, aspect ce constituie în fapt o sarcină evident
excesivă impusă utilizatorului, iar prejudiciul suferit de creditor ca urmare a
neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către debitoare nu rămâne
nereparat în cazul înlăturării indemnizaţiei de reziliere, deoarece creditorul
a obţinut toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, precum şi
penalităţile aferente, conform angajamentului de plată.
Pentru aceste considerente
tribunalul a respins ambele contestaţii ca neîntemeiate, constatând că în mod
legal lichidatorul judiciar a dispus înscrierea parţială la masa credală a
celor doi creditori contestatori.
Împotriva sentinţei au declarat
recurs BRD S IFN S.A şi FLR IFN S.A.,
criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul declarat creditoarea
F.L. R IFN S.A, arată că în mod greşit judecătorul sindic a respins contestaţia
sa privind înregistrarea în tabelul preliminar al creanţelor a sumei de
2.597.608 lei, deoarece potrivit clauzei 10.3 din contractul de leasing,
debitorul era obligat ca, în caz de reziliere, să restituie imediat bunul ce a
făcut obiectul leasingului, să plătească ratele scadente şi neachitate, dar şi
daune-interese constând în capitalul nerambursat aferent contractului de
leasing, în toate cazurile, utilizatorul este obligat să restituie bunul în
termen de 24 ore de la data rezilierii, să plătească ratele scadente şi neachitate,
penalizările până la acea dată, precum şi daune interese, care constau în
valoarea totală a ratelor de leasing
rămase de plată, inclusiv valoarea reziduală, lichidatorul judiciar
înregistrând parţial creanţa recurentei, respectiv doar suma de 427.591 lei,
reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.
Arată recurenta că, clauza penală inserată în
contractul de leasing, nu reprezintă prin
ea însăşi o clauză de dezechilibru, recurenta având calitatea de
finanţator, iar contractul de leasing fiind de fapt un contract de împrumut şi
prin încetarea plăţilor de către debitor, recurentei i s-a produs un prejudiciu
evident constând în nerecuperarea sumei împrumutate şi nerealizarea
beneficiului potrivit contractului de leasing, clauza penală fiind cunoscută de
debitor la încheierea contractului şi nu creează un dezechilibru între
drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel că această clauză nu derogă de la
ordinea publică şi bunele moravuri ori de la principiul bunei-credinţe .
În consecinţă, arată recurenta,
obligaţia debitorului de a achita cuantumul daunelor interese, astfel cum
acestea au fost cuantificate prin intermediul clauzei penale, devine scadentă
imediat, sumele reprezentând rate nefacturate au devenit exigibile ca efect al
rezilierii contractului de leasing şi nu necesită emiterea unei facturi, în
acest sens fiind disp. art. 155 din Codul fiscal, care prevăd că în situaţia livrării de bunuri sau prestării
de servicii,persoana impozabilă trebuie să emită factură către fiecare
beneficiar, prin urmare, pentru daunele interese constând în ratele neachitate
nu trebuie emisă factură.
Arată recurenta că este
îndreptăţită să solicite înscrierea la masa credală pentru toate sumele
devenite scadente anterior deschiderii
procedurii insolvenţei la care se vor adăuga dobânzi, majorări,
penalităţi şi alte cheltuielile calculate până la data deschiderii procedurii
insolvenţei, jurisprudenţa în materia procedurii insolvenţei, fiind
constantă în a da eficienţă juridică
dispoziţiilor OG nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de
leasing şi caracterul de titlu executoriu al contractelor de leasing, în sensul
înscrierii la masa credală a creanţelor rezultând din aceste contracte cu sume
compuse din ratele de leasing, asigurare şi alte cheltuieli facturate şi
neachitate plus eventuale penalităţi, dar şi din capitalul nerambursat aferent
contractelor de leasing respectiv, anterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Solicită admiterea recursului,
modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi înscrierii în
tabelul creditorilor cu suma totală de 3.028.588 lei.
La termenul din 20.06.2012, instanţa, din oficiu, a pus în
discuţia părţilor excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta BRD S.
IFN S.A.
În ce priveşte excepţia de
tardivitate a recursului BRD S. IFN S.A, invocată din oficiu de instanţă, Curtea
a reţinut că sentinţa recurată a fost comunicată recurentei la data de 11 mai
2012, iar recursul declarat de recurentă a fost înregistrat la data de 22 mai
2012, cu mult peste termenul de recurs de 7 zile de la comunicarea hotărârii,
prevăzut de disp. art.8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura
insolvenţei, termen ce a expirat la data de 19 mai 2012.
Pentru aceste considerente,
Curtea a admis excepţia tardivităţii declarării recursului de către recurentă,
invocată din oficiu de instanţă şi a respins recursul ca tardiv formulat.
Recursul declarat de creditoarea
F.L R IFN S.A, este nefondat.
Lichidatorul judiciar a
înregistrat parţial creanţa recurentei creditoare în tabelul preliminar al
creanţelor, doar pentru suma de 427.591 lei, reprezentând contravaloarea
facturilor neachitate, înlăturând obligaţia la plata daunelor interese în
cuantum de 2.597.608 lei, reprezentând ratele scadente şi neachitate şi daune
interese calculate conform art. 10 pct. 3 din contractul de leasing.
Potrivit clauzei prevăzută la
art. 10 pct. 3 din contractul de leasing nr. 2306/12.02.2008, încheiat între
recurentă şi societatea debitoare SC G.C. SRL Ploieşti, se prevede că debitorul, respectiv SC G.C.
SRL Ploieşti, în calitate de utilizator, este obligată ca în caz de reziliere
să restituie imediat bunul, să plătească ratele scadente şi neachitate, precum
şi daune interese constând în capitalul nerambursat aferent contractului.
Această clauză are natura unei
clauze penale, fiind determinate atât întinderea prejudiciului, cât şi
cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de
leasing, ca urmare a neexecutării sau
executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale, însă ca
orice clauză contractuală ea trebuie raportată la disp. art. 5 din Codul civil, în sensul că nu poate deroga
de la ordinea publică şi bunele moravuri şi de la principiul bunei credinţe, astfel încât în acest context
clauza inserată în contractul părţilor apare ca o veritabilă clauză abuzivă în
care finanţatorul, în speţă recurenta, a prevăzut o contraprestaţie în favoarea
sa cu mult mai mare decât beneficiul cocontractantului său, care
dezechilibrează serios egalitatea părţilor, fiind înscrisă într-un contract
redactat dinainte de finanţator şi pe care debitorul nu a avut posibilitatea să
o negocieze.
Totodată, dispoziţiile art. 15
din OG nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, prevăd că în cazul
în care utilizatorul nu execută
obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive,
calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are
dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie
bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii bunului în
temeiul contractului de leasing.
Prin urmare, aceste dispoziţii
legale nu prevăd o obligaţie a utilizatorului de a plăti pe lângă sumele
datorate până la data restituirii bunului şi capitalul nerambursat aferent
contractului, constând în daune interese, ceea ce ar însemna achitarea tuturor
ratelor stabilite în contractul de leasing şi a valorii reziduale, aceasta
fiind însă o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, finanţatorul
obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunului, precum şi penalităţile aferente, astfel că în mod
corect şi legal instanţa de fond a respins contestaţia recurentei privind
înscrierea la masa credală a sumei de 2.597.608 lei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul
declarat de creditoare este nefondat şi
în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., a fost respins ca atare, în
cauză neevidenţiidu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 Cod proc. civ.
(Judecător Elena Chirica)
|
