avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Cheltuielile judiciare. Plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de condamnare. Obligarea Fondului de protecţie a victimelor străzii la suportarea, alături de inculpat a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
 
C. pr. pen., art.191
 
Într-un proces penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii nu va putea fi chemat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, din două motive: în primul rând, raţiunile înfiinţării acestui organism ţin tocmai de asigurarea despăgubirii victimei şi nu de recuperarea cheltuielilor judiciare pe care statul le-a avansat într-un proces penal, iar, în al doilea rând, Fondul nu răspunde în solidar cu inculpatul în latura civilă a procesului, or prevederile art. 191 alin. 3 C. pr. pen., când instituie prezumţia de culpă procesuală a părţii responsabile civilmente, se referă expres la teza în care această parte este obligată în solidar cu inculpatul.
 
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
 Decizia penală nr. 175R/23 februarie 2012
 
Prin Sentinţa penală nr. 384/27 octombrie 2011, Judecătoria Reghin: 
- în baza art. 86 alin. 1 O.U.G.  nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul D.A.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis.
- în baza art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7  Cod penal,   l-a condamnat pe acelaşi inculpat,  la pedeapsa de 1 an  închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce un autovehicul pe drumurile publice neînmatriculat.
- în baza art. 85 alin. 2 din codul penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod penal,   l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce un autovehicul pe drumurile publice cu un număr fals de înmatriculare.
- în baza art. 184 alin.1, 3 din codul penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7  cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă.
- în baza art. 184 alin.1, 3 din codul penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7  Cod penal,   l-a condamnat pe acelaşi inculpat,  la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă.
- în temeiul art. 33 lit. a şi 34 alin. 1, lit. b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. 
- în baza art. 81 cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durata de 3 ani  reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 cod penal.
- a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 cod penal in condiţiile art. 359 cod procedura penală.   
- în baza art. 14 şi art. 346 cod procedură penală raportat la art. 998 şi următ. cod civil, i-a obligat pe inculpat şi pe partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, in sumă de 6.442,36 lei, a dobânzilor legale aferente acestei sume calculate până la data plăţii efective,  daune morale in sumă de  6.000  lei către  partea civilă O.L.R. şi respectiv suma de 3.000 lei către partea civilă A.G.N., cu titlu de daune morale.
- a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor materiale ca nedovedită. 
- a constatat că inculpatul nu posedă asigurarea civilă obligatorie.              
- în temeiul art. 191 alin. 3 Cod procedură penală, i-a obligat pe inculpat şi pe partea responsabilă civilmente la plata sumei de 510 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. 
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că la data de 5 decembrie 2010, în jurul orei 1920, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A4 pe raza localitătii Morăreni, jud. Mures, pe directia Reghin - Toplita, inculpatul D.A.V. a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coeziune cu un cap de pod si a acroşat pietonii O.L.R. si A.G.N., care se deplasau regulamentar pe acostamentul din partea stângă a drumului în direcţia de mers, cărora le-a provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 si respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a reţinut  că din verificările efectuate, s-a stabilit că D.A.V. nu posedă permis de conducere iar nr. provizorii anterior menţionate sunt expirate din data de 09.07.2010. Totodată, în cursul urmăririi penale au fost audiaţi  martorii C.L. si K.C.G., ce au confirmat starea de fapt, iar părtile vătămate O.L.R. si A.G.N. s-au constituit părti civile în cadrul procesului penal cu sumele de 15 000 lei si respectiv 16 000 lei.
Poziţia inculpatului a fost de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa, acesta a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate potrivit procedurii simplificate, privind recunoaşterea vinovăţiei. 
În drept, faptele inculpatului D.A.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. si ped. de art. 85, alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată; conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. si ped. de art. 85, alin 2 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată;conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. si ped. de art.86, alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată,  vătămare corporală din culpă (două fapte), prev. si ped. de art.184, al.1, 3 din C.P., cu aplicarea art.33,lit.a si b din C.P.
În latura civilă a procesului, prima instanţă a constatat că potrivit art. 11 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/ 2008, calitatea procesuală a Fondului de Protecţie  a Victimelor Străzii are are în vedere calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât recursul în interesul legii promovat a instituit şi tranşat poziţia în proces. 
Potrivit art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000 fondul garantează plata despăgubirilor cuvenite părţii vătămate în condiţiile în care inculpatul va fi găsit vinovat pentru producerea accidentului de circulaţie, iar acesta nu poate face dovada existenţei unei poliţe de asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valabilă la data producerii accidentului. 
Instanţa a mai reţinut că părţile vătămate  s-au constituit parte civilă cu suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale şi cu suma de 14.000 lei cu titlu de daune morale, pentru O.L.R., iar partea vătămată A.G. cu suma de 8.000 lei daune morale.
Întrucât  prin fapta inculpatului s-au produs consecinţe păgubitoare, iar raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul suferit este de necontestat, precum şi  faptul că părţile vătămate au suferit, instanţa a obligat inculpatul la plata sumelor de bani precizate anterior. 
S-a apreciat că în perioada de îngrijiri medicale, părţile vătămate au fost lipsite de o viaţă normală.
In ceea ce priveşte pretenţiile de obligare ale inculpatului la plata cheltuielilor materiale, acestea sunt nedovedite,  întrucât nu s-a administrat nici o probă in susţinerea sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli materiale.
Este adevărat că art. 65 alin. 1 cod  procedură penală prevede că sarcina administrării probelor in procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, numai că, in ceea ce priveşte latura civilă a cauzei penale este dominant principiul disponibilităţii, astfel că partea vătămată constituită parte civilă este singura in măsură să decidă dacă se constituie parte civilă, să precizeze cuantumul pretenţiilor sale, apoi să administreze probele necesare in dovedirea pretenţiilor. 
Partea vătămată O.L.R. nu şi-a dovedit pretenţiile, deşi instanţa in mod expres i-a pus in vedere să şi le dovedească.
Mai mult art. 1169 cod civil prevede că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Propunând generic o sumă de bani, manifestând pasivitate, partea civilă nu poate transfera organelor judiciare sarcina de administrare a probelor pe latura civilă a cauzei, sens în care va respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor materiale ca nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul D.A.V. şi partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de protecţie a victimelor străzii.
În motivarea recursului, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Reghin din perspectiva modalităţii de soluţionare a acţiunilor civile alăturate acţiunii penale în procesul penal, subliniind că părţile civile nu au dovedit întinderea prejudiciului pretins suferit, astfel acestora nu li se cuvin sumele pe care inculpatul a fost obligat în prim grad să le plătească în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş şi d-lor O.L.R. şi A.G.N..
Partea responsabilă civilmente nu şi-a motivat recursul.
Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1593/289/2011 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor inculpatului, intimatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Asupra recursului inculpatului D.A.V. În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, încadrarea juridică reţinută; durata pedepselor principale stabilite şi a pedepsei principale aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi gravitatea infracţiunilor; suspendarea condiţionată a executării sancţiunii, termenul de încercare fixat, atenţionarea inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile alăturate acţiunii penale, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici. 
Astfel, argumentele prezentate de instanţa de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentinţa penală nr. 384/27 octombrie 2011 sunt, în principiu, pertinente şi, cu două excepţii, nu suportă corecturi sau adăugiri din partea instanţei de recurs. De altfel, dezlegarea adusă acţiunii penale nici nu a fost contestată nici nu a fost contestată în al doilea grad. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reţinem din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, recursul promovat de inculpatul D.A.V. aşa încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. Pen., vom dispune respingerea căii ordinare de atac declarate de acuzat.
Constatăm, totuşi, că inculpatul a fost reţinut preventiv în cursul urmăririi penale, 24 de ore în data de 5 decembrie 2010, însă judecătoria a omis să deducă din pedeapsa aplicată reţinerea. Întrucât hotărârea nu a fost recurată decât în latura civilă, în latura penală sentinţa a rămas definitivă, astfel că această instanţă nu mai are posibilitatea acoperirii omisiunii primei instanţe.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului cu prilejul adresării în al doilea grad, nu le vom primi, pentru următoarele considerente: 
Cât priveşte daunele materiale pretinse de părţile civile O.L.R. şi A.G.N., prima instanţă a constatat că acestea nu sunt dovedite şi a respins solicitările celor doi.
În schimb, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, prin fişa de calcul depusă la dosar şi necontestată de procuror şi de părţi, a făcut dovada celor cerute, astfel încât în mod just instanţa de prim grad a admis acţiunea civilă a acestuia.
Cu referire la daunele morale cerute de părţile civile O.L.R. şi A.G.N., certificatele medico-legal, declaraţiile celor doi şi ale martorilor C.L. şi K.C.G. atestă existenţa unui prejudiciu moral corporal de agrement suferit de părţile civile ca urmare a acţiunii ilicite a inculpatului contra integrităţii corporale şi sănătăţii victimelor. În acest sens, subliniem ca prejudiciu de agrement natura leziunilor corporale produse, suferinţele fizice care le-au fost cauzate, îngrijirile medicale la care au fost supuse părţile în vederea însănătoşirii, starea de temere, de nelinişte, de zbucium interior şi de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii lor, consecutivă activităţii inculpatului, comisă din culpa exclusivă a acestuia.
În consecinţă, solicitarea părţilor civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale este întemeiată. Nefiind prevăzut în legislaţia actuală un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de suferinţele psihice la care a fost supusă victimele (în cauza de faţă  expuse fiind în alineatul anterior), cât şi de împrejurarea că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţii civile şi nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului. Raportat la cele două criterii, sumele de 6.000 lei şi de 3.000 lei la care a fost obligat inculpatul reprezintă o reparaţie echitabilă a suferinţelor psihice îndurate de părţile civile, această instanţă neidentificând nici un element care să justifice reducerea sau înlăturarea acestor câtimi.
În acelaşi timp, având în vedere termenii deciziei nr. III/15 iunie 2010 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 866/23 decembrie 2010), în condiţiile în care autoturismul condus de inculpat nu era asigurat de răspundere civilă, în mod corect prima instanţă a introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de protecţie a victimelor străzii şi a obligat-o singură, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către părţile civile.
Asupra recursului părţii responsabile civilmente. Cum precizam mai sus, Asociaţia Fondul de protecţie a victimelor străzii dobândeşte în procesul penal calitatea de parte responsabilă civilmente, fiind chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele cauzate de fapta inculpatului, autor al accidentului, dacă autoturismul care a cauzat accidentul rutier nu a fost asigurat de răspundere civilă la data faptei, cum este cazul în speţă. 
Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000 şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat şi pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiaşi directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile. În acest sens, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) şi (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului şi că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate duc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.
În nici un caz, însă, Fondul nu va putea fi chemat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, din două motive: în primul rând, raţiunile înfiinţării acestui organism ţin tocmai de asigurarea despăgubirii victimei şi nu de recuperarea cheltuielilor judiciare pe care statul le-a avansat într-un proces penal, iar, în al doilea rând, Fondul nu răspunde în solidar cu inculpatul în latura civilă a procesului, or prevederile art. 191 alin. 3 C. pr. pen., când instituie prezumţia de culpă procesuală a părţii responsabile civilmente, se referă expres la teza în care această parte este obligată în solidar cu inculpatul.
Cu toate acestea, judecătoria a obligat atât inculpatul, cât şi Fondul de protecţie a victimelor străzii să suporte cheltuielile avansate de stat ocazionate în cauză de efectuarea urmăririi penale şi a judecăţii în prim grad. Neregula poate fi corectată în recursul părţii responsabile civilmente, astfel că, după admiterea acestuia, în rejudecare, în baza art. 191 alin. 1 C. pr. pen., vom obliga doar pe inculpatul D.A.V. să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de 510 lei, din care suma de 200 lei –onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
Vom înlătura dispoziţia din hotărârea recurată vizând obligarea şi a părţii responsabile civilmente Asociaţia Fondul de protecţie a victimelor străzii la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în faţa de urmărire penală şi în prim grad.