Calitate procesuală activă pentru declararea căii de atac a recursului în procedura insolvenţei.

Calitate procesuală activă pentru declararea căii de atac a recursului în procedura insolvenţei. Creditor salarial ce nu figurează în tabelul definitiv al creanţelor.Incidenţa art. 100 alin. 5 din Legea insolvenţei şi condiţiile în care poate fi votat planul de reorganizare de către creditorii care direct sau indirect, controlează , sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţii de capital.

Prin art. 73 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a conferit creditorului sau oricărei alte persoane interesate, prejudiciate în vreun fel, prin înscrierea sau neînscrierea în tabelul creanţelor, posibilitatea contestării acestuia în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

De asemenea, în calea de atac a recursului au calitate procesuală şi pot sta în judecată în faţa instanţei aceleaşi părţi ca la judecata în fond.

Or, în speţă, recurenta nu figurează în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei, împrejurare în raport de care nu are calitate de creditor în cauză, astfel încât nu justifică nici calitatea procesuală activă pentru promovarea căii de atac a recursului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. 5 din Legea insolvenţei, creditorii care direct sau indirect, controlează sau sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţii de capital, pot participa la şedinţe, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 16 lit. b din Legea pieţei de capital nr. 297/2004, controlul este definit ca fiind relaţia dintre societatea mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială; se consideră legătură strânsă şi situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control.

Astfel, aşa cum rezultă din definiţia controlului în sensul Legii nr. 297/2004, creditorii recurenţi în calitate de asociaţi ai societăţii comerciale controlează debitoarea (deţinând 100% din părţile sociale) şi pot vota în favoarea planului numai dacă prin plan ar primi mai puţin decât în cazul falimentului.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 5416 din 21 noiembrie 2012.

Prin decizia nr. 5416/21.11.2012 Curtea de Apel Ploiesti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei P E şi a respins recursul acesteia, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată a respins ca nefondate recursurile formulate de debitoarea SC A I SRL şi creditorii M L ,Z F, S G, V M R ,P R împotriva sentinţei nr. 1272 din 06 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – lichidator C.I.I. N C pentru debitoarea A I SRL.

Referitor la recursul declarat de recurenta P E, Curtea a procedat la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a acesteia, invocată de lichidatorul judiciar, având în vedere următoarele:

Potrivit art.3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, creditorul îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei este acel creditor care a formulat şi i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelul definitiv al creanţelor contra debitorului şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege. Au calitate de creditori îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului.

În speţă, se invocă de către recurentă, prin motivele de recurs formulate, faptul că are calitatea de creditor salarial, iar administratorul judiciar nu a procedat la înscrierea acesteia în tabelul preliminar şi definitiv, deşi avea această obligaţie.

Raportat la aceste susţineri, Curtea observă că legiuitorul, prin art. 73 din Legea nr. 85/2006 a conferit creditorului sau oricărei alte persoane interesate, prejudiciate în vreun fel, prin înscrierea sau neînscrierea în tabelul creanţelor, posibilitatea contestării acestuia în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

În condiţiile în care nu a valorificat această posibilitate legală, recurenta pierde calitatea de creditor îndreptăţit în procedura insolvenţei, în sensul dispoziţiilor legale mai sus citate. Aceasta,chiar şi în situaţia în care, în calitatea sa de pretins creditor salarial „trebuia” să fie „înregistrată din oficiu” ( aşa cum susţine aceasta) în tabelul creanţelor.

De asemenea, în calea de atac a recursului au calitate procesuală şi pot sta în judecată în faţa instanţei aceleaşi părţi ca la judecata în fond.

Or, în speţă, recurenta nu figurează în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei, împrejurare în raport de care Curtea, a constatat că nu are calitate de creditor în cauză, astfel încât nu justifică nici calitatea procesuală activă pentru promovarea căii de atac a recursului.

Faptul că recurenta a formulat contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor nu-i conferă acesteia calitate procesuală activă pentru promovarea unei căi de atac motivată pe acelaşi considerent, respectiv a omisiunii administratorului judiciar de a trece creanţa sa în tabelul creditorilor.

Mai mult, în situaţia în care această creanţă constând în drepturi salariale, a luat naştere în timpul procedurii aşa cum susţine administratorul judiciar, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit acestor dispoziţii legale creanţele născute după data deschiderii procedurii vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Indiferent de situaţie, Curtea a reţinut însă că în condiţiile în care recurenta nu figurează în tabelul definitiv de creanţe, nu justifică calitate de creditor în cauză, motiv pentru care în baza art. 312 Cod procedură civilă a respins recursul declarat de aceasta, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce priveşte recursurile declarat de recurenta debitoare SC A I SRL şi recurenţii creditori M L, Z F, S G, V M R, P R, Curtea le-a analizat împreună, întrucât cuprind aceleaşi motive de recurs, apreciate ca nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, aşa cum rezultă din procesul verbal al adunării creditorilor din data de 21.06.2012, la această adunare au participat reprezentaţi ai creditorilor din următoarele categorii:

-creanţe garantate Banca I-R SPA Italia Treviso – Sucursala Bucureşti Agenţia Braşov, creditor majoritar care a votat împotriva adoptării planului.

-creanţe bugetare – S P F L şi P Or. Predeal ,care au votat în favoarea adoptării planului de reorganizare;

-creanţe chirografare – creditorii M L, Z F, S G, V M R, P R care au învederat că aprobă planul de reorganizare şi îşi exprimă acest punct de vedere chiar şi în situaţia incidenţei art. 100 al.5 din Legea nr. 85/2006, întrucât „ prin plan primesc mai puţin decât prin faliment, imobilele rămânând în patrimoniul debitoarei, după realizarea planului şi nu în patrimoniul lor”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 16 lit. b din Legea pieţei de capital nr. 297/2004, controlul este definit ca fiind relaţia dintre societatea mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială; se consideră legătură strânsă şi situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control.

Astfel, aşa cum rezultă din definiţia controlului în sensul Legii nr. 297/2004, creditorii recurenţi în calitate de asociaţi ai societăţii comerciale controlează debitoarea (deţinând 100% din părţile sociale) şi pot vota în favoarea planului dacă prin plan ar primi mai puţin decât în cazul falimentului.

Or, astfel cum rezultă din prognozele debitoarei cuprinse în plan, plata creanţei subordonate în cuantum de 4.218.738 lei s-ar putea realiza în cadrul planului de reorganizare, pe când în cazul falimentului, creanţa subordonată ar rămâne neplătită în integralitatea ei.

Această situaţie a fost reţinută, în mod corect şi de către judecătorul sindic şi se poate desprinde cu uşurinţă din analiza planului de reorganizare, unde debitoarea a precizat valoarea activelor imobilizate (terenuri în valoare de 6.011.723 lei şi clădiri în valoare de 2.065.900 lei).

Ţinând cont că datoria către creditorul garantat este de peste 20 mil.lei, iar valoarea acestor active a fost estimată la peste 8 mil lei este evident faptul că, în ipoteza falimentului recurenţii creditori, cu o creanţă subordonată nu vor fi în măsură să-şi valorifice dreptul, adică să primească cuantumul creanţei.

Rapoartele de evaluare a bunurilor depuse în faţa instanţei de recurs şi susţinerile recurenţilor prin care se învederează că valoarea activelor societăţii este mai mare decât cea cuprinsă în plan nu pot fi avute în vedere de Curte, întrucât aceasta ar presupune o modificare a planului care nu este permisă de legiuitor în această fază procesuală.

Chiar şi în situaţia în care Curtea ar accepta valoarea activelor mai mare, indicată de recurenţi, trebuie observat că aceasta trebuia calculată la data propunerii şi punerii în discuţie a planului de reorganizare.

Este de observat faptul că estimările făcute de debitoare prin planul de reorganizare propus pentru a fi analizat şi votat de creditori nu au la bază un raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat care să permită o evaluare corectă şi precisă a tuturor activelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză, nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 95 alin. 5 lit. d din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu a fost precizată valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment, valoare care se calculează, de asemenea, la data propunerii planului de reorganizare.

În acest context probator şi legal, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că valoarea tuturor bunurilor debitoarei este de aproximativ 8 mil.lei, singura valoare certă care se desprindea din analiza planului de reorganizare.

În ce priveşte faptul că „valoarea creanţelor poate fi acoperită şi din atragerea răspunderii autorităţii fiscale, urmare stabilirii corespunzătoare a prejudiciului cauzat debitoarei”, susţinerea este nefondată şi va fi cenzurată ca atare de Curte, în condiţiile în care pretinsa creanţă este incertă (făcând obiectul unui litigiu) şi nu reprezintă un mijloc financiar disponibil în sensul dispoziţiilor art. 95 din Legea nr. 85/2006.

Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia instanţa de fond a încălcat prevederile art. 101 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora planul de reorganizare trebuie votat de toate categoriile de creditori, cu referire la omisiunea administratorului judiciar de a convoca creditorul salariat, respectiv recurenta P E.

Or, aşa cum s-a reţinut de către Curte în considerentele de mai sus, recurenta P E nu are calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei şi implicit la votarea planului, aceasta nefiind cuprinsă în tabelul definitiv al creanţelor, situaţie faţă de care la momentul convocării adunării creditorilor nu subzista în sarcina administratorului judiciar obligaţia de convocare a acesteia.

De asemenea, faptul că recurenta P E a formulat contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor este lipsit de relevanţă juridică în cauză, întrucât legiuitorul, prin dispoziţiile ce reglementează reorganizarea judiciară nu condiţionează în vreun fel confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare de soluţionarea unor astfel de contestaţii.

În speţă, judecătorul sindic constatând faţă de dispoziţiile art. 101 pct. B din Legea nr. 85/2006, că planul de reorganizare propus de debitoare nu poate fi confirmat, precum şi faptul că termenul pentru propunerea altui plan (chiar şi a celui propus de debitoare, dar neaprobat de adunarea generală) a expirat în mod corect, faţă de dispoziţiile art. 102 alin. 3 din lege a admis cererea de infirmare a planului formulată de administratorul judiciar şi a dispus începerea de îndată a procedurii falimentului în condiţiile art. 107 din lege.

Desigur la momentul dezbaterilor,recurenţii au pus concluzii prin care au solicitat respingerea cererii de infirmare a planului ,cu toate consecinţele ce rezultă din această infirmare,motiv pentru care, raportat şi la dispoziţiile art. 102 alin. 3 din lege, sunt la fel de neîntemeiate şi susţinerile recurenţilor în sensul că judecătorul sindic a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a societăţii debitoare fără a pune în discuţia părţilor această stare.

Faţă de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă a respins recursurile declarate de recurenta debitoare SC A I SRL Ploieşti şi recurenţii creditori M L, Z F, S G, V M R, P R, ca nefondate şi a menţinut sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.

(Judecător Mariana Tănăsescu)