Prin decizia nr. 33/16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul
în interesul legii şi s-a arătat că în aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1
rap. la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel prin care
s-au anulat în totul sau în parte
procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, reţinerea cauzei spre
rejudecare este inadmisibilă, iar aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs
numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului după judecarea cauzelor în
apel.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 2398 din 11
iunie 2012
Prin decizia nr. 2398/11.06.2012 s-a respins
ca tardiv formulat recursul declarat de pârâţii N.R.GHE. şi N.E., domiciliaţi
în ....., împotriva deciziei civile nr. 141/23 februarie 2012 pronunţată de
Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu
reclamanta P.O.B., cu sediul în .....
Prahova şi ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii N.R.GHE. şi N.E.,
...., împotriva deciziei civile nr. 605/28 noiembrie 2011 pronunţată de
Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu
reclamanta P.O.B., cu sediul în .............
În fapt prin acţiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 279/310/2011, reclamanţii
C.L.O. B. şi P. O. B. au chemat în judecată pe pârâţii N.R.GHE. şi N.E.,
solicitând instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună
obligarea acestora de a intra în legalitate, conform procesului verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 4910/12.07.2004 emis de P.O.B.,
în sensul prezentării documentaţiei în vederea intrării în legalitate.
În motivarea acţiunii,
reclamanţii au arătat că, în fapt, prin procesul verbal de constatare a
contravenţiilor nr. ....., pârâţii au fost sancţionaţi cu amendă
contravenţională în sumă de ..... RON) pentru extinderea construcţiei existente
fără autorizaţie, iar odată cu aplicarea sancţiunii s-a dispus sistarea
lucrărilor şi prezentarea documentaţiei în vederea intrării în legalitate,
stabilindu-se ca şi termen de realizare data de 12.08.2004.
Au mai arătat reclamanţii că,
pârâţii au achitat amenda conform chitanţei seria ...nr. ......, însă nu au
respectat măsurile dispuse în procesul - verbal la termenul prevăzut, respectiv
12.08.2004.
Astfel, urmare a controlului
efectuat la data de 17.01.2011 de către I. S. C., s-a constatat nerespectarea
acestor măsuri, iar prin procesul - verbal de control nr. .... fost sesizată P.
O. B. în vederea demarării procedurii de sesizare a instanţei judecătoreşti
pentru obligarea pârâţilor de a intra în legalitate.
În drept, au fost invocate
dispoziţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 şi ale art. 1073 şi
următoarele Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr.
578/09.05.2011 pronunţată de Judecătoria Sinaia a fost admisă în parte excepţia
lipsei calităţii procesuale active, respectiv în ceea ce priveşte reclamantul
C.L.O.B. şi a fost respinsă cererea formulată de acest reclamant ca fiind
introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a fost admisă excepţia
prescripţiei dreptului material la acţiune şi respinsă cererea formulată de
reclamanta P.O.B. în contradictoriu cu
pârâţii N.R.GHE. şi N.E., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această soluţie,
instanţa de fond a reţinut că prin procesul - verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor nr. 4910/12.07.2004 încheiat de P.O.B., pârâţii
N.R.GHE. şi N.E. au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de.... RON în
conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, reţinându-se, în fapt, extinderea locuinţei şi
executarea unor lucrări fără a deţine autorizaţie de construcţie şi fără a
respecta dispoziţiile Codului civil.
Prin acelaşi proces - verbal s-a
dispus şi sistarea lucrărilor, prezentarea documentaţiei în vederea intrării în
legalitate, închiderea ferestrelor pe latura de nord vest, desfiinţare chioşc,
stabilindu-se ca termen pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri, data
de 12.08.2004.
Prin procesul verbal încheiat în
data de 17.01.2010 de către Inspectoratul Judeţean în Construcţii Prahova s-a
constatat, ca urmare a controlului efectuat, că pârâţii nu au adus la
îndeplinire măsurile dispuse prin actul sancţionator încheiat în data de
12.07.2004.
A apreciat instanţa de fond, cu
privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor, că
potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 „în cazul în care
persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu
s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul - verbal de constatare a
contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat
sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz.”.
Ori, astfel cum se observă din
conţinutul procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
nr. 4910/12.07.2004, organul care a constatat contravenţia şi a aplicat
sancţiunea este P.O.B..
A reţinut instanţa de fond că, P.O.B. este cea care are calitate
procesuală activă privind sesizarea instanţei de judecată cu o astfel de
acţiune, aspect nevalabil în ceea ce priveşte cel de-al doilea reclamant,
respectiv C.L.O. B., motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii
procesul active doar cu privire la reclamantul C.L.O. B..
În ceea ce priveşte cea de-a două
excepţie invocată, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la
acţiune, instanţa de fond a apreciat că prin măsurile impuse cu ocazia
încheierii procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor,
s-a impus ca şi măsură complementară obligaţia pârâţilor de a sista lucrările,
de a prezenta documentaţia în vederea intrării în legalitate, de a închide
ferestrele pe latura de nord vest, precum şi desfiinţare chioşc, stabilindu-se
ca termen pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri, data de 12.08.2004.
Prin urmare, fiind vorba de o
obligaţie de a face, prima instanţă a considerat că sunt aplicabile
dispoziţiile de drept comun cu privire la momentul începerii curgerii
termenului de prescripţie, precum şi cu privire la calculul acestui termen.
Astfel, a reţinut instanţa de
fond că momentul începerii curgerii termenului de prescripţie extinctivă îl
reprezintă data de 12.08.2004, respectiv data când s-a născut dreptul la
acţiune, iar potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „termenul de
prescripţie este de 3 ani”.
Conform dispoziţiilor legale
menţionate anterior, instanţa de fond a constatat că termenul de prescripţie de
3 ani s-a împlinit, astfel că a admis excepţia prescripţiei dreptului material
la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinţei instanţei de
fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta P. O. S., arătând că, în mod
greşit, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune,
reţinându-se că acţiunea a fost formulată în baza procesului – verbal de control
emis la data de 17.01.2010 de I. J. C. P. şi în baza căruia a fost obligată să
acţioneze în judecată pe pârâţi în
vederea intrării în legalitate.
A susţinut reclamanta că, în mod
eronat, instanţa de fond a apreciat că acţiunea ar fi fost promovată în baza
procesului – verbal nr. 4910/12.07.2004, când, în realitate, aceasta a fost
introdusă potrivit procesului – verbal nr.17.01.2010.
Prin Decizia civilă nr.
605/28.11.2011 Tribunalul a admis apelul, a anulat sentinţa nr. 578/09.05.2011
şi a reţinut cauza cu evocarea fondului.
Pentru a se pronunţa o asemenea
soluţie, a reţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe disp. art. 3
alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, termen care
este aplicabil acelor drepturi subiective civile se sting prin neexercitarea în
termenele de prescripţie stabilite de lege
,caz în care raportarea la data de 12.07.2004 ca moment al începerii curgerii
termenului de prescripţie de 3 ani, respectiv data naşterii dreptului la
acţiune este greşită întrucât la acea dată a fost întocmit procesul verbal de
contravenţie nr. 4910 în timp ce instanţa de fond a fost sesizată de reclamante
urmare a întocmirii procesului verbal de control din data de 17.01.2010 cu o
acţiune având ca obiect obligaţie de „a face” care nu este supusă termenului de
prescripţie fiind aşadar imprescriptibilă şi care vizează obligarea pârâţilor
să prezinte documentaţia necesară în vederea intrării în legalitate, închiderea
ferestrelor pe latura de nord-vest, şi desfiinţarea chioşcului, ceea ce conduce
la concluzia că pricina trebuia soluţionată pe fond.
A apreciat tribunalul că
art. 31 din Legea nr. 50/1991, cu modificările şi completările
ulterioare, invocat de pârâţi prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond nu
îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă, deoarece se referă la termenul special
de prescripţie de 2 ani de la data săvârşirii faptei, în ceea ce priveşte
dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prev. de art. 26,
ceea ce înseamnă că se referă la aplicarea sancţiunilor şi constatarea
faptelor, aspecte ce nu se regăsesc în cauza dedusă judecăţii.
A mai arătat tribunalul că,
susţinerea intimaţilor – pârâţi inserată în întâmpinarea depusă în faţa
instanţei de control judiciar în sensul că, odată cu trecerea timpului,
neintervenind acţiunea civilă prevăzută de art. 32 alin.1 din Legea nr. 50/1991
în termenul general de prescripţie, s-ar putea aprecia că imobilul ar fi
intrat, în mod tacit, în legalitate, nu poate fi reţinută, deoarece pe de o
parte, textul de lege menţionat se referă la posibilitatea organului care a
aplicat sancţiunea de a sesiza instanţa judecătorească pentru a dispune, după
caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea
construcţiilor realizate nelegal, petitul acţiunii dedusă judecăţii în cauza de
faţă vizând o altă situaţie de fapt, întemeiată pe disp. art. 1073 şi
următoarele Cod civil.
După administrarea probatoriilor,
prin decizia civilă nr. 141/23 februarie 2012 rejudecând în fond după anularea
sentinţei civile nr. 578/09.05.2011 a Judecătoriei Sinaia prin Decizia nr.
605/2011 a Tribunalului Prahova a admis
acţiunea formulată de reclamanta P.O.B. şi a dispus obligarea pârâţilor
să intre în legalitate conform procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor nr. 4910/12.07.2004 emis de P.O.B. prin prezentarea
documentaţiei, în vederea închiderii ferestrelor pe latura de nord-vest şi
desfiinţarea chioşcului.
Recurenţii N.R.GHE. şi N.E. au
formulat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 141/23.02.2012 a
Tribunalului Prahova cât şi împotriva deciziei civile nr. 605/28.11.2011 a
Tribunalului Prahova pentru următoarele motive:
Cu privire la recursul formulat
împotriva deciziei nr. 141/23.02.2012 a Tribunalului Prahova, recurenţii au
invocat dispoziţiile art. 299, art. 304 C.proc.civ., art. 26 şi 31 din Legea nr.
50/1991.
O primă critică este că decizia
atacată este nelegală şi netemeinică pentru că s-a admis apelul declarat de
către o parte care nu are folosinţa drepturilor procesuale, respectiv P.O.B.,
iar instanţa avea obligaţia de a verifica dacă sunt întrunite elementele
acţiunii civile prevăzute de lege în mod imperativ.
Consideră recurenta că P.O.B. nu
are personalitate juridică, fiind doar clădirea în care se desfăşoară
activităţile organelor din administraţia publică locală, astfel cum se prevede
în art. 21 din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale.
O altă critică este, în ceea ce priveşte
motivarea instanţei de apel prin care s-a considerent că termenul de
prescripţie începe să curgă de la momentul emiterii celui de-al doilea
proces-verbal, însă potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991 se desprinde faptul
că s-a prescris dreptul material la acţiune.
Recursul împotriva deciziei
civile nr. 605/28.11.2011 a Tribunalului Prahova este întemeiat pe disp. art.
304 pct. 9, art. 279 C.proc.civ.,
art. 32 din Legea nr. 50/1991 şi art. 1073 Cod civil.
Se critică decizia Tribunalului
Prahova pentru că în mod nelegal s-a anulat sentinţa instanţei de fond, s-a
reţinut cauza spre judecare, deoarece nici în considerente şi nici în
dispozitiv Tribunalul Prahova nu a stabilit că Judecătoria Sinaia ar fi fost
necompetentă să judece cauza în fond.
Se mai arată că soluţia de
reţinere se bazează pe un raţionament greşit, respectiv pe acela că, nici o
parte nu ar fi solicitat în mod expres şi nici prin cererea de apel şi
întâmpinare, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeaşi instanţă de fond.
De asemenea, se susţine că, dacă
Tribunalul Prahova ar fi constatat că trebuie judecată cauza în fond de către
Judecătoria Sinaia ar fi trebuit să trimită cauza spre rejudecare acestei
instanţe, din oficiu, chiar dacă apelanta nu a cerut acest lucru.
Recurenţii invocă nelegalitatea
deciziei prin prisma termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.
În dezvoltarea motivului de
recurs se arată că dreptul material la acţiune este strâns legat de termenul
stabilit prin procesul-verbal de contravenţie, astfel cum rezultă din art. 32
din Legea nr. 50/1991.
Apreciază recurenţii că
susţinerile instanţei de apel că această acţiune având ca obiect obligaţia de a
face este imprescriptibilă, sunt neîntemeiate pentru că, dacă s-ar accepta această
idee s-ar lega termenul de prescripţie de arbitrariul organului de control care, indiferent de cât timp a trecut ar fi
în termenul de a promova o astfel de acţiune.
De asemenea, recurenţii invocă
nelegalitatea deciziei nr. 605/2011 a Tribunalului Prahova ca urmare a lipsei
calităţii de folosinţă a P. O. B., întrucât aceasta nu are personalitate
juridică, Primăria este clădirea în care se desfăşoară activităţile organelor
din administraţia publică locală.
Se solicită admiterea recursului,
a excepţiei lipsei calităţii de folosinţă a P.O. B. şi, pe cale de consecinţă,
modificarea deciziei pronunţată în apel, în sensul respingerii acestui ca fiind
formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă.
La termenul de judecată din data
de 11 iunie 2012 instanţa din oficiu a invocat excepţia tardivităţii recursului
împotriva deciziei civile nr. 141/2012 a Tribunalului Prahova.
Examinând deciziile recurate,
prin prisma criticilor formulate a excepţiei invocate, a dispoziţiilor legale
incidente în cauză, Curtea va reţine următoarele:
În ceea ce priveşte recursul
formulat împotriva deciziei civile nr. 141/23.02.2012 a Tribunalului Prahova,
Curtea va reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art.
137 alin. 1 C.proc.civ., instanţa se
pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care
fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Întrucât s-a invocat, din oficiu,
excepţia tardivităţii, Curtea nu va mai analiza criticile cu privire la această
decizie.
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C.proc.civ. termenul de
recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Având în vedere faptul că,
decizia sus-menţionată a fost comunicată recurenţilor la data de 3 aprilie
2012, conform dovezii de comunicare filele 37 – 38 dosar apel, iar aceştia au declarat recurs la data de 20
aprilie 2012, conform ştampilei de pe plicul de expediere aflat la fila 6 -
dosar recurs, deci peste termenul legal de 15 zile, Curtea va reţine că
recursul este tardiv, motiv pentru care va respinge recursul ca tardiv
formulat.
În ceea ce priveşte recursul
declarat împotriva deciziei civile nr. 605/28.11.2011, Curtea va reţine că
acesta este inadmisibil potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
De observat este faptul că,
decizia sus-menţionată este o decizie intermediară prin care s-a admis apelul
formulat de apelanta-reclamantă P.O.B., s-a anulat sentinţa apelată şi s-a
reţinut cauza cu evocarea fondului.
Prin decizia nr. 33/16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii şi s-a arătat că în
aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 2 teza finală
din Codul de procedură civilă, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti
pronunţate de instanţele de apel prin care s-au anulat în totul sau în
parte procedura urmată, precum şi
hotărârea apelată, reţinerea cauzei spre rejudecare este inadmisibilă, iar
aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate
asupra fondului după judecarea cauzelor în apel.
Faţă de decizia nr. 33/16.04.2008
a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea va respinge ca inadmisibil
recursul declarat împotriva deciziei nr. 605/2011 a Tribunalului Prahova.
Din considerentele mai
sus-arătate rezultă că motivele de recurs invocate de recurenţi puteau fi
arătate în cererea de recurs împotriva deciziei pronunţate asupra fondului.
Atâta timp cât recurenţii au
atacat pe cale separată decizia intermediară nr. 605/2011 a Tribunalului
Prahova, nu mai poate fi reţinută critica în ceea ce priveşte anularea
sentinţei instanţei de fond şi reţinerea
cauzei spre judecare.
Aceeaşi motivare urmează a se da
şi în ceea ce priveşte critica ce vizează termenul de prescripţie al dreptului
material la acţiune şi nelegalitatea deciziei ca urmare a lipsei capacităţii de
folosinţă a P. O. B.
Pentru aceste considerente,
Curtea va respinge ca tardiv formulat recursul împotriva deciziei nr. 141/2012
a Tribunalului Prahova şi ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei
nr. 605/2012 a Tribunalul Prahova.
