Căile de atac extraordinare.
Contestaţia în anulare. Cazurile de contestaţie în anulate. Recurs judecat cu
inculpatul aflat în libertate şi reprezentat de avocat ales. Inadmisibilitatea
în principiu a cererii de contestaţie în anulare.
Cod proc. penală, art. 386 alin.1
lit.a) şi b), art.364 alin.2, art.174 rap. la art. alin.3 şi art.179 alin.1,
art.70 alin.4
Chiar dacă s-ar dovedi că în
perioada judecăţii recursului ordinar condamnaţii nu s-au aflat pe teritoriul
României, imposibilitatea încunoştiinţării instanţei de control judiciar ca şi
a prezentării în faţa acesteia nu pot fi
reţinute drept temei legal pentru admiterea unei contestaţii în anulare, cât
timp după respingerea cererilor privind ridicarea controlului judiciar
instituit pe parcursul cercetării judecătoreşti prin hotărârea primei instanţe
s-a menţionat în mod expres respectarea obligaţiilor dispuse la admiterea
cererii de liberare provizorie, până al rămânerea definitivă a soluţiei
adoptate, inclusiv aceea de a nu-şi schimba adresa şi de a nu depăşi limita
teritorială stabilită de instanţa de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 861 din 18 iunie 2012.
Prin cererea înregistrată sub
nr.2183.1/284/2010/a1 la data de 23 mai 2012 cei trei condamnaţi domiciliaţi în
oraşul Titu, str.Stejarului nr.32, judeţul Dâmboviţa, în conformitate cu
dispoziţiile art.386 alin.1 lit.a) şi b) Cod proc. penală, au formulat
contestaţie în anulare privind decizia penală nr.737 din 21 mai 2012 a Curţii de Apel
Ploieşti.
În fapt, s-a susţinut că la
termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs având ca obiect
calea de atac exercitată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva
sentinţei penale nr.197 din 24 octombrie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă
procedura de citare a celor trei inculpaţi intimaţi nu a fost îndeplinită
conform legii, fiind citaţi la ultima adresă declarată pe teritoriul României,
deşi după dezbaterea fondului la primul grad de jurisdicţie nu s-au mai aflat
în ţară, fiind reprezentanţi printr-un avocat ales de familiile acestora.
Ca urmare, neavând cunoştinţă de
existenţa recursului declarat de unitatea de parchet ei s-ar fi aflat în
imposibilitatea de a se prezenta personal în faţa instanţei de control judiciar
şi a formula apărări raportat la motivele de casare invocate privind
reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei dar şi de a încunoştinţa
instanţa despre această împiedicare, împrejurări de fapt asupra cărora au fost
informaţi decât după emiterea mandatului de executare.
În drept, s-au invocat dispoziţiile
art.386 alin.1 lit.a) şi b) Cod proc. penală.
S-a solicitat admiterea căii
extraordinare de atac exercitate, în principiu şi pe fond ca fiind întemeiată,
anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului declarat de unitatea de
parchet împotriva sentinţei penale cu respectarea drepturilor inculpaţilor
privind asigurarea unei apărări efective, inclusiv prin îndeplinirea procedurii
de citare conform dispoziţiilor legale.
Cererea nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art.364
alin.2 comb. cu art.174 rap. la art.177 alin.3, art.179 alin.1 şi art.70 alin.4
Cod proc. penală dacă inculpatul este judecat în libertate cauza se
soluţionează în fond, precum şi în căile de atac, în lipsa acestuia iar atunci
când potrivit legii apărarea este obligatorie, reprezentat fiind de un avocat
ales, după caz, a unui avocat desemnat din oficiu, procedura de citare se
îndeplineşte la ultima adresă declarată în faţa organului de urmărire penală
sau în faţa instanţei de judecată.
În caz de schimbare a adresei
arătate în declaraţia de învinuit sau inculpat, acesta este citat la noua sa
adresă numai dacă a încunoştiinţat organul judiciar despre schimbarea
intervenită ori pe baza datelor obţinute potrivit art.180 Cod penal se
apreciază că s-a produs o asemenea schimbare de adresă, obligaţie asupra căreia
el este informat conform art.70 alin.4 Cod proc. penală iar dacă nu se află
acasă, actul procedural inclusiv a citaţia emisă se înmânează soţului, unei
rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit primeşte
corespondenţa.
Prin sentinţa penală nr.197 din
24 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Răcari, schimbându-se încadrarea
juridică conform art.334 Cod proc. penală dată activităţii infracţionale, între
altele, s-a dispus şi condamnarea inculpaţilor contestatori pentru
infracţiunile prev. de art.321 alin.1 Cod penal, prev. de art.322 alin.1 cu
aplic. art.74 lit.a), art.76 lit.d), art.33 lit.a) şi art.34 lit.b) Cod penal,
la pedepsele rezultante de câte 6 luni, respectiv un an închisoare.
Conform art. 81-83, art.71 alin.5
Cod penal executarea pedepselor sus-menţionate s-a suspendat condiţionat pe
durata termenelor de încercare de 2 ani şi 6 luni, respectiv 3 ani calculate în
baza art.82 Cod penal.
Totodată, s-a dedus din durata
sancţiunilor aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 iunie
2010 – 4 septembrie 2010, 17 iunie 2010
– 4 septembrie 2010, respectiv 17 ianuarie 2011 – 10 martie 2011, menţinându-se
obligaţiile prev. de art.1602 alin.3 Cod proc. penală, ce constituie controlul
judiciar instituit în sarcina acestora la liberarea provizorie, până la
rămânerea definitivă a sentinţei, astfel cum s-a dispus prin încheierea de
şedinţă din 2 septembrie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul
nr.2124/284/2010.
Împotriva acestei sentinţe, în
termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari,
vizând atât soluţia de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii prev. de
art.321 alin.2 în aceea prev. de art.321 alin.1 Cod penal precum şi
reindividualizarea pedepselor stabilite, în sensul înlăturării dispoziţiilor
art.74 Cod penal pentru primii doi contestatori inculpaţi şi executării
efective a pedepselor judiciare în cazul acestora precum şi a celorlalţi
inculpaţi în cauză.
Admiţându-se calea de atac
exercitată, prin decizia penală nr.737 din 21 mai 2012, hotărârea primei
instanţe a fost casată în parte, în latură penală şi rejudecându-se cauza pe
fond, s-a procedat la reîncadrarea juridică a faptei în prevederile art.321
alin.2 Cod penal şi înlăturarea circumstanţelor atenuante.
După recontopirea pedepselor
majorate în limitele legale, fiecare dintre inculpaţii contestatori au fost
condamnaţi la pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare, urmând să fie
executate în regim privativ de libertate.
Restul dispoziţiilor sentinţei
s-au menţinut, apreciindu-se ca fiind legale şi temeinice.
Recursul ordinar s-a judecat în
lipsa celor trei inculpaţi, procedura de citare îndeplinindu-se la ultima
adresă indicată cu ocazia audierii în primă instanţă şi reprezentaţi fiind de
avocatul ales. conform împuternicirii avocaţiale din 27 martie 2012.
Este de necontestat că, deşi au
fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, cei trei inculpaţi
contestatori au fost judecaţi în primă instanţă în libertate, fiind liberaţi
provizoriu sub control judiciar conform încheierilor de şedinţă din 2
septembrie 2010, respectiv 8 martie 2011 pronunţate de Judecătoria Răcari şi
sub obligaţia de a respecta măsurile prev. de art.1602 alin.3 Cod proc. penală,
inclusiv acelea de a nu-şi schimba locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a
dispus măsura şi de a nu depăşi limita teritorială fixată decât în condiţiile
stabilite de instanţă.
Cererile succesive formulate de
aceştia privind ridicarea controlului judiciar s-au respins de instanţa
sesizată cu judecata fondului cauzei, ultima dată prin încheierea de şedinţă
din data de 13 septembrie 2011.
Potrivit art.350 Cod proc.
penală, chiar în condiţiile pronunţării unor pedepse a căror executare a fost
suspendată condiţionat conform art.81-83 Cod penal, prima instanţă a menţinut
obligaţiile instituite în sarcină cu ocazia acceptării liberării provizorii în
baza art.1602 Cod proc. penală, până la rămânerea definitivă a sentinţei penale
nr.197/24 octombrie 2011 a
Judecătoriei Răcari.
Din conţinutul încheierii de
şedinţă de la 14 octombrie 2011, când s-au desfăşurat dezbaterile în fond,
rezultă că inculpaţii au fost prezenţi în faţa judecătoriei, personal şi
asistaţi de acelaşi avocatul ales, conform contractului de asistenţă juridică
încheiat la 31 august 2010.
Cu aceeaşi ocazie, punându-se în
discuţie schimbarea încadrării juridice dată activităţii infracţionale din
art.321 alin.2 Cod penal, în art.321 alin.1 Cod penal (la cererea altor
inculpaţi în cauză) şi aducându-li-se la cunoştinţă că pot solicita un nou
termen de judecată pentru a-şi pregăti apărarea, avocatul ales a declarat că nu
înţelege să beneficieze de un atare drept procesual, menţionând în mod expres
că achiesează la concluziile apărătorului celorlalţi inculpaţi şi nu are alte
cereri de formulat.
Prin urmare, aşa cum au precizat
la începutul cercetării judecătoreşti, se constată că şi în acest stadiu procesual aceştia şi-au menţinut
poziţia adoptată iniţial, în sensul că nu sunt de acord să facă o altă declaraţie
în faţa instanţei de judecată, limitându-se la împrejurările relatate cu ocazia
audierii în faza de urmărire penală.
În fine, din actele procedurale
instrumentate la judecata recursului declarat de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Răcari împotriva sentinţei primei instanţe, rezultă că şi în
această fază cei trei inculpaţi contestatori au fost reprezentanţi de acelaşi
avocat ales, conform împuternicirii avocaţiale din 17 martie 2012, iar pentru
prezentarea acestora în faţa instanţei de control judiciar s-au acordat patru
termene de judecată.
Citarea contestatorilor s-a
realizat în mod corect, respectiv la adresele indicate în declaraţiile date la
urmărirea penală şi în faza de judecată, la termenele de 1 februarie 2012 şi 28
februarie 2012 procesele verbale de îndeplinire a procedurii fiind semnate
succesiv de câte unul dintre inculpaţi (personal şi pentru fiecare dintre
aceştia), respectiv soţia sau cumnata acestuia.
Atari împrejurări de fapt exclud
indiscutabil susţinerile privind lipsa de informaţii referitor la existenţa pe rolul
curţii de apel a recursului declarat de unitatea de parchet, înregistrat la
data de 12 ianuarie 2012, dar şi faptul că în această perioadă condamnaţii
contestatori nu s-ar fi aflat la adresele indicate pe teritoriul statului
român.
Că aceasta este realitatea se
deduce şi din susţinerile şi concluziile depuse de apărătorul ales după
prezentarea în faţa instanţei de recurs, când acordându-i-se termen pentru
pregătirea apărării, la dezbaterea căii de atac în şedinţa publică din 21 mai 2012 a precizat în mod
expres că nu are cereri de formulat, nici excepţii de invocat, solicitând
cuvântul pe fondul cauzei.
Mai mult, cu această ocazie,
acesta nu a învederat că inculpaţii reprezentaţi şi-ar fi schimbat adresa, ar
fi plecaţi din ţară ori ar dori să se prezinte pentru a fi audiaţi iar
apărările s-au exercitat efectiv, combătându-se motivele invocate de parchet
prin prezentarea de argumente pe situaţie de fapt şi date personale.
Faţă de argumentele menţionate în
precedente şi dispoziţiile procedurale ce guvernează repunerea în discuţie a
hotărârilor judecătoreşti intrate sub puterea lucrului judecat în cadrul
contestaţiei în anulare pentru cazurile arătate sub art.386 alin.1 lit.a) şi b)
Cod proc. penală, curtea de apel apreciază că nu sunt întrunite condiţiile cumulativ
cerute privind anularea deciziei penale nr.737/21 mai 2012 şi rejudecarea
recursului declarat împotriva sentinţei penale nr.197/24 octombrie 2011 a Judecătoriei Răcari.
Aceasta întrucât din evaluarea
actelor procedurale instrumentate în dosarul penal nr.2183.1/284/2010 rezultă
că respectiva cale de atac ordinară a fost soluţionată cu respectarea întocmai
a dispoziţiilor art.364 alin.2 comb. cu art.174 rap. la art.177 alin.3, art.179
alin.1 şi art.70 alin.4 Cod proc. penală, privind îndeplinirea procedurii de
citare a inculpatului în procesul penal.
De altfel, chiar dacă s-ar fi
dovedit că în perioada judecăţii recursului contestatorii nu s-ar fi aflat pe
teritoriul României imposibilitatea încunoştiinţării instanţei de control
judiciar ca şi a prezentării în faţa acesteia, nu pot fi reţinute drept temei
legal pentru admiterea unei astfel de căi extraordinare de atac, cât timp după
respingerea cererilor privind ridicarea controlului judiciar instituit pe
parcursul cercetării judecătoreşti prin sentinţa de condamnare s-a menţionat în
mod expres respectarea obligaţiilor dispuse la acordarea liberării provizorii,
până al rămânerea definitivă a soluţiei adoptate, inclusiv aceea de a nu-şi
schimba adresa şi de a nu depăşi limita teritorială stabilită de instanţa de
judecată.
