avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Anulare act administrativ emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România. Competenţa materială
 
Rezumat: Uniunea Naţională a Barourilor din România este încadrată în noţiunea de  autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b teza II din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În condiţiile în care, în baza dispoziţiilor art. 66 lit. o şi p din Legea nr. 51/1995, Consiliul UNBR soluţionează contestaţiile la deciziile barourilor judeţene, în mod cert UNBR îndeplineşte cerinţele pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.
 
(Decizia nr.3515/20.06.2012–Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal)
 
 
Hotărârea: Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Secţiei I civilă a Tribunalului Botoşani la data de 11.10.2011, reclamantul N.I. a chemat în judecată ,în calitate de pârâţi, Baroul Botoşani şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Consiliul Baroului Botoşani; obligarea acestui barou să revoce Decizia nr. 6/23.06.2007 prin care a fost suspendat din profesia de avocat definitiv al Baroului Botoşani şi trecut pe tabloul avocaţilor incompatibili; înscrierea sa în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi aprobarea cererii privind înfiinţarea unui cabinet individual şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 lei daune morale şi a sumei de 100 euro/zi, cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii acţiunii şi până la emiterea deciziei de înfiinţare a cabinetului individual.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 40/28.09.2006 emisă de Baroul Botoşani a fost primit în profesia de avocat definitiv începând cu data de 1.10.2006, fiind înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Ulterior, prin Decizia nr. 6/23.01.2007 a fost suspendat din profesia de avocat definitiv până la renunţarea la funcţia de magistrat.
La 18.04.2011 a fost eliberat din funcţia de magistrat prin decret prezidenţial, iar la 21.04.2011 s-a adresat Baroului Botoşani cu o cerere prin care solicita să fie revocată decizia de suspendare din profesia de avocat definitiv şi să fie înscris pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, precum şi să îi fie aprobată cererea de înfiinţare a unui cabinet individual.
Prin Decizia nr. 55/16.06.2011, Baroul Botoşani a respins cererea sa, constatând totodată lipsa de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 şi nr. 6/2007.
În motivarea deciziei s-a reţinut că nu şi-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în profesie.
A contestat această decizie la Uniunea Naţională a Barourilor din România, însă această contestaţie nu a fost rezolvată până în prezent, deşi a fost înregistrată sub nr. 337/C la data 8 iulie 2011.
 Susţine reclamantul că decizia contestată încalcă o serie de norme legale, întrucât a dobândit în condiţiile legii calitatea de avocat, Hotărârea nr. 620/2009 a UNBR neputând să se aplice retroactiv, pierderea acestei calităţi nefiind justificată şi în dezacord cu practica CEDO şi, în special cu cele menţionate prin Cauza Buzescu contra României, fiind încălcate şi termenele de prescripţie, de 3 ani, prevăzute de Decretul 167/1958, că daunele morale sunt justificate prin faptul că decizia contestată i-a produs un puternic stres şi comentarii negative din partea cetăţenilor şi a justiţiabililor cu care a venit în contact în desfăşurarea activităţii de judecător şi preşedinte al Judecătoriilor Dorohoi şi Darabani şi că pretenţia referitoare la plata daunelor materiale are la bază faptul că începând cu perioada de 1.05.2011 şi până în prezent a pierdut numeroşi clienţi, neputând exercita profesia de avocat.
Prin încheierea din 26.10.2011, Secţia I civilă a Tribunalului Botoşani a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motivat de faptul că acţiunea are ca obiect anularea unui act administrativ, fiind atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004.
Astfel învestită cu soluţionarea cauzei, instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Botoşani a constatat următoarele:
Pârâţii Baroul Botoşani şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat:
1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a contestat şi Decizia nr. 105/3.12.2011, pronunţată de Consiliul UNBR în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 55/16.06.2001 a Consiliului Baroului Botoşani.
2. Excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea baroului să revoce Decizia nr. 6/2007 – justificat de faptul că reclamantul nu a uzat de calea de atac specială prevăzută de Legea nr. 51/1995 şi nici de procedura prealabilă prevăzută de Legea 554/2004.
3. Excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii celui de-al treilea capăt de cerere – întrucât cererile reclamantului de reînscriere în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual sunt premature, deoarece modul de soluţionare a acestora depinde de modul de soluţionare irevocabilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 55/2011. Totodată, cele două cereri sunt inadmisibile întrucât admiterea lor de către consiliul baroului este condiţionată de achitarea unor taxe profesionale de către reclamant, de depunere a unor înscrisuri care să facă dovada sediului cabinetului individual, etc.
Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivat de următoarele:
Decizia nr. 55/2011 a fost emisă cu respectarea întocmai a disp. art. 24 alin. 2 din Legea 51/1995, motivat de faptul că reclamantul a fost primit în profesia de avocat începând cu data de 1.10.2006 şi nu şi-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în profesie, starea sa de incompatibilitate fiind dată de activitatea salarizată desfăşurată ca judecător la Judecătoria Dorohoi, activitate care nu a fost întreruptă până la pensionare.
Susţinerea reclamantului că starea sa de incompatibilitate a încetat la data eliberării sale din funcţia de judecător prin pensionare vine în contradicţie vădită cu prevederea cuprinsă în fostul art. 24 alin. 2, actualul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia termenul de 2 luni se calculează de la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat.
Susţinerea reclamantului privind incidenţa termenului general de prescripţie de 3 ani este neîntemeiată, actul normativ care prevedea acest termen, respectiv Decretul nr. 167/1958, nefiind aplicabil în cauză.
Decizia nr. 6/2007 prin care reclamantul a fost suspendat din exerciţiul profesiei de avocat şi trecut pe Tabloul avocaţilor incompatibili începând cu data primirii în profesie a avut ca justificare situaţia reclamantului de la acea dată, care cumula nelegal profesia de avocat cu funcţia de judecător.
Cererile reclamantului având ca obiect plata de daune morale şi materiale sunt neîntemeiate întrucât reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, iar în ipoteza admiterii cererii sale, reclamantul nu ar fi putut profesa o perioadă de 5 ani la instanţa la care a îndeplinit funcţia de judecător, potrivit disp. art. 20 alin. 8 din Legea 51/1995.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de părţi, arătând în şedinţa din 14.03.2012 că, prin prezenta acţiune, contestă şi Decizia nr. 105/3.12.2011 emisă de Consiliul UNBR, decizie care nu exista la momentul introducerii acţiunii.
Având în vedere completarea acţiunii, reprezentantul pârâţilor a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Botoşani – excepţia fiind respinsă, conform încheierii de şedinţă din 14.03.2012.
Reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 20 alin. 8 şi 25 alin. 2 din Legea 51/1995, pentru motivele menţionate în scris la fila 24 dosar, instanţa acordând un termen pârâţilor pentru a-şi exprima opinia faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestor excepţii.
La termenul din 28.03.2012 pârâţii au solicitat instanţei să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor, precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestora.
Tribunalul Botoşani  a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând următoarele:
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului.
Ca urmare, o condiţie de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale constă în aprecierea instanţei de fond referitoare la faptul că soluţionarea cauzei trebuie să depindă de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
În speţă, deşi unul dintre textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 25 alin. 2 din Legea 51/1995, constituie temeiul juridic al deciziilor contestate, instanţa apreciază că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea juridică a acestui text de lege şi nu de controlul de constituţionalitate a acestuia.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 20 alin. 8 din Legea 51/1995, instanţa constată că această dispoziţie a legii nu a fost avută în vedere la emiterea deciziilor contestate, nefăcând obiectul cercetării instanţei de contencios administrativ care a fost investită doar cu analiza legalităţii deciziei de respingere a cererii reclamantului privind înscrierea în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, motiv pentru care, conform art. 29 alin. 5 din lege, respinge cererea de sesizare formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere şi existenţa unui precedent judiciar în această materie, care, deşi nu constituie izvor de drept, impune necesitatea asigurării unei egalităţi de tratament pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, nefiind nici un raţionament pentru care persoanele situate în posturi identice să primească soluţii diferite de la instanţele judecătoreşti – fapt sancţionat de practica CEDO.
Astfel, un litigiu similar a fost soluţionat de Tribunalul Botoşani prin sentinţa nr. 1568/16.07.2010, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, conform deciziei nr. 3172/22.09.2011 a Curţii de Apel Suceava.
Prin sentinţa nr.1399 din 28 martie 2012, Tribunalul Botoşani a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamant, a respins excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Botoşani şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a dispus anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Baroul Botoşani şi a Deciziei nr. 105/3.12.2011 emisă de UNBR şi a obligat Baroul Botoşani să admită cererea reclamantului privind înscrierea acestuia în tabloul avocaţilor cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat şi înfiinţarea Cabinetului individual de avocat, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele.
Faţă de excepţiile invocate prin întâmpinare, tribunalul a dispus respingerea acestora, justificat de următoarele:
Reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea Deciziei nr. 105/2011 a UNBR, excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere fiind rămasă fără obiect.
Prin contestarea administrativă a Deciziei nr. 55/2011, reclamantul a criticat această deciziei în integralitatea ei, iar cererea de revocare a Deciziei nr. 6/2007 este o consecinţă firească a admiterii cererii principale privind înscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cererea având un caracter accesoriu, a cărei soluţionare depinde exclusiv de modalitatea de soluţionare a cererii principale.
Cererile reclamantului privind reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi cea de aprobare a înfiinţării unui cabinet individual nu sunt premature şi nici inadmisibile în măsura în care prin art. 1 din Decizia nr. 55/2011 s-a dispus respingerea lor, iar instanţa a fost investită cu acţiunea de anulare a acesteia, trebuind să analizeze temeiurile legale în baza cărora s-a adoptat această soluţie de către Consiliul Baroului Botoşani.
De asemenea, condiţionarea admiterii acestor cereri de achitarea unor taxe, depunerea unor înscrisuri, etc., nu împiedică verificarea legalităţii măsurii dispuse de Consiliul Baroului Botoşani prin Decizia nr. 55/2011, întrucât respingerea acestor cereri nu a avut loc ca urmare a neîndeplinirii acestor formalităţi, ci pe un alt considerent care ţine de interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. 2 din Legea 51/1995.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că potrivit Deciziei nr. 40/2006 emisă de Baroul Botoşani, reclamantul a fost primit în profesia de avocat definitiv, începând cu data de 1.10.2006, fiind înscris pe tabloul avocaţilor în exerciţiul profesiei, începând cu această dată.
Această decizie are caracterul juridic al unui act administrativ unilateral, care a intrat în circuitul civil şi care a produs efecte juridice începând cu data de 1.10.2006.
Totodată, aşa cum rezultă din practica CEDO, respectiv Cauza Buzescu contra României, Curtea a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care se extinde la exercitarea profesiei de avocat şi la reputaţia aferentă, avându-se în vedere că acestea sunt entităţi de o anumită valoare care au, în multe privinţe, natura drepturilor private şi astfel constituie beneficii, reprezentând bunuri în sensul primei propoziţii din această prevedere.
Din această perspectivă, pierderea calităţii de avocat ca efect al emiterii Deciziei nr. 55/2011 a Baroului Botoşani, trebuie analizată în raport cu dreptul dobândit de reclamant prin Decizia nr. 40/2006, iar apoi trebuie analizat dacă deciziile ce constituie obiectul judecăţii nu au fost arbitrare sau incompatibile cu principiul legalităţii, care trebuie să guverneze toate actele administrative emise de aceste autorităţi.
Tribunalul a constatat că atât Decizia nr. 55/2011, cât şi Decizia nr. 105/2011 au avut ca bază legală prevederile art. 25 alin. 2 din Legea 51/1995, potrivit cărora „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.
În ce priveşte interpretarea acestui text de lege, tribunalul a apreciat că reclamantul a dobândit calitatea de avocat definitiv, în condiţiile Legii 51/1995, potrivit Deciziei 40/2006 emisă de Baroul Botoşani, iar această calitate nu a fost afectată prin emiterea Deciziei 6/2007, prin care acesta a fost suspendat din profesie şi trecut pe tabloul avocaţilor definitivi incompatibili, avându-se în vedere – aşa cum rezultă din chiar cuprinsul acestei decizii – faptul că reclamantul „îndeplineşte funcţia de judecător, fiind necesară o perioadă de timp până la renunţarea la funcţia de magistrat”.
Ca efect al acestei ultime decizii, reclamantul nu a pierdut calitatea de avocat definitiv, ci doar a fost înscris pe tabloul incompatibililor, calitate pe care o deţine şi în prezent, nefiind afectată ca urmare a exercitării în continuare a unei activităţi salariale în altă profesie.
Astfel, nu poate fi reţinut în sarcina reclamantului faptul că nu a rezolvat starea de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, întrucât acesta, cu respectarea acestui termen, a formulat cerere pentru înscrierea pe tabloul incompatibililor, tocmai pentru că îndeplinea funcţia de magistrat – cerere care a fost admisă de Baroul Botoşani prin Decizia nr. 6/2007.
Tribunalul a apreciat că dispoziţiile prevăzute de art. 25 alin. 2 din legea 51/1995 nu impun în mod expres încetarea raporturilor de muncă salarizată, ci oferă posibilitatea persoanei care se află în această situaţie de a opta între a se suspenda din profesie şi a solicita încetarea raporturilor de muncă.
Ca urmare, reclamantul a uzat de această posibilitate, a solicitat suspendarea din profesia de avocat definitiv, cererea sa a fost admisă prin Decizia nr. 6/2007, fără a se constata totodată că decizia de primire în profesie a rămas lipsită de efecte potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 51/1995, iar respingerea cererii acestuia de reînscriere în tabloul avocaţilor cu drept de profesie, formulată după trecerea a 5 ani de zile, respectiv după pensionarea din funcţia de magistrat, este nejustificată, întrucât starea de incompatibilitate recunoscută prin Decizia nr. 6/2007, a încetat doar începând cu acest moment.
Totodată, din redactarea articolului 25 alin. 2 din legea 51/1995, nu rezultă că persoana primită în profesia de avocat trebuie să rezolve în termen de 2 luni de la emiterea deciziei de primire în profesie starea de incompatibilitate, ci, doar că starea de incompatibilitate trebuie rezolvată în termenul de 2 luni de la emiterea acestei decizii, singurul abilitat să o facă fiind emitentul deciziei de primire în profesie, respectiv Baroul Botoşani.
Ori, în situaţia de faţă, de la emiterea Deciziei nr. 40/2006 şi a Deciziei nr. 6/2007, au trecut mai bine de 5 ani de zile, fără ca Baroul Botoşani să emită o decizie prin care să constate că decizia de primire în profesie a reclamantului nu mai produce efecte, pârâtul neputând pretinde că poate oricând să o facă, fără respectarea vreunui termen.
Deşi în această materie nu sunt aplicabile termenele de prescripţie prevăzute de Decretul nr. 167/1958 sau de Codul civil, aşa cum invocă reclamantul, tribunalul a constatat că – fiind cazul unor acte administrative de autoritate (fiind recunoscută calitatea de autoritate publică a barourilor, precum şi posibilitatea acestora de a emite acte administrative de autoritate) – sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv ale Legii 554/2004, care prin art. 1 alin. 6 prevede posibilitatea autorităţii emitente de a solicita instanţei anularea unui act administrativ unilateral pe care îl apreciază ca fiind nelegal, atunci când nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, decât într-un termen de un an de zile de la data emiterii actului.
Aşa cum rezultă din acest text de lege, dar şi din literatura juridică de specialitate, în materia dreptului administrativ este de principiu faptul că un act administrativ unilateral care a intrat în circuitul civil şi care şi-a produs efectele nu mai poate fi revocat de către autoritatea emitentă, decât prin intermediul instanţei judecătoreşti şi numai cu respectarea termenului legal de un an de la data emiterii lui.
Cu atât mai mult, în situaţia emiterii unei decizii de primire în profesia de avocat, emitentul acestui act nu poate constata lipsa de efecte a acestei decizii, indiferent de timpul scurs de la momentul emiterii actului, întrucât tuturor actelor administrative li se aplică principiul irevocabilităţii, în situaţia în care acesta a intrat în circuitul civil şi şi-a produs efectele, singura excepţie fiind stabilită de legiuitor prin prevederile art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004.
Ca urmare, Tribunalul Botoşani  a apreciat că, pentru identitate de raţiune cu cele anterior menţionate, dacă Baroul Botoşani după două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie a reclamantului nu a emis o nouă decizie prin care să constate că aceasta este lipsită de efecte juridice, potrivit art. 24 alin. 2 din Legea 51/1995, ci, dimpotrivă, a emis o decizie prin care a înscris reclamantul pe tabloul incompatibililor – nu mai are posibilitatea nelimitată în timp de a înlătura un act administrativ care şi-a produs efectele juridice încă din anul 2006.
În consecinţă, tribunalul a constatat că pârâtele au dat o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 24 alin. 2 din Legea 51/1995, încălcând totodată principiul irevocabilităţii actelor administrative, procedând astfel în mod nelegal la respingerea cererii reclamantului privind înscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei şi a cererii privind înfiinţarea unui cabinet individual, precum şi la constatarea lipsei de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 şi nr. 6/2007.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea 551/2004, Tribunalul Botoşani  a dispus anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Baroul Botoşani şi a Deciziei nr. 105/3.12.2011 emisă de UNBR, obligând Baroul Botoşani să admită cererea reclamantului privind înscrierea acesteia în tabloul avocaţilor cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat şi înfiinţarea Cabinetului individual de avocat.
În ce priveşte daunele solicitate prin acţiune, instanţa a constatat că reclamantul este cel care trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului, însă acesta nu a administrat nici o probă în acest sens, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere, ca nefondat.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate.
În recursul său, reclamantul a arătat că în mod eronat prima instanţă a  respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi cererea de acordare a daunelor morale.
Pârâţii Baroul Botoşani şi Uniunea Naţională a  Barourilor din România au reiterat, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani, arătând că decizia nr.105/3.12.2011 emisă de Consiliul UNBR reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală în accepţiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul disp. art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 actualizată, controlul legalităţii acestui act revine Curţii de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal; că, faţă de completarea obiectului judecăţii din data de 14.03.2012, capetele de cerere din acţiunea iniţială au devenit capete de cerere accesorii, iar soluţionarea acestora din urmă revine instanţei competente să soluţioneze capătul de cerere principal, în temeiul dispoziţiilor art. 17 Cod procedură  civilă.
Susţin pârâţii că decizia nr. 105/3.12.2011 pronunţată de Consiliul UNBR nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă un act administrativ  jurisdicţional emis în baza legislaţiei speciale privind profesia de avocat şi în virtutea calităţii Consiliului UNBR de organ de conducere cu atribuţii jurisdicţionale.
De asemenea, pârâţii au criticat sentinţa primei instanţe prin prisma pretinsei nelegalităţi rezultată din respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reiterând motivele de fond de la prima instanţă.
Prin decizia nr.3515/20.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a admis recursurile, a casat sentinţa Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza pentru rejudecare în fond la Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, reţinând următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la  anularea deciziei nr. 105/3.12.2011 a UNBR – Consiliul Uniunii prin care s-a respins contestaţia reclamantului la decizia Consiliului Baroului Botoşani nr. 55/16.06.2011 şi în consecinţă, anularea şi a acestei din urmă decizii, cu înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor cu dreptul de exercitare a profesiei şi înfiinţarea Cabinetului de avocat.
Cert este că pârâta UNBR este încadrată în noţiunea de  autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b teza II din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În condiţiile în care, în baza dispoziţiilor art. 66 lit. o şi p din Legea nr. 51/1995, Consiliul UNBR soluţionează contestaţiile la deciziile barourilor judeţene, în mod cert UNBR îndeplineşte cerinţele pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor  de contencios administrativ.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu din art. 10 alin. 1, respectiv cel al rangului autorităţii care emite actul dedus judecăţii şi, cum UNBR este o autoritate centrală, competentă să soluţioneze în fond acest litigiu este Curtea de Apel.
Tribunalul  a făcut trimitere la o altă decizie a acestei instanţe, respectiv nr. 3172/22.09.2011, ca practică judiciară, însă din lecturarea respectivei decizii rezultă că instanţa a avut în vedere o altă situaţie privitor la cadrul procesual dedus judecăţii.
În concluzie, cum litigiul de faţă este de competenţa Curţii de Apel în primă instanţă, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, a fost casată sentinţa analizată, iar cauza a fost trimisă instanţei competente, în vederea distribuirii aleatorii a cauzei, nemaifiind analizate celelalte motive din recurs, acestea urmând a fi avute în vedere la judecarea fondului.