Anulare act administrativ. Termen de introducere a acţiunii

Anulare act administrativ. Termen de introducere a acţiunii

Art. 1 alin. 6 şi art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004

Potrivit art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004-R, autoritatea publică emitentă a actului administrativ unilateral apreciat ca nelegal, poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Din interpretarea logică a acestui text se desprinde concluzia că aceasta este singura cale de a înlătura actul abuziv, deoarece lăsarea la latitudinea autorităţii publice a revocării actului, ar conduce la afectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Raţiunea fixării ca moment iniţial al curgerii termenului, în cazul acţiunii introduse de autoritatea emitentă, a datei emiterii actului, este aceea că acesta este momentul la care această instituţie cunoaşte sau trebuie să cunoască motivul de nulitate ce afectează validitatea actului pe care îl emite.

Cu toate acestea, trebuia avută în vedere particularitatea speţei de faţă, în care motivul de nulitate a fost cauzat şi ascuns prin mijloace dolozive care intră sub incidenţa legii penale. Câtă vreme răspunderea penală nu s-a prescris, ar fi în afara oricărei raţiuni să se prescrie dreptul de a solicita instanţei repunerea în situaţia anterioară, ca o consecinţă directă a constatării săvârşirii faptei prevăzute de legea penală.

Potrivit unui principiu de drept, nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept).

(Decizia nr.1078/R-CONT /25 Aprilie 2012)

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 18.03.2010, reclamantul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Rm.Vâlcea a chemat în judecată pe pârâtul I.T.G.A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună: nulitatea Deciziei nr.100/24.11.2008 prin care pârâtul a fost numit în funcţia publică de execuţie Consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul acestei instituţii; nulitatea Deciziei nr.82/30.11.2009 prin care pârâtul a fost numit funcţionar public de execuţie definitiv – Consilier, clasa I, grad profesional asistent, treapta de salarizare 3; nulitatea jurământului de credinţă al pârâtului depus şi înregistrat la instituţie sub nr.8651 la data de 02.12.2009, în baza art.62 alin.6 din Statutul funcţionarilor publici; anularea înscrierilor efectuate în carnetul de muncă seria MMFES nr.4253122, precum şi a înscrierilor efectuate în statele de plată lunare şi în foile lunare de pontaj a celorlalte documente ce derivă din acestea, aferente pentru poziţia pârâtului, în perioada 24.11.2008-03.03.2010, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că, în data de 11.11.2008, instituţia a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de consilier (inginer silvic), grad profesional debutant, la care s-a prezentat şi pârâtul, care, după susţinerea examenului a fost declarat admis.

La dosarul de concurs pârâtul a depus înscrisurile solicitate, între care şi adeverinţa emisă de Universitatea Transilvania Braşov – Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, prin care se atestă că acesta a absolvit această facultate, promoţia 2003-2008.

După susţinerea concursului, a fost emisă Decizia nr.100/24.11.2008, prin care pârâtul a fost încadrat în funcţia de consilier debutant, clasa I, iar la expirarea perioadei de stagiu a fost definitivat în funcţia de consilier definitiv, clasa I, treapta de salarizare 3, sens în care a depus jurământul de credinţă, intrând în rândul funcţionarilor publici.

Ulterior, la data de 02.03.2010, în urma unei sesizări adresată directorului instituţiei, s-a purtat corespondenţă cu Facultatea de Silvicultură, care a comunicat şi confirmat că pârâtul nu a finalizat această facultate, fiind exmatriculat cu Ordinul Rectorului nr.3589/24.02.2009.

Pârâtul a recunoscut că precizările primite de la facultate sunt reale şi în data de 03.03.2010 şi-a prezentat demisia din funcţia publică, invocând motive personale.

Acesta a şi predat inventarul aflat asupra sa şi chiar a formulat un angajament de plată a prejudiciilor aduse instituţiei, înregistrat sub nr.1506/04.03.2010.

Ca atare, în perioada 04.03.2010-06.03.2010, cu chitanţele nr.0036 şi nr.0037 acesta a depus la casieria instituţiei suma totală de 7.600 lei aferentă salariilor primite necuvenit.

În şedinţa publică din 29.11.2011, instanţa de fond, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii privind petitul 1 şi 2 al cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii privind petitele 3 şi 4 ale acesteia.

Ulterior, Tribunalul Vâlcea – prin sentinţa nr.2609/16.12.2011, a admis excepţiile invocate din oficiu de instanţă şi a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia în termen de 1 an de la data emiterii actului.

Angajarea pârâtului s-a făcut prin Decizia nr. 100 din 24.11.2008, iar acţiunea a fost înregistrată la 18.03.2010, deci cu depăşirea termenului de 1 an, totodată s-a reţinut că cealaltă decizie contestată a fost fundamentată pe prima decizie.

De asemenea, în ceea ce priveşte jurământul şi celelalte operaţiuni administrative, tribunalul a reţinut că nu întrunesc caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte s-a constatat că actele în speţă nu mai produc efecte juridice întrucât pârâtul, la data de 04.03.2010, anterior introducerii acţiunii, demisionase din funcţie, restituind şi prestaţiile primite.

Faţă de toate acestea s-a admis excepţia tardivităţii pentru primele capete de cerere (fiind şi inadmisibile urmare a lipsei efectelor) şi inadmisibilităţii pentru celelalte capete ale cererii, respingându-se acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs în termen legal de către reclamant, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond a invocat excepţii care nu au incidenţă în prezenta cauză.

Astfel, raportat la excepţia tardivităţii petitelor 1 şi 2 s-a susţinut că, despre faptul că pârâtul nu a finalizat studiile, a aflat abia în martie 2010, moment în care s-a şi declanşat acţiunea în nulitate a actelor emise, având în vedere că acesta a depus la dosar o adeverinţă emisă de Facultatea de Silvicultură.

Prin urmare, nu erau aplicabile dispoziţiilor art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, referitoare la termenul de un an, faţă de data la care s-a luat cunoştinţă de inexistenţa actului doveditor al studiilor pârâtului.

De asemenea, s-a susţinut că această excepţie nu poate fi invocată şi pentru petitul 2 al acţiunii, respectiv nulitatea Deciziei nr.82/30.11.2009, pentru care nu a expirat termenul de un an.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a susţinut că, documentul Carnet de muncă nu este un act administrativ, în sensul art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, astfel că înscrierile operate în acesta ca vechime în muncă, nu pot fi anulate decât în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în termenul prevăzut de legislaţia muncii.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea, examinând criticile aduse, a căror încadrare s-a făcut pe temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a reţinut că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004-R, autoritatea publică emitentă a actului administrativ unilateral apreciat ca nelegal, poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Potrivit unui principiu de drept, nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept)

De aceea, interpretând textul de lege în lumina acestor principii, data de la care se calculează termenul în cauza de faţă se circumscrie datei la care s-a primit sesizarea adresată directorului instituţiei, respectiv 02.03.2010, dată la care s-a născut dreptul instituţiei de a solicita anularea actelor în temeiul cărora intimatul a ocupat postul de consilier.

Deci, Curtea nu a reţinut susţinerea, pe care o apreciază fără temei legal, cu privire la naşterea dreptului de a contesta, instituţia, în raport de situaţia dată, aflându-se în termenul de excepţie prevăzut de textul precitat, respectiv de un an pentru „motive temeinice”.

Aşadar, critica bazată pe ideea îngrădirii accesului la justiţie ca urmare a imposibilităţii cunoaşterii existenţei actului administrativ unilateral vătămător şi, în consecinţă, a imposibilităţii contestării lui pe calea contenciosului administrativ, este justificată.

În cauză, termenul de un an s-a calculat, aşadar, de la data la care autoritatea publică a luat cunoştinţă, prin orice mijloc, despre situaţia vătămătoare regăsită în actul administrativ ce doreşte să-l conteste.

Raportându-ne la situaţia din speţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului administrativ unilateral nelegal nu se poate realiza decât prin aplicarea raţionamentului expus, considerând acţiunea introdusă în termenul de excepţie al motivului temeinic justificat, recurenta dovedind maximă diligenţă după momentul cunoaşterii falsului care a stat la baza actelor emise de aceasta.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte interesul – cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune -, interesul conferind calitatea de parte cu referire la exerciţiul acţiunii în justiţie, că recurenta-reclamantă justifică întrunirea cumulativă a exigenţelor acestui element al exerciţiului dreptului, prin aceea că acesta este serios, legitim şi direct, născut şi actual, ca urmare a consecinţelor negative răsfrânte asupra condiţiilor imperative necesare ocupării funcţiilor publice.

Faptul că prin Ordonanţa nr.1281/P/20.05.2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art.215 alin.2, art.288 alin1.şi art.291 Cod penal, a învinuitului I.T.G.A., aplicându-i-se numai o sancţiune cu caracter administrativ, nu înseamnă că actele administrative emise în baza documentului prezentat de pârât îşi păstrează valabilitatea, atâta vreme cât s-a dovedit şi recunoscut inducerea în eroare a instituţiei cu privire la studiile absolvite (f.34-35).

Pe de altă parte, în motivarea ordonanţei s-a reţinut că prejudiciul provocat de învinuit constă în anularea şi refacerea actelor întocmite de un funcţionar ce nu avea competenţe de a le efectua.

Excepţia tardivităţii, însă, nu este incidentă în privinţa anulării Deciziei nr.82/30.11.2009, care este introdusă în termen de 1 an, prevăzut de lege.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că instanţa de fond a soluţionat cauza pe o excepţie care nu este incidentă, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art.312 alin.1 şi 5 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că se impune reluarea judecăţii de către aceeaşi instanţă, unde se vor avea în vedere şi celelalte critici exprimate în prezenta cale de atac.