avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Actiune în răspundere patrimonială. Solicitarea obligării la restituirea sumelor plătite în baza titlului executoriu. Respingere
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 51/R din 9 ianuarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş reclamanta S.C.”O.P.” S.A. l­a che­mat în judecată pe pârâtul M.T.D., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 9537 lei, actualizată la data plătii efective în raport cu indicele de inflatie, urmare a dublei executări a sentintei civile nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin această hotărâre judecătorească a fost obligată la plata către pârât a unor drepturi salariale. Suma respectivă, rezultată după retinerea la sursă şi achitarea către bugetul statului a taxelor şi impozitelor aferente, în cuantum de 5717 lei, a fost executată voluntar de reclamantă la data de 17.09.2008 în contul de salariu al pârâtului.
La data de 24.11.2008, pârâtul a executat silit şi suma de 8628,74 lei urmare a solicitării adresate BEJ E.L., în vederea executării silite a aceluiaşi titlu executoriu, în dosarul de executare nr. 1303/2008.
În spetă, reclamanta consideră că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 9537 lei, sumă executată silit, deoarece obligatia reclamantului rezultată din titlul executoriu mentionat fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de 27.09.2008.
În drept, s­au invocat prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii şi cele ale art. 4042 alin.3 Cod pro­cedură civilă.
În probatiune s­au depus la dosar înscrisuri.
La data de 15.06.2012 reclamanta şi­a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că întelege să–şi întemeieze actiunea exclusiv pe prevederile art.256 Codul muncii.
Reclamanta a arătat că nu a formulat contestatie la executare şi nici contestatie la titlu în procedura executării silite deoarece, în conformitate cu prevederile art. 399 al. 1 şi 2 Cod.proc.civilă, pe calea contestatiei la executare se pot invoca neregularităti privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoştintarea debitorului, alegerea formei de executare silită, prescriptia dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, invocarea compensatiei legale, or, prezenta actiune, nu a vizat anularea întregii executări sau a actului nelegal , nici anularea încheierii prin care s­a dispus învestirea cu formulă executorie, ci restituirea de către pârât a sumei încasate fără temei şi care i­a fost plătită nedatorat prin executarea silită, în cuantum de 9537 lei, fiind îndeplinite prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii.
S­a mai arătat că simpla contestatie la executare, chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obtine şi întoarcerea executării, în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat exceptia de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerintele art. 404¹ Cod procedură civilă, deoarece sentinta civilă nr. 906/25.08.2008, pronuntată de Tribunalul Maramureş, a rămas definitivă şi irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj.
Pârâtul a mai sustinut că s­a adresat executorului judecătoresc pentru că nu au fost plătite integral sumele datorate de reclamantă potrivit titlului executoriu.
Pârâtul a mai invocat şi exceptia prescriptiei dreptului de a cere restituirea plătii voluntare efectuate de reclamantă la data de 17.09.2008 .
În ceea ce priveşte art. 256 Codul Muncii, pârâtul a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită, au fost obtinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Prin sentinta civilă nr.1327 din 14.09.2012 pronuntată de Tribunalul Maramureş, s­au respins exceptiile inadmisibilitătii şi prescriptiei dreptului material la actiune, invocate de pârât prin întâmpinare, s­a respins actiunea formulată de reclamanta S.C. „O.P.” S.A. în contradictoriu cu pârâtul
M.T.D. şi a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 878,53 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunta această solutie, instanta de fond a retinut următoarele:
În ceea ce priveşte exceptia inadmisbilitătii actiunii, tribunalul a retinut că aceasta este nefondată întrucât reclamanta a invocat ca temei al actiunii disp.art.256 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a retinut că aceasta a fost invocată de pârât prin întâmpinare raportat la restituirea plătii voluntare efectuate de reclamantă la data de 17.09.2008.
Prin precizarea de actiune depusă la dosar, reclamanta a arătat instantei că solicită restituirea sumelor executate silit la data de 24.11.2008, iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la aceste considerente, instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocată de pârât prin întâmpinare, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de 18.11.2011, în termenul de prescriptie de 3 ani prevăzut de dispozitiile legale.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut următoarele:
Prin sentinta civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, s­a admis cererea pârâtului reclamant M.T.D. împotriva pârâtei S.C. „P.” S.A., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun, începând cu anul 2004, la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societătii, la valoarea actualizată în functie de rata inflatiei, la data plătii efective, cu suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj, s­a admis în parte recursul declarat de pârâta S.C. „P.” S.A. împotriva sentintei sus­mentionate, care a fost modificată în sensul că s­a înlăturat obligatia pârâtei la plata suplimentării salariale corespunzătoare sărbătorii de Paşte pe anul 2004.
La data de 17.09.2008 , S.C. „P.” S.A., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta S.C. „O.P.” S.A., i­a achitat pârâului din prezenta cauză suma netă de 5717 lei, apreciind că­i datora acestuia în baza hotărârii judecătoreşti suma brută de 8007 lei.
La data de 13.10.2008, pârâtul s­a adresat executorului judecătoresc E.L. solicitând executarea silită a sentintei civile nr. 906/25.08.2008 , pentru diferentele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflatie.
În dosarul executional nr. 1303/2008 al BEJ E.L., la data de 22.10.2008, s­a dispus înfiintarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S.C. „P.” S.A., deschise la mai multe unităti bancare pentru suma de 3211,74 lei datorată creditorului cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare.
Debitoarea a fost înştiintată la data de 22.10.2008, în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă.
Prima instantă a mai retinut că, deşi pretinde că obligatia de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentinta civilă nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj, a fost executată integral de bună voie la data de 17.09.2008, deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S.C. P. S.A. nu a formulat contestatie la executare în dosarul executional nr. 1303/2008 al BEJ E.L..
La data de 24.11.2008 s­a procedat la eliberarea sumelor obtinute prin executarea silită, pârâtului creditor.
Prin cererea formulată şi ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S.C. „P.” S.A., S.C. „O.P.” S.A., solicită obligarea pârâtului, în baza prevederilor art. 256 Codul muncii, la restituirea sumei de 9537 lei, încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. S­a retinut că obligatia de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozitiile art. 992­993 şi art. 1092 din vechiul Cod civil.
Aşa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naşte obligatia de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându­se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetitiune în contra creditorului”.
Or, în spetă, prima instantă a constatat că suma de 9537 lei, încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într­o hotărâre judecătorească irevocabilă.
S­a mai retinut că reclamanta S.C. „O.P.” S.A. a avut cunoştintă de executarea silită şi nu s­a opus acesteia, deşi avea posibilitatea ca, pe calea contestatiei la executare, să invoce stingerea obligatiei de plată prin executarea de bună voie a hotărârii ce se executa.
Tribunalul a retinut astfel că, achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 9537 lei fată de creditorul M.T.D., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei mentionate, în baza art. 256 al. 1 Codul muncii, este nefondată.
Fată de considerentele expuse, tribunalul a respins actiunea reclamantei ca neîntemeiată şi, retinând culpa procesuală a acesteia, a obligat­o, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să­i plătească pârâtului suma de 878, 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi contravaloare extrase de cont depuse în probatiune.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. „O.P.” S.A., considerând­o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin sentinta civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj, recurenta a fost obligată, la plata către intimat, la plata unor suplimentări salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2004­2007, ce trebuiau raportate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societătii din fiecare an al acelei perioade.
Recurenta arată că, prin sentinta civilă nr.906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, recurenta a fost obligată să plătească intimatului suma de 6610 lei şi a executat întocmai şi cu bună­credintă dispozitivul sentintei amintite, plătind sumele nete datorate intimatului şi virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit şi contributii sociale aferente drepturilor salariale plătite.
Se mai sustine că, după încasarea sumelor legal datorate, intimatul­pârât, cu rea­credintă, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinta amintită, a pornit executarea silită împotriva recurentei pentru a obtine şi plata sumelor reprezentând contributiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate legal de subscrisa către bugetul statului prin retinere la sursă şi care nu îi erau deci datorate intimatului.
În consecintă, recurenta a promovat prezenta actiune în temeiul art. 256 alin.1 din Codul mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat.
Se sustine că prima instantă, în pofida dispozitiilor legale aplicabile în spetă, a validat practic o îmbogătire fără justă cauză a intimatului­pârât în dauna recurentei, cu suma ce face obiectul cererii de chemare În judecată.
Recurenta arată că sentinta recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ, întrucât instanta de fond a solutionat cauza prin aplicarea unei institutii juridice care nu îşi găseşte aplicarea în spetă.
Astfel, se arată că, în motivarea sa, instanta de fond a retinut că solicitarea reclamantei este nefondată, invocându­se o pretinsă achiesare la executarea silită.
În primul rând, se precizeză că institutia achiesării la executarea silită nu este reglementată de normele de drept procesual civil.
Achiesarea reprezintă un act de dispozitie prin care pârâtul recunoaşte pretentiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronuntată împotriva sa.
Recunoaşterea totală a pretentiilor conduce la finalizarea activitătii judiciare în cauza supusă instantei spre solutionare, iar în cazul achiesării partiale, instanta poate pronunta o hotărâre în acest sens. Codul de procedură civilă reglementează în mod special doar recunoaşterea partială prin dispozitiile art. 270 Cod.proc.civilă, potrivit cărora: "Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia, va da o hotărâre partială în măsura recunoaşterii".
Recurenta arată că, întrucât în spetă nu a existat o procedură de judecată, este evident că nu a avut loc nicio astfel de achiesare în cazul de fată.
Se mai arată că achiesarea la hotărâre poate fi expresă sau tacită, achiesarea expresă fiind reglementată în art. 267 Cod.proc.civilă.
Recurenta arată că legea noastră procedurală nu contine referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr­o atitudine neechivocă a părtii. Simpla neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită, căci legea sanctionează o atare opunere.
Se precizează că recurenta nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renuntare la dreptul de a obtine sumele încasate în mod nelegal de către intimatul­pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare. Faptul că O.P., din ratiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestatie la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretentie a creditorului.
Mai mult, se arată că nici chiar executarea silită benevolă a unei hotărâri judecătoreşti executorii nu ar putea fi interpretată ca reprezentând o renuntare a dreptului la restituirea sumelor încasate nelegal, sau ca reprezentând o renuntare la dreptului de a cere întoarcerea executării, odată ce titlul executoriu ar fi desfiintat în tot sau în parte.
Cu atât mai mult, recurenta consideră că nu poate contestat în spetă dreptul său, în situatia în care sumele executate nelegal de pârât nu au fost niciodată datorate, nici măcar în temeiul sentintei nr.906/2008 prin care a fost obligată la plata drepturilor salariale suplimentare.
Se mai arată că în doctrina privitoare la efectele faptului juridic al "plătii nedatorate" se arată că există situatii când solvens­ul plăteşte chiar de bunăvoie, iar pentru naşterea dreptului la repetitiune nu trebuie să fie nici măcar întrunită conditia erorii pentru a se putea cere restituirea sumei, plata fiind făcută doar pentru că la momentul respectiv solvens­ul nu dispunea de o probă concretă a faptului că ceea ce i se solicită a fi plătit nu este datorat.
Recurenta mai invocă faptul că prima instantă a omis să analizeze si să se pronunte asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin cererea precizatoare.
Astfel, se sustine că, prin dispozitivul sentintei nr.906/2008, recurenta nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide şi exigibile către intimatul M.T.D..
Conform legislatiei fiscale din România, sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin retinerea la sursă a impozitului pe venit şi a sumelor reprezentând contributii sociale obligatorii şi virarea lor către bugetul de stat şi plata către salariat a sumei nete cuvenite. Deci, se consideră că modul legal de punere în executare a acestei sentinte este acela al plătii către salariati a sumelor nete cuvenite în baza sentintei şi virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contributii sociale aferente primelor achitate.
Se arată că, respectând prevederile legale, O.P., cu bună­credintă, a executat întocmai sentinta nr.906/2008, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat M.T.D. a sumei nete decurgând din hotărâre şi plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit şi cuantumul asigurărilor sociale prin retinere la sursă.
Se mai arată că, în mod eronat, prima instantă omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv, dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile recurentei , atâta vreme cât aceasta plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său. În acest sens, se consideră că instanta specializată în conflicte de muncă trebuia să facă un calcul al sumei certe pe care o datora recurenta în baza sentintei nr. 906/2008 către fostul salariat M.T.D., cu excluderea contributiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat.
Fără a face aceste minime verificări, şi cu ignorarea probelor de la dosar, respectiv a adresei ANAF nr. 903704/23.02.2009, care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, recurenta apreciază că, deşi prima instantă s­a considerat legal învestită şi a retinut cauza spre solutionare, a respins ca neîntemeiată actiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită. În acest sens, se consideră că hotărârea echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate.
Pe de altă parte, se arată că prima instantă a apreciat în mod superficial şi pur teoretic, făcând abstractie de apărările O.P. din răspunsul la întâmpinare şi de circumstantele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite conditiile plătii nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O.P. nu ar fi contestat executarea silită.
Or, se consideră de către recurentă că în spetă sunt îndeplinite toate conditiile necesare pentru a face aplicarea art.256 Codul muncii, precum şi al art. 992 din vechiul Cod civil.
Se mai arată că, deşi nu ne aflăm în situatia tipică de plată nedatorată, suma fiind plătită în baza unei proceduri de executare, se poate lesne observa îndeplinirea conditiilor cerute de lege pentru naşterea dreptului la repetitiune în persoana reprezentantilor recurentei.
Astfel, recurenta arată că, în ceea ce priveşte prima conditie, este evident că, fără a se afla în eroare cu privire la obligatia sa de plată precizată în adresa de înştiintare a popririi, aceasta s­ar fi putut opune acestei executări silite nelegale.
În ceea ce priveşte cea de­a doua conditie, se arată că aceasta este pe deplin îndeplinită, în spetă neputând fi vorba despre o culpă gravă a recurentei în efectuarea plătii. Faptul că, intimatul, cu nerespectarea prevederilor legale şi cu vădită rea­credintă, cu concursul executorului judecătoresc, a procedat la demararea unei executări nelegale, urmărind obtinerea abuzivă a unui venit nejustificat, se consideră că exclude culpa recurentei.
Recurenta mai arată că aceasta nu era singura somatie de plată venită pe adresa societătii, ci la momentul executării silite demarată de pârâtul M.T.D., la nivelul întregii tări erau în diverse faze de desfăşurare alte zeci de mii de procese şi executări silite cu obiect similar, în baza cărora erau executate de către departamentul de resurse umane plăti voluntare, în mod legal, prin plata drepturilor salariale şi retinerea la sursă a impozitelor aferente.
În consecintă, se arată că nu era în mod rezonabil posibil ca departamentul de resurse umane să reuşească verificarea într­un interval atât de scurt a corectitudinii calculelor efectuate de executorii judecătoreşti în toate somatiile de plată comunicate pe adresa societătii.
Se mai arată că, şi în conditiile în care, dată fiind imposibilitatea verificării într­un interval atât de scurt a tuturor calculelor spre a sesiza apărătorul legal al societătii, reprezentantii departamentului de resurse umane al recurentei s­au încrezut cu bună­credintă în aparenta de legalitate a continutului somatiei de plată emisă de către executorul judecătoresc, organ care este prezumat a respect prevederile legale în cursul acestor acte de executare, este evident faptul că neopunerea pe cale judiciară la executarea silită nu poate fi asimilată de către instantă unei culpe grave a solvensului, ci unei erori scuzabile a reprezentantilor recurentei.
Recurenta mai sustine că plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogătirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul­pârât a obtinut fără drept suma de 9537 lei este evident că s­a realizat o îmbogătire fără justă cauză a pârâtului ­accipiens de rea­credintă ­în dauna reclamantei, fapt ce dă naştere obligatiei sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat­o de la angajator fără a­i fi datorată, în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii.
În drept, se invocă disp.art. 304, art. 3041 şi următoarele Cod.proc.civilă, art. 256 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21.12.2012, intimatul M.T.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi mentinerea hotărârii primei instante ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând recursul formulat de reclamanta S.C. „O.P.” S.A., în temeiul disp.art. 3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispozitiilor legale aplicabile în cauză, se retine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta­recurentă, prin actiunea formulată, astfel cum a fost precizată, a înteles să investească instanta de dreptul muncii cu o actiune întemeiată pe dispozitiile speciale ale art. 256 al.1 Codul muncii, care prevăd că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Curtea constată că în mod corect prima instantă a respins actiunea formulată de către reclamantă întrucât, dacă în cauză este de necontestat îndeplinirea primelor două conditii prevăzute de acest text de lege, pentru ca angajatorul să ceară în cadrul unui conflict de muncă restituirea sumei de bani plătite, respectiv calitatea de salariat a persoanei căreia i s­a făcut plata şi cea privind încasarea de către aceasta a sumei respective, în spetă nu se poate constata că suma, stabilită prin acte întocmite în cadrul procedurii executionale, care nu au fost desfiintate de către instanta competentă­instanta de executare­ar fi nedatorată, nefiind astfel îndeplinită şi această cerintă care este de esenta reglementării.
Astfel, recurenta invocă prin motivele de recurs faptul că suma de bani care trebuia să fie plătită intimatului, în baza titlului executoriu, era cea pe care a executat­o benevol, rezultată în urma deducerii impozitului şi a contributiilor sociale, invocând implicit că nu se putea trece la executare silită întrucât datoria nu era încă lămurită şi sub acest aspect, însă toate aspecte trebuiau invocate şi solutionate în cadrul procedural specific, pus la dispozitie de către legiuitor, respectiv contestatia la executare.
Astfel, tocmai pe calea acestei contestatii, angajatorul trebuia să invoce, în primul rând, faptul că, prin adresa de înştiintare a înfiintării popririi din data de 22.10.2008, ce i­a fost comunicată la data de 10.11.2008, filele nr.85,86 dosar de fond, executorul judecătoresc nu a determinat corect şi explicit suma pe care intimatul din prezenta cauză urmărea să o execute, neavând posibilitatea de a verifica debitul constatat, dacă acesta corespunde obligatiei stabilite de către instantă prin hotărârea judecătorească şi a celorlalte dispozitii legale (inclusiv de natură fiscală) aplicabile în cauză şi dacă acesta nu a fost deja acoperit prin executare benevolă.
În acest sens, conform disp.art.399 alin.1 Cod.proc.civilă, legiuitorul a dat posibilitatea părtilor vătămate prin executare de a exercita calea contestatiei la executare împotriva oricărui act de executare, această cale putând fi utilizată chiar şi atunci când sunt necesare lămuriri privind întelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu.
Mai mult, deşi prin cererea de recurs se invocă timpul insuficient avut la dispozitie de către angajatii cu atributii în domeniu pentru a verifica şi a uza de o asemenea cale de atac, Curtea mai retine că, acest mijloc procedural specific pus la dispozitie de către legiuitor persoanelor ce se consideră vătămate prin orice acte de executare silită, este întregit printr­un alt mijloc specific, cel al cererii de suspendare a executării titlului executoriu, prevăzut de disp.art.403 Cod.proc.civilă.
Chiar dacă neformularea contestatiei la executare nu poate fi considerată neapărat ca o achiesare a debitorului la actele de executare efectuate în cauză, în conditiile prezentei spete, Curtea retine că actele întocmite de către executorul judecătoresc, prin care s­au stabilit sumele de bani executate silit, respectiv adresa de înfiintare a popririi, comunicată recurentei la data de 10.11.2008, nu au fost anulate de către instanta de executare, nefiind constatată nelegalitatea acestora în cadrul procedurii prevăzute de lege, conform art.399 alin.2 Cod.proc.civilă, astfel încât Curtea nu poate să constate că acestea cuprind sume de bani nedatorate.
Potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000, executorii judecătoreşti sunt investiti sa îndeplinească un serviciu de interes public.
Conform alin.2 al aceluiaşi articol, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competentelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publica şi are forta probanta prevăzută de lege.
Legiuitorul prevede desigur, prin art. 57 alin.1 din aceeaşi lege, că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în conditiile legii, controlului instantelor judecătoreşti competente.
Conform art.58 din Legea executorilor judecătoreşti, cei interesati sau vătămati prin actele de executare pot formula contestatie la executare, în conditiile prevăzute de Codul de procedura civilă.
Prin urmare, suma de 8628,74 lei a fost stabilită de executorul judecătoresc E.L., în cadrul dosarului de executare nr. 1303/2008­în faza executării silite a sentintei civile nr. 906/25.08.2008 a Tribunalului Maramureş, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/18.11.2008 a Curtii de Apel Cluj­prin actul de înfiintare a popririi, cumunicat cu adresa mentionată anterior, act de autoritate publică, ce are forta probantă prevăzută de lege şi care nu a fost anulat pe calea pusă la dispozitia părtilor de către legiuitor, respectiv cea a contestatiei la executare, astfel că nu se pot retine sustinerile recurentei formulate prin motivele de recurs că această sumă de bani ar fi una nedatorată.
Lămuririle, calculele mentionate de către recurentă prin motivele de recurs se impuneau a fi efectuate de către instanta de executare, în măsura în care ar fi fost investită în termenul legal în acest sens, cu atât mai mult cu cât în jurisdictia instantelor ce judecă în jurisdictia muncii nu au fost date şi actele de executare a hotărârilor judecătoreşti pronuntate în acest cadru.
Astfel, practic, asemenea verificări solicitate instantei de jurisdictie a muncii în sensul de a analiza dacă sumele stabilite de către executor erau sau nu datorate creditorului, ar pune în discutie tocmai legalitatea actelor de executare, pe care aceasta nu are căderea de a le cenzura.
În acest sens, art.399 alin.2 Cod.proc.civilă prevede că nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sanctiunea anulării actului nelegal.
În consecintă, nu se poate retine o denegare de dreptate din partea primei instante în cauză, faptul că aceasta, analizând şi constatând că nu sunt îndeplinite conditiile cerute de disp.art. 256 al.1 Codul muncii, nu a mai trecut la alte verificări, tocmai pentru că suma de bani a cărei restituire se cere a fost stabilită printr­un act de autoritate publică, neatacat, necontestat în modalitătile prevăzute expres de dispozitiile legale.
De altfel, prin noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010, republicat în anul 2012, desigur neaplicabil în spetă, legiuitorul a considerat necesar să precizeze expres, prin art.656 şi art.628 alin.2 şi 4, că încheierile prin care executorul judecătoresc stabileşte sumele executate silit, precum şi cele prin care dispune eliberarea sau distribuirea sumelor obtinute din executare sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai cu contestatie la executare.
De asemenea, prin art.665 alin.4 din acelaşi act normativ se prevede că încuviintarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silite încuviintate.
Curtea mai constată că recurenta invocă în cauză faptul că din eroare a plătit suma de bani a cărei restituire se cere şi tot din eroare nu a uzat de calea contestatiei la executare, ori, se retine că şi în situatia în care, în cursul judecătii cauzei, nu se exercită o cale de atac, în termenele şi conditiile expres prevăzute de lege, chiar dacă partea interesată a fost în eroare, operează decăderea acesteia din dreptul de a uza de aceasta, ceea ce implică, desigur, în numeroase cazuri şi imposibilitatea de a­şi mai valorifica în instantă drepturile pretinse.
De altfel, având în vedere că, astfel cum s­a stabilit în doctrina de specialitate, contestatia la executare este o cale de atac specifică acestei faze a procesului civil, dispozitiile art.103 Cod.proc.civilă sunt aplicabile şi în faza executării silite, astfel încât neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea , afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr­o împrejurare mai presus de vointa părtilor, situatie în care, însă, se va cere instantei competente repunerea în termen, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, arătându­se şi motivele acesteia.
Se mai retine în acest sens, având în vedere disp.art.401 Cod.proc.civilă, că legiuitorul a prevăzut pentru debitori, în mod expres, la alin.1, termenele în care se poate formula contestatie la executare, oferind doar pentru tertele persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, calea de a­şi realiza dreptul pe calea unei actiuni separate.
Astfel, conform art.401 alin.3 Cod.proc.civilă, neintroducerea contestatiei în termenul prevăzut la alin.2, nu­l împiedică pe cel de­al treilea să­şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în conditiile legii.
Se constată că o asemenea posibilitate nu a fost lăsată de către legiuitor şi la dispozitia debitorului, care trebuie să­şi exercite drepturile procedurale în termenele şi procedura prevăzute de disp.art.399­404 Cod.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt întrunite conditiile prevăzute de art. 256 al.1 Codul muncii, pentru a se putea dispune restituirea sumei de 9537 lei, plătită de către recurentă, în faza executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, intimatului M.T.D., Curtea, în temeiul
disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. „O.P.”
S.A. şi se va mentine sentinta pronuntată de către prima instantă.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului M.T.D. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.