|
Actiune în anularea decizie
de eliberare din functie pentru lipsă neîntemeiată de la serviciu. Refuz de
prezentare la locul de muncă unde a fost repartizat cu delegare de autoritate.
Consecinte
Fiind repartizat în conditiile
legii la un nou loc de muncă, cu delegare de atributii, în cadrul aceleiaşi
institutii, reclamantul avea obligatia de a se prezenta la noul birou, pe toată
durata programului zilnic de lucru al institutiei, indiferent de pretinsa natură
conflictuală în care acesta s-ar fi aflat în raport cu şefii noului birou, -ce
aveau obligatia să îi clarifice atributiile concrete în eventualitatea în care
acestea nu erau individualizate în fişa postului respectiv. Pretinsa atitudine
ostilă a noului colectiv ori a noilor şefi nu îl puteau îndreptătia lipsi de la
serviciu pe o perioadă îndelungată,fără a sesiza şefii ierarhici în vederea
clarificării noului său raport de serviciu, cum a procedat în fapt reclamantul.
Temei de drept: art. 78 din
Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici
Decizia nr. 617/19.03.2012
Prin sentinta civilă nr. 1954
din 25.11.2011 Tribunalul Iaşi, respingând exceptia prescriptiei aplicării sanctiunii
disciplinare, exceptie invocată de reclamant, a respins cererea reclamantului
M.C., în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. -Iaşi, pentru anularea deciziei
nr. 1106/2010, reintegrarea în functia detinută, daune materiale constând în
drepturile salariale, obligare la plata contributiilor şi la efectuarea operatiunilor
în cartea de muncă.
Instanta de fond a retinut că
prin decizia nr. 1106/2010 emisă de D.G.F.P. -Iaşi, s-a decis ca începând cu
1.01.2011, reclamantul, având calitatea de consilier în cadrul institutiei
intimate, să fie destituit din functia publică detinută, în baza art. 78 din
Legea nr. 188/1999.
Destituirea din functie s-a
dispus ca sanctiune pentru abaterile disciplinare reglementate de art. 77 lit.
c din Legea nr. 188/1999, anume „absente nemotivate de la serviciu”.
În dispozitia de sanctionare
s-a retinut că, prin nota de serviciu nr. 6362/2010, comunicată reclamantului
sub semnătură, contestatorul a primit atributii în cadrul Biroului de Inspectie
fiscală persoane fizice. Cu toate acestea, reclamantul a continuat să se
prezinte la vechiul său birou din cadrul Serviciului de Inspectie fiscală persoane
fizice, deşi ştia că atributiile sale au încetat din 1.04.2010. Şeful acestui
Serviciu, G.F., i-a pus în vedere să se prezinte la noul loc de muncă, chiar a
sesizat conducerea institutiei despre faptul că reclamantul nu se prezintă la
locul unde a fost repartizat, iar în cele din urmă l-a somat pe reclamant, atât
verbal cât şi în scris, să se prezinte la noul loc de muncă. S-a mai retinut că
reclamantul, ignorând Nota de serviciu nr. 6362/2010, a semnat în mod abuziv
condica de prezentă din cadrul Serviciului de Inspectie fiscală persoane
fizice, peste mentiunile „transferat la BIFPF”. S-a mai arătat că în perioada
1.04.2010 -30.04.2010 nu i s-au atribuit sarcini de serviciu întrucât nu s-a
prezentat la noul loc de muncă,părăsea institutia la scurt timp de la sosire,
astfel încât în jurul orei 9:30 se afla deja acasă. Acest lucru a fost adus la
cunoştinta conducerii institutiei de un vecin indignat al reclamantului.
Absentarea de la serviciu a fost constatatăşi de Directorul coordonator adjunct
al institutiei, care, în prezenta colegilor, în timpul unei şedinte de analiză din
20.05.2010, l-a sunat pe reclamant acasă pe telefonul fix în timpul programului
de lucru, iar acesta a răspuns personal.
Decizia a fost luată în baza
sesizării şefului Biroului Inspectie fiscală persoane fizice, nr. 1701/2010.
S-a constatat că în perioada
1.04.2010-29.10.2010, reclamantul a figurat „Neprezentat” în condica de prezentă
a Biroului Inspectie fiscală, iar în perioada 1.04.2010-12.05.2010 în condica
Serviciului de Inspectie fiscală, reclamantul a semnat atât rubrica de sosire,
cât şi cea de plecare, chiar peste mentiunile „transferat din 30.03.2010”.
Conform declaratiei reclamantului din sesizarea de la dosar, acesta a functionat
în toată perioada supusă analizei în cadrul Biroului Inspectie fiscală doar în
ziua de 6.04.2010, pentru 8 ore.
Potrivit dispozitiilor din
Nota de serviciu nr. 6362/2010, reclamantului i s-au delegat atributii şi în cadrul
Biroului Inspectie fiscală.
S-a retinut astfel că prin
mentiunea „şi în cadrul Biroului”, reclamantul a rămas şi cu atributiile
anterioare în cadrul Serviciului de Inspectie fiscală.
Nota de serviciu, deşi
contestată de reclamant în procedura administrativă,îşi produce toate efectele
cât timp instanta nu a suspendat executarea sa, faptul că numărul de
înregistrare au fost aplicate ulterior aducerii la cunoştinta reclamantului
(aspect neconfirmat) neducând la nulitatea sa. Mai mult, reclamantul avea cunoştintă
de existenta ei, semnând în acest sens. Atitudinea sa ulterioară datei de
1.04.2010 denotă că reclamantul cunoştea exact continutul acestei note.
Potrivit atributiilor
conferite de nota de serviciu, reclamantul avea obligatia de a îndeplini atributii
atât în cadrul Serviciului de inspectie fiscală, cât şi în cadrul Biroului de
inspectie fiscală. Conducerea institutiei însă a interpretat Nota de serviciu
în sensul că reclamantul avea atributii din 1.04.2010 doar în cadrul Biroului,
nu şi în cadrul Serviciului şi oricum reclamantului nu i s-au imputat absentele
din cadrul Serviciului.
Pentru perioada
1.04.2010-12.04.2010, i s-a permis desfăşurarea activitătii doar în cadrul
Serviciului, însă după data de 12.04.2010 avea obligatia de a se prezenta şi la
Biroul de inspectie fiscală în cadrul căruia a fost repartizat.
A retinut instantacă reclamantul
nu a invocat împrejurarea că ar fi venit la serviciu pentru desfăşurarea
programului normal după data de 12.04.2010 în cadrul Biroului, ci că nu a venit
la serviciu deoarece nu i s-au atribuit lucrări şi atributii concrete şi nu i
s-a pus la dispozitie condica de prezentă. Instanta apreciază că aceste
împrejurări chiar reale nu sunt suficiente pentru a justifica lipsa
reclamantului de la locul de muncă în timpul programului de lucru. Lipsa de
stabilire a atributiilor pentru reclamant nu îl împiedica pe acesta să rămână la
serviciu aşteptând ca organele de conducere să se hotărască asupra sarcinilor
lui, cât timp obligatia functionarului este de a veni la serviciu şi de a
îndeplini ceea ce i se stabileşte în sarcina sa. Dacă nu i s-au stabilit
sarcini, este o problemă de management defectuos pentru care răspunde
managerul, nu functionarul.
Existenta unor cercetări
administrative privind pe şefii celor două compartimente implicate nu are
relevantă asupra prezentei cercetări disciplinare, întrucât celor doi li se
impută îndeplinirea defectuoasă a unor atributii manageriale şi nu fapte care
ar putea să justifice lipsa reclamantului de la serviciu.
Curtea, verificând
probatoriul cauzei, coroborat cu sustinerile părtilor din cadrul dezbaterilor,
a constatat recursul formulat în cauză ca fiind nefondat.
Astfel, în mod corect prima
instantă a dispus în sensul respingerii exceptiei de prescriptie a dreptului de
aplicare a sanctiunii disciplinare, având în vedere că termenul de emitere a
deciziei disciplinare este de 1 an de la săvârşirea abaterii, iar în cauză decizia
nr. 1106/20.12.2010 a fost rezultatul sesizării depuse la data de 12.05.2010 de
şeful serviciului în care reclamantul îşi derula activitatea, însă dată fiind
reluarea abaterii – lipsa reclamantului de la serviciu ce s-a prelungit în
final timp de aproximativ 7 luni -, aceasta a mai implicat verificări
ulterioare, aşa încât sesizarea comisiei de disciplină a avut loc la
03.08.2010.
Cu privire la motivele de
fond, recurentul a sustinut pretinsa netemeinicie a deciziei de sanctionare a
sa cu destituirea din functia publică detinută la institutia pârâtă, evocând cu
exces de detalii raporturile sale conflictuale cu şefii serviciilor în cadrul cărora
trebuia să functioneze ca urmare a suplimentării atributiilor de serviciu prin
Nota nr. 6362/2010, respectiv numitii G.F. şi C.D., dar şi a colegilor de
birou, care ar fi refuzat colaborarea cu acesta dată fiind conduita sa
anterioară, constând în depunerea de sesizări penale repetate împotriva functionarilor
cu care a avut relatii de serviciu.
Or, aceste critici nu fac
decât să ateste imposibilitatea reclamantului de a se încadra în colectivul
serviciilor în care fusese repartizat, această stare perpetuându-se timp de mai
multe luni, interval în care acesta a preferat să nu se prezinte la noul birou
la care a fost repartizat, sub pretextul că nu i-au fost stabilite atributii de
serviciu, -deşi acestea erau expres prevăzute în cuprinsul notei de serviciu
nr. 6362/2010. De asemeni, avea posibilitatea să îşi clarifice situatia pe
parcursul celor câteva luni, prin efectuarea în acest sens de demersuri la
conducerea institutiei, dacă într-adevăr s-ar fi prezentat efectiv 8 ore zilnic
la serviciu, dar în mod abuziv în pontajele lunare ar fi fost trecut absent
nemotivat la Biroul inspectie fiscală persoane fizice.
Conduita necooperantă a
reclamantului a continuat şi în fata comisiei de disciplină, la ale cărei
convocări nu a înteles să dea curs, iar pe parcursul derulării cercetărilor a
continuat să absenteze nemotivat de la serviciu – pentru ca în fata instantei
de fond să nu fie în măsură a contradovedi lipsa îndelungată de la locul de
muncă, mentionată în statele de functii, făcând aprecieri doar asupra faptului
că initial erau 86 absente, pentru ca „până în prezent” să se cifreze la un număr
de 150 absente, deşi şi un număr mult mai redus de absente nemotivate putea
duce la aplicarea sanctiunii disciplinare în cauză.
Rezultă aşadar, că în mod
corect instanta de fond a retinut ca fiind întemeiată sanctiunea disciplinară aplicată
reclamantului raportat conduitei sale ce a constat practic în refuzul de a se
prezenta la noul loc de muncă unde fusese repartizat în cunoştintă de cauză,
(nota de serviciu fiindu-i comunicată sub semnătură), şi de a-şi clarifica
raportul de serviciu cu reprezentantii legali ai institutiei în termen util,
dacă sustinerea sa potrivit căreia nu ar fi fost primit la noul loc de muncă ar
fi fost reală, preferând să înregistreze un număr important de absente pe care
nu le putea justifica în conditiile legii.
Şi sub aspect formal decizia
de sanctionare îndeplineşte conditiile expres prevăzute în
H.G. nr. 1344/2007 întrucât:
Comisia de disciplină a fost întrunită conform legii, reclamantul a fost corect
citat în faza cercetării administrative, s-au administrat dovezile pertinente
raportat la abaterile cu care a fost sesizată, iar propunerea de sanctionare,
constând în destituirea reclamantului din functie, a fost adoptatăşi de
conducerea institutiei în drept a aplica măsura disciplinară conform Legii nr.
188/1999.
Or, prin motivele sale de
recurs reclamantul nu a criticat în realitate solutia tribunalului prin prisma
inexistentei abaterii disciplinare,-constând în lipsa sa îndelungatăşi
nejustificată de la locul de muncă, în raport cu care s-a dispus destituirea sa
din functia publică detinută -, ci a reluat doar sustinerile făcute în fata
primei instante, cu privire la pretinse omisiuni/inadvertente operate în faza
de cercetare administrativă a abaterii în litigiu, dar care au fost corect înlăturate
ca lipsite de relevantă prin solutia adoptată, întrucât nu erau de natură a
vicia – nici formal şi nici pe fond – emiterea deciziei de sanctionare, ci
demonstrau doar starea conflictuală în care reclamantul s-a aflat în raport cu
colegii de serviciu şi şefii compartimentelor în care a fost repartizat.
În aceeaşi
manieră recurentul a evocat o serie de pretinse omisiuni/inadvertente ce ar fi
fost operate şi de prima instantă în redactarea considerentelor sentintei
pronuntate în cauză, deşi motivarea sentintei cuprinde toate elementele de fapt
şi de drept pe care s-a sprijinit solutia adoptată, judecătorul redactor
neavând obligatia de a analiza absolut toate sustinerile părtilor, ci doar pe
cele pe care le-a apreciat relevante prin prisma obiectului cauzei şi a dispozitiilor
legale incidente, principiu aplicabil şi în faza procesuală a recursului. În
acest sens s-a pronuntat de altfel şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
cauza Ruiz Torija contra Spaniei, în care prevederile art. 6 par. 1 din Conventia
Europeană a Drepturilor Omului şi Libertătii Fundamentale obligă instantele să-şi
motiveze hotărârile, însă această obligatie nu implică formularea unui răspuns
detaliat la fiecare argument sau expunerea de considerente prin raportare la
fiecare text de lege indicat de parte, astfel cum a pretins recurentul din
prezenta cauză.
|
