avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Accident de muncă ce a produs incapacitate temporară de muncă.Actiune în obligarea angajatorului la plata daunelor materiale şi morale. Culpa angajatului. Lipsa de răspundere a angajatorului
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 471/R din 18 februarie 2013
Prin actiunea înregistrată la data de 10.05.2011, reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâta
S.C.M. S.C.M solicitând instantei obligarea paratei la plata daunelor materiale, reprezentând diferenta dintre salariul real de 100 % pe care trebuia sa î1 încaseze pentru functia în care a fost încadrata si cel pe care l­a încasat in realitate pe lunile de ianuarie ­martie 2011 şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale si morale in cuantum de 120.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinta civilă nr. 9328/17.09.2012, pronuntată de Tribunalul Cluj s­a respins actiunea reclamantei, retinându­se că, în fapt, reclamanta M.A. era, la data producerii accidentului de muncă, angajată pe perioadă nedeterminată a pârâtei SC M. SCM Gherla, în funcția de confecționer încălțăminte.
La data de 22.12.2010, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză care se coroborează cu cele reținute în procesul­verbal de cercetare al accidentului, reclamanta și martora M.A.M. au solicitat să lucreze la mașina de capsat, întrucât aveau timp liber și doreau să finalizeze anumite perechi de încălțăminte. Tehnologul T.M., cunoscând că acestora li se făcuse instructajul pentru acest aparat și că au folosit anterior aparatul de capsat, a aprobat solicitarea.
Reclamanta a început să lucreze stând în picioare la acest aparat, deși modul corect de lucru este din poziția așezat pe scaun, iar, la un moment dat, aceasta a întors capul și, neținând bine piesa, capul mobil de capsare i­a strivit vârful degetului arătător de la mâna dreaptă, leziune care, conform certificatului medico­legal nr. 10302/I/a/1878 din 29.12.2010, necesită 40­45 de zile de îngrijiri medicale.
Astfel cum reiese din planul de instruire privind securitatea și sănătatea în muncă pe anul 2010 în activitatea de cusut fete încălțăminte, personalul angajat al pârâtei a fost instruit în perioada 01­27.03.2010 privitor la manipularea mașinilor de capsat fete încălțăminte.
Din declarațiile martorilor audiați reiese că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea mașinii de capsat, și chiar folosise anterior această mașină. Însăși reclamanta a recunoscut că mai folosise anterior mașina de capsat fețe încălțăminte, în sezonul de pantofi, astfel cum reiese din răspunsul dat la întrebarea nr. 3 din interogatoriu.
Potrivit fișei postului reclamantei, aceasta avea obligația de a respecta regimul de funcționare a utilajelor și echipamentelor de lucru, de a respecta procesul tehnologic de confecționare a produselor și de a utiliza corect mașinile
În perioada imediat următoare accidentului de muncă, reclamanta a beneficiat de concediu medical, primind în această perioadă o indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă.
În drept, instanta a retinut că, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel cum prevede art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securitătii şi sănătătii în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiile asigurărilor sociale de stat.
În conformitate cu art. 6 alin. 1 din același act normativ, angajatorul are obligatia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar art. 16 alin. 1 prevede că, ținând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unitătii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentantii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informatiile necesare privind riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activitătile de prevenire şi protectie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unitătii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei functii.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În cauză, în raport de aceste dispoziții legale, instanta a constatat că nu se poate reține răspunderea pârâtei în calitate de comitentă pentru fapta ilicită săvârșită de vreunul din angajații prepuși ai acesteia, întrucât culpa în producerea accidentului de muncă îi aparține exclusiv reclamantei, care nu și­a respectat atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și cele prelucrate cu ocazia instructajelor făcute în unitate.
Instanta a retinut că împrejurarea că, cu ocazia cercetării accidentului de muncă, s­a constatat încălcarea unor norme legale și de către un alt angajat, nu poate conduce la concluzia reținerii vreunei culpe în sarcina pârâtei SC M. SCM, întrucât între accidentul suferit de reclamantă și abaterea disciplinară a martorului D.L. nu există o legătură de cauzalitate, neîntocmirea conformă a fișelor de protecție generală a muncii nefiind de natură să înlăture constatarea că reclamanta a fost instruită în legătură cu modul de utilizare al mașinii de capsat, instrucțiuni pe care nu le­a respectat în cauză.
De altfel, însăși reclamanta arată, în declarația autentică dată după incident în fața notarului public, că protecția muncii și PSI nu a mai fost realizată de 4­5 luni, afirmații care se coroborează cu declarația martorului D.L. care arată că a fost sancționat întrucât fișa de protecția muncii fusese semnată în august 2010, însă nu și imediat anterior accidentului, respectiv în decembrie 2010.
Ori, instructajul în vederea utilizării unui anumit utilaj este distinct de instructajul periodic de protecția a muncii, iar în cauză s­a dovedit că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea corespunzătoare a mașinii de capsat.
Mai mult, instanta a constatat că reclamanta a mai utilizat anterior mașina de capsat fără a se întâmpla vreun incident, astfel că se constată că aceasta cunoștea modul de funcționare al acesteia și știa riscului căruia i se expune în situația în care nu o manipulează corespunzător și, cu toate acestea a început desfășurarea activității în poziția în picioare, deși desfășurarea corespunzătoare a activității presupunea poziția așezat, pentru a se putea acționa corespunzător pedala.
În ceea ce privește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 09.08.2012 și referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală depuse în cauză de reclamantă, se constată că, astfel cum s­a retinut în practica judiciară, că numai hotărârea definitivă a instantei penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care judecă actiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârşit­o şi a vinovătiei acesteia, conform art. 22 alin. 1 C.proc.pen., iar nu şi ordonanta procurorului prin care s­a retinut necomiterea unei infractiuni de către prepuşii unei societăti comerciale, învinuiti de încălcarea unor norme de securitate a muncii [Î.C.C.J., Sectia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3602 din 5 mai 2005].
În cauza de fată, instanta, în urma administrării probatoriului, a ajuns la o concluzie contrară celor menționate în cuprinsul actelor emise de organele de urmărire penală privitor la încălcarea de către șeful de secție a obligației de a urmări permanent lucrătorii din subordine, cu atât mai mult cu cât, o interpretare justă a acestei obligații, nu poate conduce la concluzia că această persoană ar fi putut realiza în fapt o supraveghere continuă atât a reclamantei, cât și a tuturor angajaților din subordinea sa sau s­ar fi putut substitui reclamantei în acțiunile sale.
Pentru aceste motive, s­a constatat că acțiunea reclamantei privitoare la plata unor daune materiale şi morale de către angajator ca urmare a accidentului de muncă suferit de aceasta este neîntemeiată, culpa în producerea acestui accident apartinându­i exclusiv acesteia, impunându­se respingerea cererii de chemare în judecată.
În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cauză a fost formulată de către pârâtă o cerere expresă în acest sens, iar reclamanta este partea căzută în pretenții, s­a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 500 de lei către pârâta SC M. SCM cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocatial.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta M.A., solicitând admiterea recursului cu consecinta admiterii actiunii.
În sustinere, reclamanta arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât prima instantă a solutionat cauza fără să aibă în vedere documentele depuse la dosar.
În acest sens, învederează că nu a semnat procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă, acesta fiind înmânat sotului ei. De asemenea, arată că acest proces verbal nu cuprinde o descriere corectă a accidentului de muncă, nefiind avute în vedere motivele care au stat la baza formulării contestatiei nr. 11458 din data de 21.01.2011, adresată ITM Cluj.
În mod greşit s­a consemnat în acelaşi proces verbal de cercetare că în urma unui control medical oftalmologic recurenta a fost declarată „apt conditionat” cu recomandarea efectuării unui consult oftalmologic şi corectie optică obligatorie, deşi această concluzie este specificată în fişa de aptitudini.
De asemenea, învederează recurenta că ultima protectie a muncii i­a fost făcută în urmă cu 4­5 luni fată de data producerii accidentului.
Mentionează că a doua zi după producerea accidentului a fost chemată la birou, prilej cu care i s­a solicitat să semneze fişele de protectie a muncii şi de PSI, respectiv să dea o declaratie despre modul în care s­a produs accidentul, însă, datorită faptului că mâna dreaptă îi era afectată, a fost în imposibilitate să le semneze.
Deşi sotul recurentei a însotit­o pe aceasta la sediul intimatei, nici el nu a dorit să consemneze aspectele legate de modul de producere a accidentului întrucât continutul acestei declaratii i­a fost impus de către numitul D.T..
Subliniază că insistente în vederea semnării declaratiilor mai sus mentionate au fost făcute de către angajatii intimatei şi în ziua producerii accidentului, deşi aceştia ar fi trebuit să se preocupe de starea de sănătate a recurentei.
Consideră că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006, în contextul în care ulterior producerii accidentului angajatii intimatei nu au anuntat serviciul de ambulantă pentru a asigura asistenta medicală de prim ajutor, aceasta fiind transportată la unitatea spitalicească de către sot.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul "M." Societate Cooperativă Meşteşugărească Gherla a solicitat instantei respingerea ca nefondat a recursului declarat şi mentinerea sentintei atacată, ca fiind temeinică şi legală; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În esentă, intimata arată că accidentul de muncă s­a datorat exclusiv culpei reclamantei care nu a utilizat maşina de capsat tălpi în conformitate cu instructiunile de folosire despre care aceasta avea cunoştintă.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Conform art.116 al. 1 şi 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006, cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s­a produs evenimentul, comisia de cercetare a evenimentului fiind compusă din cel putin 3 persoane, angajati ai acestuia.
La finele cercetării comisia întocmeşte un proces verbal (art. 122 al. 1 lit. b din acelaşi act normativ) care în mod evident se semnează de către persoanele care au efectuat cercetarea. Într­un atare context, critica recurentei privitoare la nesemnarea de către aceasta a procesului verbal de cercetare este lipsită de relevantă, legiuitorul având în vedere doar însuşirea rezultatului cercetării prin semnare doar de către membrii comisiei care au efectuat în mod direct cercetarea, iar nu şi de către victimă. Este real că un exemplar al acestui proces verbal de cercetare se comunică şi angajatului care a fost victima incidentului/accidentului, însă etapa comunicării este ulterioară celei a întocmirii şi semnării, fiind în discutie două chestiuni distincte ce nu trebuie confundate.
Referitor la mentiunea privitoare la rezultatele consultului oftalmologic, se constată că aceasta a fost interpretată de către recurentă în mod trunchiat, câtă vreme în cuprinsul procesului verbal de cercetare se indică expres că, concluzia că aceasta este „aptă conditionat” din punct de vedere oftalmologic se desprinde din fişa de aptitudini, aspect afirmat, de altfel, şi de către recurentă prin memoriul depus la dosar.
O altă critică a recurentei se referă la nedescrierea corectă în procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă, împrejurare care în opinia acesteia rezultă din faptul că nu au fost avute în vedere de către comisie motivele invocate prin contestatia nr. 11458 din data de 21.01.2011 adresată de către recurentă ITM Cluj.
Se apreciază ca fiind nefondată şi această sustinere. Punctul de vedere al reclamantei cu privire la producerea evenimentului reliefat prin contestatia evocată nu putea fi avut în vedere de către comisia de cercetare decât în măsura în care acesta se corobora cu celelalte probe administrate în vederea stabilirii împrejurărilor şi a cauzelor care au dus producerea acestuia, în conformitate cu art. 118 şi art. 119 din normele de aplicare a Legii nr. 319/2006.
Prin urmare, simplele sustineri ale recurentei evidentiate prin contestatia adresată la ITM nu sunt suficiente pentru a determina din partea comisie de cercetare o concluzie în sensul dorit de către recurentă.
Nu se contestă faptul că ultima instruire a recurentei în domeniul securitătii şi sănătătii s­a făcut anterior lunii septembrie 2011, deşi această obligatie subzista în sarcina angajatorului potrivit art. 15 din actul normativ mai sus mentionat(f. 19 lit.. h, f. 21 lit. m pct. 1), însă între această împrejurare şi producerea evenimentului nu poate fi retinută existenta unui raport de cauzalitate, în contextul în care recurenta a fost instruită anterior în perioada 01­27.03.2010 cu privire la modul de utilizare a dispozitivului pneumatic de capsat aspect care rezultă din planul de instruire depus la dosar, care este semnat de către recurentă, semnătură confirmată de către aceasta prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu. De altfel, recurenta şi­a desfăşurat activitatea anterior şi la acest dispozitiv, împrejurare ce rezultă atât din răspunsul acesteia la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, cât şi din declaratiile martorilor audiati, cunoscând prin urmare modul de manevrare corectă a dispozitivului.
Nu se poate retine nici faptul că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006, câtă vreme răspunsul la interogatoriu confirmă că la locul de muncă, imediat după producerea evenimentului, recurentei i­a fost acordat primul ajutor de către colegii de muncă, respectiv a aceasta a fost pansată şi i s­a administrat un algocalmin(întrebarea 12).
De asemenea, reiese că aceasta a fost transportată la spital de către sot, iar ulterior a refuzat internarea cu justificarea că în cazul internării era în imposibilitate să asigure supravegherea copiilor minori(întrebările 13 şi 14).
Retinând considerentele expuse, Curtea apreciază că Tribunalul a pronuntat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Ca parte căută în pretentii, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată partiale în recurs.
La stabilirea cheltuielilor de judecată, Curtea a avut în vedere complexitatea medie a cauzei, cât şi munca depusă de avocat, apreciind că în raport de aceste criterii acordarea cuantumului de 500 lei este rezonabilă.
De altfel, solutia pronuntată este în acord cu practica în această materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi altii împotriva României, Raicu împotriva României).