Acţiunea Prefectului în anularea unei Hotărâri de Consiliu Local privind vânzarea unui teren din domeniului privat al oraşului. Control de legalitate, nu de oportunitate.

Acţiunea Prefectului în anularea unei Hotărâri de Consiliu Local privind vânzarea unui teren din domeniului privat al oraşului. Control de legalitate, nu de oportunitate.

Art.123 alin.3 şi 4 din Legea nr.215/2001

Art.5 alin.2 din Legea nr.213/1998

Potrivit art.4 alin.2 din acelaşi act normativ: „Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.”

Prin urmare, principiul autonomiei locale include şi atribuţia autorităţilor locale, în speţa Consiliului Local al Oraşului Brezoi de a decide asupra gestionării bunurilor proprietate privată a oraşului, inclusiv prin vânzarea acestora.

Asupra modului de exercitare a acestui drept, prefectul exercită un control de legalitate, nu şi unul de oportunitate, aprecierea acesteia din urmă aparţinând exclusiv autorităţilor locale, în raport de interesele comunităţii locale.

(Decizia nr. 1301/R-CONT/18 mai 2012)

La data de 22 august 2011, Prefectul Judeţului Vâlcea – P. U. a chemat în judecată Consiliul Local al Oraşului Brezoi, solicitând instanţei de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze Hotărârea nr.63 din 26 mai 2011, prin care s-a aprobat scoaterea la vânzare a terenului în suprafaţă de 10.000 m.p., aparţinând domeniului privat al oraşului Brezoi şi Hotărârea nr.83/28 iunie 2011, privind aprobarea vânzării directe fără licitaţie publică către S.C. P. F. S.R.L. a terenului menţionat mai sus.

În motivarea acţiunii, a arătat că la data de 14 iunie 2011, Oraşul Brezoi a înaintat Prefectului judeţului Vâlcea, în vederea verificării legalităţii potrivit art.19 alin.2 lit.e) din Legea nr.340/2004, Hotărârea nr.63/26.05.2011 adoptată de Consiliul local al oraşului Brezoi.

Verificând legalitatea, Prefectul Judeţului Vâlcea prin adresa nr.8801/20 iunie 2011 a solicitat autorităţii deliberative revocarea H.C.L. nr.63/26 mai 2011, întrucât încalcă prevederile art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală.

De asemenea, s-a arătat că, în şedinţa de consiliu local din 28 iunie 2011 autoritatea deliberativă a adoptat H.C.L. nr.83/2011 comunicată cu adresa nr.7221/18.07.2011, prin care se aprobă vânzarea directă, fără licitaţie publică, către S.C. P. F. S.R.L. a terenului în suprafaţă de 10.000 mp, nesocotindu-se dispoziţiile art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001 care dispun expres că „vânzarea, concesionarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat se face prin licitaţie publică”.

Autoritatea deliberativă a refuzat revocarea hotărârilor de consiliu local emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, aşa cum a solicitat reclamantul şi ca atare, se impune anularea acestora pe cale judecătorească.

Prin întâmpinarea de la dosar, Consiliul Local al Oraşului Brezoi a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant, întrucât hotărârile de consiliu local a căror anulare se solicită sunt emise cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin sentinţa nr.260/31.01.2012, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Vâlcea – P. U. şi a dispus anularea H.C.L. nr.83 din 28 iunie 2011, emisă de Consiliul Local al oraşului Brezoi; a respins acţiunea privind H.C.L. nr.63 din 26 mai 2011; a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către Consiliul Local al Oraşului Brezoi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin H.C.L. nr.63/26 mai 2011 s-a aprobat scoaterea la vânzare a terenului în suprafaţă de 10.000 mp, aparţinând domeniului privat al oraşului Brezoi, fiind adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale, iar criticile formulate de reclamant cu privire la nelegalitatea acesteia nu se justifică.

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia „dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel”.

La rândul său, art.123 alin.1 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală dispune: „consiliile locale hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri, ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local sau judeţean, în condiţiile legii”.

Autoritatea deliberativă a hotărât vânzarea terenului în suprafaţă de 10.000 mp situat în intravilanul oraşului Horezu, cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că nu există motive justificate care să atragă anularea actului administrativ ce se contestă.

Sub acest aspect autoritatea deliberativă are deplină libertate să hotărască, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, dacă înstrăinează sau nu un bun ce aparţine domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale.

În ceea ce priveşte H.C.L. nr.83/28 iunie 2011, prin care autoritatea deliberativă a aprobat vânzarea directă fără licitaţie publică către S.C. P.F. S.R.L. a terenului în suprafaţă de 10.000 mp, aparţinând domeniului privat situat în intravilanul oraşului Brezoi, din actele dosarului nu rezultă că s-au respectat dispoziţiile art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate vânzarea, concesionarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat se face prin licitaţie publică.

De la această regulă legiuitorul a instituit o excepţie, respectiv cea menţionată de art.123 alin.3 şi 4 din Legea nr.215/2001, raportat la art.5 alin.2 din Legea nr.213/1998, care instituie un drept de preemţiune special în situaţia în care există un proprietar care cu bună credinţă a construit clădiri şi alte spaţii, având în exploatare întreg terenul aferent acestor construcţii.

Instanţa a reţinut că autoritatea deliberativă prin întâmpinarea formulată menţionează că terenul de 10.000 mp este concesionat S.C. P.F. S.R.L., care pentru realizarea obiectului de activitate a construit clădiri şi alte construcţii, potrivit contractului de concesiune, ceea ce ar justifica aprobarea directă a vânzării în condiţiile art.123 alin.3 şi 4 din Legea nr.215/2001.

Instanţa a arăta însă că, prin adresa nr.3988/90/2011, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Judeţului Vâlcea a comunicat instanţei că nu sunt înregistrate contractul de concesiune nr.25/07 octombrie 2005 încheiat între oraşul Brezoi şi S.C. P.F. S.R.L., privind terenul în suprafaţă de 10.000 mp şi nici faptul că pe acest teren au fost edificate construcţii, într-o atare situaţie neputându-se verifica pe bază de probe dacă s-au edificat diferite construcţii, clădiri, hală de producţie, anexe, drumuri de acces, care să justifice măsura dispusă de organul deliberativ, respectiv aceea de a da eficienţă dreptului de preemţiune special reglementat de art. 123 alin. 3 şi 4 din legea nr. 215/2001.

Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat că H.C.L. nr.83/2011 este nelegală, întrucât documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia este incompletă şi nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului în suprafaţă de 10.000 mp fără licitaţie publică.

Faţă de cele arătate, s-a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la H.C.L. nr.83/2011 se justifică.

Aşa fiind, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în sensul că a anulat H.C.L. nr.83/28 iunie 2011 şi a respins acţiunea privind H.C.L. nr.63/2011.

Împotriva sentinţei au formulat recurs reclamantul Prefectul judeţului Vâlcea – P.U. şi pârâtul Consiliul Local al oraşului Brezoi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi art. 304 1 Cod proc.civ., reclamantul Prefectul Judeţului Vâlcea – P. U. susţine că:

1. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.123 din Legea nr.215/2001, republicată privind administraţia publică locală.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, în mod greşit, instanţa de fond, în considerentele sentinţei atacate, reţine că HCL nr.63/2011 este legală şi motivează respingerea acţiunii în hotărârea atacată doar pe dispoziţiile art.123 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, fără a avea în vedere că hotărârea atacată are invocat ca şi temei juridic şi dispoziţiile art.123 alin.4 din acelaşi act normativ, care stabileşte o situaţie de excepţie şi care poate fi aplicat doar în situaţia prevăzută de art.123 alin.3. Instanţa de fond nu ţine seama că, în actul administrativ nu se menţionează construcţiile existente pe terenul pentru care se aprobă vânzarea pentru a se invoca ca şi temei juridic prevederile art.123 alin.4 şi a se insera art.3 în hotărârea atacată, care prevede că hotărârea se va comunica SC Pak Forest SRL.

În opinia recurentului – reclamant, prin HCL nr.63/2011, Consiliul Local Brezoi realizează în fapt o vânzare directă către SC P.F. SRL, cu încălcarea dispoziţiilor art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală.

Instanţa de fond a ignorat susţinerile sale în sensul că din redactarea HCL nr.63/26.05.2011 şi din anexa acesteia nu rezultă existenţa unor construcţii pe terenul pentru care se aprobă vânzarea pentru a se acorda un drept de preemţiune.

2. Hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii.

În acest sens, recurentul susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere aspectul că, din redactarea actului administrativ, din actele care au stat la baza adoptării sale comunicate cu răspunsul la procedura prealabilă şi din răspunsul la procedura prealabilă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art.123 alin.4 din Legea nr.215/2001, republicată. Astfel, în forma în care a fost redactată, HCL nr.63/2011 trebuia să se întemeieze pe dispoziţiile art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001.

Într-o atare situaţie, nu se poate verifica pe bază de probe dacă s-au edificat diferite construcţii care să justifice măsura dispusă de organul deliberativ, respectiv aceea de a da eficienţă dreptului de preemţiune special reglementat de art.123 alin(4) din Legea nr.215/2001.

3. Instanţa de fond nu a avut în vedere că documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii atacate este incompletă şi nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului în suprafaţă de 10.000 mp fără licitaţie publică şi cu comunicarea hotărârii către SC P.F. SRL.

Recurentul – reclamant susţine că, la verificarea legalităţii hotărârii atacate, nu a avut cunoştinţă nici de contractul de concesiune, care nu a fost înregistrat în condiţiile legii în cartea funciară şi nici de construcţiile edificate pe aceasta deoarece nu sunt evidenţiate pe schiţa anexă la HCL nr.63/2011.

În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod proc.civ., pârâtul Consiliul Local al Oraşului Brezoi susţine că:

Recurentul Consiliul Local al Oraşului Brezoi a adoptat HCL nr.83/2011 în baza dispoziţiilor art.123 alin.1, 3 şi 4 din Legea nr.215/2001, dispoziţii care derogă de la regula potrivit căreia vânzarea se face doar prin licitaţie publică, fiind în litera şi spiritul legii ca proprietarii de construcţii de buna credinţă să poată beneficia de un drept de preemţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor.

Instanţa de fond, în mod contradictoriu şi cu aplicarea greşită a legii, reţine că nu se poate verifica, pe bază de probe, dacă s-au edificat diferite construcţii pe terenul concesionat, pentru simplu motiv că la OCPI Vâlcea nu s-a înregistrat contractul de concesiune şi faptul că pe acest teren au fost edificate construcţii.

Recurentul susţine că, faptul că acest concesionar nu a înregistrat contractul de concesiune cu construcţiile aferente la OCPI jud. Vâlcea nu echivalează cu inexistenţa construcţiilor şi a bunei credinţe a constructorului, efectul acestei înregistrări fiind doar inopozabilitatea contractului de concesiune şi a dreptului asupra construcţiilor faţă de terţi. Or, Prefectul nu este un terţ în cauza de faţă şi nu există nicio altă persoană care să fi dobândit vreun drept asupra concesiunii sau asupra construcţiilor, astfel încât să poată invoca lipsa înscrierii.

Recurentul mai susţine că Prefectul a luat la cunoştinţă de actele încheiate anterior şi anume de hotărârea iniţială prin care s-a aprobat concesionarea terenului, în urma căreia s-a încheiat contractul de concesiune, verificând legalitatea actelor şi a recunoscut că suprafaţa se putea vinde fără licitaţie, însă a interpretat că doar suprafaţa strict construită ar fi fost posibil de vândut, nu şi diferenţa până la 10.000 mp.

Prin decizia nr. 1301/R-CONT/18 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, au fost respinse ca nefondate recursurilor declarate de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI VÂLCEA – P.U. şi de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI BREZOI.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

I. Este nefondat recursul formulat de Prefectul Judeţului Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că recurentul critică în esenţă nemenţionarea construcţiilor existente pe terenul pentru care se aprobă vânzarea, construcţii care ar justifica temeiul juridic al hotărârii atacate, respectiv prevederile art.123 alin.4 din Legea nr.215/2001.

Astfel, prin hotărârea nr.63/26.05.2011 (fila 7 dosar fond), Consiliul Local al Oraşului Brezoi a aprobat, la art.1 „vânzarea terenului aparţinând domeniului privat, identificat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în suprafaţă de 10000 mp., situat în intravilanul oraşului Brezoi, str. Eroilor”, iar la art.3 din hotărâre se menţionează că „în scopul exercitării dreptului de preemţiune, prezenta hotărâre va fi comunicată potrivit art.123 alin.4, proprietarilor de bună-credinţă a construcţiilor edificate pe suprafaţa de teren prevăzute la art.1”. În acest sens, la art.5 din hotărâre se menţionează comunicarea acesteia către SC P.F. SRL.

Din cuprinsul hotărârii menţionate rezultă că, prin aceasta, nu s-a realizat o înstrăinare a terenului în cauză, ci doar s-a aprobat în principiu vânzarea terenului.

În acest sens, Curtea reţine că potrivit art.123 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală: „Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii.”.

Acest text este o aplicare a principiului autonomiei locale, astfel cum este el reglementat de dispoziţiile art.3 alin.1 şi 2 din Legea nr.215/2001 potrivit căruia: „(1) Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. (2) Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”

De asemenea, potrivit art.4 alin.2 din acelaşi act normativ: „Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.”

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.36 alin.2 lit.c şi alin.5 lit.b, Consiliul local exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului, iar, în îndeplinirea acestor atribuţii, hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii.

Din perspectiva acestor texte de lege, Hotărârea Consiliului local nr.63/26.05.2011 apare ca fiind făcută în exercitarea şi în limitele atribuţiilor consiliului local de gestionare a domeniului privat al oraşului.

Împrejurarea că această hotărâre s-a comunicat titularilor construcţiilor edificate pe suprafaţa de teren, pentru ca aceştia să-şi poată exercita dreptul de preemţiune prevăzut de dispoziţiile art.123 alin.3 şi 4 din Legea nr.215/2001, nu poate atrage nelegalitatea hotărârii, pentru că nu produce în sine nicio vătămare, ci doar garantează exercitarea unui drept prevăzut de lege.

Curtea reţine că prin această hotărâre, mai exact prin comunicarea sa către constructorul prezumat de bună-credinţă, nu s-a acordat automat un drept de preemţiune şi nici nu s-a decis vânzarea către acesta, ci doar s-a aprobat, de principiu, vânzarea terenului, în condiţiile şi cu respectarea Legii nr.215/2001.

Acesta este şi motivul pentru care în această hotărâre nu au fost identificate construcţiile edificate pe suprafaţa de teren, dat fiind că hotărârea nu vizează, în această etapă premergătoare înstrăinării, regimul juridic al construcţiilor.

Prin urmare, hotărârea prin care consiliul local aprobă de principiu scoaterea la vânzare a terenului în suprafaţă de 10000 mp. aparţinând domeniului privat al oraşului Brezoi, este exercitată în limitele şi cu respectarea dreptului de administrare al consiliului local asupra bunurilor proprietate privată a oraşului, iar simplul fapt că această hotărâre a fost comunicată titularului unui drept de preemţiune nu prezumă automat că vânzarea se va face către acesta şi nici nu produce în sine o vătămare nici a intereselor comunităţii locale şi nici a unor eventuali terţi interesaţi de cumpărarea terenului.

În criticile 2 şi 3 de recurs, recurentul reia în esenţă aspectele referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.123 alin.4, susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere că documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului fără licitaţie publică.

Or, Curtea reţine că prin această hotărâre nu s-a decis scoaterea la vânzare a terenului fără licitaţie publică, ci doar scoaterea la vânzare a terenului, faptul că hotărârea a fost comunicată către SC P.F. SRL, neputând conduce la prezumţie că înstrăinarea se va face în favoarea acesteia şi, mai mult, că înstrăinarea se va face fără licitaţie publică, aceste aspecte formând doar obiectul Hotărârii nr.83/2011.

Prin urmare, Curtea, reţinând că Hotărârea nr.63/26.05.2011 a fost adoptată în exercitarea dreptului Consiliului Local al oraşului Brezoi de administrare şi gestionare a bunurilor din domeniul privat al oraşului, prevăzut de dispoziţiile art.36 alin.2 lit.c) şi alin.5 lit.b) şi că prefectul are un drept de cenzură al acestei hotărâri doar cu privire la legalitatea, nu şi la oportunitatea sa, urmează să constate legalitatea acestei hotărâri, respingând recursul.

II. Este, de asemenea, nefondat recursul formulat de Consiliul Local al oraşului Brezoi, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr.83/28.06.2011 s-a aprobat vânzarea directă, fără licitaţie publică, către SC P. F. SRL, a terenului aparţinând domeniului privat, identificat în anexa parte integrantă din hotărâre, în suprafaţă de 10000 mp., situat în intravilanul oraşului Brezoi, str.Eroilor, reţinându-se că SC Pak Forest SRL este proprietar şi constructor de bună-credinţă al clădirii edificată pe suprafaţa de teren care face obiectul vânzării.

Totodată, Consiliul Local şi-a însuşit raportul de expertiză, stabilind ca preţ valoarea în lei, echivalentă la data plăţii cu suma totală de 70.010 euro.

Curtea reţine că, potrivit art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001 „Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.”.

Prin urmare, regula cu privire la vânzarea bunurilor din domeniul privat al oraşului o constituie licitaţia publică.

Excepţia este constituită de alin.3 al aceluia articol potrivit căruia: „Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau judeţene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.”

Din raportul de specialitate nr.6486/24.06.2011, care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local nr.83/28.06.2011, depus în recurs la filele 25-28 din dosar recurs, rezultă că pe terenul formând obiectul acestei hotărâri, concesionat anterior prin contractul nr.25/07.10.2005, SC P.F. SRL a ridicat construcţii cu destinaţia spaţiu prelucrare lemn, conform autorizaţiei de construcţie nr.73 din 27.12.2007, fără a se face o descriere a acestor construcţii.

Din autorizaţia de construcţie nr.73/27.12.2007, depusă, de asemenea, în recurs la fila 21 din dosar, rezultă că s-a autorizat construirea unui spaţiu prelucrare lemn, spaţiu administrativ, uscător şi anexe, din planul de situaţii aferent, întocmit de Biroul individual de arhitectură O.S., rezultă o suprafaţă construită propusă de 1631,43 mp.

În raport de aceste înscrisuri, Curtea constată că documentaţia stând la baza hotărârii atacate nu este de natură să justifice încadrarea în excepţia prevăzută de alin.2 al art.123 din Legeanr.215/2001.

Astfel, pe de o parte, nu rezultă din documentaţia depusă situaţia construcţiilor edificate pe terenul obiect al hotărârii, simpla existenţă a unei autorizaţii de construcţie, care de altfel nici nu a fost depusă la instanţa de fond, ci doar în recurs, la solicitarea expresă a instanţei, nefiind suficientă pentru a dovedi starea de fapt actuală şi concretă.

Astfel, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.50/1991: „Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.”

Prin urmare, legea nu atribuie autorizaţiei de construcţie o valoare probatorie în sensul dovedirii titlului de proprietate asupra construcţiilor şi nici a edificării acesteia, ci doar probează existenţa dreptului legal de a executa lucrările de construcţie.

Nu există la dosarul de fond şi nu a fost depus nici în recurs vreun înscris care să probeze existenţa procesului verbal de recepţie a lucrărilor, înscrierea acestor construcţii în rolul fiscal al SC P.F. SRL, înscrierea în cartea funciară a acestor construcţii.

De asemenea, în lipsa unei astfel de documentaţii, nu se poate stabili în ce măsură era justificată înstrăinarea întregii suprafeţe de teren de 10000 mp. în raport de amploarea şi dimensiunile lucrărilor de construcţii efectuate.

În acest sens, nu s-ar putea susţine în mod rezonabil că este suficientă existenţa unor construcţii pe terenul concesionat, indiferent de suprafaţa, valoarea, importanţa acestora pentru a justifica aplicarea excepţiei prevăzute de art.124 alin.2-4 din Legea nr.50/1991, constând în beneficiul atribuit constructorului de bună-credinţă de a cumpăra fără licitaţie publică terenul.

O astfel de măsură de excepţie este justificată prin existenţa unui interes nu doar al proprietarului construcţiilor în cumpărarea terenului, dar şi pe existenţa unui interes al comunităţii locale, pentru care construcţiile edificate pe acest teren sunt benefice din punctul de vedere al dezvoltării intereselor economice, sociale, culturale sau de altă natură ale oraşului.

Or, sub acest aspect, Curtea reţine că documentaţia întocmită în cauză nu lasă să se deducă, nici măcar la nivelul unei sumare aparenţe de legalitate, natura şi importanţa construcţiilor edificate pentru interesele comunităţii locale, pentru a justifica în vreun fel legalitatea înstrăinării fără licitaţie publică a terenului în favoarea constructorului acestor lucrări.

În lipsa unei astfel de documentaţii, măsura vânzării terenului fără licitaţie publică apare ca fiind una abuzivă şi discriminatorie, făcută în favoarea unei persoane juridice, fără a justifica în vreun fel interesul comunităţii locale faţă de lucrările dezvoltate de aceasta sau raţiunea pentru care nu ar fi aplicabilă regula vânzării acestui teren la licitaţie publică.

Sunt nefondate sub acest aspect criticile formulate de recurentul Consiliul local, care susţine că nu există un terţ care să fi putut invoca dreptul de a cumpăra terenul.

Astfel, în lipsa unei publicităţi a lucrărilor şi construcţiilor efectuate şi în condiţiile în care s-a decis ca vânzarea să se facă fără licitaţie publică, este evident că nicio altă persoană nu a putut cunoaşte situaţia juridică a acestui teren, pentru a putea evalua interesul său în achiziţionarea acestuia, ceea ce încalcă principiul transparenţei decizionale în administraţia publică.

Pentru aceste motive, reţinându-se că din documentaţia existentă la dosarul cauzei nu rezultă necesitatea abandonării regulii prevăzute la art.123 alin.1 din Legea nr.215/2001 în favoarea excepţiei prevăzute la alin.2 al aceluiaşi act normativ, nefiind probate cu elemente de minim caracter rezonabil, just şi echitabil, elementele prevăzute de alin.3 şi 4 din acelaşi act normativ, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a anulat Hotărârea nr.83/2011.

Prin urmare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate.