avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Acţiune în revendicare. Reluarea procedurii după soluţionarea notificării în procedura specială a Legii nr. 10/2001. Electa una via.
 
Justificarea creării de către legiuitor, prin textul art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, a facultăţii de a alege între două proceduri alternative cu aceeaşi finalitate este aceea că s-a urmărit valorificarea de către reclamant a aceleia care creează premisele obţinerii mai rapide a rezultatului urmărit.
Reiese că repunerea pe rol a acţiunii de drept comun este permisă ori de câte ori notificantul mai are interesul continuării judecăţii.
 
Art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001
 
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 02.02.1994, reclamanţii C.E. şi F.I.G. şi F.L.D. i-au chemat în judecată pe  S.C. D S.A., R.A. C.U. şi Consiliul Local Constanţa pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. S.M. şi evacuarea pârâţilor din acest imobil.
            Prin sentinţa civilă nr. 1128/03.02.1997, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, imobilul format din teren în suprafaţă de 123, 40 mp şi construcţiile de pe acesta (cu excepţia părţii deţinute de societatea comercială şi utilizată ca brutărie). Împotriva acestei hotărâri toate părţile au formulat apeluri, care au fost respinse prin decizia civilă nr. 1471/26.06.1998 a Tribunalului Constanţa, iar faţă de această decizie s-a formulat recurs în aceeaşi modalitate.
            Prin încheierea din 23.03.2001, Curtea de Apel Constanţa a suspendat judecata recursurilor, dând curs solicitării reclamanţilor de a face aplicarea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
            Separat de acest litigiu s-a derulat procedura fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi întemeiate pe notificarea înregistrată sub nr. 3791/2001, pentru acelaşi imobil (teren şi construcţie).
Astfel, prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 2010/118/2008 al Tribunalului Constanţa, reclamanţii i-au chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti, S.C. D S.A. Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul local Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea în natură a imobilului, iar în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă - restituirea prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 901/12.05.2010, Tribunalul Constanţa a respins excepţiile vizând lipsa calităţii procesuale a reclamanţilor şi pârâţilor S.C. D S.A. şi A.V.A.S.; admiţându-se în parte acţiunea, pârâtul Municipiul Constanţa a fost obligat să restituie în natură reclamanţilor imobilul în litigiu, mai puţin brutăria naţionalizată, pentru care pârâtul A.V.A.S. a fost obligat să facă propunere de acordare de despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. 300/22.12.2010, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul A.V.A.S., dar a admis apelurile celorlalţi pârâţi, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 118,91 mp aferent magazinului alimentar şi construcţiilor anexe proprietatea S.C. D S.A. În consecinţă, pârâtul Municipiul Constanţa a fost obligat să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin decizia civilă nr. 7761/03.11.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile reclamanţilor şi al A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 300/22.12.2010 a Curţii de Apel Constanţa, astfel că sentinţa civilă nr. 901/12.05.2010 a Tribunalului Constanţa a devenit irevocabilă.
Astfel fiind, pentru acelaşi imobil s-a iniţiat mai întâi o acţiune în revendicare, suspendată, urmată de soluţionarea irevocabilă a procedurii legii speciale, punându-se problema raportului dintre acţiunea în curs de judecată (recursul în acţiunea în revendicare) şi procedura de restituire începută în temeiul Legii 10/2001.
Conform art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data de 23.03.2001), prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Dispoziţiile citate (care se referă la orice tip de acţiune: în revendicare, în anularea actului de înstrăinare etc.) conţin două prescripţii legale: una cu caracter normativ, în sensul că dispoziţiile Legii 10/2001 sunt aplicabile şi cererilor în curs de judecată şi una de natură facultativă, care îngăduie fostului proprietar să aleagă între cele oferite de noua lege, fie prin renunţarea la judecată, fie prin suspendarea acţiunii de drept comun.
Uzitând de prerogativa conferită de art. 47 al.1, persoana care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii poate alege suspendarea cauzei în curs, suspendare care nu se poate dispune nici din oficiu, nici la solicitarea altei persoane decât cea care a notificat; în principiu, suspendarea judecăţii ar trebui să dureze până la finalizarea procedurii administrative (art. 244 al.2 C. pr. civ., aplicat prin analogie).
Efectele constatării cazului de redeschidere întemeiat pe finalizarea procedurii trebuie însă aplicate circumstanţiat, în funcţie de raţiunile care au stat la baza suspendării.
Pornind de la justificarea creării acestei facultăţi - alegerea, dintre două proceduri alternative care ar avea aceeaşi finalitate, restituirea în natură, a aceleia care creează  premisele obţinerii mai repede a rezultatului urmărit - şi de faptul că art. 47 al.1 vorbeşte despre suspendarea judecăţii, incluzând şi ideea reluării judecăţii, fără însă a reglementa strict şi cazurile când aceasta este permisă (precum art. 245 C. pr. civ., spre ex.), reiese că repunerea pe rol acţiunii de drept comun este permisă ori de câte ori notificantul mai are interesul continuării judecăţii.
Logica – căci textul legal nu are prevederi exprese – impune un singur caz în care această continuare nu ar fi lipsită de interes, anume atunci când pretenţiile din procesul iniţial ar fi integral satisfăcute în procedura administrativă şi/sau judiciară a Legii 10/2001.
Aceasta este şi situaţia reclamanţilor, cărora în urma soluţionării de către instanţă a notificării înregistrate sub nr. 3791/2001, adresate Primăriei Constanţa, li s-a restituit în natură partea de construcţie ocupată de chiriaşi şi terenul aferent, respingându-se solicitarea de restituire în natură a fostei brutării şi a terenului aferent, pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent.
            Stabilirea acestor măsuri reparatorii conduce la respingerea recursului reclamanţilor de restituire în natură şi a magazinului şi terenului aferent (pentru care au însă dreptul la despăgubiri astfel cum le-a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr. 901/2008 a Tribunalului Constanţa) deoarece, deşi au exercitat căile de atac legale, aceştia nu au observat că instanţele au considerat fosta brutărie (actual magazin) ca fiind în proprietatea legală a unui terţ şi nu au  contestat expres această soluţie din perspectiva rigorilor acţiunii în revendicare.
            Mai mult, observând că toate instanţele (în acţiunea în revendicare şi cea de Legea 10/2001) au recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, se constată că în mod just nu s-a admis revendicarea şi a celeilalte părţi a imobilului, clădirea aflându-se în proprietatea unui terţ, iar terenul fiind ocupat de acesta, astfel încât restituirea lui ar fi una pur formală, proprietarul terenului fiind obligat să respecte dreptul de proprietate al titularului construcţiei, astfel încânt folosinţa terenului ar fi fost definitiv afectată superficiei existente în favoarea proprietarului magazinului.
            Se mai impune observaţia că, prin soluţionarea notificării, dreptul la măsuri reparatorii al reclamanţilor (restituire în natură combinat cu reparaţia în echivalent) a fost integral satisfăcut; aceasta înseamnă - fără a avea relevanţă data la care reclamanţii vor obţine despăgubirile stabilite in baza legii speciale – că în patrimoniul acestora nu se mai găseşte un drept a cărui existenţă să îndreptăţească revendicarea.
            Cu privire la recursurile celorlalţi pârâţi, având în vedere că, sub puterea principiului lucrului judecat, în dosarul nr. 2010/118/2008 al Tribunalului Constanţa s-a stabilit irevocabil obligaţia Municipiului Constanţa de a restitui în natură terenul şi construcţiile existente pe acesta (exact partea din imobil pentru care s-a admis acţiunea în revendicare), Curtea urmează a le admite, având în vedere că o soluţie contrară ar reprezenta o dublă reparaţie a prejudiciului suferit de reclamanţi prin naţionalizarea bunului de la autorul lor.
Decizia civilă nr. 441/C/05.06.2012
Dosar nr. 3/36/1998
Judecător redactor Gabriel Lefter