Acţiune în revendicare. Reluarea
procedurii după soluţionarea notificării în procedura specială a Legii nr.
10/2001. Electa una via.
Justificarea creării de către
legiuitor, prin textul art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, a facultăţii de a
alege între două proceduri alternative cu aceeaşi finalitate este aceea că s-a
urmărit valorificarea de către reclamant a aceleia care creează premisele
obţinerii mai rapide a rezultatului urmărit.
Reiese că repunerea pe rol a
acţiunii de drept comun este permisă ori de câte ori notificantul mai are
interesul continuării judecăţii.
Art. 46 alin. 1 din Legea nr.
10/2001
Prin acţiunea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Constanţa la 02.02.1994, reclamanţii C.E. şi F.I.G. şi
F.L.D. i-au chemat în judecată pe S.C. D
S.A., R.A. C.U. şi Consiliul Local Constanţa pentru ca, prin hotărârea ce se va
pronunţa, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa,
str. S.M. şi evacuarea pârâţilor din acest imobil.
Prin
sentinţa civilă nr. 1128/03.02.1997, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi
a obligat pârâţii să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie,
imobilul format din teren în suprafaţă de 123, 40 mp şi construcţiile de pe
acesta (cu excepţia părţii deţinute de societatea comercială şi utilizată ca
brutărie). Împotriva acestei hotărâri toate părţile au formulat apeluri, care
au fost respinse prin decizia civilă nr. 1471/26.06.1998 a Tribunalului
Constanţa, iar faţă de această decizie s-a formulat recurs în aceeaşi
modalitate.
Prin
încheierea din 23.03.2001, Curtea de Apel Constanţa a suspendat judecata
recursurilor, dând curs solicitării reclamanţilor de a face aplicarea
dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Separat
de acest litigiu s-a derulat procedura fondată pe dispoziţiile Legii nr.
10/2001 şi întemeiate pe notificarea înregistrată sub nr. 3791/2001, pentru
acelaşi imobil (teren şi construcţie).
Astfel, prin acţiunea ce a făcut
obiectul dosarului civil nr. 2010/118/2008 al Tribunalului Constanţa, reclamanţii
i-au chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti, S.C. D S.A. Constanţa,
R.A.E.D.P.P. Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul local
Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va
pronunţa, să se dispună restituirea în natură a imobilului, iar în situaţia în
care restituirea în natură nu este posibilă - restituirea prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr.
901/12.05.2010, Tribunalul Constanţa a respins excepţiile vizând lipsa
calităţii procesuale a reclamanţilor şi pârâţilor S.C. D S.A. şi A.V.A.S.; admiţându-se
în parte acţiunea, pârâtul Municipiul Constanţa a fost obligat să restituie în
natură reclamanţilor imobilul în litigiu, mai puţin brutăria naţionalizată,
pentru care pârâtul A.V.A.S. a fost obligat să facă propunere de acordare de
despăgubiri.
Prin decizia civilă nr.
300/22.12.2010, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul A.V.A.S., dar a admis
apelurile celorlalţi pârâţi, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul
respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 118,91
mp aferent magazinului alimentar şi construcţiilor anexe proprietatea S.C. D
S.A. În consecinţă, pârâtul Municipiul Constanţa a fost obligat să propună
acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură; au fost menţinute restul
dispoziţiilor sentinţei.
Prin decizia civilă nr.
7761/03.11.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile
reclamanţilor şi al A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr.
300/22.12.2010 a Curţii de Apel Constanţa, astfel că sentinţa civilă nr.
901/12.05.2010 a Tribunalului Constanţa a devenit irevocabilă.
Astfel fiind, pentru acelaşi
imobil s-a iniţiat mai întâi o acţiune în revendicare, suspendată, urmată de
soluţionarea irevocabilă a procedurii legii speciale, punându-se problema
raportului dintre acţiunea în curs de judecată (recursul în acţiunea în
revendicare) şi procedura de restituire începută în temeiul Legii 10/2001.
Conform art. 47 alin. 1 din
Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data de 23.03.2001), prevederile
prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată,
persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea
cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
Dispoziţiile citate (care se
referă la orice tip de acţiune: în revendicare, în anularea actului de
înstrăinare etc.) conţin două prescripţii legale: una cu caracter normativ, în
sensul că dispoziţiile Legii 10/2001 sunt aplicabile şi cererilor în curs de
judecată şi una de natură facultativă, care îngăduie fostului proprietar să
aleagă între cele oferite de noua lege, fie prin renunţarea la judecată, fie
prin suspendarea acţiunii de drept comun.
Uzitând de prerogativa conferită
de art. 47 al.1, persoana care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii
poate alege suspendarea cauzei în curs, suspendare care nu se poate dispune
nici din oficiu, nici la solicitarea altei persoane decât cea care a notificat;
în principiu, suspendarea judecăţii ar trebui să dureze până la finalizarea
procedurii administrative (art. 244 al.2 C. pr. civ., aplicat prin analogie).
Efectele constatării cazului de
redeschidere întemeiat pe finalizarea procedurii trebuie însă aplicate
circumstanţiat, în funcţie de raţiunile care au stat la baza suspendării.
Pornind de la justificarea
creării acestei facultăţi - alegerea, dintre două proceduri alternative care ar
avea aceeaşi finalitate, restituirea în natură, a aceleia care creează premisele obţinerii mai repede a rezultatului
urmărit - şi de faptul că art. 47 al.1 vorbeşte despre suspendarea judecăţii,
incluzând şi ideea reluării judecăţii, fără însă a reglementa strict şi
cazurile când aceasta este permisă (precum art. 245 C. pr. civ., spre ex.),
reiese că repunerea pe rol acţiunii de drept comun este permisă ori de câte ori
notificantul mai are interesul continuării judecăţii.
Logica – căci textul legal nu
are prevederi exprese – impune un singur caz în care această continuare nu ar
fi lipsită de interes, anume atunci când pretenţiile din procesul iniţial ar fi
integral satisfăcute în procedura administrativă şi/sau judiciară a Legii
10/2001.
Aceasta este şi situaţia
reclamanţilor, cărora în urma soluţionării de către instanţă a notificării
înregistrate sub nr. 3791/2001, adresate Primăriei Constanţa, li s-a restituit
în natură partea de construcţie ocupată de chiriaşi şi terenul aferent,
respingându-se solicitarea de restituire în natură a fostei brutării şi a
terenului aferent, pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent.
Stabilirea
acestor măsuri reparatorii conduce la respingerea recursului reclamanţilor de
restituire în natură şi a magazinului şi terenului aferent (pentru care au însă
dreptul la despăgubiri astfel cum le-a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr.
901/2008 a Tribunalului Constanţa) deoarece, deşi au exercitat căile de atac
legale, aceştia nu au observat că instanţele au considerat fosta brutărie
(actual magazin) ca fiind în proprietatea legală a unui terţ şi nu au contestat expres această soluţie din
perspectiva rigorilor acţiunii în revendicare.
Mai
mult, observând că toate instanţele (în acţiunea în revendicare şi cea de Legea
10/2001) au recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii, se constată
că în mod just nu s-a admis revendicarea şi a celeilalte părţi a imobilului,
clădirea aflându-se în proprietatea unui terţ, iar terenul fiind ocupat de
acesta, astfel încât restituirea lui ar fi una pur formală, proprietarul
terenului fiind obligat să respecte dreptul de proprietate al titularului
construcţiei, astfel încânt folosinţa terenului ar fi fost definitiv afectată
superficiei existente în favoarea proprietarului magazinului.
Se
mai impune observaţia că, prin soluţionarea notificării, dreptul la măsuri
reparatorii al reclamanţilor (restituire în natură combinat cu reparaţia în
echivalent) a fost integral satisfăcut; aceasta înseamnă - fără a avea
relevanţă data la care reclamanţii vor obţine despăgubirile stabilite in baza
legii speciale – că în patrimoniul acestora nu se mai găseşte un drept a cărui
existenţă să îndreptăţească revendicarea.
Cu
privire la recursurile celorlalţi pârâţi, având în vedere că, sub puterea
principiului lucrului judecat, în dosarul nr. 2010/118/2008 al Tribunalului
Constanţa s-a stabilit irevocabil obligaţia Municipiului Constanţa de a
restitui în natură terenul şi construcţiile existente pe acesta (exact partea
din imobil pentru care s-a admis acţiunea în revendicare), Curtea urmează a le
admite, având în vedere că o soluţie contrară ar reprezenta o dublă reparaţie a
prejudiciului suferit de reclamanţi prin naţionalizarea bunului de la autorul
lor.
