Acţiune în anularea unei sancţiuni disciplinare aplicate prin Încheierea Consiliului de Disciplină din cadrul I.P.J.
- Legea nr.
554/2004, republicată, art. 7
- C. pr. civilă,
art. 109 alin. 2
- Ordinul M.A.I. nr. 400/2004
Potrivit art.
62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, sancţiunea se aplică prin Decizia Şefului
Instituţiei, în cazul în speţă fiind emisă o asemenea dispoziţie care este
susceptibilă de a fi contestată la şeful ierarhic superior în termen de 5 zile
lucrătoare de la data comunicării (art. 66 din O.M.A.I. nr. 400/2004). Decizia
motivată potrivit art. 67 din O.M.A.I. nr. 400/2004 poate fi atacată pe calea
contenciosului administrativ (art. 68 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004).
Calea contenciosului
administrativ este deschisă doar în condiţiile în care decizia de soluţionare a
contestaţiei împotriva dispoziţiei de sancţionare a fost atacată, în caz
contrar, acţiunea este inadmisibilă.
Secţia a
II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 400/R din 14 februarie 2012
Prin Sentinţa nr.
1985/1.07.2011 a Tribunalului Harghita, s-a admis excepţia lipsei plângerii
prealabile, invocată de pârâtul I.P.J. Harghita şi în consecinţă, s-a respins
acţiunea formulată de reclamantul P.L. împotriva pârâtului I.P.J. Harghita, ca
prematur introdusă.
În considerentele
hotărârii atacate s-au reţinut următoarele:
Prin acţiunea
înregistrată sub nr.306/96/2011 la data de 10.02.2011, reclamantul P.L. a
chemat în judecată pe Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita în
calitate de pârât pentru contestarea sancţiunii disciplinare, prevăzută de
art.17 lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării în grad
profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an, sancţiunea fiind
aplicată la data de 21.01.2011, în Consiliul de disciplina I.P.J. Harghita.
Apreciază că, în cursul efectuării cercetării prealabile nu
au fost respectate prevederile art.28 alin.1, art. 29 alin.1 şi 2, art. 32
alin.2 din O.M.A.I. nr. 400/2004, intimatul a refuzat administrarea întregului
probatoriu solicitat şi în consecinţă i s-a aplicat sancţiunea disciplinară,
prevăzuta de art.17 lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării
în grad profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an.
Prin întâmpinarea
depusă la data de 31.005.2011, pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean
Harghita invocă excepţia lipsei procedurii prealabile iar în fond respingerea
acţiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la
excepţia lipsei plângerii prealabile, pârâtul a arătat că reclamantul nu a
respectat dispoziţiile art.
7 din Legea nr. 554/2004, iar referitor la netemeinicia cercetării
prealabile invocate de reclamant, a arătat că, potrivit prev. art. 44 din
O.M.A.I. nr. 400/2004, Consiliul de Disciplină s-a pronunţat în acest sens, în
încheiere precizându-se că „probele administrate sunt temeinice în
stabilirea vinovăţiei"; ca urmare, consideră că la dispunerea sancţiunii,
au fost respectate prevederile legale care reglementează întreaga procedură a
cercetării disciplinare.
Instanţa de fond
a reţinut că reclamantul contestă sancţiunea disciplinară, prevăzută de art.17
lit. c din O.M.A.I. nr. 400/2004, respectiv amânarea promovării în grad
profesional sau funcţiei superioare pe o perioada de 1 an, aplicată la data de
21.01.2011, în Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J. Harghita.
Potrivit art.7
alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, reclamantul,
respectiv persoana care s-a considerat vătămată într-un drept al său, ori
într-un interes legitim, înainte de a se adresa instanţei de contencios
competente, trebuia să se adreseze autorităţii, respectiv emitentului dispoziţiei
de sancţionare sau autorităţii superioare, pentru revocarea actului de sancţionare.
Reclamantul nu a
formulat plângere prealabilă, prevăzută în mod imperativ de art.7 alin.1 din
Legea nr.554/2004, ci s-a adresat direct instanţei cu acţiune în contencios
administrativ, eludând astfel dispoziţiile imperative ale legii, care impun
obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
Îndeplinirea
procedurii plângerii prealabile este o condiţie a însuşi dreptului de
exercitare a acţiunii, pe calea contenciosului administrativ. În contextul în
care reclamantul, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu a
îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, excepţia invocată de pârâtul I.P.J.
Harghita este întemeiată, urmând a fi admisă.
Împotriva acestei
Sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.L., criticând hotărârea
atacată ca nelegală, susţinând în esenţă, referitor la admiterea excepţiei, că
instanţa, în mod eronat a reţinut că necunoaşterea legii nu poate fi invocată
pentru a justifica nerespectarea ei, făcând abstracţie de dispoziţiile
imperative ale art. 62 din O.M.A.I. nr. 400/2004, culpa organului emitent de a
nu preciza modalitatea de contestare a
actului atacat, constituind temeiul obiectiv ce fundamentează excepţia admisă.
Conform dispoziţiilor art. 62 lit. f din O.M.A.I. nr.
400/2004, decizia trebuia să cuprindă indicarea instanţei sau a organului la
care se atacă. În ciuda acestui fapt, actul atacat precizează o soluţie
alternativă de contestare, în sensul că salariatul se poate adresa fie la
I.P.J., fie la instanţa de contencios administrativ.
În prezenta cauză,
recurentul susţine că nu a avut acces la o instanţă care să statueze asupra legalităţii deciziei contestate
nefiind asigurat efectiv accesul la justiţie, având în vedere că acţiunea a
fost respinsă pe considerente procedurale.
Prin omisiunea
indicării exprese a organului competente la care se atacă actul, s-a adus
recurentului o vătămare a drepturilor procesuale, sancţionată cu nulitatea
deciziei emise.
Instanţa de fond,
în mod eronat a admis excepţia invocată, în ciuda faptului că în speţă sunt
incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul constatării
nulităţii deciziei pentru omisiunea indicării exprese a organului de contestare
a acesteia, dându-se astfel curs motivului de casare invocat.
În altă ordine de
idei, sentinţa este nelegală şi datorită faptului că actul normativ care a stat
la baza emiterii deciziei, nu este în vigoare, termenul şi procedura
reglementate prin acesta neputând fi avute în vedere de instanţă.
Conform art. 11
alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile şi
celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele
Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor
administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte
normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de
specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Sub acest aspect,
instanţa a reţinut că O.M.A.I. nr. 400/2004 este un ordin emis de un conducător
al organelor administraţiei publice centrale de specialitate, respectiv de
Ministrul Administraţiei şi Internelor.
Absenţa publicării
acestui ordin în Monitorul Oficial conduce la consecinţa lipsirii lui de efecte
juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial.
În consecinţă,
întrucât legea dispune numai pentru viitor, nu se poate reţine că O.M.A.I. nr.
400/2004, este aplicabil unor situaţii juridice născute anterior intrării lor
în vigoare.
Pentru aceleaşi
considerente, în prezenta cauză întreaga procedură de sancţionare a
recurentului este viciată, iar actele administrative emise sunt nule de drept,
nefiind aplicabilă nici procedura prealabilă prevăzută de actul normativ menţionat.
Privitor la aplicabilitatea O.M.A.I. nr. 400/2004, Direcţia
informare şi relaţii publice a comunicat adresa nr. 414303/2010 în baza Legii
privind liberul acces la informaţii, unei terţe persoane prin intermediul căreia
se precizează că Ordinul nr. 400/2004 nu avea caracter de act normativ
clasificat şi a fost abrogat în data de 30.07.2008 prin Ordinul MIRA nr.
560/30.07.2008.
În consecinţă,
norma invocată fiind abrogată, instanţa nu putea respinge acţiunea ca prematur
introdusă în baza prevederilor acesteia.
Prin întâmpinare,
intimatul-pârât I.P.J. Harghita a solicitat respingerea recursului, susţinând că,
hotărârea atacată este la adăpost de critici, întrucât în mod just a fost admisă
excepţia lipsei procedurii prealabile, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.
7 din Legea nr. 554/2004, şi de asemenea că actul de sancţionare cuprinde menţiunile
obligatorii prevăzute de art. 62 din O.M.A.I.
nr. 400/2004.
Privitor la excepţia
de nelegalitate a O.M.A.I. nr. 400/2004 invocată ca şi motiv de recurs,
apreciază că aceasta este nefondată întrucât ordinul atacat este un act
administrativ cu caracter normativ, care, potrivit art. 27 alin. 3 din HG nr.
555/2001 nu este supus regimului general de publicare în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Regulamentul privind măsurile metodologice
organizatorice, termene şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul
ministerului, aprobat prin O.M.A.I. nr. 533/2003, actele normative interne,
nesecrete, nebrosate se multiplică şi se difuzează unităţilor din subordine, de
către comandamentele de armă, inspectoratele şi direcţiile generale, direcţiile
aparatului central. În acest sens, se constată că nepublicarea ordinului atacat
în Monitorul Oficial, se datorează domeniului său de reglementare limitat,
aplicabil doar unei categorii profesionale şi anume personalul din minister.
Examinând hotărârea
atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art.
3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat
următoarele:
Reclamantul a
solicitat, prin acţiunea introductivă, anularea sancţiunii disciplinare aplicată
acestuia (respectiv amânarea promovării în gradul profesional următor, pe o perioadă de un an), prin
Încheierea nr. 106787/21.01.2011 a Consiliului de Disciplină din cadrul I.P.J.
Harghita. Din modul de formulare a contestaţiei, este cert că reclamantul a înţeles
să atace doar această încheiere, pe care a apreciat-o ca nelegală, întrucât cuprindea o sancţiune care viza
carierea acestuia.
Pe de altă parte,
în raport de dispoziţiile art. 62 din O.M.A.I. nr. 400/2004, este de observat că,
sancţiunea se aplică prin Decizia Şefului instituţiei, respectiv I.P.J.
Harghita – Poliţia Municipiului Miercurea Ciuc, după cum a fost cazul şi în speţa
dedusă judecăţii, prin emiterea Dispoziţiei
Şefului Poliţiei nr. 300.416/26.01.2011 (fila 43 dosar de fond).
Potrivit dispoziţiilor art. 66 din O.M.A.I. nr. 400/2004,
contestarea acestei decizii urma să fie făcută la şeful ierarhic superior, în
termen de 5 zile lucrătoare, de la data comunicării acesteia.
Decizia motivată,
potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.M.A.I. nr. 400/2004, putea fi atacată, pe
calea contenciosului administrativ, la instanţa judecătorească competentă,
această cale de atac fiind conferită prin dispoziţiile art. 68 din acelaşi act
normativ.
De altfel, această
cale de atac, respectiv accesul la justiţie, este conferit şi de dispoziţiile
art. 61 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „poliţistul poate
contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de la luarea la
cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea”,
respectiv „poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei
de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a
ordinului ori a dispoziţiei de sancţionare”.
În aceste condiţii,
este de observat că reclamantul nu a atacat Dispoziţia nr. 300.416/26.01.2011
prin care acesta a fost sancţionat, ci doar Încheierea prin care s-a
propus sancţionarea acestuia, respectiv
nr. 106.787/21.01.2011. În raport de dispoziţiile legale precitate, calea
contenciosului administrativ i-ar fi fost deschisă reclamantului, doar în condiţiile
în care ar fi atacat decizia prin care s-ar fi soluţionat contestaţia formulată
de acesta, împotriva dispoziţiei de sancţionare.
Raportând aceste
dispoziţii la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, este de observat că
reclamantul nu a uzat în cauză de procedura prealabilă, respectiv aşa numitul
recurs administrativ (reprezentat de contestaţia formulată împotriva dispoziţiei
de sancţionare), ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Aceasta întrucât,
procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitate a dreptului
la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca
inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, instanţa
de recurs, chiar admiţând recursul, nu ar putea proceda la soluţionarea
litigiului, pe excepţia inadmisibilităţii, întrucât s-ar ajunge la pronunţarea
unei hotărâri nelegale, pentru că s-ar răpi părţilor un grad de jurisdicţie,
ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului dublului grad jurisdicţional.
În aceste condiţii,
întrucât hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind
realizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură
civilă, soluţia care se impune este aşadar admiterea recursului, potrivit art.
312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, şi casarea hotărârii atacate, cu
trimiterea cauzei spre judecarea, în continuare, primei instanţe, Tribunalul
Harghita, urmând ca soluţia care va fi pronunţată, să aibă în vedere
considerentele de mai sus.
Şi nu în ultimul
rând, instanţa de recurs apreciază că nu se impune pronunţarea instanţei de
control judiciar, cu privire la aspectele ce vizează nelegalitatea Ordinului
MAI nr. 400/2004, ca urmare a nepublicării acestuia în Monitorul Oficial,
pentru două motive: în primul rând, calea de atac la instanţa de judecată, este
conferită de dispoziţiile art. 61 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, act normativ
cu forţă superioară O.M.A.I. nr. 400/2004, şi în al doilea rând, neîndeplinirea
procedurii prealabile constituie un veritabil fine de neprimire, care conduce
la inadmisibilitatea cercetării oricăror alte excepţii de procedură sau fond,
precum şi a aspectelor ce vizează fondul cauzei. |
