Procedura
de realizare a revizuirii medicale a încadrării în grad de invaliditate a
pensionarilor aflaţi în evidenţă. Actul normativ aplicabil.
Ordinului nr.340/2001
Legea nr.19/2000
Legii nr.119/2010
Ordinului nr.1418/2010
În aplicarea
art.6 alin.1, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a emis Ordinul
nr.1418 privind aprobarea Procedurii de încadrare în grade de invaliditate în
vederea înscrierii la pensia de invaliditate şi a Procedurii de verificare a
încadrării în grad de invaliditate. Ordinul a fost publicat în Monitorul
Oficial nr.696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare la data de
22.10.2010.
Rezultă aşadar
că numai de la data de 22.10.2010 s-a născut obligaţia de verificare a
încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă,
verificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.119/2010 şi ale Ordinului
nr.1418/2010.
Ca atare,
orice revizuire anterioară acestei date nu poate avea drept temei decât Legea
nr.19/2000 şi Ordinul nr.340/2001, aşa cum corect a reţinut de altfel şi
tribunalul.
În plus, se
observă că însăşi decizia din 08.07.2010, care a stabilit termen de revizuire
peste un an, a fost emisă, de asemenea, după intrarea în vigoare a Legii
nr.119/2010, act normativ pe care, la acea dată, intimata nu l-a aplicat.
Conform art.41
din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, deciziile rămase definitive pot fi
revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare
a capacităţii de muncă care le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a
organelor de control ale C.N.P.A.S., or, în speţă, nu există dovezi privind
vreo sesizare a organelor de control ale C.N.P.A.S. În decizia asupra
capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 se face menţiunea „reexpertizare
conform Legii nr.119/2010”, însă în primul rând, Curtea apreciază că o atare
menţiune nu face dovada existenţei unei sesizări din partea C.N.P.A.S., iar, în
al doilea rând, aşa cum s-a arătat, o revizuire la data de 08.10.2010, nu putea
fi făcută în baza Legii nr.119/2010.
În altă ordine
de idei, Curtea constată că, întrucât la data când s-a emis decizia contestată
era în vigoare Ordinul nr.340/2001, în mod corect şi legal tribunalul a
verificat în ce măsură au fost respectate de către recurentă şi dispoziţiile
art.23 şi 28 din acest act normativ, dispoziţii a căror încălcare a fost
invocată prin contestaţia formulată.
Astfel,
potrivit art.23 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, medicul expert al
asigurărilor sociale, după examinarea persoanei în cauză şi a documentaţiei
medicale întocmite de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de
specialitate şi de recuperare a invalidului, emite decizia medicală în 3
exemplare, în raport de starea de sănătate (un exemplar se înmânează persoanei
sub semnătură, al doilea casei teritoriale de pensii şi cel de-al treilea
exemplar se păstrează în dosarul medical), şi stabileşte termenul de revizuire
în funcţie de recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni).
De asemenea,
art.28 din aceeaşi secţiune a Ordinului nr.340/2001 prevede că revizuirea
medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit, indiferent de gradul
de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai până la împlinirea
vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă şi dacă unităţile
sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea sau ameliorarea
stării de invaliditate.
Întrucât în
speţă nu s-a dovedit că a existat o solicitare a contestatoarei de revizuire
medicală şi nici faptul că aceasta a fost examinată de medicul expert al
asigurărilor sociale, în mod corect Tribunalul Vâlcea a concluzionat că nici
aceste două texte de lege nu au fost respectate.
Constatându-se
nerespectarea procedurii instituite de lege în cazul revizuirii medicale,
Curtea a apreciat că nu se mai impunea în cauză efectuarea unei expertize
medico-legale, în condiţiile în care fondul dreptului nu a fost dezbătut.
Ca atare, nu
interesează la acest moment concluziile expertizei efectuată la tribunal şi
nici ale expertizei întocmite de I.N.E.M.R.C.M.
(Decizia civilă nr. 2505/R-CA/06 decembrie
2011)
Prin
contestaţia înregistrată sub nr.4573/90/2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea,
D.M., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii V., a solicitat
instanţei să o oblige pe intimată să anuleze decizia asupra capacităţii de
muncă nr.1440/08.10.2010 şi să emită o nouă decizie; să dispună repunerea
părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia, în conformitate cu decizia
asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010.
A arătat
contestatoarea că a avut calitatea de pensionar de invaliditate de gradul II,
cu capacitatea de muncă pierdută în totalitate, în temeiul art.54 lit.b din
Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. Decizia asupra capacităţii
de muncă nr.4970/08.07.2010, necontestată şi rămasă definitivă, a fixat termen
de revizuire în anul 2011 şi cu toate acestea în luna octombrie 2010, urmare a
înştiinţări primite de la
Comisia de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de
Pensii Vâlcea, în vederea reexpertizării medicale, s-a prezentat şi i s-a adus
la cunoştinţă faptul că s-a emis pe numele său decizia asupra capacităţii de
muncă nr.1440/08.10.2010, prin care a fost trecut în grad de invaliditate zero.
A susţinut
contestatoarea că nu i s-a efectuat niciun consult medical, nerespectându-se
prevederile pct.23 cap.2 din Ordinul nr.340/2001 privind Normele de aplicare
ale Legii nr.19/2000. Totodată, au fost încălcate prevederile art.62 alin.1 şi
5 din Legea nr.19/2000 şi art.28 din Cap.C, Secţiunea II-a din Ordinul
nr.340/2001 în sensul că nu a existat nici cererea pensionarului şi nici cea a
medicului de specialitate.
Contestaţia
formulată împotriva acestei decizii nu a fost soluţionată nici până în prezent,
încălcându-se art.56 alin.4 şi 5 din Legea nr.19/2000.
În drept au
fost invocate prevederile art.56 şi 62 din Legea nr.19/2000, Ordinul
nr.340/2001, Legea nr.119/2010 şi H.G. nr.1418/2010.
Prin
întâmpinarea formulată, intimata Casa Judeţeană de Pensii V. a solicitat
respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că decizia atacată a fost
contestată în termen şi că a fost solicitat avizul I.N.E.M.R.C.M. pentru
soluţionarea contestaţiei. S-a mai arătat că în baza acestei decizii a fost
emisă decizia nr.160786/27.10.2010 privind încetarea plăţii pensiei, conform
art.91 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.
Prin sentinţa
civilă nr.960/28.09.2011 a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia
asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 emisă de intimata Casa Judeţeană
de Pensii V. şi s-a dispus repunerea părţilor
în situaţia anterioară.
A fost
obligată intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în
sumă de 500 lei.
Pentru a
pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut prin decizia asupra capacităţii de
muncă nr.4970/08.07.2010 contestatoarea a fost încadrată în gradul de
invaliditate II, stabilindu-se un termenul de revizuire în luna iulie 2011.
Decizia a fost dată în urma revizuirii gradului de invaliditate, data ivirii
acestei incapacităţi de muncă fiind anterioară.
Ulterior
contestatoarei i-a fost emisă decizia asupra capacităţii de muncă
nr.1440/08.10.2010, prin care s-a stabilit că se încadrează în gradul de
invaliditate zero.
Împotriva
acestei decizii contestatoarea a formulat la Casa Judeţeană de
Pensii V. contestaţie, care a fost înregistrată sub nr.66203/11.10.2010.
Contestaţia a fost comunicată la
I.N.E.M.R.C.M. B., soluţia nefiind comunicată Casei Judeţene
de Pensii V. şi nici contestatoarei până în prezent.
În baza
deciziei nr.1440/08.10.2010, a fost emisă decizia nr.160786/27.10.2010 prin
care a încetat plata pensiei contestatoarei începând cu data de 01.11.2010.
A apreciat
tribunalul că prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 s-a
făcut o revizuire medicală, fără a se respecta dispoziţiile legale în materie:
pct.23 şi 28 din Secţiunea C, Subsecţiunea II din Ordinul nr.340/2001 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pct.41 din subsecţiunea
III a secţiunii C din acelaşi act normativ. Mai mult, în cuprinsul deciziei
atacate nu se menţionează temeiul juridic în baza căruia s-a făcut revizuirea
pensiei.
Astfel,
potrivit art.23 din Ordinul nr.340/2001
instituie pentru medicul expert al asigurărilor sociale obligaţia de a-l
examina pe pensionar, precum şi de a verifica documentaţia medicală întocmite
de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de specialitate şi de
recuperare a invalidului, stabilind termenul de revizuire în funcţie de
recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni). Or contestatoarea nu a fost
examinată şi, de asemenea, nu s-a dovedit că unitatea sanitară care asigura
asistenţa medicală de specialitate şi de recuperare a invalidului a întocmit o
documentaţie medicală, care să fi fost examinată de medicul expert al
asigurărilor sociale înainte de emiterea deciziei atacate.
Pe de altă
parte, potrivit art.28 din aceeaşi subsecţiune a Ordinului nr.340/2001,
revizuirea medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit,
indiferent de gradul de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai
până la împlinirea vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă
şi dacă unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea
sau ameliorarea stării de invaliditate.
În speţă,
revizuirea medicală a contestatoarei s-a făcut înainte de termenul stabilit
prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010 (iulie 2011), deşi
nu a existat nici un fel de solicitare din partea acestuia, iar unităţile
sanitare care asigură asistenţa medicală nu au făcut vreo apreciere legată de
agravarea sau ameliorarea stării de invaliditate.
În fine, a
considerat instanţa că au fost încălcate şi dispoziţiile art.41 din
Subsecţiunea III a Secţiunii C din Ordinul nr.340/2001, potrivit cărora
deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea
de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă care le-a emis, la
sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S.
Astfel, în
cuprinsul deciziei nu se face vorbire de vreo eroare care ar fi dus la
necesitatea revizuirii pensiei de invaliditate a contestatoarei, iar o astfel
de eroare nu este invocată nici de intimată; pe de altă parte, schimbările
intervenite în starea de sănătate a contestatoarei de la data ultimei
reexaminări, nu se încadrează în noţiunea de ,,eroare”, la care face referire
texul de lege menţionat.
Concluzia
tribunalului a fost că decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010
este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale
menţionate anterior. Nulitatea atrage după sine, ca o consecinţă firească,
repunerea părţilor în situaţia anterioară, constând în menţinerea deciziei
asupra capacităţii de muncă nr.4970/08 iulie 2010 şi a pensiei de invaliditate
stabilite în baza acesteia, cel puţin până la data emiterii unei noi decizii
asupra capacităţii de muncă în condiţiile legii.
Pentru toate
aceste motive, instanţa a admis acţiunea conform celor arătate mai sus.
În baza
art.274 Codul de procedură civilă, intimata a fost obligată la plata către
contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând
onorariul de avocat.
În termen
legal intimata Casa Judeţeană de Pensii V. a formulat recurs împotriva acestei
sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea
recursului a arătat că dispoziţiile pct.23 şi 28 din Ordinul nr.340/2001 nu
sunt aplicabile în speţă, întrucât expertizarea dosarului contestatoarei s-a
făcut în baza pct.41 din Subsecţiunea III a secţiunii C din Ordinul nr.340/2001
privind Normele de aplicare a Legii nr.19/2000, potrivit căruia deciziile
rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de
expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă ce le-a emis, la
sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S.
În plus,
revizuirea medicală s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.2 din
Legea nr.119/2010, care obligă pe C.N.P.A.S. prin I.N.E.M.R.C.M. ca în termen
de un an de la data intrării în vigoare a legii să se verifice încadrarea în
grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă la acea dată. În aceste
condiţii, au fost reexpertizaţi toţi pensionarii de invaliditate, indiferent de
termenul de revizuire acordat anterior intrării în vigoare a Legii nr.119/2010.
A mai susţinut
recurenta că, urmare a redobândirii de către contestatoare a capacităţii de
muncă, aspect confirmat de expertiza medico-legală întocmită în cauză, s-a
dispus încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, conform art.62 alin.2
lit.c din Legea nr.19/2000. Mai mult, contestatoarea a fost internată şi la I.N.E.M.R.C.M. în perioada
18-23.05.2011, raportul de expertiză medicală nr.1557/26.05.2011 întocmit cu
această ocazie confirmând că reclamanta nu se încadrează în grad de
invaliditate.
Analizând
sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Curtea a reţinut
următoarele:
Contestatoarea
este încadrată în gradul II de invaliditate şi beneficiara unei pensii de
invaliditate.
În anul 2010
ea a fost supusă revizuirii gradului de invaliditate, iar prin decizia
nr.4970/08.07.2010 s-a stabilit acelaşi grad II de invaliditate.
Deşi noul
termen de revizuire a fost stabilit peste un an, în fapt, la data de 08.10.2010
a fost emisă decizia nr.1440/08.10.2010, prin care s-a stabilit că în prezent
contestatoarea nu se mai încadrează în niciun grad de invaliditate.
Casa Judeţeană
de Pensii V. a susţinut în recursul său că revizuirea medicală a contestatoarei
s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.119/2010,
care reglementează obligaţia de verificare a încadrării în grad de invaliditate
a pensionarilor în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii.
Curtea
constată că art.6 alin.2 din Legea nr.119/2010 instituie într-adevăr obligaţia
Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, prin Institutul
Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de a
organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi
în evidenţă, iar această obligaţie trebuie îndeplinită în termen de un an, dar
nu de la data intrării în vigoare a legii, ci de la data intrării în vigoare a
procedurii prevăzute la alin.1 al art.6. Potrivit acestui text, în termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, prin ordin al
ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, se va aproba procedura de
încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de
invaliditate.
În aplicarea
art.6 alin.1, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a emis Ordinul
nr.1418 privind aprobarea Procedurii de încadrare în grade de invaliditate în
vederea înscrierii la pensia de invaliditate şi a Procedurii de verificare a
încadrării în grad de invaliditate. Ordinul a fost publicat în Monitorul
Oficial nr.696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare la data de
22.10.2010.
Rezultă aşadar
că numai de la data de 22.10.2010 s-a născut obligaţia de verificare a
încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă,
verificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.119/2010 şi ale Ordinului
nr.1418/2010.
Ca atare,
orice revizuire anterioară acestei date nu poate avea drept temei decât Legea
nr.19/2000 şi Ordinul nr.340/2001, aşa cum corect a reţinut de altfel şi
tribunalul.
În plus, se
observă că însăşi decizia din 08.07.2010, care a stabilit termen de revizuire
peste un an, a fost emisă, de asemenea, după intrarea în vigoare a Legii
nr.119/2010, act normativ pe care, la acea dată, intimata nu l-a aplicat.
Conform art.41
din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, deciziile rămase definitive pot fi
revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare
a capacităţii de muncă care le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a
organelor de control ale C.N.P.A.S., or, în speţă, nu există dovezi privind
vreo sesizare a organelor de control ale C.N.P.A.S. În decizia asupra
capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 se face menţiunea „reexpertizare
conform Legii nr.119/2010”, însă în primul rând, Curtea apreciază că o atare
menţiune nu face dovada existenţei unei sesizări din partea C.N.P.A.S., iar, în
al doilea rând, aşa cum s-a arătat, o revizuire la data de 08.10.2010, nu putea
fi făcută în baza Legii nr.119/2010.
În altă ordine
de idei, Curtea constată că, întrucât la data când s-a emis decizia contestată
era în vigoare Ordinul nr.340/2001, în mod corect şi legal tribunalul a
verificat în ce măsură au fost respectate de către recurentă şi dispoziţiile
art.23 şi 28 din acest act normativ, dispoziţii a căror încălcare a fost
invocată prin contestaţia formulată.
Astfel,
potrivit art.23 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, medicul expert al
asigurărilor sociale, după examinarea persoanei în cauză şi a documentaţiei
medicale întocmite de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de
specialitate şi de recuperare a invalidului, emite decizia medicală în 3
exemplare, în raport de starea de sănătate (un exemplar se înmânează persoanei
sub semnătură, al doilea casei teritoriale de pensii şi cel de-al treilea
exemplar se păstrează în dosarul medical), şi stabileşte termenul de revizuire
în funcţie de recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni).
De asemenea,
art.28 din aceeaşi secţiune a Ordinului nr.340/2001 prevede că revizuirea
medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit, indiferent de gradul
de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai până la împlinirea
vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă şi dacă unităţile
sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea sau ameliorarea
stării de invaliditate.
Întrucât în
speţă nu s-a dovedit că a existat o solicitare a contestatoarei de revizuire
medicală şi nici faptul că aceasta a fost examinată de medicul expert al
asigurărilor sociale, în mod corect Tribunalul Vâlcea a concluzionat că nici
aceste două texte de lege nu au fost respectate.
Constatându-se
nerespectarea procedurii instituite de lege în cazul revizuirii medicale,
Curtea a apreciat că nu se mai impunea în cauză efectuarea unei expertize
medico-legale, în condiţiile în care fondul dreptului nu a fost dezbătut.
Ca atare, nu
interesează la acest moment concluziile expertizei efectuată la tribunal şi
nici ale expertizei întocmite de I.N.E.M.R.C.M.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins
recursul ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod
procedură civilă, recurenta a fost obligată să plătească
intimatei-contestatoare cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei,
reprezentând onorariu avocat.