avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Procedura de realizare a revizuirii medicale a încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă. Actul normativ aplicabil.
 
Ordinului nr.340/2001
Legea nr.19/2000
Legii nr.119/2010
Ordinului nr.1418/2010
 
În aplicarea art.6 alin.1, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a emis Ordinul nr.1418 privind aprobarea Procedurii de încadrare în grade de invaliditate în vederea înscrierii la pensia de invaliditate şi a Procedurii de verificare a încadrării în grad de invaliditate. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare la data de 22.10.2010.
Rezultă aşadar că numai de la data de 22.10.2010 s-a născut obligaţia de verificare a încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă, verificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.119/2010 şi ale Ordinului nr.1418/2010.
Ca atare, orice revizuire anterioară acestei date nu poate avea drept temei decât Legea nr.19/2000 şi Ordinul nr.340/2001, aşa cum corect a reţinut de altfel şi tribunalul.
În plus, se observă că însăşi decizia din 08.07.2010, care a stabilit termen de revizuire peste un an, a fost emisă, de asemenea, după intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010, act normativ pe care, la acea dată, intimata nu l-a aplicat.
Conform art.41 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă care le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S., or, în speţă, nu există dovezi privind vreo sesizare a organelor de control ale C.N.P.A.S. În decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 se face menţiunea „reexpertizare conform Legii nr.119/2010”, însă în primul rând, Curtea apreciază că o atare menţiune nu face dovada existenţei unei sesizări din partea C.N.P.A.S., iar, în al doilea rând, aşa cum s-a arătat, o revizuire la data de 08.10.2010, nu putea fi făcută în baza Legii nr.119/2010.
În altă ordine de idei, Curtea constată că, întrucât la data când s-a emis decizia contestată era în vigoare Ordinul nr.340/2001, în mod corect şi legal tribunalul a verificat în ce măsură au fost respectate de către recurentă şi dispoziţiile art.23 şi 28 din acest act normativ, dispoziţii a căror încălcare a fost invocată prin contestaţia formulată.
Astfel, potrivit art.23 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, medicul expert al asigurărilor sociale, după examinarea persoanei în cauză şi a documentaţiei medicale întocmite de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de specialitate şi de recuperare a invalidului, emite decizia medicală în 3 exemplare, în raport de starea de sănătate (un exemplar se înmânează persoanei sub semnătură, al doilea casei teritoriale de pensii şi cel de-al treilea exemplar se păstrează în dosarul medical), şi stabileşte termenul de revizuire în funcţie de recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni).
De asemenea, art.28 din aceeaşi secţiune a Ordinului nr.340/2001 prevede că revizuirea medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit, indiferent de gradul de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai până la împlinirea vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă şi dacă unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea sau ameliorarea stării de invaliditate.
Întrucât în speţă nu s-a dovedit că a existat o solicitare a contestatoarei de revizuire medicală şi nici faptul că aceasta a fost examinată de medicul expert al asigurărilor sociale, în mod corect Tribunalul Vâlcea a concluzionat că nici aceste două texte de lege nu au fost respectate.
Constatându-se nerespectarea procedurii instituite de lege în cazul revizuirii medicale, Curtea a apreciat că nu se mai impunea în cauză efectuarea unei expertize medico-legale, în condiţiile în care fondul dreptului nu a fost dezbătut.
Ca atare, nu interesează la acest moment concluziile expertizei efectuată la tribunal şi nici ale expertizei întocmite de I.N.E.M.R.C.M.
                  
                                             (Decizia civilă nr. 2505/R-CA/06 decembrie 2011)
 
Prin contestaţia înregistrată sub nr.4573/90/2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, D.M., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii V., a solicitat instanţei să o oblige pe intimată să anuleze decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 şi să emită o nouă decizie; să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia, în conformitate cu decizia asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010.
A arătat contestatoarea că a avut calitatea de pensionar de invaliditate de gradul II, cu capacitatea de muncă pierdută în totalitate, în temeiul art.54 lit.b din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. Decizia asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010, necontestată şi rămasă definitivă, a fixat termen de revizuire în anul 2011 şi cu toate acestea în luna octombrie 2010, urmare a înştiinţări primite de la Comisia de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, în vederea reexpertizării medicale, s-a prezentat şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a emis pe numele său decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010, prin care a fost trecut în grad de invaliditate zero.
A susţinut contestatoarea că nu i s-a efectuat niciun consult medical, nerespectându-se prevederile pct.23 cap.2 din Ordinul nr.340/2001 privind Normele de aplicare ale Legii nr.19/2000. Totodată, au fost încălcate prevederile art.62 alin.1 şi 5 din Legea nr.19/2000 şi art.28 din Cap.C, Secţiunea II-a din Ordinul nr.340/2001 în sensul că nu a existat nici cererea pensionarului şi nici cea a medicului de specialitate.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii nu a fost soluţionată nici până în prezent, încălcându-se art.56 alin.4 şi 5 din Legea nr.19/2000. 
În drept au fost invocate prevederile art.56 şi 62 din Legea nr.19/2000, Ordinul nr.340/2001, Legea nr.119/2010 şi H.G. nr.1418/2010.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Judeţeană de Pensii V. a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că decizia atacată a fost contestată în termen şi că a fost solicitat avizul I.N.E.M.R.C.M. pentru soluţionarea contestaţiei. S-a mai arătat că în baza acestei decizii a fost emisă decizia nr.160786/27.10.2010 privind încetarea plăţii pensiei, conform art.91 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.
Prin sentinţa civilă nr.960/28.09.2011 a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii V. şi s-a dispus repunerea părţilor  în situaţia anterioară.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010 contestatoarea a fost încadrată în gradul de invaliditate II, stabilindu-se un termenul de revizuire în luna iulie 2011. Decizia a fost dată în urma revizuirii gradului de invaliditate, data ivirii acestei incapacităţi de muncă fiind anterioară.
Ulterior contestatoarei i-a fost emisă decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010, prin care s-a stabilit că se încadrează în gradul de invaliditate zero.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat la Casa Judeţeană de Pensii V. contestaţie, care a fost înregistrată sub nr.66203/11.10.2010. Contestaţia a fost comunicată la I.N.E.M.R.C.M. B., soluţia nefiind comunicată Casei Judeţene de Pensii V. şi nici contestatoarei până în prezent.
În baza deciziei nr.1440/08.10.2010, a fost emisă decizia nr.160786/27.10.2010 prin care a încetat plata pensiei contestatoarei începând cu data de 01.11.2010.
A apreciat tribunalul că prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 s-a făcut o revizuire medicală, fără a se respecta dispoziţiile legale în materie: pct.23 şi 28 din Secţiunea C, Subsecţiunea II din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pct.41 din subsecţiunea III a secţiunii C din acelaşi act normativ. Mai mult, în cuprinsul deciziei atacate nu se menţionează temeiul juridic în baza căruia s-a făcut revizuirea pensiei.
Astfel, potrivit art.23 din  Ordinul nr.340/2001 instituie pentru medicul expert al asigurărilor sociale obligaţia de a-l examina pe pensionar, precum şi de a verifica documentaţia medicală întocmite de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de specialitate şi de recuperare a invalidului, stabilind termenul de revizuire în funcţie de recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni). Or contestatoarea nu a fost examinată şi, de asemenea, nu s-a dovedit că unitatea sanitară care asigura asistenţa medicală de specialitate şi de recuperare a invalidului a întocmit o documentaţie medicală, care să fi fost examinată de medicul expert al asigurărilor sociale înainte de emiterea deciziei atacate.
Pe de altă parte, potrivit art.28 din aceeaşi subsecţiune a Ordinului nr.340/2001, revizuirea medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit, indiferent de gradul de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai până la împlinirea vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă şi dacă unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea sau ameliorarea stării de invaliditate.
În speţă, revizuirea medicală a contestatoarei s-a făcut înainte de termenul stabilit prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.4970/08.07.2010 (iulie 2011), deşi nu a existat nici un fel de solicitare din partea acestuia, iar unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală nu au făcut vreo apreciere legată de agravarea sau ameliorarea stării de invaliditate.
În fine, a considerat instanţa că au fost încălcate şi dispoziţiile art.41 din Subsecţiunea III a Secţiunii C din Ordinul nr.340/2001, potrivit cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă care le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S.
Astfel, în cuprinsul deciziei nu se face vorbire de vreo eroare care ar fi dus la necesitatea revizuirii pensiei de invaliditate a contestatoarei, iar o astfel de eroare nu este invocată nici de intimată; pe de altă parte, schimbările intervenite în starea de sănătate a contestatoarei de la data ultimei reexaminări, nu se încadrează în noţiunea de ,,eroare”, la care face referire texul de lege menţionat.
Concluzia tribunalului a fost că decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 este lovită de nulitate, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate anterior. Nulitatea atrage după sine, ca o consecinţă firească, repunerea părţilor în situaţia anterioară, constând în menţinerea deciziei asupra capacităţii de muncă nr.4970/08 iulie 2010 şi a pensiei de invaliditate stabilite în baza acesteia, cel puţin până la data emiterii unei noi decizii asupra capacităţii de muncă în condiţiile legii.
Pentru toate aceste motive, instanţa a admis acţiunea conform celor arătate mai sus.
În baza art.274 Codul de procedură civilă, intimata a fost obligată la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariul de avocat.
În termen legal intimata Casa Judeţeană de Pensii V. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea recursului a arătat că dispoziţiile pct.23 şi 28 din Ordinul nr.340/2001 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât expertizarea dosarului contestatoarei s-a făcut în baza pct.41 din Subsecţiunea III a secţiunii C din Ordinul nr.340/2001 privind Normele de aplicare a Legii nr.19/2000, potrivit căruia deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă ce le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S.
În plus, revizuirea medicală s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.119/2010, care obligă pe C.N.P.A.S. prin I.N.E.M.R.C.M. ca în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii să se verifice încadrarea în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă la acea dată. În aceste condiţii, au fost reexpertizaţi toţi pensionarii de invaliditate, indiferent de termenul de revizuire acordat anterior intrării în vigoare a Legii nr.119/2010.
A mai susţinut recurenta că, urmare a redobândirii de către contestatoare a capacităţii de muncă, aspect confirmat de expertiza medico-legală întocmită în cauză, s-a dispus încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, conform art.62 alin.2 lit.c din Legea nr.19/2000. Mai mult, contestatoarea a fost internată şi la I.N.E.M.R.C.M. în perioada 18-23.05.2011, raportul de expertiză medicală nr.1557/26.05.2011 întocmit cu această ocazie confirmând că reclamanta nu se încadrează în grad de invaliditate.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Contestatoarea este încadrată în gradul II de invaliditate şi beneficiara unei pensii de invaliditate.
În anul 2010 ea a fost supusă revizuirii gradului de invaliditate, iar prin decizia nr.4970/08.07.2010 s-a stabilit acelaşi grad II de invaliditate.
Deşi noul termen de revizuire a fost stabilit peste un an, în fapt, la data de 08.10.2010 a fost emisă decizia nr.1440/08.10.2010, prin care s-a stabilit că în prezent contestatoarea nu se mai încadrează în niciun grad de invaliditate.
Casa Judeţeană de Pensii V. a susţinut în recursul său că revizuirea medicală a contestatoarei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.119/2010, care reglementează obligaţia de verificare a încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii.
Curtea constată că art.6 alin.2 din Legea nr.119/2010 instituie într-adevăr obligaţia Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, prin Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de a organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă, iar această obligaţie trebuie îndeplinită în termen de un an, dar nu de la data intrării în vigoare a legii, ci de la data intrării în vigoare a procedurii prevăzute la alin.1 al art.6. Potrivit acestui text, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, se va aproba procedura de încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de invaliditate.
În aplicarea art.6 alin.1, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a emis Ordinul nr.1418 privind aprobarea Procedurii de încadrare în grade de invaliditate în vederea înscrierii la pensia de invaliditate şi a Procedurii de verificare a încadrării în grad de invaliditate. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.696/19.10.2010, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare la data de 22.10.2010.
Rezultă aşadar că numai de la data de 22.10.2010 s-a născut obligaţia de verificare a încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor aflaţi în evidenţă, verificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.119/2010 şi ale Ordinului nr.1418/2010.
Ca atare, orice revizuire anterioară acestei date nu poate avea drept temei decât Legea nr.19/2000 şi Ordinul nr.340/2001, aşa cum corect a reţinut de altfel şi tribunalul.
În plus, se observă că însăşi decizia din 08.07.2010, care a stabilit termen de revizuire peste un an, a fost emisă, de asemenea, după intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010, act normativ pe care, la acea dată, intimata nu l-a aplicat.
Conform art.41 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă care le-a emis, la sesizarea părţii interesate sau a organelor de control ale C.N.P.A.S., or, în speţă, nu există dovezi privind vreo sesizare a organelor de control ale C.N.P.A.S. În decizia asupra capacităţii de muncă nr.1440/08.10.2010 se face menţiunea „reexpertizare conform Legii nr.119/2010”, însă în primul rând, Curtea apreciază că o atare menţiune nu face dovada existenţei unei sesizări din partea C.N.P.A.S., iar, în al doilea rând, aşa cum s-a arătat, o revizuire la data de 08.10.2010, nu putea fi făcută în baza Legii nr.119/2010.
În altă ordine de idei, Curtea constată că, întrucât la data când s-a emis decizia contestată era în vigoare Ordinul nr.340/2001, în mod corect şi legal tribunalul a verificat în ce măsură au fost respectate de către recurentă şi dispoziţiile art.23 şi 28 din acest act normativ, dispoziţii a căror încălcare a fost invocată prin contestaţia formulată.
Astfel, potrivit art.23 din Secţiunea C a Ordinului nr.340/2001, medicul expert al asigurărilor sociale, după examinarea persoanei în cauză şi a documentaţiei medicale întocmite de unitatea sanitară care asigură asistenţa medicală de specialitate şi de recuperare a invalidului, emite decizia medicală în 3 exemplare, în raport de starea de sănătate (un exemplar se înmânează persoanei sub semnătură, al doilea casei teritoriale de pensii şi cel de-al treilea exemplar se păstrează în dosarul medical), şi stabileşte termenul de revizuire în funcţie de recuperabilitatea afecţiunilor (6 - 12 luni).
De asemenea, art.28 din aceeaşi secţiune a Ordinului nr.340/2001 prevede că revizuirea medicală se poate efectua şi înaintea termenului stabilit, indiferent de gradul de invaliditate, la solicitarea pensionarului, dar numai până la împlinirea vârstelor standard pentru pensionare pentru limită de vârstă şi dacă unităţile sanitare care asigură asistenţa medicală apreciază agravarea sau ameliorarea stării de invaliditate.
Întrucât în speţă nu s-a dovedit că a existat o solicitare a contestatoarei de revizuire medicală şi nici faptul că aceasta a fost examinată de medicul expert al asigurărilor sociale, în mod corect Tribunalul Vâlcea a concluzionat că nici aceste două texte de lege nu au fost respectate.
Constatându-se nerespectarea procedurii instituite de lege în cazul revizuirii medicale, Curtea a apreciat că nu se mai impunea în cauză efectuarea unei expertize medico-legale, în condiţiile în care fondul dreptului nu a fost dezbătut.
Ca atare, nu interesează la acest moment concluziile expertizei efectuată la tribunal şi nici ale expertizei întocmite de I.N.E.M.R.C.M.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, recurenta a fost obligată să plătească intimatei-contestatoare cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.