T.V.A..
Deductibilitate. Facturi emise de societăţi neplătitoare de T.V.A., de către
societăţi declarate inactive prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, de către societăţi care aveau activitatea suspendată sau
de societăţi radiate.
Art.11 alin.12, art.1251 pct.18 , art.127 alin.1,
Art.145 alin.2 lit.a), art.146 alin.1,
Art.155 din Codul fiscal
H.G. nr.44/2004
Odată declarat
inactiv un contribuabil, acesta nu mai poate efectua operaţiuni comerciale care
să producă consecinţe fiscale, inclusiv sub aspectul deductibilităţii TVA-ului
achitat de către dobânditor (beneficiar).
În ce priveşte operaţiunile efectuate cu
contribuabili care nu au calitatea de plătitori de TVA potrivit art.152 din
Legea nr.571/2003, nu se poate reţine obligaţia reclamantei de a efectua
verificări cu privire la calitatea de plătitor de TVA a fiecăruia dintre
contribuabili cu care intră în raporturi contractuale, de vreme ce înscrisurile
prezentate atestă atare calitate, analizarea calităţii de document justificativ
a facturilor emise de asemenea persoane, fiind cerinţa legală pentru aplicarea
art. 146 Cod fiscal.
(Decizia
nr. 2844/R-CONT din 21 decembrie 2011)
La data de
16.05.2011, petenta S.C. K.A.D.C. S.R.L., a formulat contestaţie în
contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, prin
care a solicitat anularea deciziei nr.119/11.04.2011, a deciziei de impunere
nr.F-AG 198/7.02.2011 precum şi a RIF nr.F-AG 145/7.02.2011.
În motivare,
s-a arătat că în urma controlului efectuat de către organul de inspecţie
fiscală în perioada 1.01.2008 – 31.12.2010 s-a
întocmit decizia de impunere nr.F-AG 198/7.02.2011 precum şi RIF nr.
F-AG 145/07.02.2011.
Petenta a
arătat că a achitat TVA la momentul achiziţionării mărfii cu cele 94 facturi,
fapt consemnat şi de organul de inspecţie fiscală, deci este evident că nu
poate răspunde pentru eventualele fapte săvârşite de furnizorii de bunuri.
Măsura luată
de organul de inspecţie fiscală nu este prevăzută de lege, obligaţia stabilită
nefiind datorată, cu precizarea că o astfel de interpretare ar fi de natură să
se adauge la lege.
Prin sentinţa
nr.775/4 iulie 2011, tribunalul a admis acţiunea formulată de petenta S.C.
K.A.DC S.R.L. şi a anulat Decizia nr.119/2011, decizia de impunere
F-AG-198/2011 şi Raportul de Inspecţie Fiscală F-AG 145/2011.
Pentru a
pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin RIF nr.F-AG 145/7.02.2011
s-a constat că petenta a înregistrat TVA deductibilă de pe facturi fiscale
emise de contribuabili declaraţi inactivi
prin ordin al Ministrului Finanţelor, în sumă de 16.261 lei şi de pe facturi emise de contribuabili care
nu au calitatea de plătitor de TVA. S-a stabilit astfel că petenta datorează
bugetului 26.109 lei TVA, 10.131 lei majorări de întârziere şi 3.916 lei
penalităţi.
În baza RIF
s-a emis decizia de impunere nr.198/7.02.2011, împotriva căreia s-a formulat
contestaţie administrativă, ce a fost respinsă prin decizia 119/2011.
Inspecţia s-a
desfăşurat ca urmare a cererii de deducere de TVA formulată de petentă.
A reţinut
instanţa că atâta vreme cât reclamanta a formulat cerere de deducere este
evident că a şi plătit TVA pentru facturile respective, altfel cererea nu ar fi
avut finalitate practică. Prin urmare petenta ar fi obligată să plătească de 2
ori TVA pentru aceleaşi facturi, văzând că i s-a respins cererea de deducere
dar a şi fost obligată la TVA
suplimentar de plată.
S-a reţinut că
potrivit art.153 din Codul fiscal au drept la deducerea TVA numai persoanele
impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Nu poate fi dedusă TVA aferentă
intrărilor pentru: a) operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economică a
persoanelor impozabile; b) bunuri – servicii achiziţionate de furnizori/
prestatori în contul clienţilor şi care apoi se decontează acestora c) servicii
de transport, hoteliere, alimentaţie publică şi altele de aceeaşi natură,
prestate pentru persoane impozabile care desfăşoară activitate de intermediere
în turism d) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de
protocol şi e) bunurile lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului,
neimputabile pe baza documentelor întocmite pentru predarea –primirea bunurilor
de la transportator şi pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei
impozabile.
A
reţinut instanţa că petenta nu se încadrează în cele 5 categorii arătate mai
sus, a fost cumpărător de bună credinţă, a plătit preţul şi TVA-ul înscris în
facturi şi a înregistrat în contabilitate documentele de plată respective.
Pârâta arată
că nu se iau în considerare aceste facturi dar nu se susţine şi nici nu se
dovedeşte de către intimată că ele nu ar fi în conformitate cu disp.art.155
din fiscal, mai ales că nu au fost
anulate de vreo instanţă judecătorească. Câtă vreme petenta este în posesia
facturilor conforme cu legea, în care este menţionat TVA pe care l-a şi virat bugetului de stat, nu-i poate fi imputabil
acesteia faptul că societăţile vânzătoare către ea, deşi, au menţionat în
factură TVA, nu erau în realitate înregistrate ca plătitoare de TVA. Cu alte
cuvinte nu poate fi sancţionată petenta pentru fapte săvârşite de alte
persoane.
În ce priveşte
facturile emise de comercianţii declaraţi inactivi, tribunalul a considerat, de
asemenea, că nu petenta este cea care ar trebui să mai plătească încă o dată
TVA, evidenţiat în facturi şi virat deja la buget. Lista contribuabililor
declaraţi inactiv este foarte mare şi comunicată doar acestora şi persoanelor
interesate, fiind publicată şi pe site-ul A.NAF. De aici însă nu rezultă culpa petentei, care la momentul cumpărării
şi emiterii, respectiv achitării celor 49 de facturi nu avea posibilitatea
practică, tehnică de a verifica, pe loc, dacă respectivii contribuabili sunt
activi sau inactivi.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş
solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii şi pe fond respingerea
contestaţiei.
În
motivare, se susţine că instanţa de fond în mod eronat a admis acţiunea
formulată de S.C.K.A.DC S.R.L., încălcând procedura de citare cu instituţia
pârâtă. Astfel, art.85 Cod procedură civilă obligă judecătorul să soluţioneze
cauza numai după legala citare sau înfăţişarea părţilor, art.89 alin.1 Cod
procedură civilă, prevăzând că citaţia se înmânează părţii cu cel puţin 5 zile
înaintea termenului de judecată.
D.G.F.P. Argeş
nu a fost citată pentru primul termen din 20.06.2011, fiind citată pentru
12.09.2011, cu citaţia emisă la 16 mai 2011, înregistrată la D.G.F.P. la 26.05.2011.
La
24.06.2011 a fost înregistrată la
D.G.F.P. Argeş citaţia emisă la 21.06.2011 de către
Tribunalul Argeş, pentru termenul din 27.06.2011. Prin urmare, pentru acest
termen de judecată procedura nu a fost legal îndeplinită cu pârâta, întrucât
citaţia a fost înregistrată la biroul juridic în aceeaşi zi şi totuşi instanţa
a rămas în pronunţare, admiţând acţiunea reclamantei prin sentinţa nr.775/2011.
Pe fond, se
solicită respingerea contestaţiei formulată de reclamantă, deoarece raportul de
inspecţie fiscală şi decizia de impunere atacate au fost întocmite cu
respectarea prevederilor legale şi cu o corectă reţinere a situaţiei de fapt.
Facturile
fiscale achiziţionate de la contribuabilii inactivi sau radiaţi nu pot avea
calitate de document justificativ pentru a fi înregistrată în evidenţa
contabilă, art.11 alin.12 din Codul fiscal prevăzând că nu pot fi
luate în considerare asemenea operaţiuni.
Eronat
reclamanta şi instanţa arată că nu s-a precizat prin ce ordin al ministrului de
Finanţe au fost declaraţi inactivi agenţii economici şi că nu s-a dovedit de ce
nu sunt valide cele 94 facturi fiscale.
Raportul de
inspecţie fiscală şi decizia de impunere arată expres dispoziţiile legale
încălcate, în speţă, art.145 alin.2 lit.a), art.146 alin.1 din Codul fiscal,
reţinându-se că reclamanta a înregistrat TVA deductibilă de pe facturi fiscale
emise de contribuabili inactivi, conform ordinului ministrului de finanţe cu
încălcarea art.11 alin.12 din Legea nr.571/2003. De asemenea,
raportul de inspecţie fiscală are ca anexă lista agenţilor economici inactivi
de la care reclamanta a achiziţionat facturile.
În
conformitate cu art.5 alin.1 din Ordinul nr.1786/2010, anularea din oficiu a
înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor inactivi se efectuează cu
data de 1 a
lunii următoare intrării în vigoare a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. pentru
aprobarea listei contribuabililor inactivi.
Deductibilitatea
taxei este condiţionat, în temeiul art.145 a lin.2 lit.a) din Legea
nr.571/2003, de destinarea achiziţiilor unor operaţiuni taxabile şi de
existenţa unei facturi emisă în conformitate cu prevederile art.155 Cod fiscal.
Potrivit
art.155 lit.d) din Codul fiscal, factura trebuie să cuprindă denumirea/numele,
adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau după caz codul de
identificare fiscală a persoanei impozabile care emite factura, în scopuri de
TVA, conform art.153 în condiţiile în care agentul economic a fost declarat
inactiv, anulându-i-se din oficiu
codul de TVA în condiţiile Ordinului nr.1786/2010.
Lista
agenţilor economici inactivi este accesibilă tuturor persoanelor pe site-ul A.N.A.F.
În ce priveşte
relaţiile contractuale cu persoanele neînregistrate în scopuri de TVA,
respectiv neimpozabile din punct de vedere al TVA, se susţine că echipa de
inspecţie a constatat înregistrarea în contabilitate a reclamantei a
achiziţiilor de bunuri şi servicii, care au la bază documente emise de
contribuabili care nu au calitatea de plătitori de TVA, în conformitate cu
art.152 din Legea nr.571/2003. Au fost astfel încălcate prevederile art.145
alin.2 lit.a) şi art.146 alin.1 din Codul fiscal.
Se susţine că
accesoriile la sumele datorate au fost calculate potrivit art.119 şi art.120
Cod procedură fiscală.
Intimata
a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând
sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul
administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru
considerentele ce se vor expune:
În ce priveşte
primul motiv de recurs referitor la nelegala citare a pârâtei, Curtea a
constatat că într-adevăr primul termen de judecată a fost fixat la 12.09.2011,
pentru care a fost emisă citaţia însoţită de copia cererii de chemare în
judecată la data de 16.05.2011 (fila 10).
Reclamanta a
solicitat comutarea termenului de judecată (fila 14), instanţa stabilind termen
în acest sens la 20.06.2011, fără citarea părţilor, cu respectarea art.153
alin.final Cod procedură civilă (fila 16).
La această
dată, cererea de preschimbare a termenului a fost admisă, stabilindu-se termen
de judecată la 27.06.2011, pentru care s-a emis citaţia, la 21.06.2011 (fila 16
verso), procedura fiind îndeplinită cu intimata la 22.06.2011, potrivit înscrisului
de la fila 17 dosar fond.
Ca atare,
pentru termenul din 27.06.2011, intimata a fost citată cu 5 zile înainte, în
condiţiile în care art.1141 alin.3 Cod procedură civilă prevede că
primul termen de judecată se va stabili astfel încât de la data primirii
citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti
apărarea, iar în procesele urgente cel puţin
5 zile.
Curtea a
reţinut că, pe de o parte, obiectul cererii deduse judecăţii, contencios
administrativ fiscal, se caracterizează prin urgenţă, potrivit art.17 alin.1
din Legea nr.554/2004, care arată că cererile
adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în
completul stabilit de lege.
Astfel, chiar dacă Codul fiscal şi Codul de
procedură fiscală nu consacră expres procedura de judecată urgentă a acestor
cereri, prin trimitere la Legea
contenciosului administrativ, potrivit art.218 alin.2 din O.G. nr.92/2003, este
cert că legiuitorul a intenţionat ca procedura fiscală să se caracterizeze prin
aceeaşi urgenţă la care se referă Legea contenciosului administrativ.
Faţă de această situaţie, termenul pentru care
partea a fost citată, a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor art.1141
alin.3 Cod procedură civilă, astfel că susţinerea din recursul formulat nu este
întemeiată.
Pe de altă parte, potrivit art.108 alin.3 Cod
procedură civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea
nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate
şi înainte de a pune concluzii pe fond.
Or, deşi cunoştea de termenul din 27.06.2011,
potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 17 dosar
fond, intimata nu s-a prezentat la termenul din 27.06.2011, pentru a invoca în
faţa instanţei încălcarea dispoziţiilor art.1141 alin.3 raportat la
art.108 alin.3 Cod procedură civilă, astfel că ridicarea, direct în recurs, a
unei asemenea neregularităţi, nu mai poate fi primită.
În privinţa
fondului cererii, Curtea a constatat că din raportul de inspecţie fiscală
întocmit la 7.02.2011, rezultă că reclamanta a intrat în relaţii comerciale în
perioada verificată, 1.01.2008-31.12.2010, cu societăţi comerciale,
contribuabili declaraţi inactivi prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice,
respectiv cu persoane care nu au calitatea de plătitori de TVA potrivit art.152
din Legea nr.571/2003.
Curtea a
reţinut că potrivit art.11 alin.12 din Codul fiscal în forma în
vigoare în perioada derulării tranzacţiilor comerciale, în discuţie, de către
reclamantă, nu sunt luate în considerare de autorităţile
fiscale tranzacţiile efectuate cu un
contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală.
Legea arată expres că procedura de declarare a
contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin, iar lista
contribuabililor declaraţi inactivi va fi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în conformitate cu
cerinţele prevăzute prin ordin.
Rezultă ca
atare că în perioada în care au fost emise facturile în discuţie de către
contribuabilii declaraţi inactivi (Chang Sheng Mr Impex, S.C.Larcas Line S.R.L.
Dong Fang Hong Import Export, filele 79-111 dosar fond), legiuitorul prevedea
publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei contribuabililor
declaraţi inactivi, fiind astfel evident îndeplinită formalitatea de
publicitate susceptibilă să asigure aducerea la cunoştinţa tuturor persoanelor
interesate, situaţia debitorilor declaraţi inactivi.
Asupra
formelor de publicitate a listei contribuabililor inactivi, legiuitorul a
intervenit în mai multe rânduri prin modificarea art.11 alin.12 Cod
fiscal.
Astfel, prin
O.U.G. nr.109/2009 în vigoare de la 1.01.2010, textul a fost modificat în
sensul că s-a dispus comunicarea Ordinului şi a listei
contribuabililor declaraţi inactivi contribuabililor cărora le sunt destinate
şi persoanelor interesate, prin afişarea pe pagina de internet a Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, fiind astfel înlăturată formalitatea
publicării în Monitorul Oficial al României Partea I.
În
prezent, textul are o formă diferită, lipsind orice cerinţă de publicitate a
listei contribuabililor declaraţi inactivi, potrivit modificării aduse prin
O.G. nr.30/2011.
Ca
atare, faţă de succesiunea modificărilor aduse art.11 alin.12 Cod fiscal,
rezultă că în perioada analizată 1.01.2008-1.01.2010, formalitatea publicării
în Monitorul Oficial al României, Partea I, era cerută expres de lege, fiind
îndeplinită în mod rezonabil forma de publicitate cea mai puternică pentru
asigurarea cunoaşterii de către persoanele interesate a listei contribuabililor
inactivi.
Curtea a
constatat că prin Ordinul nr.1039/24.07.2007 pentru
aprobarea listei contribuabililor inactivi şi a listei contribuabililor
reactivaţi, publicat în Monitorul Oficial Nr. 576 din
22 august 2007, au fost declaraţi inactivi, C. S. Mr Impex
(poziţia 879) şi D.H. Import Export (poziţia 890).
Ca
atare, din anul 2007, cele două societăţi comerciale nu puteau emite legal
facturi pentru ca operaţiunile comerciale să fie luate în considerare de către
organele fiscale, reclamanta putând cunoaşte cu uşurinţă faptul că aceste
subiecte de drept erau declarate inactive, cu consecinţa incidenţei art.11
alin.12 din Legea nr.571/2003.
În
ce priveşte S.C. L. L. S.R.L., Curtea a constatat că facturile emise de această
societate comercială (filele 92-93, 109 şi 111), sunt aferente şi perioadei
modificării textului art.11 alin.12 din Codul fiscal sub aspectul
formelor de publicitate, iar potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de recurs
(fila 34), rezultă că pe site-ul A.N.A.F., S.C. Larcas Line S.R.L. a fost
declarat inactiv din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr.1167/2009, fiind anulată
înregistrarea de TVA începând cu 1.07.2009. Or, facturile au fost emise
începând cu 31.08.2009, deci după această perioadă, astfel că devin aplicabile
aceleaşi dispoziţii normative.
Prin urmare,
odată declarat inactiv un contribuabil, acesta nu mai poate efectua operaţiuni
comerciale care să producă consecinţe fiscale, inclusiv sub aspectul
deductibilităţii TVA-ului achitat de către dobânditor (beneficiar).
Susţinerile
organelor fiscale, referitoare la faptul că în această ipoteză, a
contribuabililor declaraţi inactivi prin Ordinul M.F.P., facturile fiscale
emise de aceştia nu îndeplinesc cerinţele art.155 alin.5 Cod fiscal, nu au fost
reţinute, în condiţiile în care facturile prezentate la filele 79-111, au
completate toate câmpurile, întrunind cerinţele de formă prevăzute de lege.
Însă,
operaţiunile în sine nu pot fi luate în considerare, de vreme ce art.11 alin.12
din Codul fiscal prevede expres neluarea în considerare a operaţiunilor, cu
excepţia celor efectuate în cadrul procedurilor de executare silită.
Ca
atare, rezultă că potrivit art.11 alin.12 din Legea nr.571/2003, în
mod corect autorităţile fiscale nu au luat în calcul operaţiunile efectuate cu
aceşti contribuabili, pentru suma de 16.261 lei (fila 35 raportat la fila 29
dosar fond).
În ce priveşte
operaţiunile efectuate cu contribuabili care nu au calitatea de plătitori de
TVA potrivit art.152 din Legea nr.571/2003, Curtea a constatat că nu se poate
reţine obligaţia reclamantei de a efectua verificări cu privire la calitatea de
plătitor de TVA a fiecăruia dintre contribuabili cu care intră în raporturi
contractuale, de vreme ce înscrisurile prezentate atestă atare calitate,
analizarea calităţii de document justificativ a facturilor emise de asemenea
persoane, fiind cerinţa legală pentru aplicarea art. 146 Cod fiscal.
Facturile
emise de aceste persoane conţin menţiuni privind: numărul de
ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod
unic; data emiterii facturii; data la care au fost livrate bunurile;
denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după
caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite
factura; denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor,
precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare
fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o
persoană juridică neimpozabilă; denumirea şi cantitatea bunurilor livrate,
denumirea serviciilor prestate, baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor;
indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei,
în funcţie de cotele taxei; în cazul în care nu se datorează taxa.
Astfel,
s-a constatat că facturile emise de persoanele arătate în raportul de inspecţie
fiscală ca neplătitori de TVA S.C. A. S. S.R.L. (filele 47-48, 66, 78), S.C.V.
I. S.R.L. (filele 49-63, 65, 67-77), S.C. I. C. S.R.L. (fila 64) au menţionate
toate elementele arătate la art.155 alin.5 din Codul fiscal.
Curtea
a reţinut că, potrivit art.146 alin.1 lit.a) din Codul fiscal, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, pentru taxa
datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie
livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în
beneficiul său de către o persoană impozabilă, persoana impozabilă trebuie să
deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art.155.
Forma
anterioară a textului art.145 alin.8 Cod fiscal condiţiona deducerea TVA de
emiterea facturii de către o persoană înregistrată în scopuri de TVA. Astfel,
dispoziţia normativă prevedea că pentru exercitarea
dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă,
pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care
i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de
servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană
impozabilă, trebuie să deţină o factură fiscală, care cuprinde informaţiile
prevăzute la art.155 alin.8), şi este emisă pe numele persoanei de către o
persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Ca atare, în perioada efectuării operaţiunilor
în discuţie (28.02.2008-18.03.2010), a fost înlăturată cerinţa textului ca
factura să fie emisă de o persoană înregistrată în scopuri de TVA, art.146
alin.1 lit.a) Cod fiscal referindu-se la o persoană impozabilă.
Şi pct.45 din H.G. nr.44/2004, condiţionează
deducerea TVA de cerinţa persoanei impozabile, care să deţină o factură sau un
document prin care să justifice suma TVA aferentă bunurilor achiziţionate.
Potrivit art.1251
pct.18 Cod fiscal, care trimite la art.127 alin.1., este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară,
de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice care
cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de
servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile
profesiilor libere sau asimilate acestora, oricare ar fi scopul sau rezultatul
acestei activităţi.
În
acelaşi sens este şi art.9 alin.1 din Directiva
nr.2006/112/CE, care arată că este considerată "persoană impozabilă"
orice persoană care desfăşoară, în mod independent şi în orice loc, o
activitate economică, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
În acest
context, s-a apreciat că nu se poate pretinde reclamantei analizarea situaţiei
cocontractantului său, în condiţiile în care faţă de operaţiunile desfăşurate
şi de conţinutul facturilor emise, aceasta nu putea, în mod rezonabil, să
considere neîndeplinirea condiţiilor de către persoana impozabilă care i-a
livrat bunurile.
Curtea a
constatat că înscrisurile depuse în recursul formulat de către autoritatea
pârâtă (filele 46-55), nu fac dovada cu privire la situaţia furnizorilor
reclamantei, în privinţa luării în evidenţă ca plătitor de TVA, astfel că nu se
poate pretinde reclamantei aplicarea greşită a dispoziţiilor legale pentru
operaţiunile desfăşurate în perioada menţionată.
Textul invocat
de autoritatea fiscală în decizia de impunere nr.198/7.02.2011, este art.152
din Legea nr.571/2003, care se referă la înregistrarea în scopuri de TVA a
persoanei impozabile, care ulterior, potrivit art.146 Cod fiscal, solicită
deducerea, cerinţă îndeplinită de către reclamantă.
Ca
atare, s-a reţinut că suma reţinută în sarcina reclamantei în decizia de
impunere este justificată în ceea ce priveşte TVA deductibilă de pe facturile
fiscale emise de contribuabili declaraţi inactivi în sumă de 16.261 lei şi
majorări aferente, iar pentru suma de 9.848 lei TVA deductibilă de pe facturi
fiscale şi majorări aferente, se impune anularea actelor fiscale.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul,
a modificat în parte sentinţa, în sensul că a admis acţiunea în parte, a anulat
decizia nr.119/2011 şi decizia de impunere nr.198/2011, pentru suma de 9.848
lei şi penalităţi aferente, menţinând în rest actele fiscale atacate.
