T.V.A.. Deductibilitate. Facturi emise de societăţi neplătitoare de T.V.A., de
către societăţi declarate inactive prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, de către societăţi care aveau activitatea
suspendată sau de societăţi radiate.
Art.11
alin.12 , art.146 şi art.155 din Codul fiscal
Potrivit
art.11 alin.12 din Codul fiscal: (…) „nu sunt luate în considerare
de autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat
inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală”.
Urmează a se
verifica, pentru fiecare dintre societăţi, care este momentul declarării ca
inactive prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
şi publicării Ordinului şi se vor
menţine ca fiind deductibile numai acele facturi emise anterior publicării
acestui ordin, urmând a fi înlăturate facturile emise ulterior.
(Decizia nr. 2679/R-CONT din 30 noiembrie
2011)
Prin acţiunea înregistrată la data de
02.03.2011 reclamanta SC L.F.M. SRL B. a
chemat în judecată pe
pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice
Argeş, solicitând anularea deciziei nr.153/08.09.2010 şi a deciziei de
impunere nr.1162/16.06.2010.
În motivarea
acţiunii reclamanta a arătat că actul administrativ-fiscal emis, respectiv
decizia de impunere, a fost întocmit cu data de 16.06.2010 de către D.G.F.P. –
Activitatea de inspecţie fiscală 1, data la care reclamanta avea sediul în B,
sector 3, fiind înregistrată şi la Registrul Comerţului.
Pe fond,
reclamanta a susţinut că, în ceea ce priveşte decizia de soluţionare
nr.153/08.09.2010, în cuprinsul acesteia se menţionează că societatea nu a pus
la dispoziţie documentele financiar contabile solicitate, afirmaţie eronată,
întrucât în data de 05.05.2010 societatea a pus la dispoziţie în original toate
documentele contabile solicitate de organul fiscal din perioada 2005-2010, iar
ulterior, la data de 25.05.2010 nu a mai putut prezenta documentele, fiindu-i
sustrase din maşină, fapt dovedit cu documente emise de poliţie.
Referitor la
obligaţiile suplimentare de plată a TVA în sumă de 31.099 lei (taxă pe valoare
adăugată şi majorări de întârziere aferente), reclamanta consideră că organul
fiscal, prin încălcarea dispoziţiilor legale, a reţinut că societatea nu are
dreptul să deducă TVA pentru facturile emise de următoarele firme funizoare: SC
A. D. SRL, SC A. S. SRL, SC F.&L. C.
SRL şi SC G. SRL pe motiv că acestea nu ar fi plătitoare de TVA.
Se mai
arată că, în ceea ce
priveşte impozitul suplimentar în sumă de 16.723 lei, în mod neîntemeiat
s-a stabilit de către organul fiscal că aceste cheltuieli înregistrate în
contabilitate ca urmare a achiziţiei de bunuri de la
SC N. G. I. SRL, SC I. C. SRL, SC D. MC SRL
şi SC H. L. SRL nu sunt deductibile, întrucât nu au la bază un document
justificativ.
Mai mult decât
atât, toate aceste firme furnizoare nu apăreau pe lista contribuabililor declaraţi
inactivi, publicată în Monitorul Oficial, condiţie prevăzută de legislaţia în
vigoare pentru ca această listă să fie valabilă.
Prin sentinţa
civilă nr.759 din 1 iulie 2011, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a respins
acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin actele administrativ fiscale contestate au fost
stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în
sumă totală de 47.822 lei, din care
9.696 lei impozit pe profit, 7.027 lei majorări de întârziere aferente, 18.330
lei taxă pe valoarea adăugată şi 12.769 lei majorări de întârziere.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată de
18.330 lei, tribunalul a reţinut că în perioada 01.01.2007-31.12.2009,
reclamanta a achiziţionat mărfuri de la patru furnizori neplătitori de taxă pe
valoarea adăugată, respectiv SC A. D. SRL, SC
A. S. SRL, SC F. – L. C. SRL şi SC G. SRL. Totodată, reclamanta a achiziţionat mărfuri de la
furnizori care nu au depus bilanţul şi nu
funcţionează la sediile declarate; SC N. G. I. SRL şi SC I. C. SRL.
Din adresa ANAF – Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală
nr. 867456 din 12.03.2010, rezultă că în cazul societăţii N. G. I. SRL, aceasta se află în procedura de
dizolvare, nedepunând bilanţurile contabile pe anii 2001 – 2005, 2006 şi 2007.
De asemenea, s-a mai arătat că reclamanta a
achiziţionat o serie de mărfuri de la SC
D. MC SRL şi SC H. L. SRL,
aceste societăţi având activitatea
suspendată din anul 2008, iar
facturile de aprovizionare
fiind emise în anul 2009.
S-a apreciat
că, întrucât reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 128 al.1 Cod fiscal, în
mod corect organele fiscale au stabilit
un debit suplimentar în sarcina sa de 18.330 lei, reprezentând taxă pe valoarea
adăugată.
Cu privire la impozitul pe profit în sumă de
9.696 lei, s-a reţinut că documentele
justificative emise de societăţile furnizoare menţionate, în condiţiile
arătate, nu pot justifica operaţiuni comerciale reale, iar cheltuielile evidenţiate
în baza acestor facturi sunt cheltuieli nedeductibile.
S-a
concluzionat că, întrucât reclamanta a încălcat dispoziţiile art.21 al. 4 lit.
f) şi art. 155 al.5 lit. e) din Codul fiscal, organele fiscale au stabilit în mod corect un debit
suplimentar în sumă 9. 696 lei,
reprezentând impozit pe profit datorat.
În sfârşit, cu privire la majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată şi impozitului
pe profit, s-a apreciat că acestea au
fost calculate cu respectarea
dispoziţiilor art.119, 120 Cod procedură fiscală.
Faţă de aceste
considerente şi în temeiul dispoziţiilor legale susmenţionate, acţiunea
formulată de reclamantă a fost respinsă.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC L. F. M. SRL, criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
1. În ceea ce
priveşte impozitul pe profit în valoare de 9.696 lei, instanţa a reţinut greşit
că documentele justificative emise de societăţile furnizoare menţionate nu pot
justifica operaţiuni comerciale reale, iar cheltuielile evidenţiate în baza
acestor facturi ar fi nedeductibile, conform prevederilor art.11 alin.1 din
Codul fiscal.
În dezvoltarea
motivului de recurs se arată că, potrivit art.2 din Ordinul Preşedintelui ANAF
nr.575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor
inactivi, societatea a înregistrat facturile fiscale şi a depus bilanţurile
contabile, demonstrând astfel că este de bună-credinţă. De asemenea, facturile
emise de către societăţile furnizoare au fost şi ele înregistrate în contabilitatea
firmei, plătind furnizorilor şi TVA aferentă pentru acestea, TVA calculată şi
evidenţiată în facturile fiscale emise de către aceştia şi, în mod
corespunzător, s-a dedus TVA conform acestor facturi.
Se susţine că,
potrivit art.21 alin.1 din Codul fiscal, sunt cheltuieli deductibile
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi au la
baza înregistrării în contabilitate facturi fiscale emise în conformitate cu
prevederile legale.
2. Instanţa nu
s-a pronunţat asupra excepţiei privind lipsa competenţei Agenţiei Naţionale a
Finanţelor Publice Argeş de a emite decizia de impunere nr.153/08.09.2010 cât
şi a deciziei nr.1162/16.06.2010.
În susţinerea
acestei excepţii, recurenta arată că activitatea de inspecţie fiscală s-a
desfăşurat la data de 16.06.2010, deşi societatea avea sediul în Bucureşti, din
data de 27.05.2010, fiind înregistrată la Registrul Comerţului,
astfel că decizia de impunere trebuia emisă de organele fiscale competente ale
Municipiului Bucureşti.
Analizând
sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat
că recursul este fondat, acesta fiind admis după cum urmează:
1. Este fondat
primul motiv de recurs.
Astfel,
instanţa de fond, analizând în mod sumar legalitatea actului administrativ
fiscal atacat, a procedat la o cercetare globală a motivelor invocate în
acţiunea cu care a fost învestită, fără a distinge între diferitele situaţii
juridice pe care le avea deduse.
Astfel, aşa
cum rezultă atât din acţiunea cu care reclamanta a învestit instanţa, cât şi
din recursul formulat, în cauză se impunea făcută o distincţie între
următoarele categorii de facturi pe care organele fiscale le-au înlăturat în
urma controlului: facturi emise de către societăţi neplătitoare de TVA; facturi
emise de către societăţi declarate inactive prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; facturi emise de către societăţi
care aveau activitatea suspendată şi facturi emise de societăţi radiate.
Pentru fiecare
dintre aceste societăţi se impunea a se verifica, de către instanţa de fond,
situaţia reală a firmei la momentul emiterii facturii, precum şi împrejurarea
dacă, în mod rezonabil, recurentei i se putea cere, la momentul achiziţionării
bunurilor ce constituie obiect al facturilor emise de aceste societăţi, să
cunoască existenţa cauzelor care împiedicau aceşti agenţi economici să emite
facturi valabile, respectiv: starea de inactivitate, suspendarea, radierea sau
neînregistrarea ca plătitor de TVA.
Caracterul
sumar al analizei efectuate de instanţa de fond nu poate fi substituit de către
instanţa de recurs, în ciuda împrejurării că, în temeiul art.305 Cod procedură
civilă, s-a solicitat şi s-a depus la dosarul de recurs un tabel cuprinzând
analiza detaliată a fiecărei societăţi emitente a facturilor în cauză.
Pe baza
acestui tabel, s-a reţinut că instanţa de fond urmează să dispună efectuarea
unei analize contabile având ca obiective stabilirea caracterului deductibil al
fiecărei facturi în parte, în raport de situaţia concretă a fiecăreia dintre
societăţile emitente, precum şi de dezlegarea dată problemelor de drept în
cauză dată de instanţa de casare, în condiţiile art.315 Cod procedură civilă.
S-a dispus ca
instanţa de fond să facă aplicarea următoarelor texte din Codul fiscal:
Astfel,
potrivit art.11 alin.12 din Codul fiscal: (…) „nu sunt luate în
considerare de autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil
declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală”.
Curtea a
dispus a se verifica, pentru fiecare dintre societăţi, care este momentul
declarării ca inactive prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală şi publicării Ordinului şi
se vor menţine ca fiind deductibile numai acele facturi emise anterior
publicării acestui ordin, urmând a fi înlăturate facturile emise ulterior.
În ceea ce
priveşte situaţia societăţilor neplătitoare de TVA, s-a dispus ca instanţa de
fond să facă aplicarea dispoziţiilor art.146 din Codul fiscal potrivit cărora
„Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată,
aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor
care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o
persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile
art. 155 (…)”.
În ceea ce
priveşte societăţile cu activitate suspendată, respectiv societăţile radiate,
s-a dispus a se verifica momentul în care a intervenit efectiv suspendarea sau
radierea, urmând a se acorda caracter deductibil numai acelor facturi emise
anterior momentului la care măsura suspendării, respectiv radierii a fost
făcută publică, fiind astfel susceptibilă de a fi cunoscută de către recurentă.
2. În ceea ce
priveşte critica referitoare la competenţa organelor fiscale de a emite decizia
de impunere atacată, pe care recurenta o invocă drept excepţie, Curtea a
calificat-o drept un motiv de nelegalitate (sub aspect formal) al acestei
decizii, asupra căruia, într-adevăr, instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Pentru a nu
lipsi părţile de un grad de jurisdicţie sub acest aspect şi având în vedere că
din analiza primului motiv de recurs s-a desprins necesitatea casării cu
trimitere a sentinţei, Curtea, trimiţând cauza spre rejudecare, a dat instanţei
de fond şi indicaţia de a se pronunţa asupra acestui motiv de nelegalitate a
actului fiscal atacat.
Pentru aceste motive, dat
fiind că analiza făcută de către instanţa de fond în lipsa administrării unei
probe cu expertiză şi unei analize în detaliu a fiecărei situaţii juridice în
parte, potrivit celor detaliate mai sus, echivalează cu necercetarea fondului
cauzei, se impune, în temeiul disp.art.312 alin.5 Cod procedură civilă, casarea
sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vedere administrării
probelor şi conformării îndrumărilor din decizia de casare conform disp.art.315
Cod procedură civilă.
