Aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin.1 teza I
Cod procedură penală în ipoteza în care judecătorul ce a luat parte la
judecarea cauzei este învestit ulterior cu soluţionarea cererii de revizuire.
Art. 47 alin.1 teza I Cod procedură penală
Judecătorul
ce a judecat, în fond, cauza condamnând pe inculpat nu este incompatibil să
judece aceeaşi cauză într-o cale extraordinară de atac (revizuire). (Opinie majoritară).
Nu
este incompatibil judecătorul care a soluţionat cererea de revizuire in prima
instanţă, având in vedere că, până la momentul admiterii in principiu,
judecătorul nu analizează fondul acesteia, ci numai dacă motivele invocate se
încadrează sau nu în dispoziţiile art. 394 Cod procedură penală, nefiind
incidente prevederile art. 47-48 Cod procedură penală privind cazurile de
incompatibilitate. (Opinie
separată)
(Decizia penală nr.1146 din 3 noiembrie 2011)
Prin sentinţa penală nr. 222 din 29.09.2011
a Judecătoriei Curtea de Argeş în baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală
rap. la art. 401 Cod procedură penală,
comb. cu art. 394 Cod procedură penală,
s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M.C.,
împotriva sentinţei penale numărul 98/13 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria
Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală numărul 706/R/24 noiembrie
2009a Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă
judecătoria a reţinut că, situaţia prezentată de revizuient în sensul reţinerii
declaraţiei numitei T.V. nu se
încadrează în cazul prev. de art. 394 alin. 1 lit. a) C.p.p., nefiind vorba de
o împrejurare nouă, ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei.
În
al doilea rând, nici împrejurarea că, în sediul poliţiei, revizuientul ar fi
avut o altercaţie cu un poliţist în seara comiterii infracţiunii şi acel
poliţist ar fi presat-o pe partea vătămată să depună plângere împotriva lui nu
constituie un motiv de revizuire reglementat de art. 394 C.p.p.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de
Argeş, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre
rejudecare aceleaşi instanţe, hotărârea atacată fiind nelegală, întrucât nu au
fost respectate dispoziţiile art. 47 alin. 1 Cod de procedură penală, privind
incompatibilitatea.
Prin decizia penală nr.1146 din 3 noiembrie
2011, curtea, cu opinie majoritară, a admis recursul declarat de
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA
CURTEA DE ARGEŞ, a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea reţine ca situaţie premisă că sentinţa penală nr.98 din 13.04.2009 a
Judecătoriei Curtea de Argeş s-a dispus condamnarea lui C. M. C. a fost
pronunţată de domnul judecător M.B..
Acelaşi
judecător a pronunţat ulterior şi sentinţa penală nr. 222 din 29.09.2011
Judecătoriei Curtea de Argeş, ce vizează cererea de revizuire a sentinţei
penale nr. 98/2009.
În
continuare, Curtea, reaminteşte că potrivit potrivit dispoziţiilor art. 47
alin. 1 teza I Cod de procedură penală „judecătorul care a luat parte la
soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleaşi cauze
într-o cale de atac”, indiferent dacă este o cale de atac ordinară sau o cale
de atac extraordinară, legiuitorul nefăcând nici o distincţie între ele.
Revizuirea
este o cale extraordinară de atac a hotărârilor judecătoreşti definitive.
Faţă de considerentele expuse, curtea
constată că domnul judecător M. M. B. era incompatibil să participe la
soluţionarea dosarului nr. 2493/216/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de
Argeş.
Participarea unui judecător
incompatibil la judecarea cauzei, constituie o încălcare a dispoziţiilor
privind compunerea instanţei şi atrage, conform art. 197 alin. 2 Cod de
procedură penală, nulitatea absolută a hotărârii.
Opinia
separată a deciziei a fost în sensul netemeiniciei criticii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de
Argeş, vizând incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cererea de
revizuire in prima instanţă, având in vedere că, până la momentul admiterii in
principiu a cererii de revizuire, judecătorul nu analizează fondul acesteia, ci
numai dacă motivele invocate se încadrează sau nu în dispoziţiile art. 394 Cod
procedură penală, nefiind incidente prevederile art. 47-48 Cod procedură penală
privind cazurile de incompatibilitate.
Potrivit art.47 art.1 teza I Cod
procedură penală „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu
mai poate participa la judecarea aceleaşi cauze într-o cale de atac”
Delimitarea
sferei de aplicare a acestor dispoziţii legale presupune identificarea în
concret a căilor de atac la care face referire norma juridică.
În
aplicarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitate (Secţiunea I din
Capitolul II al Codului de procedură penală) constant, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie a interpretat noţiunea „căi de atac” contextual, prin
angajarea tuturor regulilor formale, a
structurilor deductive şi a analogiei în respectarea principiului unităţii
dintre litera şi spiritul legii.
Astfel,
s-a statuat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi
nu de reformare. Aceasta nu vizează fondul procesului ci modul cum au fost
aplicate şi respectate drepturile şi garanţiile procesuale, ce se fundamentează
pe motive referitoare la încălcările prevăzute expres şi limitativ de art.394
Cod procedură penală şi a căror nesocotire atrage schimbarea în tot sau în
parte a hotărârii atacate.
Bazată
pe fapte şi probe noi, judecata în revizuire implică examinarea pricinii în
lumina unor împrejurări asupra cărora instanţa nu se pronunţase la judecarea
acesteia în fond.
S-a
stabilit că nu se pune problema realizării unui control judiciar în căile
extraordinare de atac, ci se realizează o nouă judecată, prin care se tinde la
retractarea hotărârii pronunţate anterior (Decizia penală nr.342/1979 a
Tribunalului Suprem).
Astfel,
se configurează o conduită obiectivă a judecătorului în raport cu imperativele
legii, în analiza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.
Din
economia dispoziţiilor art.47-48 Cod procedură penală, rezultă că judecătorul
nu poate verifica în mod critic propria soluţie sau hotărârea pronunţată de
soţul sau de ruda sa, pe baza aceloraşi date ale dosarului.
Or,
în situaţia intervenirii unor aspecte noi, neavute în vedere în momentul
judecăţii, astfel cum sunt cele reglementate în cadrul căilor de atac
extraordinare, nu subzistă cauza de incompatibilitate prevăzută de art.47 art.1
teza I Cod procedură penală.
Prin
modul în care sunt formulate prevederile art.47 alin.1 şi art.48 alin.2 Cod
procedură penală, legiuitorul consfinţeşte principiul separării funcţiilor
procesuale.
Pe
de altă parte prin decizia nr.LX/2007 pronunţată în interesul legii de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, obligatorie potrivit art.414/5
Cod procedură penală, s-a statuat că revizuirea care se întemeiază pe alte
motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, este
inadmisibilă.
Totodată,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza acestor principii, a
constatat că trebuie verificate în concret circumstanţele fiecărei cauze pentru
a identifica atitudinea judecătorului în diferitele momente în care intervine.
În raport de motivele cererii de revizuire şi de
circumstanţele concrete ale cauzei, cu atât mai mult cu cât în concluziile
procurorului înaintate instanţei s-a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art.394 alin.1 lit. a şi d Cod procedură penală, consider că prin
soluţionarea cauzei în primă instanţă nu s-au încălcat prevederile art.47
alin.1 Cod procedură penală, fiind respectat principiul imparţialităţii
judecătorilor, statuat de art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, care stipulează că „orice persoană are dreptul la o
judecată echitabilă, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale,
de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege (…)”.