avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Autovehicule abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat
al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Definiţie. Natura actelor emise în aplicarea Legii nr. 421/2002 şi calea de contestare.
 
Drept administrativ.
Art. 2 alin. 1 lit. contestatoare, art. 8, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004;
Capitolul I şi III din Legea nr. 421/2002
Actul administrativ care corespunde definiţiei prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr.
554/2004 este dispoziţia primarului de trecere a vehiculului în proprietatea unităţii
administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului. Această dispoziţie, însă, este precedată, de îndeplinirea unor formalităţi procedurale a căror constatare este supusă, de asemenea, formei scrise, fără a constitui, însă, acte administrative; acestea sunt operaţiuni administrative a căror legalitate poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ, conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, doar odată cu actul administrativ subsecvent producător de consecinţe juridice.
 
Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Decizia civilă nr. 1525 din 10 noiembrie 2011
 
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 4.02.2011 Tribunalul Bacău a hotărât următoarele: a
respins excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei; a admis parte acţiunea împotriva pârâtului Municipiul G.; a anulat actele denumite somaţie nr. 4388/06.04.2010 şi 48954/10.05.2010 şi a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 396 lei şi 47 lei cheltuieli de judecată; a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale faţă de această pârâtă; a respins ca nefondată acţiunea faţă de pârâţii Primarul Mun. G. şi O. V.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul a deţinut în proprietate un autoturism Dacia înmatriculat sub nr. GL... pe
care îl avea parcat în str. S., bl... La data de 06.04.2010, cu somaţia nr. 4388, Primăria Municipiului G., i-a pus în vedere reclamantului să-şi ridice autoturismul abandonat pe domeniul public, altfel acesta va fi trecut în domeniul public şi valorificat iar cheltuielile ocazionate cu ridicarea, transportul şi depozitarea vor fi suportate de reclamant conform art. 5 din L.421/2002. Prin răspunsul înregistrat sub nr. 48954/10.05.2010, pârâta a arătat că reclamantul a fost somat, cu adresa 4388/06.04.2010, iar la data de 23.04.2010, vehiculul a fost ridicat, transportat şi depozitat în depozitul primăriei iar cheltuielile totale sunt în sumă de 235 lei. Reclamantul a achitat suma de 255 lei şi a ridicat autoturismul pe care l-a valorificat
prin programul „rabla”. Pentru transport a achitat suma de 141 lei conform facturii nr.
902479/14.05.2010.
În ceea ce priveşte necompetenţa teritorială a Tribunalului Bacău se reţine că
reclamantul şi-a stabilit reşedinţa în Bacău, astfel încât excepţia se impune a fi respinsă.
Definiţia vehiculului este cuprinsă în art. 2 lit. b din Legea nr. 421/2002, art. 3
prevăzând întocmirea, pentru autovehicule în privinţa cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân, că ar fi abandonate, de procese verbale de constatare, ocazie cu care va afişa o somaţie pe caroseria autoturismului. Sunt de reţinut, totodată, prevederile art. 9 şi 10. Rezultă că pentru a fi declarat autovehiculul abandonat, legiuitorul a impus prin condiţiile cumulative,să se afle pe domeniul public de cel puţin un an. Există motive temeinice determinate de starea improprie circulaţiei pe drumurile publice. Intenţia neechivocă a proprietarului de a nuşi exercita drepturile.
În cauză nu s-a făcut dovada că autoturismul se află pe domeniul public de cel puţin
un an şi nici intenţia neechivocă a reclamantului de a-şi exercita drepturile, deoarece acesta plăteşte impozitul aferent anului 2010. Nu s-a făcut dovada existenţei unui proces verbal de constatare conform art. 3 al. 1 din lege, ci doar a somaţiei prevăzute la al. 2. Nu s-a făcut dovada respectării art. 9 privind sesizarea reclamantei cu aviz de primire cu somaţia de a ridica autovehiculul în termen de 5 zile. Numai dacă acesta nu răspunde în termen de 5 zile, vehiculul trece de drept în proprietatea UAT care trebuie constatată printr-o dispoziţie a primarului care la rândul său poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
În cauză autoturismul a fost ridicat la data de 23.04.2010, fără a exista o dispoziţie a
primarului conform art. 10 din aceeaşi lege. Rezultă că atât somaţia nr. 4388/06.04.2010, cât şi actul administrativ nr. 48954/10.05.2010, încalcă dispoziţiile Legii nr. 421/2002. Aceste acte au produs reclamantului un prejudiciu de 396 lei, constând în plata sumei de 255 lei, achitată pentru a reintra în posesia bunului cât şi 141 lei privind tractarea.
Nu este fondat capătul de cerere privind daunele morale motivat de faptul că
reclamantul nu a dovedit o afecţiune considerabilă asupra bunului, deoarece el însuşi l-a predat la Remat în vederea, valorificării în programul „ Rabla”.
Primarul Municipiului G. nu a emis nici un act în această calitate, iar funcţionarul
public O. V. nu a acţionat cu rea credinţă pentru a se stabili vreo culpă.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârii
tribunalului au formulat recursuri reclamantul N. G. şi pârâtul Municipiul G., prin primar.
Reclamantul N. G. a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii în tot a acţiunii,
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Astfel, reclamantul a susţinut următoarele:
Deşi s-a reţinut că actele administrative anulabile şi că au fost elaborate de pârâtul O.
V., că i s-a produs un prejudiciu material, i-a respins cererile formulate împotriva acestui pârât. Nu a susţinut niciodată că temeiul obligării acestui pârât la plata daunelor l-ar constitui reaua-credinţă, adică intenţia, ci crasa incompetenţă profesională. Ceea ce trebuia analizat în cauză, în raport de art. 16 din Legea nr. 554/2004, era, cel mult, existenţa sau inexistenţa culpei funcţionarului care a contribuit la elaborarea actului administrativ.
Art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu condiţionează obligarea funcţionarului la daune de
existenţa relei-credinţe, ci de îndeplinirea celor 5 condiţii prevăzute de acest text, condiţii care, cel puţin în privinţa prejudiciului material de 141 de lei, sunt îndeplinite.
Intenţia nu se confundă cu culpa. Ambele sunt forme diferite ale vinovăţiei care
constituie un element al răspunderi civile.
În ceea ce priveşte acţiunea formulată împotriva primarului, este de reţinut că
prejudiciul pe care l-a invocat a constat în atingerea adusă dreptului personal nepatrimonial la sănătate, şi nu afecţiunea considerabilă asupra bunului cum a reţinut instanţa. a cerut să se ţină seama de valoarea sentimentală a autovehiculului la stabilirea cuantumului daunelor, nu la stabilirea existenţei prejudiciului moral în sine. Instanţa a confundat certitudinea dreptului cu lichiditatea acestuia. este dincolo de orice îndoială rezonabilă dovedit prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a comportamentului plin de dispreţ faţă de lege, sfidător şi batjocoritor.
Pârâtul Municipiul G. a criticat hotărârea tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
Prin adresa nr. 4388/6.04.2010 reclamantul a fost somat, în conformitate cu art.9 din
Legea nr. 421/2001, ca în termen de 5 zile să ridice autovehiculul proprietatea sa, abandonat pe domeniul public al municipiului G.. Acest termen nu a fost respectat, reclamantul răspunzând somaţiei, la data de 26.04.2010 prin adresa nr. 48954, prin afirmaţia că autovehiculul nu este abandonat motivat de dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 care prevăd mai multe condiţii cumulative pentru ca autovehiculul să fie calificat ca abandonat.
Au fost îndeplinite toate procedurile legale. Astfel, s-a încheiat procesul-verbal de
constatare seria A nr. 1398/23.04.2010; reclamantul a fost somat în vederea ridicării
autovehiculului.
Având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 şi fotografiile
realizate la faţa locului la data de 23.04.2010 rezultă în mod clar că autovehiculul are o stare fizică improprie, o stare tehnică necorespunzătoare, ceea ce face imposibilă circulaţia pe drumurile publice., sens în care a fost încheiat procesul-verbal de constatare seria A nr. 1398/23.04.2010.
Reclamantului i s-a răspuns în termen legal prin adresa nr. 48954/10.05.2010.
Prin procesul-verbal încheiat între funcţionarul primăriei, O. V. şi reclamant la data de
14.05.2010, cu ocazia restituirii autovehiculului, s-a constatat că, pe timpul transportului şi depozitării, nu s-au produs deteriorări fizice sau completări, fapt confirmat şi de proprietar.
Reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, autovehiculul fiindu-i restituit. Suma de
255 lei nu reprezintă o plată nedatorată, ci o plată făcută în baza art. 7 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 421/2002.
Încadrarea de către reclamant a măsurii de ridicare a autovehiculului ca fiind o faptă
ilicită contravine dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 421/2002.
Examinând hotărârea recurată şi recursurile formulate, curtea de apel constată
următoarele:
Regimul juridic al vehiculelor abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public
sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale este reglementat de Legea nr. 421/2002, în capitolul III; totodată, sunt incidente dispoziţiile generale cuprinse în capitolul I.
Actul administrativ care corespunde definiţiei prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr.
554/2004 este dispoziţia primarului de trecere a vehiculului în proprietatea unităţii
administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului. De aceea, art. 10 alin. 2 prevede posibilitatea atacării acesteia, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. Această dispoziţie, însă, este precedată, de îndeplinirea unor formalităţi procedurale a căror constatare este supusă, de asemenea, formei scrise, fără a constitui, însă, acte administrative; acestea sunt operaţiuni administrative a căror legalitate poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ, conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, doar odată cu actul administrativ subsecvent producător de consecinţe juridice.
În cauză, nu s-a contestat actul administrativ prevăzut de art. 10 alin. 2 din Legea nr.
554/2004, ci două înscrisuri dintre care unul reprezintă o operaţiune administrativă, iar celălalt o adresă prin care reclamantului i s-a solicitat plata unei sume de bani.
Astfel, primul dintre acestea, somaţia nr. 4388 din 6.04.2010, reprezintă actul impus
de art. 9 din Legea nr. 421/2002, prin care reclamantului i s-a solicitat să-şi ridice
autovehiculul abandonat pe domeniul municipiului G.; somaţia i-a fost comunicată
reclamantului cu confirmare de primire la data de 19.04.2010. Dincolo de faptul reţinut anterior (al posibilităţii de cenzurare doar împreună cu actul administrativ), este de constatat că această somaţie respectă întocmai cerinţele Legii nr. 421/2002. Ulterior emiterii acestei somaţii, având în vedere că reclamantul nu a respectat termenul de 5 zile care i-a fost comunicat prin somaţia nr. 4388/2010, contrar celor afirmate de reclamant şi reţinute de tribunal, a fost întocmit procesul-verbal de constatare impus de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 421/2002, proces-verbal având seria A nr. 1398 din 23.04.2010. Abia după emiterea acestui proces-verbal, prin cererea înregistrată la Consiliul local G. sub nr. 48954/26.04.2010, reclamantul a contestat ridicarea autovehiculului, cerere căreia i s-a dat curs favorabil în sensul că i s-a restituit autovehiculul la data de 14.05.2010, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Cel de-al doilea act contestat este adresa nr. 48954/10.05.2010 prin care reclamantului i s-a solicitat plata sumei de 255 lei corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru ridicarea, transportul şi depozitarea autovehiculului. O astfel de plată este legală, fiind în sarcina reclamantului conform art. 5 teza I din Legea nr. 421/2002, text care prevede că cheltuielile ocazionate de inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului se suportă de proprietarul sau de deţinătorul legal al vehiculului.
Faptul că autovehiculul era abandonat a fost reţinut în mod corect de autorităţile pârâte întrucât acesta corespunde definiţiei autovehiculului abandonat prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002, respectiv „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”. În ceea ce priveşte existenţa indiciilor temeinice se constată că acestea nu sunt lăsate la aprecierea organului constatator, ci sunt prevăzute de prevederile legale; astfel, textul prevede
expres existenţa indiciilor temeinice, „determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice”. Or, în cauză, nu s-a contestat şi nici nu poate fi contestată o astfel de stare improprie circulaţiei pe drumurile publice; aceasta rezultă cu prisosinţă din planşele fotografice realizate la data de 23.04.2010 când a fost întocmit procesul-verbal de constatare seria A nr. 1398/23.04.2010, fiind confirmată şi de faptul ulterior, al valorificării autovehiculului în cadrul programului „Rabla”.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel constată că recursul pârâtului este fondat,
hotărârea urmând a fi modificată în parte, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în sensul respingerii acţiunii şi faţă de pârâtul-recurent. Această soluţie determină respingerea recursului reclamantului care priveşte daunele materiale şi morale, daune care au caracter accesoriu faţă de cererea de anulare acte.