avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Opoziţia creditorului unei societăţi comerciale la cesiunea de părţi sociale
decisă de asociatul unic al societăţii . Natura juridică a opoziţiei şi efectele acesteia.
 
Drept comercial. Societăţi comerciale.
Legea 31/1990 , art. 202 al. (1) şi (23)
Potrivit art. 202 al. (23) din Legea 31/1990, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, „creditorii sociali şi orice persoană interesate, prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale, pot formula cerere de opoziţie, prin care să solicite obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”.
Simpla calitate de creditor al societăţii nu este însă suficientă pentru admiterea
opoziţiei, fiind necesar ca acest prejudiciu să fie indicat concret (prin raportare la actul
împotriva căruia s-a formulat opoziţie) şi să fie dovedit.
 
Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Decizia civilă nr. 1150 din 22 septembrie 2011
 
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău şi înregistrată sub nr. 8714/110/2010,
reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat opoziţie la Hotărârea nr. 54107/01.11.2010 a asociatului unic al S.C. C. M. S.R.L. Comăneşti, hotărâre prin care se cesionează părţile sociale către o altă persoană.
Reclamanta şi-a motivat opoziţia, arătând că societatea menţionată figurează cu datorii la bugetul general consolidat al statului, iar prin transmiterea părţilor sociale ale asociatului unic către o altă persoană reclamanta este prejudiciată, prin faptul că asociatul unic al societăţii se sustrage de la plata acestor datorii şi de la o eventuală atragere a răspunderii patrimoniale solidare pentru plata obligaţiilor fiscale restante.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 202 al. (2) şi (3) din Legea 31/1990, modificate prin O.U.G. nr. 54/2010.
Prin sentinţa nr. 1490/17.12.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul
nr. 8714/110/2010, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că nu s-a dovedit intenţia societăţii de a se sustrage de la plata datoriilor bugetare, în condiţiile în care din debitul total s-a achitat suma de 24.630 lei, rămânând un rest de plată de 1.653 lei.
Mai reţine instanţa de fond că nu se poate stabili un raport de cauzalitate între
retragerea asociatului unic din societate şi debitul societăţii, care rămâne în continuare în sarcina societăţii, chiar dacă s-a schimbat asociatul unic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Bacău, care a susţinut că hotărârea instanţei de fond este rezultatul greşitei interpretări şi aplicări a art. 202 al. (23) din Legea 31/1990, potrivit cărora „creditorii sociali şi orice persoană interesate, prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale, pot formula cerere de opoziţie, prin care să solicite obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”. Recurenta consideră că prejudiciul invocat constă în obligaţiile fiscale neachitate, iar instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu ar exista intenţia societăţii sau a asociatului retras de a se sustrage de la executarea silită.
Analizând sentinţa recurată, sub aspectul criticilor formulate (încadrabile în
dispoziţiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă) şi în raport de dispoziţiile legale incidente, curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul adiţional nr. 1/29.10.2010, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului sub
nr. 54107/1.11.2010 s-a hotărât modificarea Actului Constitutiv al S.C. C.M. S.R.L., în sensul că a fost cooptat în societate asociatul B.C., care a fost numit şi administrator, concomitent cu retragerea asociatului B.A.F.-C., care a cesionat cele 20 de părţi sociale deţinute către noul asociat.
Potrivit art. 202 al. (23) din Legea 31/1990, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, „creditorii sociali şi orice persoană interesate, prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale, pot formula cerere de opoziţie, prin care să solicite obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”.
Din interpretarea textului legal rezultă că natura juridică a opoziţiei este aceea de
acţiune în răspundere civilă, de cele mai multe ori de natură delictuală, fără a fi exclusă însă şi forma răspunderii civile contractuale.
Specificul acestei acţiuni constă în aceea că opoziţia tinde strict la repararea
prejudiciului cauzat creditorilor sociali sau altor persoane, în sensul că hotărârea asociaţilor nu este afectată prin eventuala admitere a opoziţiei şi implicit, transmiterea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale nu poate fi împiedicată, ci doar sunt amânate efectele acestei hotărâri până la împlinirea termenului ori a condiţiei suspensive ce rezultă din dispoziţiile art. 202 alin. 23.
În speţa de faţă, fiind în prezenţa unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, creditorul
este ţinut să dovedească îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la faptă, prejudiciu şi
legătura de cauzalitate dintre acestea.
Nu putem reţine că simpla calitate de creditor ar fi suficientă pentru admiterea
opoziţiei, căci „per a contrario” ar însemna că legiuitorul a renunţat la libertatea de cesionare a părţilor sociale (consacrată de art. 202 al. (1)) şi că a condiţionat-o de achitarea tuturor datoriilor societăţii; o astfel de interpretare este exclusă, odată ce legiuitorul nu a impus o astfel de condiţie.
Din această perspectivă, se impun a fi înlăturate argumentele recurentei, potrivit cărora obligaţiile fiscale neachitate ale societăţii reprezintă prejudiciul invocat prin acţiune, fiind necesar ca acest prejudiciu să fie indicat concret (prin raportare la actul împotriva căruia s-a formulat opoziţie) şi să fie dovedit. Ori recurenta nu face dovada că ar fi procedat la începerea executării silite sau că, pe o astfel de cale s-ar fi constatat imposibilitatea recuperării creanţei în discuţie.
Pe de altă parte, art. 202 alin. (23) din legea 31/1990 prevede că prin opoziţie se
solicită instanţei judecătoreşti „să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”.
Textul reglementează două situaţii distincte, respectiv : 1) „cazul când prejudiciul este
cauzat de societate sau de asociaţi” şi 2) „cazul când prejudiciul este cauzat de asociatul ce intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”, nefiind posibilă admiterea opoziţiei faţă de toate aceste persoane (societate, asociaţi şi asociat ce intenţionează să cesioneze), nefiind în prezenţa unei solidarităţi pasive a unora şi a altora.
Ori sub acest aspect, poziţia recurentei nu este suficient conturată, având în vedere că
prin acţiune solicită obligarea societăţii şi a asociatului unic B.F.C. la repararea prejudiciului (respectiv achitarea datoriilor la bugetul de stat), iar în recurs, deşi invocă datoriile societăţii, solicită doar obligarea aceluiaşi asociat la repararea prejudiciului.
Faţă de considerentele expuse, curtea constată că instanţa de fond a interpretat şi
aplicat corect dispoziţiile art. 202 al. (23) din Legea 31/1990, criticile recurentei fiind nefondate.