avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

 

Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. 1 teza I-a 

 

Pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului. La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

 

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 1696  din 18 august 2011.

 

Reclamanta  SC C. T. SRL a solicitat , în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău, pronunţarea  unei sentinţe prin care să se dispună suspendarea  executării actului reprezentat de decizia  de impunere  nr. F-BZ-825/2011.

În motivarea acţiunii s-a învederat că ,  urmare a controlului efectuat  de reprezentanţii pârâtei , ce a vizat perioada 01.01.2006 – 31.03.2011, cu obiectiv înregistrarea , calcularea şi  virarea în termen a obligaţiilor fiscale datorate de societate bugetului  consolidat al statului, s-au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în cuantum de 933.713 lei, din care: impozit pe profit în sumă de 218.555 lei, majorări de întârziere în sumă de 181.355 lei, tva în sumă de 301.970 lei, majorări  în sumă de 231.833 lei.

Apreciază  reclamanta că cererea este   întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ cele  două condiţii prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenta producerii pagubei , în sensul că a fost declanşată executarea silită prin  blocarea conturilor sale , ce generează deficienţe reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate , sistarea serviciilor, precum şi  grave probleme sociale, prin restructurarea  posturilor şi indisponibilizări  ale salariaţilor.

Mai mult , până la efectuarea controlului societatea nu înregistrează obligaţii restante, astfel după cum rezultă  din anexele la raportul de  inspecţie fiscală; până la întocmirea raportului de inspecţie fiscală societatea  figura în evidenţele fiscale cu obligaţii curente restante către buget, iar la data de 19.05.2011 i-a fost  adus la cunoştinţă că  mai are de plată această sumă de 933.713 lei , emiţându-se  decizia  de impunere nr.F-BZ.825/09.05.2011.

Cât priveşte a doua condiţie , a iminenţei producerii unei pagube şi aceasta  este îndeplinită , raportat  la cuantumul ridicat al sumei  pretins datorate şi la specificul activităţii reclamantei.

Cum în procesul executării  din oficiu  a actelor administrative trebuie asigurate un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru  particulari  şi întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare se solicită admiterea acţiunii.

În drept, acţiunea a fost fundamentată  pe disp. art.14 din Legea nr.554/2004.

Prin sentinţa nr. 2588/08.06.2011 pronunţată de tribunal a fost admisă cererea formulată de reclamanta şi s-a dispus suspendarea executării actului administrativ-decizia de impunere , până la pronunţarea instanţei de fond.

Împotriva sentinţei a declarat recurs  pârâta D.G.F.P. Buzău.

Curtea a constatat recursul fondat pentru următoarele considerente:

Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situaţie de excepţie, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, prin caz bine justificat înţelegându-se, potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă înţelegându-se, conform art. 2 alin. 1 lit. ş din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.

Într-adevăr, suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecţii provizorii a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul în care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, protecţie consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, invocată de reclamantă , pentru că prevede atribuţia instanţei de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării nu poate fundamenta , prin ea însăşi , luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.

Curtea a reţinut că pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului. La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

În speţă, efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate, Curtea a apreciat că nu au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului atacat.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea deciziei de impunere.

Instanţa de fond a preluat susţinerile nedovedite ale reclamantei, sub aspectul existenţei reale a celor 89 de societăţi comerciale, deşi organele fiscale, în urma verificărilor efectuate, au menţionat în cuprinsul actelor fiscale contestate o altă situaţie a societăţilor, ţinând seama de ordinele emise de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în acest sens şi de informaţiile obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului.

În al doilea rând, Curtea a constatat că motivele de suspendare invocate de reclamantă reprezintă, în fapt , motivele de nelegalitate invocate împotriva actului administrativ fiscal. Or, analiza acestor motive nu ar putea fi făcută într-o cerere de suspendare, deoarece instanţa ar trebui să pipăie fondul acţiunii fără a-l prejudeca.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Curtea a constatat, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective duce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative.

Totodată, nelegalitatea măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale şi reţinută de instanţa de fond nu are relevanţă în speţă, instituirea acestora putând fi contestată pe cale separată de reclamantă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată în tot,  în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată