Suspendarea
executării actului administrativîn
temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de
legalitate a actului administrativ.
Legea
nr. 554/2004, art. 14 alin. 1 teza I-a
Pentru a suspenda executarea
unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină
că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte
indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine
justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii
dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului. La modul
concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în
situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la
nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, deContencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 1696din 18 august
2011.
ReclamantaSC C. T. SRLa solicitat , în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău,
pronunţareaunei sentinţe prin care să
se dispună suspendareaexecutării
actului reprezentat de deciziade
impunerenr. F-BZ-825/2011.
În motivarea
acţiunii s-a învederat că ,urmare a
controlului efectuatde reprezentanţii
pârâtei , ce a vizat perioada 01.01.2006 – 31.03.2011, cu obiectiv
înregistrarea , calcularea şivirarea în
termen a obligaţiilor fiscale datorate desocietate bugetuluiconsolidat al
statului, s-au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în cuantum
de 933.713 lei, din care: impozit pe profit în sumă de 218.555 lei, majorări de
întârziere în sumă de 181.355 lei, tva în sumă de 301.970 lei, majorăriîn sumă de 231.833 lei.
Apreciazăreclamanta că cererea esteîntemeiată, fiind îndeplinite cumulativ
celedouă condiţii prevăzute de art.14
din Legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenta producerii
pagubei , în sensul că a fost declanşată executarea silită prinblocarea conturilor sale , ce generează
deficienţe reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate , sistarea
serviciilor, precum şigrave probleme
sociale, prin restructurareaposturilor
şi indisponibilizăriale salariaţilor.
Mai mult ,
până la efectuarea controlului societatea nu înregistrează obligaţii restante,
astfel după cum rezultădin anexele la
raportul deinspecţie fiscală; până la
întocmirea raportului de inspecţie fiscală societateafigura în evidenţele fiscale cu obligaţii
curente restante către buget, iar ladata de 19.05.2011
i-a fostadus la cunoştinţă cămai are de plată această sumă de 933.713 lei
, emiţându-sedeciziade impunere nr.F-BZ.825/09.05.2011.
Cât priveşte a
doua condiţie , a iminenţei producerii unei pagube şi aceastaeste îndeplinită , raportatla cuantumul ridicat al sumeipretins datorate şi la specificul activităţii
reclamantei.
Cum în
procesul executăriidin oficiua actelor administrative trebuie asigurate un
anumit echilibru, precum şi anumite garanţii deechitate pentruparticularişi întrucât acţiunile autorităţilor publice
nu pot fi discreţionare se solicită admiterea acţiunii.
În drept,
acţiunea a fost fundamentatăpe disp.
art.14 din Legea nr.554/2004.
Prin sentinţa
nr. 2588/08.06.2011 pronunţată de tribunal a fost admisă cererea formulată de
reclamanta şi s-a dispus suspendarea executării actului administrativ-decizia
de impunere , până la pronunţareainstanţei de fond.
Împotriva
sentinţei a declarat recurspârâta
D.G.F.P. Buzău.
Curtea a
constatat recursul fondat pentru următoarele considerente:
Actul
administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumţia de legalitate şi se
execută din oficiu, însă de la această regulă există o situaţie de excepţie,
când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării
actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Însă, în
ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul
bine justificat şi paguba iminentă, prin caz bine justificat înţelegându-se,
potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de
starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în
privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă
înţelegându-se, conform art. 2 alin. 1
lit. ş din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau,
după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice
ori a unui serviciu public.
Într-adevăr,
suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei
protecţii provizorii a drepturilor şi intereselor particularilor până la
momentul în care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, protecţie
consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului
Europei, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest
punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniştri
din cadrul Consiliului Europei, invocată de reclamantă , pentru că prevede
atribuţia instanţei de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi
intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care
reglementează instituţia suspendării nu poate fundamenta , prin ea însăşi ,
luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci
în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii
suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă
iminenţa producerii unei pagube.
Curtea a
reţinut că pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este
suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată
realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube,
în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele
economice ale contribuabilului. La modul concret, condiţia existenţei unui caz
bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente
juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative
aflate în litigiu.
În speţă,
efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt
şi de drept prezentate, Curtea a apreciat că nu au fost oferite indicii
suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului atacat.
Astfel, în mod
greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine
justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte
sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii
actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este
atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea
deciziei de impunere.
Instanţa de
fond a preluat susţinerile nedovedite ale reclamantei, sub aspectul existenţei
reale a celor 89 de societăţi comerciale, deşi organele fiscale, în urma
verificărilor efectuate, au menţionat în cuprinsul actelor fiscale contestate o
altă situaţie a societăţilor, ţinând seama de ordinele emise de preşedintele
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în acest sens şi de informaţiile
obţinute de la
Oficiul Registrului Comerţului.
În al doilea
rând, Curtea a constatat că motivele de suspendare invocate de reclamantă
reprezintă, în fapt , motivele de nelegalitate invocate împotriva actului
administrativ fiscal. Or, analiza acestor motive nu ar putea fi făcută într-o
cerere de suspendare, deoarece instanţa ar trebui să pipăie fondul acţiunii
fără a-l prejudeca.
Cât priveşte
criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Curtea a
constatat, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt
nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de
persoana lezată, prin probe concludente.
Mai mult, în
cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei
vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube
iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei
respective duce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât
astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în
majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni
caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor
administrative.
Totodată,
nelegalitatea măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale şi reţinută de
instanţa de fond nu are relevanţă în speţă, instituirea acestora putând fi
contestată pe cale separată de reclamantă.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de
procedură civilă, recursul a fost admis, iar sentinţa recurată a fost
modificată în tot,în sensul respingerii
cererii reclamantei ca neîntemeiată