Liberare provizorie sub control judiciar. Netemeinicia cererii faţă de incidenţa dispoziţiilor art.160² alin. 2 C.proc.pen.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia  penală nr. 1094 din 12 august 2011.

             Prin decizia penală nr.1094 din 12 august 2011 Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii de şedinţă din 9 august 2011 dată de Tribunalul Buzău, menţinând, ca legală şi temeinică, hotărârea instanţei de fond.

            La pronunţarea deciziei instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 50/D/P/2009 întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Buzău s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.C. pentru săvârşirea, alături de alţi coinculpaţi, a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut şi pedepsit de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată prevăzută şi pedepsită de art. 274 cu referire la art. 270 alin. 2 lit.a) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada iulie-decembrie 2009, fiind asociat cu învinuiţii G. R. şi G.M. în cadrul unei grupări infracţionale au trecut peste frontiera de stat a României însemnate cantităţi de ţigarete timbrate în Moldova, Ucraina sau netimbrate, în vederea comercializării acestora pe piaţa neagră, prin intermediul inculpatului T. F.

S-a arătat că potrivit actului de acuzare, inculpatul D. C. avea rolul de a asigura, direct sau prin direcţionarea de transporturi ilegale şi ale conaţionalilor săi, sustragerea de la controlul vamal al mărfii, prin disimularea ei în compartimentele vehiculelor folosite.

           În urma examinării actelor şi lucrărilor cauzei, Curtea a constatat că recurentul a fost arestat preventiv prin Încheierea nr. 28 din 11 mai 2011 a Tribunalului Buzău iar la luarea acestei măsuri au fost reţinute dispoziţiile cuprinse în art.143 şi art.148 alin.1 lit. f) C.proc.pen., respectiv existenţa unor indicii temeinice şi probe verosimile din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi autorul faptelor pentru care este cercetat, sancţionate de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, măsura fiind prelungită şi ulterior menţinută, în condiţiile legii.

S-a reţinut că măsura preventivă a arestării inculpatului Darea Constantin a fost dispusă pentru buna desfăşurare a procesului penal potrivit dispoziţiilor art.136 alin.1 C.proc.pen. şi că, deşi conform alineatului 2 al aceluiaşi articol, scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar ori pe cauţiune iar cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerinţele cuprinse în art.160² alin.1 C.proc.pen., aceasta este neîntemeiată, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond, hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.

S-a motivat astfel, că, aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 160² alin. 2 C. proc.pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte iar aceste dispoziţii legale sunt incidente în soluţionarea prezentei cauze.

Curtea a constatat că, printr-o interpretare corespunzătoare a probelor în raport de dispoziţiile ce reglementează instituţia livberării proviorii sub control judiciar, instanţa de fond a pronunţat o soluţie justă iar argumentele avute în vedere de tribunal în justificarea soluţiei pronunţate au constituit, şi în opinia instanţei de control judiciar, temeiuri ce au determinat concluzia legalităţii şi temeiniciei încheierii din 09 august 2011 şi implicit, a constatării netemeiniciei criticilor invocate pe calea recursului de către inculpat.

Aşa cum a reţinut şi tribunalul, inculpatul D. C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, sancţionate cu pedeapsa închisorii între 5 şi 15 ani şi chiar dacă în cauză apărătorul ales al acestuia şi-a exprimat acordul în sensul găzduirii recurentului în domiciliul său, în lipsa unor dovezi certe, respectiv înscrisuri încheiate conform normelor cuprinse în Codul civil, s-a reţinut că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate avea loc, instanţa fiind în imposibilitatea să impună inculpatului măsurile de supraveghere adiacente liberării provizorii.

Referitor la datele din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului în sensul cerut de art.160² alin. 2 C.proc.pen., aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acestea constau în aceea că deşi inculpatul D.C. a solicitat administrarea probei cu martori, obligându-se să depună numele şi adresele acestora în vederea citării, nu şi-a respectat obligaţia la două termene consecutive, ceea ce impune concluzia că prin poziţia adoptată poate zădărnici aflarea adevărului ori cel puţin, tergiversa desfăşurarea cercetării judecătoreşti.

Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că măsura liberării provizorii sub control judiciar nu poate fi acordată în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 65 alin.1 din Legea nr.177/1997 prin ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, care prevăd că această ţară nu-şi extrădează proprii cetăţeni, aşa încât, există puternice temeri în sensul unui risc mărit de sustragere a inculpatului de la judecată.

Referitor la circumstanţele legate de persoana inculpatului şi situaţia socio-familială a acestuia s-a arătat că ele au fost cunoscute şi analizate de instanţe atât cu ocazia examinării propunerii de arestare preventivă cât şi ulterior, şi, examinate fiind, prin prisma dispoziţiilor cuprinse în art.136 alin.13 C.proc.pen., s-a stabilit că măsura oportună pentru buna desfăşurare a procesului penal o constituie arestarea preventivă, aceleaşi aspecte fiind analizate şi cu ocazia soluţionării altor cereri de liberare provizorie sub control judiciar ori pe cauţiune, astfel că neexistând temeiuri noi care să justifice admiterea unei atari cereri, respingerea sa este pe deplin întemeiată.

Nu a fost considerată discriminatorie judecarea inculpatului Darea Constantin în stare de arest preventiv pe temeiul neapartenenţei acestuia statului român ori în raport de ceilalţi coinculpaţi cu justificarea că la soluţionarea cererilor formulate de inculpaţi se au vedere circumstanţele ce ţin de fapte, împrejurările concrete de comitere şi consecinţele produse precum şi cele personale, în cauză existând impedimente de ordin tehnic legate de imposibilitate exercitării măsurilor de supraveghere pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, respectiv cele cuprinse în art.160² alin. 3 lit. c) şi art.160^2bC.proc.pen.

Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele iar criticile invocate de inculpat nu se justifică, în baza art. 385¹⁵ pct.1 lit. b) C.proc.pen. a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.