Acordarea unor sume de bani pentru poliţişti în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie.

Despăgubirile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie.  Termenul de poliţist invalid are semnificaţia potrivit legii de  poliţist „ rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă”.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 1982  din 20 septembrie 2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. 5594/114/2010 pe rolul Tribunalului Buzău,  reclamantul G L I a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău pronunţarea unei hotărâri prin care să se recunoască dreptul său  de a-i fi acordate despăgubiri  în conformitate cu  prevederile art.28  alin.1 lit. „m” din  Legea nr. 360/2002 şi HG nr. 1083/10.09.2008,  cu obligarea  pârâtului la plata acestora în cuantum de 8.000 Euro.

În motivarea acţiunii reclamantul a învederat instanţei că a lucrat în calitate de subofiţer activ  în cadrul I.P.J. B până la data de 19.08.2009, după care a fost trecut în rezervă din motive de sănătate, fiind declarat inapt pentru serviciul în poliţie, după ce a activat  peste 20 de ani. Pensionarea sa anticipată s-a datorat faptului că printr-o decizie medicală a fost declarat inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie, susţinându-se că  boala de care suferă a apărut în timpul şi din cauza serviciului în poliţie, afecţiunea fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Având în vedere diagnosticul stabilit de către Comisia Centrală de expertiză medicală şi Evaluare a Capacităţii de Muncă, reclamantul a apreciat că este îndreptăţit  în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 lit.”m” din Legea nr. 360/2002  şi art. 3 lit.”c” din HG nr. 1083/2008 să primească despăgubiri conform actului normativ invocat, în cuantum de 8.000 Euro echivalent în lei la data plăţii, sens în care s-a adresat cu o plângere prealabilă către I.P.J. Buzău.

Prin adresa nr. 23776/6/20.11.2010 i-a fost comunicată soluţia de respingere a cererii de acordarea acestor despăgubiri, cu motivarea că nu poate beneficia de acestea neputând fi  considerat poliţist rănit conform definiţiei legale  prevăzute de art.2 lit. „b” din actul normativ invocat.

Prin sentinţa nr. 740 din data de 2 martie 2011 Tribunalul Buzău a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul IPJ B.

            Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

Curtea a reţinut că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează :

Instanţa de fond  a respins corect acţiunea reclamantului ca  neîntemeiată, motivat de faptul că textele de lege invocate de acesta reglementează  acordarea unor despăgubiri în cazul producerii  unor riscuri specifice activităţii de poliţie, în situaţia unor evenimente neprevăzute şi nu în situaţia apariţiei unei boli profesionale cum este cazul in speţă.

Despăgubirile prevăzute de art. 4 alin.2 din H.G. nr. 1083/2003 nu se pot acorda pentru acele afecţiuni dobândite într-o perioadă nedeterminată de timp ca urmare a serviciului ca poliţist, serviciu privit în ansamblul său, ci acestea trebuie să vizeze o situaţie sau un caz strict determinat ce poate fi atribuit unei persoane, care, acţionând efectiv asupra poliţistului îi cauzează o afecţiune care-l plasează într-un anumit grad de invaliditate (îl răneşte).                     

Art. 2 lit. b din H.G. nr. 1083/2008 stabileşte că prin poliţist rănit se înţelege „poliţistul suspus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”, iar prin  poliţist invalid – „poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă”.

            Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale menţionate este absolut necesar ca efectele cauzelor vătămătoare la care a fost supus poliţistul să se fi produs independent de voinţa lui. Despăgubirile se acordă numai pentru cazul când evenimentul căruia i-a căzut victimă poliţistul este strict determinat.

Afecţiunea medicală suferită de poliţist care-i induce un anumit grad de invaliditate trebuie să fie în mod indubitabil strict individualizată şi astfel constatată încât să poată fi pusă pe seama atitudinii unei sau unor persoane identificate  sau identificabile care să poată fi făcute responsabile pentru faptul prejudiciabil.

Prin art. 28 alin.4 din Legea nr. 218/2002, legiuitorul a stabilit în sarcina oricărui lucrător de poliţie, indiferent dacă este în timpul serviciului sau nu, dacă acţionează conform atribuţiunilor de serviciu şi dacă se află în aria sa de competenţă teritorială, obligaţia de a interveni, aspect care bineînţeles că presupune anumite riscuri şi consecinţe imprevizibile.

Prin stabilirea acestei obligaţii în sarcina poliţistului şi pentru a nu lăsa fără substanţă acest text de lege, legiuitorul a înţeles, totodată, să ofere şi o protecţie suplimentară poliţistului care intervine în condiţiile arătate, adoptând în acest sens H.G. nr. 1083/2008.

În cauză nu se face referire la riscuri specifice activităţii de poliţie, fiind vorba de anumite boli menţionate în decizia medicală nr. 213/19.08.2009, respectiv hipertensiune arterială, diabet, hipercolesterolemie şi tulburare nevrotică polimorfă,  boli  care nu determină aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.