Punerea
în executare a hotărârilor penale. Contestaţia la executare. Schimbarea
încadrării juridice a faptei. Înlăturarea sau modificarea pedepsei. Deciziile
pronunţate în interesul legii. Inadmisibilitate.
C.proc.pen., art. 461 alin. 1 lit. d, art. 4145
Decizia nr. IX(9) din 24.10. 2005 a Î.C.C.J. - Secţiile Unite, dată în interesul legii
Analiza comparativă a dispoziţiilor art.
12, 14 şi 15 Cod penal, precum şi a acelora înscrise sub art. 4145
C. proc. pen., justifică concluzia că dezlegarea dată problemelor de drept la
judecata recursurilor în interesul legii de către ÎCCJ – Secţiile Unite, este
obligatorie pentru instanţele judecătoreşti pe data publicării deciziilor în
Monitorul Oficial al României – Partea I şi numai în măsura în care din probele
reţinute drept concludente în cauzele aflate pe rol, rezultă o situaţie de fapt
similară aceleia avută în vedere la adoptarea lor.
Atari decizii nu au efecte asupra
hotărârilor judecătoreşti definitive şi nici nu echivalează cu cerinţa de a fi
intervenit “o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, la care se referă
textele art. 14 şi 15 din Codul penal pentru a fi incidente prevederile art.
461 alin. 1 lit. d) teza penultimă Cod proc. penală, astfel încât instanţa
investită prin contestaţie la executare nu poate schimba încadrarea juridică
dată faptei prin sentinţa rămasă definitivă şi nici, apoi, să reducă pedeapsa
aplicată în cauză.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de
familie,
Decizia penală nr. 1062/R din 1
august 2011.
Prin sentinţa penală nr. 217 din 31 mai 2011 a Tribunalului Prahova s-a
respins contestaţia formulată de condamnatul deţinut în Penitenciarul Ploieşti,
privind executarea sentinţei penale nr. 193/28 martie 2006 a Tribunalului
Braşov definitivă prin decizia penală nr. 1718 / 16 mai 2008 a ÎCCJ, ca
neîntemeiată.
Recursul nu este
fondat.
Analiza comparativă a dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d), precum şi
a acelora înscrise sub art. 4145 Cod proc. penală, justifică concluzia
că, dezlegarea dată problemelor de drept la judecata recursurilor în interesul
legii de către ÎCCJ – Secţiile Unite, este obligatorie pentru instanţele
judecătoreşti pe data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României,
Partea I şi numai în măsura în care din probele reţinute drept concludente în
cauzele aflate pe rol, rezultă o situaţie de fapt similară aceleia avută în
vedere la adoptarea lor.
Atari decizii nu au efecte asupra
hotărârilor judecătoreşti definitive şi nici nu echivalează cu cerinţa de a fi
intervenit “o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, la care se referă
textele art. 14 şi 15 din Codul penal pentru a fi incidente prevederile art.
461 alin. 1 lit. d) teza penultimă C. proc.pen., astfel încât instanţa sesizată
prin contestaţie la executare să poată schimba încadrarea juridică dată faptei
prin sentinţa rămasă definitivă şi apoi să reducă pedeapsa aplicată în cauză.
Recurentul se află în executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată
prin sentinţa penală nr. 193/S/28 martie 2006 a Tribunalului Braşov, modificată
prin decizia penală nr. 112/Ap din 12 iunie 2007, definitivă prin decizia
penală nr. 1718 din 16 mai 2008 a ÎCCJ – Secţia penală, rezultată din
contopirea pedepselor de 11 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune
prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod penal, şase luni închisoare pentru fals în declaraţii prevăzute de art. 292
Cod penal şi 2 ani închisoare pentru fapta prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea
nr. 31/1990, republicată, toate cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că, având calitatea de administrator al unor
societăţi comerciale cu răspundere limitată şi în baza aceleaşi rezoluţii
infracţionale, în perioada octombrie 2002 – ianuarie 2003, cu ocazia încheierii
şi executării unui contractului comercial, acesta a indus în eroare
reprezentanţii părţii civile, emiţând 10 file cec pentru plata sumei de circa
4.000.000.000 ROL, contravaloarea mărfurilor livrate, deşi cunoştea că nu are
provizia necesară în contul bancar.
La data de 16 aprilie 2010, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) C.proc.pen.
condamnatul a formulat contestaţie la executare, solicitând modificarea
acesteia conform Deciziei nr. IX(9) din 24 octombrie 2005 adoptată de ÎCCJ –
Secţiile Unite în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 123 din 09 februarie 2006, considerată drept cauză de stingere ori de micşorare
a pedepsei, iar pe fond schimbarea
încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin.
1, 3, 4 şi 5 Cod penal, în aceea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea
nr. 59/1934 şi apoi reducerea corespunzătoare a pedepsei.
În dovedirea cazului de contestaţie s-a depus în copie declaraţia
martorului audiat în cursul cercetării judecătoreşti şi care în opinia sa,
contrar dispoziţiilor art. 2 Cod procedură penală s-a înlăturat ca concludentă
pentru stabilirea vinovăţiei în limitele emiterii instrumentelor de plată
bancară după aducerea la cunoştinţă a lipsei disponibilului din cont,
reprezentanţilor părţilor civile, ajungându-se astfel, la o încadrarea juridică
contrară deciziei de îndrumare sus menţionate.
Din examinarea deciziei nr. 1718/2008 a ÎCCJ – Secţia penală prin care
s-a confirmat legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 193/S din 28
martie 2006 a Tribunalului Braşov modificată prin decizia penală nr. 112 Ap din
12 iunie 2007, rezultă că aceste împrejurări de fapt şi de drept au constituit
apărări şi motive de apel şi recurs, formulate de condamnat la judecata
fondului cauzei în ciclul procesual ordinar, instanţele judecătoreşti
respingând cererea sa privind schimbarea încadrării juridice a activităţii infracţionale
din înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal în
infracţiunea preăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, ca neîntemeiată.
Pe de o parte s-a constatat că au fost administrate suficiente probe a
căror interpretare a conturat o stare de fapt neechivocă iar pe de alta că
hotărârile pronunţate în cauză au fost suficient şi convingător motivate.
Făcându-se trimitere
la probele administrate în cauză, deci şi declaraţia martorului menţionat în
cererea de contestaţie, s-a argumentat că încadrarea juridică dată faptei este
legală, deoarece acestea se coroborează cu unele afirmaţii făcute de însuşi
inculpat, respectiv “că reprezentanţilor părţii civile nu le-a fost adusă la
cunoştinţă lipsa proviziunii pentru filele cec emise în cadrul acestei
societăţi comerciale, că orice cec emis în cadrul unei societăţi comerciale are
o funcţie şi o finalitate care prin esenţa sa ţine de efectuarea unei plăţi de
către debitorul unei obligaţii comerciale şi că o filă cec îşi păstrează rolul
primordial de instrument de plată, neputând fi un simplu înscris lipsit de
eficienţă practică”.
Prin urmare, confirmarea condamnării de 11 ani închisoare pentru
infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4, 5 Cod penal, prin
decizia nr. 1718 din 16 mai 2008, cu ocazia soluţionării recursului exercitat
de inculpat, nu reprezintă o încălcare a principiului legalităţii procesului
penal ori o omisiune sau refuz arbitrar pentru încadrarea activităţii
infracţionale în sensul dezlegării problemelor de drept conform Deciziei
nr.IX(9) din 24 octombrie 2005 adoptată de Secţiile Unite, în interesul legii
şi publicată în Monitorul Oficial la 09 februarie 2006, deci mai înaintea
pronunţării hotărârilor atacate.
Dimpotrivă respingerea căii ordinare de atac reprezintă rezultatul
deliberării asupra chestiunilor de fapt şi de drept, privind existenţa faptei
şi vinovăţiei, astfel cum judecătorii ce au compus completele de judecată şi-au
format convingerea în raport de ansamblul probelor administrate în cauză, în
condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate a cercetării
judecătoreşti.
Sub acest aspect s-a apreciat, ca fiind dovedit faptul că la momentul
încheierii şi executării contractului nr. 2098/2002, în calitatea deţinută
acesta a acţionat cu intenţia de inducere în eroare a reprezentanţilor părţii
civile, emiţând un număr de 10 file cec, cu titlu de plată a sumei de circa
4.000.000.000 ROL, contravaloarea mărfii achiziţionate, deşi cunoştea că nu are
provizia necesară în contul deschis pentru societăţile administrate, acte
materiale ce întrunesc conţinutul legal al infracţiunii de înşelăciune prev. de
art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal.
Or, în atare situaţie, ştiut fiind că deciziile adoptate în interesul
legii produc efecte pentru viitor şi în limitele dovedirii şi reţinerii
situaţiilor de fapt examinate cu ocazia soluţionării recursurilor exercitate conform
art. 4142 şi urm. C.proc.pen., repunerea în discuţie a încadrării
juridice a faptelor asupra cărora instanţele judecătoreşti s-au pronunţat
printr-o hotărâre penală definitivă, excede dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit.
d) C.proc.pen.
Dezlegarea problemelor de drept de către ÎCCJ – Secţiile Unite în
condiţiile art. 4145 C.proc.pen., nu este identică cu cerinţa de a
fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară în sensul art. 14 şi 15
Cod penal şi ca atare nu poate fi invocată pentru schimbarea încadrării
juridice dată faptei şi apoi reducerea pedepsei aplicate în cauză, chiar dacă
asupra acestora instanţa supremă de control judiciar a dispus în cursul
procesului penal.
Concluzionând, sentinţa primei instanţe este justă şi conformă
dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d) C.proc.pen. deoarece împrejurarea de
fapt invocată ca temei pentru modificarea condamnării nu întruneşte condiţiile
cumulativ cerute de lege pentru a fi primită drept cauză de stingere ori de
micşorare a pedepsei, incident ivit în cursul executării acesteia.
(
Judecător Elena Negulescu) |