Consimţământul autorităţii judiciare de executare la predarea persoanei solicitate către un stat terţ. Regula specialității.

O persoană care a fost predată în temeiul unui mandat european de arestare poate fi extrădată unui stat terţ numai cu consimţământul autorităţii competente a statului membru care a predat-o, consimţământ acordat în conformitate cu convenţiile prin care acest stat membru îşi asumă obligaţii şi cu dreptul său intern.

Prin adresa nr. 93850/2010/06.07.2011, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 618/42/2011, autoritatea centrală română Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a transmis acestei curţi de apel solicitarea autorităţilor din Republica Federală Germania, respectiv Procuratura Generală München, de acordare a consimţământului de predare către autorităţile din Republica Ungaria a persoanei solicitate CC, cetăţean român, cu reşedinţa în Italia, în prezent deţinut pentru cercetări în Republica Federală Germania, ca urmare a predării sale în temeiul sentinţei penale nr.123/22.09.2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 945/42/2010, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de această persoană pentru un număr de 3 (trei) infracţiuni de abuz de încredere, descrise şi încadrate juridic în mandatele europene de arestare emise de autorităţile ungare, respectiv mandatul emis la data de 14.12.2010 în dosarul nr.Bk.1288/2010 de Judecătoria Oraşului Győr, mandatul emis la data de 08.02.2011 în dosarul nr.201.B.27245/2010 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta – 329 – Budapesta şi mandatul emis la data de 04.11.2010 în dosarul nr. 201.B.29175/2010 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta – 329 – Budapesta.

Cererea s-a formulat în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. 3 din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 584/JAI/2002 din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

În fapt, s-a arătat că persoana solicitată CC a fost extrădată la data de 1 octombrie 2010 din România în Germania, în baza mandatului european de arestare emis de procuratura Landshut la 20 iulie 2010 în dosarul nr. 32 Js 8415/2010. Extrădarea a fost aprobată la data de 22.09.2010 de către Curtea de Apel Ploieşti, fără a se renunţa la respectarea regulii specialităţii, cu condiţia ca persoana căutată să fie predată autorităţilor române în scopul executării pedepsei penale, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă cu închisoarea.

S-a mai arătat că persoana căutată este încă deţinută în Germania pentru cercetări, iar Judecătoria Erding a pronunţat în primă instanţă la data de 2 februarie 2011 o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani, sentinţă care nu este încă definitivă.

Cu ocazia audierii sale, persoana urmărită nu şi-a exprimat acordul de a fi extrădată în Ungaria, în baza mandatelor europene de arestare, astfel că o astfel de extrădare este posibilă numai cu acordul expres al autorităţilor judiciare române.

În vederea soluţionării cererii au fost depuse la dosar copii ale proceselor verbale întocmite de autorităţile germane cu ocazia audierii persoanei urmărite şi copii ale mandatelor europene de arestare emise de autorităţile ungare.

Din oficiu, pentru justa soluţionare a cererii, autoritatea judiciară de executare a dispus ataşarea dosarului nr. 945/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti.

Examinând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, în raport de dispoziţiile procedurale penale aplicabile, Curtea a constatat că cererea formulată de Procuratura Generală München este întemeiată.

Astfel, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr.123/22.09.2010 pronunţată în dosarul nr. 945/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală, s-a luat act că persoana solicitată CC este de acord cu predarea sa către Republica Federală Germania conform mandatului european de arestare emis de Parchetul Landshut în dosarul 32 Js 8415/10 la data de  20 iulie 2010 în  scopul executării mandatului de arestare emis de Judecătoria Locală Erding la data de 14 iulie 2010 în dosarul 2 Gs 344/10, fiind urmărită sub aspectul comiterii a două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de Secţiunea 263 Codul penal german şi pentru care se prevede pedeapsa maximă de 10 ani închisoare.

            Prin aceeaşi sentinţă s-a autorizat predarea persoanei solicitate CC către autorităţile Statului din Republica Federală Germania conform art. 90 alin.5 şi 6 şi art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008 şi art. 27 paragraful 2 din Decizia Cadru 2002/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia.

La data de 01.10.2010 persoana solicitată CC a fost predată unei escorte de la Interpol Wiesbaden, Germania.

Curtea a mai reţinut că faţă de persoana solicitată au mai fost emise 3 mandate europene de arestare de către autorităţile din Ungaria, astfel:

I. La data de 04.11.2010 a fost emis un mandat european de arestare în dosarul nr. 201.B.29175/2010 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta – 329 – Budapesta, reţinându-se săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art.317 alin.1 şi 5 din Codul penal al Ungariei, constând în faptul că, la data de 20.03.2010, persoana urmărită a închiriat de la compania Gyetvai Kft. (SRL) până la data de 26.03.2010 un autoturism VW Jetta, evaluat la 2.500.000 de forinţi, având numărul de înmatriculare LBF-692, însă la data scadenţei nu l-a mai restituit locatorului, ci a dispus de acesta ca de un bun propriu printr-o metodă necunoscută.

II. La data de 14.12.2010 a fost emis un nou mandat european de arestare în dosarul nr.Bk.1288/2010 de către Judecătoria Oraşului Győr, ca urmare a cercetărilor efectuate în urma plângerii prealabile a companiei Fox Autorent Kft. (SRL), de către Comisariatul de Poliţie din Győr , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 317 alin.1 şi 5 din Codul penal al Ungariei, constând în faptul că, la data de 17.09.2010, persoana urmărită a închiriat până la data de 24.09.2010 un autoturism Mercedes A150, evaluat la 4.195.000 de forinţi, având numărul de înmatriculare LGA-713, însă la data scadenţei nu l-a mai restituit locatorului, ci a dispus de acesta ca de un bun propriu.

III. La data de 08.02.2011 a fost emis un alt mandat european de arestare în dosarul nr.201.B.27245/2010 de către Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta – 329 – Budapesta, reţinându-se săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 317 alin.1 şi 5 din Codul penal al Ungariei, constând în faptul că, la data de 20.03.2010, persoana urmărită a închiriat până la data de 22.03.2010 un autoturism Skoda Fabia SW, evaluat la 3.000.000 de forinţi, având numărul de înmatriculare LOH-548, însă la data scadenţei nu l-a mai restituit locatorului, persoana urmărită neputând fi nici contactată prin telefon.

Curtea a mai reţinut că din actele dosarului nu rezultă vreunul dintre motivele de refuz la executare înscrise în art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată şi în art. 3 şi 4 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cele trei infracţiuni derivând din faptele arătate anterior sunt incriminate în art. 213 din Codul Penal al României, sunt pedepsite cu închisoarea de cel puţin un an, la momentul sesizării nu sunt acoperite de vreo amnistie şi nici nu s-a împlinit vreunul din termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art.122 din acelaşi cod.

De asemenea, potrivit art. 28 alin.3 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, transpusă de Statul Român în art. 115 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată la data de 31.05.2011, este necesar consimţământul autorităţii judiciare române de executare pentru ca persoana vizată să fie predată unui alt stat membru, dacă constată că infracţiunea pentru care este solicitată ea însăşi implică obligaţia de predare stabilită în art. 2 paragraful (4) din Decizie şi respectiv art. 96 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată la data de 31.05.2011.

Faţă de aceste considerente, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru urmărirea penală a unui cetăţean român, predat unui stat membru în executarea unui mandat european de arestare, şi pentru alte infracţiuni săvârşite pe teritoriul unui alt stat anterior executării deciziei judiciare de predare către primul stat, Curtea a admis solicitarea formulată de autoritatea centrală germană, în baza art.115 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată la data de 31.05.2011, combinat cu art. 28 alin. 3 şi 4 din Decizia Cadru nr. 584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, și a autorizat predarea temporară a persoanei solicitate de către autorităţile din Republica Federală Germania către autorităţile din Republica Ungaria, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de această persoană pentru un număr de 3 (trei) infracţiuni de abuz de încredere, descrise şi încadrate juridic în mandatele europene de arestare emise de autorităţile ungare, aşa cum s-a arătat mai sus.

Consimţământul la predarea persoanei solicitate s-a acordat pe durata şi în condiţiile ce urmau a fi stabilite de comun acord între autorităţile din Republica Federală Germania şi cele din Republica Ungaria, însă cu respectarea şi a dispoziţiilor din sentinţa penală nr.123/22.09.2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 945/42/2010.

S-a dispus ca încheierea să se comunice persoanei ce urma a fi predată, autorităţii solicitante germane şi Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.