avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Despre posesiunea cerută pentru a prescrie.

 

Cod civil, art. 1846, art. 1847 şi urm.
Uzucapiune-prescripţie achizitivă
 
         Potrivit Art. 1846*)  - Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
            Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru (C. civ. 485, 486, 487, 1847 şi urm., 1909).
            Dispoziţiile Art. 1847 prevăd că să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole (C. civ. 1853, 1854, 1863).
             Prevederile Art. 1848 –arată că posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale (C. civ. 1847, 1850).
             Iar Art. 1849  stipulează că posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulile prescrise în articolele 1863 - 1873 (C. civ. 1847).

 

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,

Decizia civilă nr. 585 din 13 septembrie 2011. 

 

Prin Decizia civilă nr.585/13 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, a respins excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului, invocate de intimată şi a respins ca nefondat recursul.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea examinând cu prioritate excepţiile invocate de intimată conform   disp. art. 137 Cod pr. civilă,  a constatat că acestea au fost nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul promovat de pârât a fost întemeiat în drept pe disp. art 304 pct. 9 Cod procedură civilă, şi s-a susţinut de către aceasta că acţiunea formulată de reclamantă nu putea fi admisă faţă de dispoziţiile legale în vigoare la acest moment,  făcându-se referire expresă la acestea.

În acest  împrejurări nu s-a putut susţine că recursul nu este motivat pentru a se face aplicarea disp. art. 306 pct. 1 Cod procedură civilă

Pe de altă parte conform disp. art .306 pct. 3 Cod procedură civilă,  indicarea greşită  a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora fac posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prev de art. 304 Cod procedură civilă.

Deci recursul  de faţă a fost motivat în drept, a fost  motivat în fapt şi în motivarea făcută de recurent instanţa poate să se raporteze la  motivele de casare sau modificare a hotărârilor prev. de art. 304 Cod procedură civilă , astfel că excepţia nulităţii recursului a fost neîntemeiată şi a fi respinsă ca atare.

Neîntemeiată a fost şi excepţia de tardivitate a declarării recursului întrucât din dovada  de comunicare a hotărârii a Tribunalului Prahova flată la fila 22 dosar apel, a rezultat că recurentului i s-a adus la cunoştinţă hotărârea atacată la data de14.04.2011, a declarat recursul la 2 mai 2011 şi cum termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, calea de atac se putea exercita până la data de 30 aprilie 2011

Deci într-o zi de sâmbătă a săptămânii astfel că termenul s-a prelungit  până la data de 2 mai 2011, prima zi lucrătoare.

Aşa fiind Curtea a apreciat că recursul a fost declarat în termenul prev. de lege respectiv de disp. art. 301 Cod procedură civilă, astfel că şi această excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ce priveşte fondul s-au se înlăturat toate susţinerile formulate de recurent şi care în esenţă au vizat faptul că în mod greşit s-a admis acţiune în lipsa unor reglementări speciale,  faţă de dispoz. OUG 94/2000 şi ale Legii nr. 213/1987 întrucât aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond cit şi instanţa de apel, reclamata a dovedit interesul în promovarea acestei acţiuni. Respectiv de a obţine un titlu a supra bunurilor ce fac obiectul prezentei acţiuni,  astfel că nu i se poate îngrădi accesul la justiţie pentru că s-ar încălca flagrant  prev. art. 1 din Protocolul Adiţional  la CEDO şi ale art. 6 din aceeaşi convenţie ce garantează dreptul de acces la instanţă.

Acţiunea reclamantei nu a putut fi paralizată pentru că legiuitorul nu a promovat un  act normativ care să reglementeze  statului juridic al unor astfel de bunuri , pentru că ar avea semnificaţia unei sancţiuni pentru o inacţiune,  ce nu poarte fi imputată reclamantei.

În plus, prin Legea nr. 455/2006 s-a prevăzut scutirea de la plata taxelor de timbru pentru acţiunile de acest gen, de unde concluzia că acestea pot fi promovate.

Cum în cauză instanţele au aplicat corect disp. art . 1864 Cod civil şi 111 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că recursul de faţă a fost nefondat urmând şi a fost respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare a hotărârii aşa cum sunt ele prev. de art. 304 Cod procedură civilă.

(Judecător Eliza Marin)