Obiecţiunile la raportul  final şi la bilanţul de închidere, fiind respinse ca tardive prin decizia instanţei de recurs, nu mai pot fi invocate  ca o crotică a nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei, pronunţate ulterior, de închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitor.

Creditorul ce deţine  mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, poate formula cerere de instituire a răspunderii patrimoniale personale, pentru una din faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, împotriva persoanelor din conducerea societăţii debitoare sau altă persoană vinovată de  săvârşirea vreuneia din fapte, dar în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 138 alin. 3 din lege.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 1872  din 14 septembrie 2011.

Prin sentinţa nr.931 din 03 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, s-a admis cererea formulată de lichidatorul  judiciar REVALACTIV SPRL ,în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC A SRL şi radierea debitorului din registrul comerţului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că la data de 04.03.2011, lichidatorul desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei  a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a aprobării raportului final de lichidare şi a distribuirii tuturor sumelor obţinute şi constatând că s-a întocmit raportul final de lichidare şi bilanţul general, care au fost supuse dezbaterii adunării creditorilor, în condiţiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, nefiind formulate obiecţiuni la raportul final, în temeiul art. 129 şi 130 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a aprobat raportul final al lichidatorului, constatând că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate şi toate sumele au fost distribuite conform tabelului de distribuire final, dovada plăţilor fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditorul AVAS BUCUREŞTI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul este nefondat.

Recurenta a formulat obiecţiuni la raportul final şi la bilanţul de închidere, ce au fost respinse de judecătorul sindic prin încheierea din 4.04.2011, ca fiind tardiv formulate, recursul declarat de creditoarea recurentă  împotriva acestei încheieri, fiind respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiesti prin decizia nr. 1325/1.06.2011, astfel că fiind soluţionat irevocabil, critica recurentei cu privire la obiecţiuni nu mai poate fi discutată în această fază procesuală şi nu mai poate să fie invocată ca o critică a nelegalităţii sau netemeiniciei sentinţei instanţei de fond.

Critica recurentei că pe parcursul procedurii nu a fost depus un raport amănunţit referitor la cauzele şi împrejurările care au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, este nefondată.

Din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expert contabil Ştefănescu Teodor, lucrare aflată la filele 230-232 dosar fond, rezultă cauzele care  au dus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi anume imposibilitatea rambursării integrale a creditului contractat şi faţă de  aceste cauze şi documentele expertizate nu există situaţii din cele prev. la art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, care să atragă răspunderea  membrilor organelor de conducere şi în raportul depus de lichidatorul judiciar, aflat la fila 234 dosar fond, rezultă că nu sunt persoane din conducerea societăţii debitoare SC A SRL sau alte persoane care să fi săvârşit vreuna din faptele prev. de disp. art. 138  din legea nr. 85/2006, de natură a cauza starea de insolvenţă.

            În condiţiile în care recurenta, care deţinea mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, considera că se face vinovată vreo persoană din conducerea societăţii debitoare sau altă persoană, de săvârşirea vreuneia din faptele prev. la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, putea formula  cerere de instituire a răspunderii  patrimoniale personale,  în temeiul disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în condiţiile  prevăzute de aceste dispoziţii şi anume, dacă lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a societăţii debitoare sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prev. la alin. 1 al art. 138 din lege, ori lichidatorul judiciar în raportul întocmit a arătat că nu sunt persoane  care să fi săvârşit vreuna din faptele prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, de natură a cauza starea de insolvenţă, astfel că, critica adusă sentinţei de recurentă, nu este fondată.