avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


       34. Măsuri de siguranta. Confiscarea specială. Aplicarea art. 118 alin.1, lit. b Cod penal, în referire la art. 118 alin. 2, 3 Cod penal. Disproporţia dintre valoarea bunului confiscat faţă de natura şi gravitatea infracţiunii.

 

Pescadorul „C„ a servit nemijlocit la săvârşirea infracţiunii, fiind specializat şi dotat pentru recoltarea piscicolă maritimă.

Dupa cum reiese din înscrisurile cauzei, pescadorul aparţine rudelor inculpatului, constituind un bun dedicat unei afaceri de familie, aşa cum rezultă şi din numele ambarcaţiunii.

În lipsa unui plan de exploatare precis şi detaliat, prin care proprietarul navei să încredinţeze exploatarea sa unei alte persoane şi ţinând seama că o parte din aceştia sunt înregistraţi în autorizaţia emisă de Ministerul Agriculturii şi Satelor din Republica Turcă şi ca membri ai echipajului, se apreciază că proprietarul vasului cunoştea ruta şi activităţile ilicite desfăşurate în zona economică exclusivă de către ambarcaţiune şi echipaj.

Faptul că proprietarii navei sunt de gen feminin, rude cu inculpatul, întăreste convingerea instanţei că înregistrarea ambarcaţiunii a fost efectuată în scopul disimulării proprietarilor reali sau a preconstituirii unui impediment la confiscare.

 

Art. 118 alin. 1, lit. b Cod penal in ref. la art. 118 alin. 2, 3 Cod penal

 

         I. Sentinţa recurată:

         Prin sentinţa penală nr. 474/06.05.2011, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 3143/212/2011 s-a dispus:

„Ia act că părţile vătămate ANPA şi INCDM ”GA”, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 118 lit a C.p. şi art. 66 alin. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 23/2008, confiscă de la condamnatul C.H., suma de 802,06 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 106 kg peşte, ridicată prin procesul verbal din data de 04.04.2010 de către IJPF Constanţa şi predată spre valorificare custodelui SC P.P. SRL, potrivit N.I.R. nr. 41/04.04.2010.  

În baza art. 118 lit b C.p. şi art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008, confiscă de la condamnatul C.H., 225 setci, 46 ave, 1 bucată microfon marca CB MICROPHONE, 1 bucată microfon marca YOSAN, 1 bucată microfon marca CAROL şi 1 bucată microfon marca SAILOR, ridicate prin procesul verbal încheiat la data de 04.04.2010 de către I.J.P.F. Constanţa.

În baza art 118 lit b C.p. şi art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008, confiscă de la condamnatul C.H., pescadorul „C 3422TG3195”, pavilion Turcia, înregistrat în portul Istanbul, aflat în custodia acestuia şi în proprietatea cetăţenilor turci C.A., C.F. şi C.S., împreună cu echipamentele de navigaţie şi accesoriile din dotare, ridicat de IJPF Constanţa, potrivit proceselor verbale din data de 04.04.2010. „

         Pentru a pronunţa această hotărâre judecătoria a reţinut următoarele:

La data de 3 aprilie 2010, inculpatul C.H., în calitate de căpitan al navei cu pavilion turcesc „C”, a pescuit în apele teritoriale româneşti, cu unelte de pescuit neautorizate, fără a deţine licenţă de pescuit pentru navă şi în perioada de prohibiţie.

În şedinţa de judecată din data de 14.01.2011, în raport de prevederile art.3201 alin. 5 C.pr.pen., Judecătoria a dispus disjungerea cauzei sub aspectul soluţionării acţiunii civile şi cu privire la confiscarea cantităţii de peşte, a plaselor de pescuit şi a pescadorului C. împreună cu aparatura aferentă, formându-se un nou dosar cu nr. 3143/212/2011. Acţiunea penală a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 474/06.05.2011, prin care s-a pronunţat condamnarea inculpatului C.H., în baza recunoaşterii vinovăţiei, pentru infracţiunile prev. de art. art. 64 lit. a, g şi k din OUG nr. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea nr. 317/2009.

In ceea ce priveşte confiscarea navei „C”, inculpatul, prin avocat ales, a susţinut că nu se poate lua o asemenea măsură în condiţiile în care, în cauză, nu există un prejudiciu reclamat, iar potrivit art. 118 C.p., nu sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite la săvârşirea unei infracţiuni, dacă acestea aparţin altei persoane decât infractorul şi aceasta nu a cunoscut scopul folosirii lor. Totodată s-a mai susţinut că măsura confiscării nu se poate lua asupra bunurilor care fac parte din mijloacele de existenţă ale persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale. In susţinerea acestor concluzii, inculpatul a mai invocat şi Decizia nr. 18/2005 a ICCJ, care a statuat că măsura confiscării speciale nu se poate lua asupra mijlocului de transport, dacă acesta nu a fost fabricat şi destinat săvârşirii efective a infracţiunii, precum şi art. 18 din Legea nr. 17/1990, potrivit căruia jurisdicţia penală nu se aplică în zona economică exclusivă a României, ci doar în apele teritoriale interioare. Totodată s-a mai susţinut şi că valoarea uneltelor de pescuit este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.

Analizând legalitatea şi temeinicia confiscării speciale a pescadorului ”C”, a aparaturii aferente, a plaselor de pescuit şi a contravalorii cantităţii de peşte, Judecătoria constată că o asemenea măsură se impune a fi luată, având în vedere următoarele considerente:

Prin art. 118 alin. 1 lit. b C.p., legiuitorul a prevăzut că sunt supuse confiscării speciale „bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor”. Acelaşi legiuitor, în art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 23/2008 a stipulat că „sunt supuse confiscării uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, mijloacele de transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea faptei”.

Analizând cele două texte invocate, se constată că suntem în prezenţa unui concurs dintre legea specială şi legea generală, în condiţiile în care legea specială nu prevede anumite condiţii pentru a se dispune măsura confiscării speciale, în afară de folosirea bunurilor vizate de confiscare, la săvârşirea faptei de natură penală. Pentru a exista concurs intre legea speciala si legea generala este necesar sa se stabilească daca bunul face obiectul legii speciale şi dacă la data săvârşirii infracţiunii, actul normativ derogator era în vigoare. In cauza de faţă se constată că pescadorul face obiectul O.U.G. nr. 23/2008, în art. 64 alin. 1 lit. a făcându-se referire în mod expres la navă, iar la data săvârşirii infracţiunii, 03.04.2010, actul normativ derogator era în vigoare.

         Acest concurs se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, în condiţiile în care este de principiu că legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul stabileşte un regim special si derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare faţă de norma de drept comun, ce în astfel de situaţii se aplica numai unde legea speciala nu dispune.

Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăşi finalitatea adoptării ei, dovedind voinţa legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de stricta interpretare si aplicare. Legea generala poate sa modifice sau sa înlăture incidenta legii speciale numai când cuprinde prevederi exprese în acest sens.

A considera că măsura confiscării speciale în ceea ce priveşte bunurile ce fac obiectul OUG nr. 23/2008, se supune aceloraşi condiţii prevăzute de art. 118 C.p. (ex: să aparţină făptuitorului, să nu asigure mijloacele de existenţă ale deţinătorului, să nu aibă o valoare disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii), ar însemna să nu dăm eficienţă principiului de drept invocat şi să considerăm dispoziţiile speciale fără niciun fel de eficienţă juridică. A interpreta în acest mod cele două norme aflate în concurs şi a acorda prevalenta normei generale, ar conduce în mod direct la încălcarea voinţei legiuitorului de a deroga de la norma generală şi de a nu mai condiţiona măsura de siguranţă de anumite circumstanţe, voinţă care în sens contrar, putea fi evidenţiată prin simpla neprevedere a unei măsuri speciale în legătură cu bunurile destinate pescuitului fraudulos.

În ceea ce priveşte lipsa unui prejudiciu în prezenta cauză, în afară de considerentele expuse mai sus, care reliefează lipsa necesităţii unei asemenea condiţii, Judecătoria reaminteşte că potrivit art. 111 alin. 1 C.p. „măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”. Astfel, măsura de siguranţă a confiscării speciale se dispune faţă de bunurile a căror deţinere de către persoana care a săvârşit o infracţiune, dată fiind legătura lor cu fapta săvârşită or din cauza naturii lor, prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală, luarea ei nefiind astfel condiţionată de existenţa vreunui prejudiciu.

Referitor la absenţa unei jurisdicţii penale raportat la zona economică exclusivă, unde au fost săvârşite infracţiunile de către inculpatul C.H., Judecătoria consideră concluziile inculpatului ca fiind lipsite de fundament juridic, în condiţiile în care o asemenea jurisdicţie este reglementată în mod expres, în art. 18 din Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale României, potrivit căruia Jurisdicţia penală a României se aplică şi în cazul încălcării legislaţiei române în vigoare ca privire la zona economică exclusivă a României în Marea Neagră de către persoane îmbarcate la bordul navelor străine folosite în scopuri comerciale, dacă faptele sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni”.

Totodată, Judecătoria constată că potrivit Deciziei in interesul legii nr. XVIII/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, invocată de avocatul inculpatului în susţinerea apărării, măsura de siguranţă a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) teza I din Codul penal, numai în cazul în care se dovedeşte că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalităţile normative ale infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum şi în cazul în care se dovedeşte că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracţiuni.

În motivarea acestei decizii se arată că aplicarea confiscării speciale a mijlocului de transport se face ori de câte ori se dovedeşte că acesta a constituit un mijloc propriu de realizare a activităţii infracţionale impus de natura şi specificul actului de conduită exprimat de verbum regens (afectaţia obiectivă), precum şi în situaţia în care, chiar dacă nu s-a ivit în practică necesitatea de a fi folosit, acesta este parte componentă a modului în care infractorul a conceput activitatea infracţională (afectaţia subiectivă).

Analizând conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 64 lit. a din OUG nr. 23/2008, se observă că utilizarea navei în activitatea de pescuit fără autorizaţie, se circumscrie modului şi mijloacelor de săvârşire a infracţiunii, fiind o condiţie esenţială a laturii obiective a infracţiunii analizate, textul de incriminare având în vedere pescuitul, fără ca nava cu care se pescuieşte să deţină autorizaţie sau licenţă de pescuit.

Mai mult decât atât, ambarcaţiunea în cauză este un pescador, iar modul în care a fost concepută activitatea infracţională, respectiv pescuitul fără autorizaţie în zona economică exclusivă a României, prin scoaterea din mare a unor plase de o lungime foarte mare, includea în mod obligatoriu utilizarea unei navei, altfel ar fi fost imposibilă desfăşurarea unei asemenea activităţii în apele maritime de adâncime, ambarcaţiunea fiind destinată să servească în mod necesar la realizarea laturii obiective a infracţiunii de pescuit fraudulos.

 

II. Recursul promovat :

La data de 12 mai 2011 (data ştampilei de expediţie a oficiului poştal de primire a expediţiei), prin substitutul procesual apărător ales Av. L.M., inculpatul C.H. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând în termenul prevăzut de lege, incidenţa cazului de casare prev. de art.385 ind.9 pct. 10 cod pr.penală, apreciind că prima instanţă de judecată nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute şi cu privire la unele probe administrate, opri asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Prin prisma acestui motiv de casare se invocă:

-        lipsa prejudiciului în cauză;

-        lipsa părţilor vătămate sau civile;

-        inexistenţa unor măsuri asiguratorii;

-        greşita confiscare a unui bun mobil, respectiv a pescadorului „C” ce aparţine unei persoane care nu a cunoscut folosirea bunului la săvârşirea infracţiunii;

-        incidenţa art.118 alin.6 cod penal;

-         incidenţa Deciziei nr.18/2005 a ÎCCJ – Secţiile Unite;

-        lipsa jurisdicţiei penale potrivit art.18 din Legea nr.17/1990;

-        incidenţa art.118 alin.2 cod penal;

-        nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul.

La verificarea sentinţei recurate sunt aplicabile art.385 ind.6 alin.3 cod pr.penală, instanţa de recurs putând examina cauza în ansamblu, în fapt şi în drept, fără a fi limitată la motivele de casare prev. de art.385 ind.9 cod pr.penală.

 

III. Aprecierea instanţei de control judiciar; motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază decizia instanţei de recurs potrivit art.385 ind.17 cod pr.penală:

Verificând hotărârea recurată, curtea apreciază că recursul de faţă are caracter fondat, o parte dintre criticile formulate fiind întemeiate.

Astfel, curtea consideră că:

1. Critica vizând lipsa jurisdicţiei penale, a cărei analiză ar fi impus aprecieri asupra incidenţei disp.art.5 sau art.6 cod penal, nu poate fi primită, măsura confiscării speciale fiind accesorie constatării săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.

         Dispoziţiile art.18 alin.1 lit.b cod penal sunt incidente, în măsura în care bunurile au fost folosite la săvârşirea unei infracţiuni.

         Această premisă a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr.105 din 31.01.2011 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare în termen.

         Condamnarea, în condiţiile art.320 ind.1 cod pr.penală, a inculpatului C.H. pentru săvârşirea acestei infracţiuni şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare împiedică repunerea în discuţie a existenţei sau nu a jurisdicţiei penale naţionale şi eventual a incidenţei art.5 sau art.6 cod penal.

         2. Critica vizând nelegala citare a inculpatului nu este întemeiată, acesta fiind prezent în faţa instanţei la termenul din data de 11.02.2011, acesta având termenele viitoare în cunoştinţă, potrivit art.291 alin. 3 cod pr.penală.

3. Critica vizând greşita confiscare, în raport de inexistenţa unei acţiuni civile sau a unor părţi vătămate este nerelevantă, întrucât disp. art.118 alin.1 lit.b cod penal impun confiscarea fără a condiţiona luarea măsurii de siguranţă de existenţa vreunui prejudiciu sau a unei acţiuni civile alăturate celei penale.

4. Critica vizând nesupunerea bunurilor confiscării speciale potrivit dezlegării obligatorii date prin decizia nr.18/2005 date de ÎCCJ în Secţiile Unite, în interesul legii, întrucât nu coincid situaţiei, premisă, decizia interpretativă vizând doar bunurile mobile văzute şi folosite în mod indirect ca mijloc de transport la săvârşirea infracţiunii, ori, în prezenta cauză, bunul a cărei confiscare se contestă a servit direct la săvârşirea infracţiunii.

Pescadorul „C„ a servit nemijlocit la săvârşirea infracţiunii, fiind specializat şi dotat pentru recoltarea piscicolă maritimă.

5. Critica vizând inaplicabilitatea art.118 alin.1 lit.b cod penal în referire la faptul că bunul confiscat, aparţine unei alte persoane decât făptuitorul, proprietarul necunoscând scopul folosirii lor este neîntemeiată.

Astfel, cum reiese din înscrisurile cauzei, pescadorul aparţine rudelor inculpatului, constituind un bun dedicat unei afaceri de familie, aşa cum rezultă şi din numele ambarcaţiunii.

În lipsa unui plan de exploatare precis şi detaliat, prin care proprietarul navei să încredinţeze exploatarea sa unei alte persoane şi ţinând seama că o parte din aceştia, respectiv C.S., C.A. şi C.F. sunt înregistraţi în autorizaţia emisă de MAS din Republica Turcă şi ca membri ai echipajului, curtea apreciază că proprietarul vasului cunoştea ruta şi activităţile ilicite desfăşurate în zona economică exclusivă de către ambarcaţiune şi echipaj.

Faptul că proprietarii navei sunt de gen feminin, rude cu inculpatul şi unii din membrii echipajului întăresc convingerea instanţei că înregistrarea ambarcaţiunii a fost efectuată în scopul disimulării proprietarilor reali sau a preconstituirii unui impediment la confiscare.

6. Critica vizând disproporţia dintre valoarea bunului confiscat faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, în condiţiile art.118 alin.2 cod penal apare ca neîntemeiată, constituind cazul de casare prev. de art.385 ind.9 alin.1 pct.17 ind.1 cod pr.penală.

Această disproporţie este evidentă şi se coroborează şi cu dispoziţiile art.118 alin.6 cod penal, incidente în cauză.

Reţinând acest motiv de recurs, curtea va admite recursul promovat de inculpat, va casa, în parte, hotărârea recurată şi rejudecând va face aplicarea art.118 alin.1 lit.b cod penal în ref. la art.118 alin.2 şi 3 cod penal, confiscând de la inculpat, în parte,  echivalentul bănesc a valorii pescadorului C. 3422TG3195, pavilion Turcia, respectiv a sumei de 10.000 euro, apreciată ca fiind proporţională cu gravitatea infracţiunii, înlăturând dispoziţia de confiscare a aceleiaşi nave în materialitatea sa.

Totodată, va menţine măsura sechestrului asigurator asupra navei, până la plata efectivă a sumei echivalent al confiscării speciale, dispusă prin prezenta decizie.

Va menţine celelalte dispoziţii, făcând şi aplicarea corespunzătoare a disp.art. 192 alin.3 cod pr.penală.

Dosar nr. 3143/212/2011

Decizia penală nr. 1017/P/03.11.2011

Judecător redactor Marius Cristian Epure