Dreptul exclusiv al angajatorului de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat.

Dreptul exclusiv al angajatorului de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat.

Art .40 alin.1 din Codul muncii

Potrivit disp.art.40 alin.1 din Codul muncii, angajatorul are dreptul exclusiv de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat şi de da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Aşa după cum s-a precizat mai sus, recurentului-contestator nu i s-au atribuit sarcini noi ce nu ar fi intrat în atribuţiile postului de controlor de gestiune, ci doar i s-a solicitat săptămânal să efectueze controale şi monitorizări, ale căror rezultate să fie menţionate şi aduse la cunoştinţa superiorilor printr-un raport corespunzător.

De altfel, aşa cum s-a precizat şi în întâmpinarea depusă de către intimată, recurentul-reclamant a mai fost sancţionat disciplinar pentru abateri asemănătoare repetate, situaţie faţă de care se justifică măsura luată de către intimată în sensul desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

(Decizia civilă nr.2533/R-CM/09 decembrie 2011)

Prin acţiunea înregistrată la data de 3.02.2011, contestatorul B.I. a chemat în judecată intimata S.C. V. S.A., solicitând anularea deciziei nr. 21/27.01.2011, reintegrarea sa în funcţia avută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, cuvenite de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut de către contestator că lucrează în unitatea intimată din anul 2007, în funcţia de controlor de gestiune, însă în luna iulie a anului 2010, în timp ce se afla în concediu de odihnă, i-a fost trimis pe e-mail „raportul de gestiune din aria de supraveghere”, ce cuprindea sarcini privind monitorizarea activităţilor de acces şi securitate, achiziţii şi contracte, administrarea numerarului, producţie, mentenanţă, logistică, administrare documente, protecţia mediului în unitate. S-a mai susţinut că aceste atribuţii sunt specifice funcţiei de auditor iar intimata avea angajat un auditor. Contestatorul a mai susţinut că,deşi avea foarte mult de lucru, a încercat în prima lună să efectueze aceste activităţi suplimentare, însă raportul său a fost apreciat ca necorespunzător în proporţie de 90%.

Contestatorul a mai susţinut în contestaţie că s-a urmărit îndepărtarea sa din unitate, fiind lansat un anunţ pentru ocuparea postului său încă înainte de a fi sancţionat prima dată. Astfel, i-au fost aplicate 3 sancţiuni pentru aceeaşi faptă, fiind vorba doar de neefectuarea raportului de evenimente, respectiv avertisment la data de 11.10.2010 şi reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună la data de 10.11.2010.

La data de 10.03.2011 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei pentru următoarele considerente:

- contestatorul nu a fost sancţionat disciplinar de mai multe ori pentru aceeaşi abatere, ci pentru abateri asemănătoare, repetate;

- contestatorul a fost angajatul societăţii intimate în funcţia de controlor gestiune centru de profit iar din 26.07.2010 avea ca sarcină de serviciu întocmirea şi transmiterea săptămânală a „Raportului de evenimente din aria de supraveghere” către directorul executiv CP P. şi către directorul naţional audit intern şi control de gestiune;

- pentru netransmiterea rapoartelor eferente săptămânilor 30, 31, 32 şi 34 din 2010, prin decizia nr. 35/11.10.2010 contestatorul a fost avertizat în scris că trebuie să respecte sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului;

- pentru netransmiterea rapoartelor eferente săptămânilor 37, 38, 39, 40 şi 41 din 2010, prin decizia nr. 36/10.11.2010 a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 5% pe o lună; cu toate acestea, nici în săptămânile 42-51 ale anului 2010 contestatorul nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu ce-i reveneau, situaţie ce a continuat şi la începutul anului 2011;

- în aceste condiţii, s-a emis decizia nr. 21/27.01.2011 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă;

- contractul de muncă al contestatorului a fost desfăcut disciplinar şi nu pentru necorespundere profesională, contestatorul fiind singurul dintre cei 9 controlori de gestiune care a refuzat să întocmească şi să transmită raportul;

- activitatea desfăşurată de către contestator în cadrul societăţii se diminuase, neacoperind o normă întreagă.

Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.1423/27.06.2011 a respins contestaţia, reţinând următoarele:

Contestatorul a devenit angajatul societăţii intimate din data de 1.06.2007, pe perioadă nedeterminată, în funcţia de „controlor intern de gestiune” în cadrul sediului secundar din Piteşti.

La data de 27.01.2011 se emite de către intimată decizia nr. 21, prin care a dispus sancţionarea contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data de 1.02.2011. Din conţinutul deciziei reiese că s-a dispus sancţionarea contestatorului pentru neîntocmirea şi netransmitere „Raportului de evenimente din aria de supraveghere” pe o perioadă de 10 luni (respectiv pentru săptămânile 42-51 ale anului 2010 şi pentru săptămâna 1 pentru anul 2011), ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Anterior emiterii deciziei de sancţionare contestatorul a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, şi şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la pretinsele abateri printr-o nota explicativă.

După cum reiese din această notă explicativă şi din răspunsurile la interogatoriu ale contestatorului, acesta susţine că întocmirea „Raportului de evenimente din aria de supraveghere” nu constituie atribuţiunea sa, care să fie prevăzută în fişa postului său.

Contestatorul a înţeles să conteste astfel decizia de concediere, susţinând că în realitate s-a dorit de către conducerea societăţii îndepărtarea sa din unitate.

Potrivit art. 247 alin. 2 C. muncii, republicat, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

S-a susţinut de către angajator că prin fapta sa contestatorul a încălcat pct. 3.1 lit. b, c, i, pct. 3.2. lit. a şi d, pct. 3.5 lit. b din Fişa de post, art. 33, 34 şi 49 din Regulamentul Intern, precum şi prevederile contractului individual de muncă şi ale Codului muncii.

Potrivit pct. 3.1 lit. b, c şi i din Fişa postului, contestatorul răspundea de organizarea activităţii de control de gestiune a societăţii, la nivelul ariei patrimoniale avute în supraveghere, de organizarea şi derularea misiunilor de control de gestiune planificate conform Planului de Control de Gestiune sau inopinate (...) şi prezentarea rezultatelor misiunii persoanelor responsabile de administrarea patrimoniului şi răspundea de îndeplinirea misiunilor din Planul anual de activitate din aria de responsabilitate.

Potrivit pct. 3.2. lit. a şi d din fişa postului contestatorul avea sarcina de a răspunde de aplicarea politicilor/standardelor/regulamentelor de control de gestiune şi de a răspunde de întocmirea situaţiilor şi raportărilor solicitate de Coordonatorul Control Gestiune, iar potrivit pct. 3.5 lit. b din aceeaşi fişă de post contestatorul avea obligaţia de a întocmişi transmite rapoarte la solicitarea şefului, la termenele cerute de acesta.

Toate aceste obligaţii au fot însuşite de către contestator prin semnarea fişei postului la data de 15.01.2009.

Contestatorul a susţinut că întocmirea acestui raport nu era o sarcină care să-i fi fost prevăzută în fiţa postului său, fiind atribuţie a auditorului societăţii.

Instanţa a apreciat că cele susţinute de către contestator nu corespund realităţii, întocmirea şi transmiterea raportului fiind chiar finalitatea activităţii sale de controlor de gestiune, activitate care se circumscrie textelor susmenţionate din fişa postului.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că fapta reţinută în sarcina contestatorului reprezintă abatere disciplinară.

În privinţa sancţiunii aplicate, s-a constatat că şi aceasta a fost corect determinată de către angajator, în condiţiile în care contestatorul a mai fost anterior sancţionat disciplinar cu avertisment scris şi cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal a declarat recurs contestatorul B.I., criticând-o pentru nelegalitate fără a invoca vreun temei legal, însă criticile sale pot fi încadrate în disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

- în mod greşit s-a pronunţat instanţa de fond, reţinând în mod eronat că prin semnarea fişei de post la data de 15.01.2009 şi-a însuşit noile atribuţii, în realitate, acesta avea funcţia de controlor de gestiune şi intimata a extins în mod nejustificat atribuţiile sale de serviciu, ceea ce echivalează cu o schimbare a felului muncii, situaţie inadmisibilă atâta vreme cât nu există nici un fel de modificări ale contractului de muncă sau a unui act adiţional în acest sens;

- se precizează că, atâta vreme cât nu existau în fişa postului noile atribuţii de serviciu, nu poate fi vorba de abatere disciplinară care să justifice sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, sens în care solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei sale.

S-a formulat întâmpinare de către intimata SC V. SA prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că, în mod legal s-a pronunţat instanţa de fond atâta vreme cât acesta a refuzat în mod categoric şi neîntemeiat să-şi îndeplinească atribuţiile deja existente şi prevăzute în fişa de post şi de a nu respecta dispoziţiile superiorilor ierarhici, iar susţinerea că există sarcini noi care exced fişei postului, nu poate fi luată în considerare atâta vreme cât şi-a asumat personal exercitarea acestor sarcini; în plus, acesta a mai fost sancţionat disciplinar de mai multe ori pentru abateri asemănătoare.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-contestator, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod legal s-a pronunţat instanţa de fond atunci când a respins contestaţia formulată de către recurent, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp.art.247 alin.2 din Codul muncii, în sensul abaterii disciplinare care este o faptă în legătură cu munca şi care constă dintr-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat prin aceea că a încălcat regulamentul intern, contractul individual de muncă, precum şi ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Practic, prin criticile sale, se invocă de către recurentul-contestator faptul că nu poate exista abatere disciplinară atâta vreme cât acesta nu avea atribuţii în fişa postului cu privire la care s-a reţinut încălcarea acestora, însă din înscrisurile depuse la dosar se reţine tocmai contrariul şi anume că aceste atribuţii au fost însuşite de către recurentul-contestator prin semnarea fişei postului la data de 15.01.2009, situaţie necontestată de către acesta şi care, în mod evident, produce consecinţe juridice fiind un acord valabil între ambele părţi.

Pe de altă parte, în mod legal a reţinut prima instanţă că recurentul refuza să îndeplinească activităţile de control săptămânal, să întocmească şi să transmită „raportul de evenimente din aria de supraveghere” iar toţi controlorii de gestiune din punctele de lucru sunt subordonaţi profesional direct Coordonatorului Naţional Control Gestiune, care la rândul său se subordonează direct Directorului Naţional Audit Intern şi Control de Gestiune.

Astfel, potrivit disp.art.40 alin.1 din Codul muncii, angajatorul are dreptul exclusiv de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat şi de da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza disp.art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator.