avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Întoarcerea executării silite. Sume reprezentând drepturi salariale. Competenţa tribunalului
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, sentinţa nr. 40 din 10 iulie 2012
 
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Maramureş la data de 20.01.2012 reclamanta SC O. SA, în contradictoriu cu pârâta G.A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 2.046,82 lei, actualizată la data plăţii efective cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii s­a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 868/09.07.2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s­a admis acţiunea civilă formulată de pârâta G.A. şi, în consecinţă, a fost obligată reclamanta SC O. SA la plata către aceasta, a unor drepturi salariale.
Executarea acestei hotărâri faţă de pârâtă s­a realizat voluntar, reclamanta plătindu­i pârâtei, la data de 03.09.2008, suma de 3.091 lei.
Cu toate acestea, în baza aceleiaşi hotărâri, pârâta a demarat împotriva reclamantei procedura executării silite, prin intermediul executorului judecătoresc, formându­se dosarul execuţional nr. 20/2009, în urma căreia pârâta a mai încasat la data de 21.01.2009 suma de 2.046,82 lei.
Astfel, în speţă, se impune întoarcerea executării prin restituirea sumei de 2.046,82 lei, având în vedere faptul că obligaţia reclamantei rezultată din titlul executoriu fusese îndeplinită prin plata benevolă.
Reclamanta a indicat mijlocul procedural ales, respectiv, potrivit art. 256 alin.1 din C.muncii „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”. În plus, potrivit art. 404 2 alin. 3 C.pr.civ. dacă nu s­a dispus restabilirea situaţiei anterioare, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
În drept s­au invocat prevederile art. 256 alin.1 din C.muncii şi art. 4042 alin. 3 C.pr.civ..
Prin sentinţa civilă nr. 548 din 26.03.2012, a Tribunalului Maramureş, a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC O. SA Bucureşti împotriva pârâtei G.A., în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat, reţinând incidenţa art. 4041 alin. 1 şi 4042 alin. 3 C.pr.civ., că: ­cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului; că dispoziţiile legale aplicabile cu privire la instanţa competentă şi căile de atac sunt cele prevăzute în acest capitol pentru executare şi respectiv contestaţie la executare; stabilindu­se o procedură judiciară contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluţionare şi căile de atac prevăzute pentru contestaţia la executare, instituţia cadru, generală, în raport cu procedura speci­ală a întoarcerii executării, care reprezintă o contestaţie specială la executare.
Drept urmare, făcând aplicarea prevederilor art. 3733 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, s­a apreciat că în speţă aceasta este Judecătoria Baia Mare.
Prin Sentinţa civilă nr. 6103 din 15.06.2012 a Judecătoriei Baia Mare, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Baia Mare şi, în consecinţă, s­a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanta SC O. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta G.A. în favoarea Tribunalului Maramureş.
S­a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza art. 21 C.pr.civ. s­a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut următoarele:
În aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa nu poate depăşi limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul ca nu poate acorda mai mult sau mai puţin decât s­a solicitat. Dacă formulările reclamantului sunt improprii, ambigui şi nu se poate determina exact temeiul cererii, instanţa are obligaţia, în baza rolului activ, să ceară părţii să facă precizările necesare.
În exercitarea rolului activ, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridica dată de reclamant, în funcţie de conţinutul cererii, iar nu de denumirea dată de parte (în acest sens art. 84 C.pr.civ.).
În aplicarea acestui principiu, instanţa a comunicat reclamantei întâmpinarea şi a cerut acesteia să prezinte explicaţii, punând în discuţie împrejurările de drept invocate deoarece investirea este făcută cu situaţia de fapt în întregul său, şi, deşi obiectul acţiunii a fost exprimat cu claritate (restituirea sumei de 2.046,82 lei), temeiul de drept invocat nu a fost în concordanţă cu toate susţinerile din acţiunea redactată, reclamanta indicând atât incidenţa art. 256 alin.1 din C.muncii cât şi „ în plus art. 4041 cod procedură civilă”.
În urma acestor solicitări, reclamanta şi­a întemeiat acţiunea exclusiv pe dispoziţiile art. 256 alin. 1 din C.muncii.
Calificarea unui conflict ca având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecinţă, jurisdicţiei muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile din legislaţia muncii. În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 256 alin. 1 din C.muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Sumele de bani încasate de pârâtă în baza Sentinţei civile nr. 868/2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta şi reclamantă, raporturi guvernate de legislaţia muncii.
Aflându­ne în prezenţa unui conflict de drepturi, reglementat de jurisdicţia muncii în conformitate cu dispoziţiile art. 269 din C.muncii şi cap. VI din Legea nr. 62/2011, instanţa a dat eficienţă art. 209 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 din C.muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei stabilite conform codului de procedură civilă, care prin art. 2 pct. 1 lit. c stabileşte că tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă.
Dispoziţiile privitoare la competenţa materială au caracter imperativ, fiind de ordine publică, potrivit art. 159 C.pr.civ., necompetenţa fiind invocată în termen legal.
Examinând sesizarea Judecătoriei Baia Mare, Curtea se consideră legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi, în temeiul art. 20 şi urm. C.pr.civ., constată următoarele:
Aşa cum corect a reţinut Judecătoria, reclamanta nu a formulat în cauză o acţiune de întoarcere a executării, ci de restituire de a unor sume nedatorate. Astfel, pe lângă faptul că reclamanta şi­a precizat expres acţiunea în acest sens, prin acţiunea iniţială s­au invocat temeiurile juridice atât pentru acţiunea de întoarcere a executării (art. 4042 alin. 3 C.pr.civ.), cât şi pentru restituirea unor sume nedatorate (art. 256 din C.muncii), iar în condiţiile în care cele două temeiuri juridice nu pot fi aplicate concomitent, Tribunalul avea posibilitatea, conform art. 84 C.pr.civ., să schimbe calificarea juridică dată de reclamantă, în funcţie de conţinutul cererii.
Din dispoziţiile art. 4042 C.pr.civ., aşa cum au fost acestea interpretate cu caracter obligatoriu şi prin Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că pentru a se putea realiza întoarcerea executării, titlul executoriu sau executarea silită trebuie să fie desfiinţate. Or, în cauză, conform susţinerilor reclamantei, aceasta a achitat de două ori drepturile salariale la care a fost obligată printr­o hotărâre judecătorească, însă executarea silită, în urma căreia s­a plătit a doua oară drepturile salariale, nu a fost desfiinţată.
În cauză se susţine că pârâta, în calitate de angajată, a încasat de la reclamantă (angajatoarea sa) drepturi salariale necuvenite, Curtea de Apel apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 256 alin. 1 din C.muncii, care prevăd că „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.
Drept urmare, fiind un conflict între angajat şi angajatorul său privind drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, prezenta cauză este un conflict de muncă, care conform art. 2 lit. c C.pr.civ., la care art. 209 din Legea nr. 62/2011 face trimitere, se judecă în primă instanţă de tribunal.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, precum şi ale art. 20 pct. 2 şi 22 alin. 2 şi 5 C.pr.civ. se va soluţiona conflictul negativ de competenţă stabilindu­se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş. (Judecător Ioana Rozalia Magyarosi)