avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Înlocuirea măsurii plasamentului copilului. Condiţii
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 3430/R din 12 iulie 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 732/23.04.2012 a Tribunalului Maramureş, s­a admis cererea formulată şi precizată de petenta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MARAMUREŞ în contradictoriu cu intimata T.O.D., şi cu intimaţii S.M. şi S.S.F..
S­a respins cererea reconvenţională formulată de T.O.D..
S­a dispus înlocuirea măsurii plasamentului cu privire la copilul O.L.C., născut la data de 02.08.2000, fiul lui natural şi T.O.D., de la Fundaţia D., la familia S.M. şi S.S.F..
S­a dispus delegarea drepturilor părinteşti cu privire la persoana copilului către familia
S.M. şi S.S.F. iar cele cu privire la bunurile sale către preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, prin acţiunea introductivă a solicitat instanţei să se dispună instituirea măsurii plasamentului cu privire la minorul O.L.C., născut la data de 02.08.2000, fiul lui natural şi T.O.D. la familia P.S., P.C.. Ulterior, la termenul din 23 aprilie 2012, petenta şi­a precizat acţiunea solicitând să dispună înlocuirea măsurii plasamentului cu privire la copilul O.L.C., de la Fundaţia D., la familia S.M. şi S.S.F., delegarea drepturilor părinteşti cu privire la persoana copilului către familia S.M. şi S.S.F. iar cele cu privire la bunurile sale către preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
La data de 24 august 2010 intimata T.O.D. prin reprezentanta a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii petentei şi reintegrarea minorului
O.L.C. în familia mamei.
În motivarea cererii reconvenţionale intimata T.O.D. a arătat că nu sunt adevărate susţinerile petentei potrivit cărora aceasta nu s­ar fi interesat de minor, ea păstrând tot timpul legătura cu acesta, atât personal, cât şi prin intermediul rudelor sale apropiate. Doreşte reintegrarea minorului în familie deoarece în prezent este căsătorită, are un copil rezultat din această căsătorie, deţine un apartament cu chirie, este încadrată în muncă, având posibilitatea să asigure condiţii corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorului.
În probaţiune instanţa a încuviinţat efectuarea unei anchete sociale în Italia.
Din raportul privind situaţia minorului efectuat în cauză, reiese că minorul provine dintr­o relaţie de concubinaj a mamei, neavând stabilită paternitatea. La data de 16.11.2000, mama minorului, intimata T.O.D., neavând posibilităţi materiale pentru creşterea şi îngrijirea copilului, a dat o declaraţie autentificată prin care a consimţit ca minorul O.L.C. să fie încredinţat în plasament familiei d­nei B.H. în calitate de reprezentantă a ONG­ului „C.”. Urmare a acestei declaraţii, a anchetei sociale efectuate la acel moment, petenta decide prin Hotărârea nr. 971/05.07.2001 măsura plasamentului minorului la Fundaţia D.­C.
Din raportul întocmit de dl. P.C. a reieşit că pe perioada şederii minorului la fundaţie acesta a fost vizitat de mama sa o singură dată (în anul 2009) şi de un unchi matern de vreo 4 ori în anul 2009.
Minorul O.L.C. a fost audiat, la data de 26.08.2010, în cameră de consiliu, ocazie cu care acesta a arătat că „locuieşte la familia P. de mai multă vreme, unde este frumos, are prieteni şi vrea să rămână în continuare acolo. S­a întâlnit o dată anul acesta cu mama lui şi o dată anul trecut, la bunicul lui. Arată că nu se cunoaşte foarte bine cu mama lui, dar se poartă frumos cu el, o iubeşte. Mama mai are un copil, locuieşte în Italia, unde nu crede că are condiţii, nu vrea să meargă acolo deoarece nu cunoaşte limba.”
Minorul O.L.C. a fost reaudiat de către instanţă, la data de 26.08.2010, în cameră de consiliu, acesta arătând că „mama sa l­a sunat înainte de sărbătorile de iarnă iar unchiul său i­a adus o pungă plină cu dulciuri trimise de mamă. În august 2011 acesta a discutat cu mama lui de posibila plecare în Italia, aceasta spunându­i că i­ar fi bine acolo. El doreşte să meargă la mama în Italia, ştie cu cine locuieşte mama acolo. Mama lui are în prezent un al soţ şi o fetiţă de aproximativ 8 ani. El crede că soţul mamei ar fi un tată bun pentru el. Arată că nu are un număr de telefon de la mama sa din Italia ca să o poată contacta.”
Urmare a contradicţiilor ivite cu ocazia audierii minorului, instanţa a dispus petentei efectuarea unui raport de evaluare psihologică a acestuia, raport depus la dosar. În conţinutul raportului se arată următoarele: în privinţa relaţiei cu mama lui, acesta a avut câteva convorbiri telefonice şi o minivacanţă la aceasta în urmă cu 2 ani. Reacţionează emoţional când vorbeşte despre mama lui şi declară că a fost bine atunci când s­au întâlnit, dar este afectat, dezamăgit de lipsa contactelor cu aceasta şi de neîmplinirea promisiunilor făcute. În acest moment minorul nu poate lua o decizie şi este dispus să accepte ca această decizie să fie luată de către adulţii care pot hotărî ce este mai bine pentru el.
Intimata S.M., prezentă personal la termenul din 09 aprilie 2012 a învederat instanţei că îl cunoaşte pe minor de când avea câteva luni, ea muncind la Fundaţia C. din Vişeu de Sus din anul 1999. Nu o cunoaşte pe mama minorului O.L.C., nu a văzut­o niciodată şi nici la telefon nu a discutat cu ea. În perioada în care aceasta a lipsit de la fundaţie, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului, se pare că mama minorului l­a luat pe acesta în vacanţe la Borşa. De sărbătorile de Crăciun a fost căutat minorul de unchiul acestuia care i­a adus de la mamă o pungă plină cu dulciuri. Mama minorului nu îl sună pe minor. Arată că nici minorul şi nici ea nu au un număr de telefon de la mama minorului, din Italia, ca să o poată contacta.
În concluzie, instanţa a apreciat că mama minorului nu a făcut suficiente demersuri pentru a­şi relua şi consolida legătura cu minorul. Raportat la perioada de timp în care minorul a fost despărţit de mamă (începând cu anul 2000) faptul că în tot acest timp a avut cu acesta câteva convorbiri telefonice şi o minivacanţă, în urmă cu cca. 2 ani (vara anului 2010), este insuficient pentru ca instanţa să dispună reintegrarea minorului în familia mamei.
Apropierea dintre mamă şi minor s­ar putea face însă treptat, prin vizitarea mai des a minorului de către mamă, prin petrecerea unor perioade de timp împreună, inclusiv prin păstrarea unei legături telefonice, precum şi prin orice alte mijloace sau modalităţi.
Constatând că adoptarea măsurii propuse de către petentă satisface interesul minorului O.L.C., în temeiul dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 272/2004, instanţa a admis acţiunea precizată a petentei şi a respins cererea reconvenţională formulată de intimata T.O.D..
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta T.D., solicitând modificarea, în sensul respingerii cererii petentei şi admiterii cererii reconvenţionale, respectiv reintegrarea minorului în familia pârâtei.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, în speţă fiind incident art. 3041 Cod proc.civ.
Conform art. 68 alin. 2, 3 din Legea nr. 272/2004, revenirea copilului la familia firească are prioritate absolută atunci când condiţiile sunt de natură a garanta interesul superior al copilului.
Instanţa şi­a întemeiat hotărârea pe motivul că pârâta a făcut vizite rare minorului, nu i­a pus la dispoziţie un număr de telefon prin intermediul căruia să poată ţine legătura, omiţând să observe faptul că era împiedicată să ia legătura tocmai de către instituţia de ocrotire, argumentul invocat fiind acela că este indicat să nu aibă legături prea dese pentru a nu tulbura echilibrul minorului.
Pârâta a arătat că Fundaţia D. – C. are probleme grave, aflate în cercetarea organelor competente, care vizează tocmai creşterea şi educarea corespunzătoare a ocrotiţilor.
Probele administrate confirmă faptul că minorul doreşte să se întoarcă la familia firească, însă este dispus să accepte hotărârile adulţilor.
Pârâta este în măsură să asigure condiţii corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorului, aspect ce reiese din ancheta socială efectuată la domiciliul său din Italia, iar invocarea faptului că nu l­a vizitat prea des pe minor, nu este corect, din moment ce era împiedicată să o facă de către cei chemaţi să administreze interesele minorului.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Maramureş şi S.M. au solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă că nu a făcut dovada că este preocupată de situaţia minorului, iar faptul că acum are o situaţie stabilă, nu este suficient pentru reintegrarea minorului.
În prezent, minorul locuieşte într­o familie care se ocupă tot timpul de creşterea şi educarea lui, fiind în interesul superior al copilului să trăiască în acest mediu stabil şi sigur.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate invocat de pârâtă îl constituie încălcarea art. 68 din Legea nr. 272/2004, neluarea în considerare a opiniei exprimate de copil, respectiv dorinţa exprimată de acesta de a se întoarce la familia sa firească, precum şi modul în care instanţa de fond a interpretat atitudinea pârâtei referitoare la legăturile sale cu copilul.
În ce priveşte art. 68 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 272/2004, acesta prevede (2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s­au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii. (3) Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.
În speţă, Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Maramureş a sesizat instanţa cu o cerere pentru instituirea măsurii de plasament familial a minorului O.L.C., motivul fiind acela că mama copilului nu menţine legătura cu minorul, este plecată în străinătate, iar paternitatea copilului nu este recunoscută.
Din modul de redactare al cererii reclamantei, nu reiese că împrejurările ce au stat la baza instituirii măsurii plasamentului iniţial al copilului, la Fundaţia D. s­au modificat, în sensul că acesta ar putea fi reintegrat în familie.
Faptul că reclamanta a solicitat instituirea măsurii de plasament familial pentru copilul O.L.C., nu semnifică o încălcare a art. 68 din Legea nr. 272/2004, reclamanta acţionând în interesul copilului.
În ce priveşte opinia exprimată de copil, instanţa reţine următoarele:
Copilul este născut la data de 02.08.2000, iar în cursul soluţionării litigiului acesta, în privinţa măsurii încredinţării sale spre creştere şi educare a exprimat opinii diferite, astfel:
La termenul de judecată din 26.08.2010, audiat fiind în cameră de consiliu, a arătat că locuieşte la familia P. de mai multă vreme, vrea să rămână în continuare acolo, nu vrea să meargă în Italia unde locuieşte mama sa, deoarece nu cunoaşte limba.
Ulterior, la termenul de judecată din 9.04.2012, audiat fiind în cameră de consiliu, a arătat că doreşte să meargă la mama sa, în Italia, nu are un număr de telefon de la mama sa, la care să o poată contacta pe aceasta.
La 18.04.2012 copilul a dat o declaraţie prin care a arătat că doreşte să rămână în plasament la familia S.M. şi S.S.F., de la C. – Vişeu de Sus.
Reiese din cele arătate că opiniile copilului nu sunt consecvente.
Potrivit art. 6 lit. h) din Legea nr. 272/2004, respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează prin ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Vârsta copilului la data audierii acestuia era de 10, respectiv 12 ani, iar potrivit raportului de evaluare psihologică a minorului nr. 509/18.04.2012, copilul are un nivel de dezvoltare intelectuală medie.
Raportat la toate aceste circumstanţe, reiese că, în speţă, opiniile exprimate de minor se impun a fi analizate şi luate în considerare prin raportare la starea de fapt rezultată în urma probelor administrate.
Sub acest aspect, este de reţinut faptul că pârâta, prin cererea reconvenţională a solicitat reintegrarea minorului în familie, arătând că spre deosebire de perioada în care l­a născut pe copil şi primii ani de viaţă ai acestuia, când nu avea posibilităţi să se ocupe de creşterea lui, în prezent deţine mijloacele necesare, fiind stabilită în Italia, unde şi­a întemeiat o familie, compusă din soţ şi un copil şi are o locuinţă corespunzătoare.
Prin ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei, s­a confirmat faptul că, într­adevăr, pârâta locuieşte în Italia, cu actualul său soţ şi deţine o locuinţă compusă din 3 încăperi, servicii sanitare şi un beci, veniturile familiei constând din salariul realizat de soţul său actual, T.P., întrucât pârâta în prezent nu lucrează.
Cu excepţia faptului că pârâta a dovedit că în prezent ar deţine mijloace materiale corespunzătoare pentru creşterea unui copil, nu a dovedit că este preocupată din punct de vedere afectiv să dezvolte o relaţie armonioasă cu L.C..
Din probaţiunea administrată a rezultat că s­a întâlnit cu copilul o singură dată, contrar afirmaţiei sale că doreşte să păstreze telefonic legătura cu copilul, fiind însă împiedicată de personalul de la C., însuşi copilul ascultat în cameră de consiliu a arătat că nu are un număr de telefon de la mama sa din Italia, ca să o poată contacta.
Pe tot parcursul derulării litigiului în faţa primei instanţe, pe parcursul a unui an şi 8 luni, pârâta nu s­a prezentat niciodată în instanţă şi nu a întreprins nici un demers pentru a lua legătura personal cu copilul.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, deţinerea unor mijloace materiale corespunzătoare pentru creşterea unui copil constituie o condiţie a reintegrării unui copil în familie, însă, nu este singura şi nici nu este suficientă pentru a se dispune reintegrarea copilului în familie.
Curtea apreciază că raportat la circumstanţele speţei şi în raport cu cerinţele art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, la momentul actual, interesul copilului L.C. este acela de a rămâne în plasament la familia la care locuieşte deja de o perioadă de timp şi este adaptat. Această familie îi oferă un mediu stabil, spre deosebire de familia mamei, care nu a făcut nicio dovadă că este preocupată de situaţia şi educaţia copilului.
Raportat la atitudinea manifestată de mamă, care l­a căutat pe copil o singură dată, planează incertitudinea atât asupra faptului că în ipoteza admiterii cererii reconvenţionale pârâta ar veni efectiv să ia copilul în Italia, cât şi asupra faptului că, odată dus, copilul s­ar adapta la noua viaţă, într­un mediu cu totul nou şi străin pentru el, întrucât nu i s­a oferit până în prezent ocazia să meargă să vadă acele locuri în care pârâta doreşte să îl ducă definitiv.
În ipoteza în care pârâta are o dorinţă reală de a­şi reintegra copilul în familie, are posibilitatea de a face demersuri să intensifice legăturile cu acesta, să dovedească faptul că este în mod real interesată de situaţia copilului, are sentimente de afecţiune faţă de acesta şi îşi doreşte ca pe viitor copilul său să crească alături de ea şi familia sa.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., (Judecător Marta Carmen Vitos)