Încuviinţarea executării titlurilor
pronunţate de către o instanţă aparţinând unui alt stat membru al Uniunii
Europene. Invocarea, de către recurenţi, nu a lipsei valabilităţii hotărârii instanţei
judecătoreşti române de încuviinţare a executării silite, ci doar a
intervenţiei unui impediment la executarea silită ca urmare a acordării, chiar
de către creditor, a unui termen dilatoriu, la sfârşitul căruia debitorii s-au
angajat în mod benevol să execute datoria.
Art. 3711 alin.1 Cod procedură
civilă
Art.73 al Regulamentului (CE) nr.44/2001
al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea
hotărârilor în materie civilă şi comercială
Regulamentul nr.805/2004 al
Parlamentului european şi al Consiliului, privind crearea unui titlu european
pentru creanţe necontestate
În primul rând, chiar în
condiţiile legii naţionale, respectiv ale dispoziţiilor art.3711 alin.1 Cod
procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau
printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
(Decizia civilă nr. 1441/05.06.012)
Prin sentinţa civilă nr.1436/5
decembrie 2011, Judecătoria Curtea de A. şi-a declinat competenţa soluţionării
cererii de încuviinţare a executării silite a hotărârii dată de către o
instanţă a unei stat membru al Uniunii Europene formulată de creditorul S.H.,
prin mandatar avocat N.M. şi B.E.J.M. F.G., împotriva debitorilor S.J.H. şi S.P.S.,
în favoarea Tribunalului A., constatând active, în această situaţie,
dispoziţiile art.2 pct.1 lit.i) Cod procedură civilă.
Astfel investit, acest tribunal,
prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 30 ianuarie 2012, a admis cererea şi a
încuviinţat executarea silită a hotărârii de recunoaştere pronunţată în dosarul
nr.10 O 1302/12.05.2011 a Tribunalului M. II.
În motivare, instanţa arată că sunt
întrunite cerinţele art.374 Cod procedură civilă, creanţa fiind certă, lichidă
şi exigibilă, iar titlul executoriu nu cuprinde dispoziţii ce nu se pot aduce
la îndeplinire pe calea executării silite, după cum, nici nu există alte
impedimente la executare, dintre cele prevăzute de lege.
Împotriva acestei încheieri, la
data de 14 februarie 2012 (data poştei, fila 5), au formulat recurs debitorii S.J.-H.
şi S.P.S., solicitând, în acelaşi timp, comunicarea încheierii tribunalului.
În motivare arată că, în primul
rând, soluţia este susceptibilă de atacare cu recurs, aşa încât, ea trebuie
comunicată în condiţiile art.42 alin.2 din Regulamentul CE nr.44/2001.
În al doilea rând, asupra
fondului, se arată că instanţa a încuviinţat punerea în executare a unui titlu
emis pe teritoriul statului German, dar a cărui executare a fost supusă unei
înţelegeri de către părţile titlului, în sensul amânării plăţii datoriei, până
la data de 31 decembrie 2012, aspect ascuns de către creditor instanţei române.
În drept, sunt invocate
dispoziţiile art.I2 şi art.1 alin.1 din Legea nr.291/2007.
Pe calea întâmpinării, creditorul
prin apărătorul său, avocat N.M., a solicitat respingerea recursului,
apreciindu-l, în principal, inadmisibil faţă de dispoziţiile procedurii civile
române referitoare la faza încuviinţării executării silite a titlurilor
constând în hotărâri judecătoreşti.
Totodată, se invocă lipsa de
fundament a acestor critici, în sensul că excepţia lipsei de exigibilitate a
creanţei prin raportare la intervenirea, între părţi, a unei convenţii
încheiată în G., este valabilă numai pe teritoriul acelui stat, referindu-se la
modalitatea de stingere a debitului, însă ea este dezavantajoasă creditorului,
aşa încât, potrivit Codului civil german, este anulabilă, putând fi atacată în
instanţă.
Pe de altă parte, această
convenţie, semnată, de altfel, numai de către unul dintre cei doi debitori,
respectiv sumele constituind debitul, nu au făcut obiectul cererii de
încuviinţare a executării silite, procedura vizând titlul executor în întregime.
Sub aspectul admisibilităţii
criticării încheierii dată în încuviinţarea de executare, se invocă faptul că
asemenea critici, vizând titlul executoriu, nu pot fi formulate decât în cadrul
contestaţiei la executare, faza încuviinţării punerii în executare fiind una
necontencioasă, unde instanţa este limitată a face verificări exclusiv privind
regularitatea formală a titlului, calitatea părţilor, fără a putea fi luată în
discuţie o problemă de drept dezlegată sau confirmată de către instanţa ce a pronunţat
titlul executoriu, respectiv cea germană.
Or, tribunalul în mod corect a
constatat că se află în faţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, titlul
necuprinzând dispoziţii ce nu pot fi aduse la îndeplinire pe calea executării
silite.
Pe de altă parte, arată
intimatul, în opinia sa, Regulamentul CE 44/2001 nu ar fi aplicabil în cauză,
fiind vorba despre titlul executoriu european şi creanţe necontestate dar,
chiar şi în condiţiile acestui Regulament, argumentele rămân valabile.
În plus, arată intimatul-creditor,
Tribunalul S. a admis o cerere similară a aceluiaşi organ de executare, pentru
aceleaşi părţi, încuviinţând începerea executării silite asupra unui alt
imobil, aparţinând aceloraşi debitori obligaţi, solidar, la plată.
Pe cale de consecinţă, solicită
respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de
judecată.
La termenul de astăzi, 5 iunie
2012, pentru recurenţi apărătorul ales a depus, în copie şi exemplar tradus
pentru instanţă, dovada intervenirii înţelegerii de eşalonare şi amânare a
plăţii datoriei, până la data de 31 decembrie 2012, precum şi executarea de
bună voie a ratelor sub care această plată s-a convenit, potrivit convenţiei.
Curtea, asupra recursului civil
de faţă.
Asupra legislaţiei aplicabile:
Intimatul pretinde că
Regulamentului nr.44/2001acesta nu ar fi incident raporturilor deduse
judecăţii, câtă vreme, în cauză, este vorba despre o hotărâre judecătorească
pronunţată pe teritoriul unui alt stat membru, făcând trimitere la noţiunea de
creanţe necontestate.
Pentru o asemenea materie,
într-adevăr, ar fi aplicabile dispoziţiile Regulamentului nr.805/2004 al Parlamentului European şi al
Consiliului, privind crearea unui titlu european pentru creanţe necontestate,
în sensul existenţei posibilităţii, pentru o hotărâre judecătorească, de a fi
certificată drept titlu executoriu european, în măsura în care este pronunţată
ulterior intrării în vigoare a acestui Regulament.
Existenţa, însă, a acestei
posibilităţi, nu exclude, aşa cum o prevăd dispoziţiile art.27 din acest
Regulament, solicitarea recunoaşterii şi executării unei hotărâri
judecătoreşti, în conformitate cu Regulamentului nr.44/2001 al Consiliului
privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în
materie civilă şi comercială.
Pe cale de consecinţă, acest
instrument comunitar este aplicabil raporturilor părţilor.
Cât priveşte admisibilitatea căii
de atac, se observă că, în materia încuviinţării executării titlurilor
pronunţate de către o instanţă aparţinând unui alt stat membru al Uniunii
Europene, potrivit obligaţiilor fixate de art.73 al Regulamentului (CE)
nr.44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în statele în care se
cere executare are a fi prevăzută o cale de atac în cadrul căreia să se
cerceteze eventualele impedimente la executare permise de acest Regulament.
În cazul României, prin Legea
nr.191/2007 pentru aprobarea O.U.G.nr.119/2006 privind unele măsuri necesare
pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană,
prin art.I2, în vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al
Consiliului (CE) nr.44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, denumit în continuare
Regulamentul nr. 44/2001, se stabileşte, în art.1.-(1) competenţa tribunalului
pentru soluţionarea cererilor pentru (…) încuviinţarea executării silite pe
teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate
într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor
Regulamentului nr.44/2001, iar la alin.(2)se instituie calea de atac a
recursului, împotriva acestei hotărâri, prin excepţie de la procedura
încuviinţării silite a unui titlu executoriu de acelaşi fel, obţinut în urma
unei judecăţi interne.
În ceea ce priveşte
admisibilitatea cercetării criticilor aduse de către recurenţi, şi această
apărare este nefondată.
Astfel, dacă, potrivit
disp.art.41, în faza declarării unei hotărâri ca fiind executorie, nu pot fi
făcute apărări, împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a
executării, art.43 din acelaşi act normativ european prevede posibilitatea
formulării unei acţiuni, competenţa soluţionării acesteia fiind dată prin norma
de trimitere, potrivit cu comunicările făcute de către fiecare stat membru, ce
se înscriu în lista din Anexa III.
Asupra acestor apărări formulate
de către debitori, împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite, se
observă, însă, că recurenţii nu invocă lipsa obligaţiilor de plată sau alte
chestiuni ce ar invalida titlul executoriu pronunţat în statul membru şi
eventual l-ar face pe acesta ineficient în ordinea juridică română.
Ceea ce se invocă, de către
recurenţi, nu este lipsa valabilităţii hotărârii judecătoreşti, spre a se
pretinde că se cere refuzul de recunoaştere a acesteia, ci doar intervenirea
unui impediment spre executare silită ca urmare a acordării, chiar de către
creditor, a unui termen dilatoriu la sfârşitul căruia s-au angajat în mod
benevol a executa datoria.
În primul rând, chiar în
condiţiile legii naţionale, respectiv ale dispoziţiilor art.3711 alin.1 Cod
procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau
printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Alineatul 2 al aceluiaşi text
reglementează situaţia în care debitorul nu execută de bună voie obligaţia sa,
creând cadrul legislativ în care această se aduce la îndeplinire prin executare
silită.
Or, în cauza de faţă, recurenţii
arată că sunt în curs de executare benevolă şi depun dovezi în sensul plăţii la
zi a ratelor potrivit convenţiei de executare benevolă încheiată cu creditorul
lor, aşa încât, solicită a se observa că nu se află în situaţia de a fi
executaţi silit.
Susţinerea formulată de către
intimat în sensul că această convenţie nu ar fi aplicabilă decât pe teritoriul
Statului German şi doar în ceea ce priveşte executarea silită începută pe
acelaşi teritoriu, este lipsită de fundament.
Astfel, din cuprinsul acestei
convenţii, aflată în copie tradusă şi certificată la fila 28 din dosarul de
faţă, nu rezultă o limitare a efectelor acesteia la un anumit perimetru
teritorial.
Dimpotrivă, această convenţie
constituie o tranzacţie asupra creanţei părţilor în sensul avut în vedere de Regulamentul
nr.805/2004 al Parlamentului european şi al Consiliului, privind crearea unui
titlu european pentru creanţe necontestate, însă, în cauză, nu se poate discuta
despre valorificarea acestei convenţii ca titlu european, ea neconţinând
obligaţii apte a fi executate, ci vine să instituie, prin liberul acord al
părţilor sale, un sistem de eşalonare a plăţilor unei datorii stabilite prin
hotărârea judecătorească.
Cum se poate vedea, prin învoiala
lor, părţile titlului executoriu, debitori şi creditor, au stabilit anumite
termene la care această creanţă să devină scadente, după ce, iniţial ea era,
într-adevăr, scadentă, fiind pusă în executare pe teritoriul statului german.
În temeiul noii învoieli, acea
executare a fost sistată şi, cel puţin, până la momentul prezentei judecăţi,
convenţia de eşalonare a fost executată întocmai de către debitori, prin plata,
lunar, a sumelor stabilite în acest sens, cm rezultă din înscrisurile depuse.
De aceea, intervenind, prin
acordul părţilor, o dilatare a termenului scadenţei datoriei, nu poate fi
primită, mai înainte de acest nou termen, o cerere de încuviinţare a executării
silite, fără a se constata o desfiinţare, în orice mod a noii convenţii a
părţilor.
Faptul că, eventual ar fi fost
începute şi alte executări silite, pe raza de competenţă a unei alte Curţi de
apel, nu poate crea obligaţii faţă de instanţa prezentei cereri de executare,
cu atât mai mult, cu cât, în cursul acelei alte eventuale executări, pot
interveni noi manifestări de voinţă ale părţilor, dar, mai ales, pot fi
valorificate drepturile născute din convenţia acestora, pe alte căi.
În consecinţă, urmează a se observa că, fondate
fiind criticile aduse soluţiei de încuviinţare a executării silite, câtă vreme
nu s-a dovedit refuzul nejustificat al debitorilor de a executa benevol,
potrivit convenţiei asupra executării încheiate cu creditorul lor, greşit a
fost admisă cererea d executare silită a creanţei neajunsă la termenul stipulat
în această convenţie, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură
civilă, recursul a fost admis şi modificată încheierea, în sensul respingerii
cererii de încuviinţare a executării silite.