avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Încuviinţarea executării titlurilor pronunţate de către o instanţă aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene. Invocarea, de către recurenţi, nu a lipsei valabilităţii hotărârii instanţei judecătoreşti române de încuviinţare a executării silite, ci doar a intervenţiei unui impediment la executarea silită ca urmare a acordării, chiar de către creditor, a unui termen dilatoriu, la sfârşitul căruia debitorii s-au angajat în mod benevol să execute datoria.
 
Art. 3711 alin.1 Cod procedură civilă
Art.73 al Regulamentului (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Regulamentul nr.805/2004 al Parlamentului european şi al Consiliului, privind crearea unui titlu european pentru creanţe necontestate
 
În primul rând, chiar în condiţiile legii naţionale, respectiv ale dispoziţiilor art.3711 alin.1 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
 
(Decizia civilă nr. 1441/05.06.012)
 
Prin sentinţa civilă nr.1436/5 decembrie 2011, Judecătoria Curtea de A. şi-a declinat competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite a hotărârii dată de către o instanţă a unei stat membru al Uniunii Europene formulată de creditorul S.H., prin mandatar avocat N.M. şi B.E.J.M. F.G., împotriva debitorilor S.J.H. şi S.P.S., în favoarea Tribunalului A., constatând active, în această situaţie, dispoziţiile art.2 pct.1 lit.i) Cod procedură civilă.
Astfel investit, acest tribunal, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 30 ianuarie 2012, a admis cererea şi a încuviinţat executarea silită a hotărârii de recunoaştere pronunţată în dosarul nr.10 O 1302/12.05.2011 a Tribunalului M. II.
În motivare, instanţa arată că sunt întrunite cerinţele art.374 Cod procedură civilă, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, iar titlul executoriu nu cuprinde dispoziţii ce nu se pot aduce la îndeplinire pe calea executării silite, după cum, nici nu există alte impedimente la executare, dintre cele prevăzute de lege.
Împotriva acestei încheieri, la data de 14 februarie 2012 (data poştei, fila 5), au formulat recurs debitorii S.J.-H. şi S.P.S., solicitând, în acelaşi timp, comunicarea încheierii tribunalului.
În motivare arată că, în primul rând, soluţia este susceptibilă de atacare cu recurs, aşa încât, ea trebuie comunicată în condiţiile art.42 alin.2 din Regulamentul CE nr.44/2001.
În al doilea rând, asupra fondului, se arată că instanţa a încuviinţat punerea în executare a unui titlu emis pe teritoriul statului German, dar a cărui executare a fost supusă unei înţelegeri de către părţile titlului, în sensul amânării plăţii datoriei, până la data de 31 decembrie 2012, aspect ascuns de către creditor instanţei române.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art.I2 şi art.1 alin.1 din Legea nr.291/2007.
Pe calea întâmpinării, creditorul prin apărătorul său, avocat N.M., a solicitat respingerea recursului, apreciindu-l, în principal, inadmisibil faţă de dispoziţiile procedurii civile române referitoare la faza încuviinţării executării silite a titlurilor constând în hotărâri judecătoreşti.
Totodată, se invocă lipsa de fundament a acestor critici, în sensul că excepţia lipsei de exigibilitate a creanţei prin raportare la intervenirea, între părţi, a unei convenţii încheiată în G., este valabilă numai pe teritoriul acelui stat, referindu-se la modalitatea de stingere a debitului, însă ea este dezavantajoasă creditorului, aşa încât, potrivit Codului civil german, este anulabilă, putând fi atacată în instanţă.
Pe de altă parte, această convenţie, semnată, de altfel, numai de către unul dintre cei doi debitori, respectiv sumele constituind debitul, nu au făcut obiectul cererii de încuviinţare a executării silite, procedura vizând titlul executor în întregime.
Sub aspectul admisibilităţii criticării încheierii dată în încuviinţarea de executare, se invocă faptul că asemenea critici, vizând titlul executoriu, nu pot fi formulate decât în cadrul contestaţiei la executare, faza încuviinţării punerii în executare fiind una necontencioasă, unde instanţa este limitată a face verificări exclusiv privind regularitatea formală a titlului, calitatea părţilor, fără a putea fi luată în discuţie o problemă de drept dezlegată sau confirmată de către instanţa ce a pronunţat titlul executoriu, respectiv cea germană.
Or, tribunalul în mod corect a constatat că se află în faţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, titlul necuprinzând dispoziţii ce nu pot fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.
Pe de altă parte, arată intimatul, în opinia sa, Regulamentul CE 44/2001 nu ar fi aplicabil în cauză, fiind vorba despre titlul executoriu european şi creanţe necontestate dar, chiar şi în condiţiile acestui Regulament, argumentele rămân valabile.
În plus, arată intimatul-creditor, Tribunalul S. a admis o cerere similară a aceluiaşi organ de executare, pentru aceleaşi părţi, încuviinţând începerea executării silite asupra unui alt imobil, aparţinând aceloraşi debitori obligaţi, solidar, la plată.
Pe cale de consecinţă, solicită respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de astăzi, 5 iunie 2012, pentru recurenţi apărătorul ales a depus, în copie şi exemplar tradus pentru instanţă, dovada intervenirii înţelegerii de eşalonare şi amânare a plăţii datoriei, până la data de 31 decembrie 2012, precum şi executarea de bună voie a ratelor sub care această plată s-a convenit, potrivit convenţiei.
Curtea, asupra recursului civil de faţă.
Asupra legislaţiei aplicabile:
Intimatul pretinde că Regulamentului nr.44/2001acesta nu ar fi incident raporturilor deduse judecăţii, câtă vreme, în cauză, este vorba despre o hotărâre judecătorească pronunţată pe teritoriul unui alt stat membru, făcând trimitere la noţiunea de creanţe necontestate.
Pentru o asemenea materie, într-adevăr, ar fi aplicabile dispoziţiile Regulamentului  nr.805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind crearea unui titlu european pentru creanţe necontestate, în sensul existenţei posibilităţii, pentru o hotărâre judecătorească, de a fi certificată drept titlu executoriu european, în măsura în care este pronunţată ulterior intrării în vigoare a acestui Regulament.
Existenţa, însă, a acestei posibilităţi, nu exclude, aşa cum o prevăd dispoziţiile art.27 din acest Regulament, solicitarea recunoaşterii şi executării unei hotărâri judecătoreşti, în conformitate cu Regulamentului nr.44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
Pe cale de consecinţă, acest instrument comunitar este aplicabil raporturilor părţilor.
Cât priveşte admisibilitatea căii de atac, se observă că, în materia încuviinţării executării titlurilor pronunţate de către o instanţă aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene, potrivit obligaţiilor fixate de art.73 al Regulamentului (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în statele în care se cere executare are a fi prevăzută o cale de atac în cadrul căreia să se cerceteze eventualele impedimente la executare permise de acest Regulament.
În cazul României, prin Legea nr.191/2007 pentru aprobarea O.U.G.nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, prin art.I2, în vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr.44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 44/2001, se stabileşte, în art.1.-(1) competenţa tribunalului pentru soluţionarea cererilor pentru (…) încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr.44/2001, iar la alin.(2)se instituie calea de atac a recursului, împotriva acestei hotărâri, prin excepţie de la procedura încuviinţării silite a unui titlu executoriu de acelaşi fel, obţinut în urma unei judecăţi interne.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cercetării criticilor aduse de către recurenţi, şi această apărare este nefondată.
Astfel, dacă, potrivit disp.art.41, în faza declarării unei hotărâri ca fiind executorie, nu pot fi făcute apărări, împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării, art.43 din acelaşi act normativ european prevede posibilitatea formulării unei acţiuni, competenţa soluţionării acesteia fiind dată prin norma de trimitere, potrivit cu comunicările făcute de către fiecare stat membru, ce se înscriu în lista din Anexa III.
Asupra acestor apărări formulate de către debitori, împotriva hotărârii de încuviinţare a executării silite, se observă, însă, că recurenţii nu invocă lipsa obligaţiilor de plată sau alte chestiuni ce ar invalida titlul executoriu pronunţat în statul membru şi eventual l-ar face pe acesta ineficient în ordinea juridică română.
Ceea ce se invocă, de către recurenţi, nu este lipsa valabilităţii hotărârii judecătoreşti, spre a se pretinde că se cere refuzul de recunoaştere a acesteia, ci doar intervenirea unui impediment spre executare silită ca urmare a acordării, chiar de către creditor, a unui termen dilatoriu la sfârşitul căruia s-au angajat în mod benevol a executa datoria.
În primul rând, chiar în condiţiile legii naţionale, respectiv ale dispoziţiilor art.3711 alin.1 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Alineatul 2 al aceluiaşi text reglementează situaţia în care debitorul nu execută de bună voie obligaţia sa, creând cadrul legislativ în care această se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Or, în cauza de faţă, recurenţii arată că sunt în curs de executare benevolă şi depun dovezi în sensul plăţii la zi a ratelor potrivit convenţiei de executare benevolă încheiată cu creditorul lor, aşa încât, solicită a se observa că nu se află în situaţia de a fi executaţi silit.
Susţinerea formulată de către intimat în sensul că această convenţie nu ar fi aplicabilă decât pe teritoriul Statului German şi doar în ceea ce priveşte executarea silită începută pe acelaşi teritoriu, este lipsită de fundament.
Astfel, din cuprinsul acestei convenţii, aflată în copie tradusă şi certificată la fila 28 din dosarul de faţă, nu rezultă o limitare a efectelor acesteia la un anumit perimetru teritorial.
Dimpotrivă, această convenţie constituie o tranzacţie asupra creanţei părţilor în sensul avut în vedere de Regulamentul nr.805/2004 al Parlamentului european şi al Consiliului, privind crearea unui titlu european pentru creanţe necontestate, însă, în cauză, nu se poate discuta despre valorificarea acestei convenţii ca titlu european, ea neconţinând obligaţii apte a fi executate, ci vine să instituie, prin liberul acord al părţilor sale, un sistem de eşalonare a plăţilor unei datorii stabilite prin hotărârea judecătorească.
Cum se poate vedea, prin învoiala lor, părţile titlului executoriu, debitori şi creditor, au stabilit anumite termene la care această creanţă să devină scadente, după ce, iniţial ea era, într-adevăr, scadentă, fiind pusă în executare pe teritoriul statului german.
În temeiul noii învoieli, acea executare a fost sistată şi, cel puţin, până la momentul prezentei judecăţi, convenţia de eşalonare a fost executată întocmai de către debitori, prin plata, lunar, a sumelor stabilite în acest sens, cm rezultă din înscrisurile depuse.
De aceea, intervenind, prin acordul părţilor, o dilatare a termenului scadenţei datoriei, nu poate fi primită, mai înainte de acest nou termen, o cerere de încuviinţare a executării silite, fără a se constata o desfiinţare, în orice mod a noii convenţii a părţilor.
Faptul că, eventual ar fi fost începute şi alte executări silite, pe raza de competenţă a unei alte Curţi de apel, nu poate crea obligaţii faţă de instanţa prezentei cereri de executare, cu atât mai mult, cu cât, în cursul acelei alte eventuale executări, pot interveni noi manifestări de voinţă ale părţilor, dar, mai ales, pot fi valorificate drepturile născute din convenţia acestora, pe alte căi.
În consecinţă, urmează a se observa că, fondate fiind criticile aduse soluţiei de încuviinţare a executării silite, câtă vreme nu s-a dovedit refuzul nejustificat al debitorilor de a executa benevol, potrivit convenţiei asupra executării încheiate cu creditorul lor, greşit a fost admisă cererea d executare silită a creanţei neajunsă la termenul stipulat în această convenţie, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis şi modificată încheierea, în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite.