Încuviinţarea executării în România a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, în materia răspunderii părinţeşti.
Cererea
de încuviinţare a executării hotărârilor judecătoreşti în materia răspunderii
părinteşti poate fi respinsă, în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu
o hotărâre pronunţată ulterior în materia răspunderii părinteşti, în statul
membru în care se solicită executarea.
Temei de drept: O.U.G. nr. 119/2006; Legea nr. 191/2007;
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 art. 23, art. 28.
Decizia civilă nr. 203/1.02.2012
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi,
reclamantul R.B.J.P. a solicitat încuviinţarea executării sentinţei nr. 37/2009
a Tribunalului de Violenţă asupra Femeii nr. 1 din San Bartolome de Tirajana -
Spania, prin care i s-a încredinţat în custodie minora. În drept a invocat
dispoziţiile art. 28, art. 31 şi art. 37 din Regulamentul ( CE ) nr. 2201/2003
privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în
materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1588/2011, Tribunalul
Iaşi a respins cererea de încuviinţare executare silită în contradictoriu cu
pârâta O.D., constatând că reclamantul a depus înscrisurile cerute de
dispoziţiile legale conform art. 28 din Regulamentul CE nr. 2201/2003. Pârâta a
invocat şi dovedit existenţa motivului de refuz a recunoaşterii şi
încuviinţării executării hotărârii conform art. 23 din Regulament şi anume
pronunţarea în dosarul nr. X/245/2010 a hotărârii judecătoreşti prin care
minora a fost încredinţată pârâtei, cele două hotărâri fiind ireconciliabile.
Împotriva sentinţei Tribunalului Iaşi a
declarat recurs reclamantul, susţinând că nu a existat o hotărâre definitivă şi
irevocabilă în România, în dosarul nr. X/245/2010 al Judecătoriei Iaşi sentinţa
pe fond s-a pronunţat la 31 mai 2011, astfel încât să fie aplicabil art. 23 din
Regulament şi invocând buna-credinţă în procedura încuviinţării executării.
Reclamantul a mai invocat încălcarea art. 23 din Regulamentul nr. 2201/2003,
dar nu în forma în care a fost aplicat de tribunal, ci interpretat în
conformitate cu art. 31. Instanţa trebuia să se pronunţe prin hotărâre în
termen scurt, fără ca persoana împotriva căreia se solicită executarea sau
copilul să prezinte observaţii, iar prima instanţă nu trebuia să ţină seama de
sentinţa dată în cererea lui O.D., până ce nu este irevocabilă.
Analizând lucrările cauzei, curtea de apel a
constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a stabilit
învestirea tribunalului ca instanţă de prim grad în ce priveşte părţile,
obiectul şi temeiul de drept, art. 28 , art. 31 şi art. 37 din regulamentul CE
nr. 2201/2003.
Incidente sunt în cauză şi dispoziţiile O.U.G.
nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente
comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană aprobată prin
Legea nr. 191/19.06.2007. În vederea aplicării Regulamentului nr. 2201/2003
s-au stabilit prin art. I ind. 3, art. 1 competenţa tribunalului ca instanţă de
prim grad şi calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate.
Curtea de apel a constatat că tribunalul a
soluţionat cauza în limitele investirii, a obiectului cererii şi temeiului de
drept invocat de reclamant şi anume cerere de încuviinţare a executării. În
art. 28 alin. 1, Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului prevede: „Hotărârile
judecătoreşti pronunţate într-un stat membru cu privire la exercitarea
răspunderii părinteşti faţă de un copil, care sunt executorii în acel stat şi
care au fost notificate sau comunicate, se execută într-un alt stat membru după
ce s-a încuviinţat executarea la cererea oricărei părţi interesate". În
art. 30 alin. 1 din Regulament se prevede că: „Procedura privind depunerea cererii
este reglementată de dreptul statului membru în care are loc executarea".
În cadrul procesual mai sus-expus, curtea de
apel a constatat că obiectul cererii îl constituie încuviinţarea executării şi
nu recunoaşterea sentinţei nr. 37/2009, cum s-a cerut prin declaraţia de recurs
în partea finală. Curtea a reţinut că în căile de atac nu se poate schimba
calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici
nu se pot face alte cereri noi (art. 316, art. 294 C.pr.civ.).
Analiza criticilor formulate are loc prin
gruparea susţinerilor recurentului, ce vizează durata procedurilor, efectele
sentinţei civile nr. 10431/31.05.2011 a Judecătoriei Iaşi, aplicarea greşită a
art. 31 alin. 2 din Regulament.
Susţinerile recurentului cu privire la apărările
invocate în dosarul nr. X/245/2010 al Judecătoriei Iaşi, excepţiile, criticile
formulate, instituţiile de drept invocate exced obiectului judecăţii, ele
putând constitui eventual motive într-o cale de atac împotriva sentinţei civile
nr. 10431/2011 şi nu se impun a fi analizate ca motive de recurs în prezenta
cauză.
Cu privire la durata judecăţii cauzei în primă
instanţă, într-adevăr, în art. 31 alin. 1 din Regulament se prevede că:
„Instanţa judecătorească sesizată prin cerere pronunţă o hotărâre în termen
scurt, fără ca persoana împotriva căreia se solicită executarea sau copilul să
poată, în această fază a procedurii, să prezinte observaţii".
Durata termenului nu este precizată în
secţiunea „Cerere de încuviinţare a executării" (art. 28 - art. 37). În
principiu, în stabilirea termenului „scurt" pot fi avute în vedere
termenele invocate în declaraţia de recurs care însă stabilesc durata de
soluţionare pentru cererile ce au un alt obiect: cazurile de răpire a
copilului, înapoierea copilului - art. 11 alin. 3, ce au ca temei de drept
Convenţia de la Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale răpirii
internaţionale de copii (Convenţia de la Haga din 1990). Cererea de
încuviinţare a executării s-a înregistrat la data de 31.03.2011 şi s-a soluţionat
la 29.06.2011, de Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1588/2011. Critica
formulată sub aspectul duratei de soluţionare nu constituie, în sensul art. 304
pct. 1-9 C.pr.civ., un motiv de nelegalitate a hotărârii care să impună casarea
sau modificarea în tot a hotărârii atacate.
Curtea a constatat că la judecata în primă
instanţă s-au dispus măsurile procedurale pentru citarea părţilor şi
comunicarea actelor de procedură, între care întâmpinarea formulată de pârâtă.
Tribunalul a acordat trei termene de judecată utile pentru citarea legală a
părţilor şi comunicarea întâmpinării reclamantului, dispoziţii procesuale din
dreptul intern prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dar şi în aplicarea art. 6
pct. 1 din C.E.D.O., a dreptului oricărei persoane la judecarea în mod
echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Tribunalul a reţinut incident în cauză art. 23
lit. e) din Regulamentul nr. 2201/2003 ce prevede ca motiv de refuz a
recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti în materia răspunderii părinteşti şi
deci al respingerii cererii de încuviinţare „în cazul în care aceasta este
ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată ulterior în materia răspunderii
părinteşti, în statul membru în care se solicită recunoaşterea", în speţă
încuviinţarea executării, în temeiul art. 28 din Regulament.
Prin hotărârea nr. 37/3.12.2009, a cărei
încuviinţare se solicită, dată de Tribunalul nr. 1 de Violenţă asupra Femeii,
s-au adoptat următoarele măsuri cu privire la fiica minoră a părţilor: se
atribuie custodia minorei în favoarea tatălui; autoritatea parentală va fi
împărţită de către ambii părinţi; se fixează în favoarea mamei următorul regim
de vizite: mama va putea comunica telefonic cu fiica sa ori de câte ori
doreşte, exceptând orele proprii pentru odihnă precum şi îndeplinirii
obligaţiilor şcolare ale minorei, va putea să o viziteze la domiciliul patern
în caz de boală. Se fixează în favoarea minorei şi în sarcina mamei suma de 50
euro lunar, în calitate de pensie alimentară. Această sumă va trebui să fie
plătită anticipat, prin depunerea în contul curent desemnat în acest scop de
către tată, neadmiţându-se nici o altă modalitate de plată şi actualizându-se
anual prin aplicarea procentajului creşterii indicelui de preţuri la consumul
realizat, pentru totalul naţional şi pentru anul anterior actualizării, de
către Institutul Naţional de Statistică. Mama va plăti de asemenea 50% din
cheltuielile extraordinare pe care le cauzează minora.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr.
10431/31.05.2011, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.D. în
contradictoriu cu pârâtul, a încredinţat minora spre creştere şi educare reclamantei,
a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 125 lei în
favoarea minorei, de la data promovării acţiunii, până la majoratul copilului.
Curtea a constatat că în statul membru în care
se solicită încuviinţarea executării, România, s-a pronunţat la 31.05.2011,
sentinţa civilă nr. 10431/2011, prin care s-au dispus măsuri în materia
răspunderii părinteşti, a încredinţării minorei şi obligaţiei de întreţinere.
Hotărârea este ulterioară şi ireconciliabilă cu sentinţa nr. 37/2009 a cărei
încuviinţare a executării silite s-a solicitat în sensul art. 31 alin. 2 din
Regulamentul nr.2201/2003. Verificările efectuate în evidenţele Judecătoriei
Iaşi nu atestă exercitarea unei căi de atac şi soluţia de desfiinţare, casare,
modificare a sentinţei nr. 10431/31.05.2011 la data judecării recursului.
Curtea a mai constatat că tribunalul a aplicat
corect dispoziţiile legale în materie, pentru considerentele expuse, motivul de
recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu este întemeiat. Recurentul a
încadrat criticile formulate în motivul de casare art. 304 pct. 8 C.pr.civ.,
care prevede că modificarea unei hotărâri poate fi cerută când instanţa,
interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori
înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. În acest motiv de recurs,
legiuitorul a reglementat situaţia în care judecătorul fondului a procedat la
interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, cu toate că nu avea dreptul să
o facă, clauzele stipulate fiind clare şi precise. În cauză, judecătorul
fondului nu a interpretat hotărârea a cărei încuviinţare a executării s-a
solicitat, ci a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 31 alin. 2
din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 şi anume a cazului în care cererea poate fi
respinsă, pronunţând această soluţie.
În consecinţă, critica formulată sub acest aspect , încadrată în
art. 304 pct. 8 C.pr.civ., nu este întemeiată, astfel încât curtea de apel, în
temeiul art. 312 C.pr.civ., a respins recursul. |
