Încredinţarea copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi. Luarea în considerare a interesului superior al copilului.

Încredinţarea copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi. Luarea în considerare a interesului superior al copilului.

Art.42, art.86 şi art.94 Codul familiei

Art.5 alin.2 şi art.30 alin.2 din Legea nr.272/2004

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.272/2004, părinţii sunt cei care în primul rând au îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori, respectiv răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil, ţinând seama de interesul superior al acestuia.

Potrivit art.30 alin.2 din aceeaşi lege „părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în această lege”, iar potrivit art.31 alin.2: „exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale ...”.

(Decizia civilă nr. 1219/09.05.2012)

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.05.2011, sub nr. 2178/205/2011, la Tribunalul A., reclamatul B.G.Gh. care a chemat în judecată pe pârâta U.E., solicitând să se dispună stabilirea domiciliului minorei B.E.M., născută la data de 20.02.2009, la acesta şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în funcţie de venitul minim pe economie.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că din relaţiile de concubinaj cu pârâta a rezultat minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009. Relaţiile dintre reclamant şi pârâtă au decurs normal până în aprilie 2011, când aceasta a părăsit domiciliul conjugal, plecând la alt bărbat şi lăsând-o pe minoră la bunica maternă.

A mai arătat reclamantul că a luat minora de la bunica maternă, aducând-o în locuinţa sa unde are condiţii optime de creştere şi educare, condiţii de care pârâta nu dispune.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.42, art.86, art.94 Codul familiei.

Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2011, în dosarul nr.2180/205/2011, reclamanta U.Gh.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.Gh.G.Gh., solicitând să se dispună în baza art.42 din Codul familiei încredinţarea către reclamantă, spre creştere şi educare, a minorei B.E.M., născută la data de 20.02.2009, iar în baza art.94 raportat la art.86 Codul familiei să fie obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relaţiile de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009, iar din anul 2008 şi până în luna martie a anului 2011 au locuit la domiciliul pârâtului până la plecarea acestuia în A. Datorită plecării pârâtului, aceasta s-a mutat la domiciliul bunicilor materni, respectiv în comuna P. de M., luând cu ea şi pe minoră. La întoarcerea pârâtului din A., acesta a venit la domiciliul reclamantei pretextând că vrea să o vadă pe ea şi pe minoră şi sub pretextul că ia minora în oraş să o îmbrace, a luat copilul, dar nu l-a mai adus înapoi.

Reclamanta a mai arătat că pârâtul pleacă des în A. şi că nu se poate ocupa de creşterea şi educarea minorei.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art.42, art.86, art.94 Codul familiei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2010, instanţa a dispus conexarea dosarului nr. 2180/205/2011 la dosarul nr. 2178/205/2011.

Prin sentinţa civilă nr.1173/01.07.2011, Judecătoria C. a respins acţiunea formulată de reclamant şi a admis acţiunea conexă introdusă de pârâtă, în sensul că a fost încredinţată acesteia spre creştere şi educare minora B.E.M., născută la 20.02.2009.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei, cu titlul de pensie de întreţinere în favoarea minorei, suma de 160 lei lunar, cu începere de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la majoratul minorei, precum şi suma de 408,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că minora este foarte ataşată de reclamantă, care a crescut-o până în prezent şi i-a asigurat acesteia condiţii decente de trai.

Minora are o vârstă foarte mică, la care prezenţa mamei este imperios necesară în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase, interesul superior al acesteia cerând la acest moment ca ea să rămână alături de pârâtă.

Deşi reclamantul a susţinut şi probat că locuieşte într-un imobil casă de locuit mai mare decât cel deţinut de către pârâtă, instanţa de fond a apreciat că măsura încredinţării minorei spre creştere şi educare nu poate fi luată prin raportare exclusivă la condiţiile de trai materiale ale părintelui.

Nici împrejurarea că minora a fost bolnavă o dată nu poate duce la concluzia că pârâta nu este capabilă să se ocupe în mod corespunzător de aceasta, iar în privinţa unei relaţii extraconjugale, chiar dacă ar fi real, nu ar putea constitui un impediment la încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei, întrucât hotărâtor în privinţa adoptării măsurii încredinţării este comportamentul părintelui faţă de minoră, care în cazul pârâtei s-a dovedit a fi ireproşabil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect asupra probelor administrate. Astfel, a reţinut numai declaraţiile martorului părţii adverse, numita M.E., iar anchetele sociale întocmite în cauză menţionează date nereale şi aspecte neesenţiale.

A mai arătat apelantul că deţine condiţii mai bune de locuit decât intimata, că în locuinţa sa domiciliază mai puţine persoane decât la intimată, că tatăl său îl ajută la creşterea şi educarea minorei prin câştiguri suplimentare, în sensul că lucrează în A.

Prin decizia civilă nr.290 din 7 decembrie 2011, Tribunalul A. a respins apelul declarat de reclamant, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către pârâtă.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:

Din depoziţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel, rezultă că minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009, a fost bine îngrijită la mama pârâtă, respectiv în domiciliul bunicilor materni, chiar şi când intimata-pârâtă a fost plecată din acest domiciliu. Într-adevăr, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, împrejurarea că pârâta s-ar afla într-o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat, nu este deplin probată şi, chiar dacă ar fi reală, nu ar putea constitui un impediment la încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei, întrucât hotărâtor în privinţa adoptării măsurii încredinţării este comportamentul părintelui faţă de minoră, care, în cazul pârâtei s-a dovedit a fi ireproşabil.

Este real că potrivit concluziilor anchetelor sociale şi fotografiilor depuse la dosarul cauzei reiese că în domiciliul apelantului minora ar beneficia de condiţii mai bune de trai decât în domiciliul mamei, dar situaţia materială a părinţilor nu poate fi elementul hotărâtor în aprecierea interesului minorului de a-i fi stabilit domiciliul la unul sau altul dintre părinţi. Pe de altă parte, martora C. a arătat că deşi intimata are o locuinţă cu numai două camere, acestea sunt curate şi bine încălzite, iar mama intimată este ajutată şi de părinţii săi, bunicii materni, în creşterea şi educarea minorei.

S-a reţinut în mod corect că nici împrejurarea că minora a fost bolnavă o dată nu poate duce la concluzia că pârâta nu este capabilă să se ocupe în mod corespunzător de aceasta, iar în privinţa probei potrivit căreia minorei i-ar fi fost permis de către mamă să fumeze, chiar martorul apelantului a afirmat că faptul relatat s-a petrecut chiar în prezenta apelantului, astfel că ambii părinţi pot fi consideraţi vinovaţi de această atitudine.

De altfel, până la plecarea la muncă în străinătate a apelantului-reclamant de minoră s-a ocupat intimata-pârâtă, iar în momentul în care ambii părinţi au plecat în străinătate, de ea s-a ocupat mama pârâtei-intimate. După întoarcerea pârâtei din străinătate, minora a rămas în grija exclusivă a acesteia şi a părinţilor săi, în localitatea P. de M.

Martora M.E., audiată la instanţa de fond, persoană care nu este înrudită cu părţile, a relatat faptul că pârâta are condiţii bune pentru creşterea şi educarea minorei, că aceasta este foarte harnică, are curăţenie în casă şi are posibilitatea să-i asigure minorei cele necesare traiului.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă apelul a fost respins ca nefondat.

În termen legal a formulat recurs reclamantul-pârât B.G.Gh., susţinând că atât decizia pronunţată în apel cât şi sentinţa instanţei de fond sunt nelegale şi netemeinicie, având în vedere următoarele:

- Cele două soluţii se bazează în mod exclusiv pe susţinerile pârâtei-reclamante, fără să fie verificate sau probate, instanţele neavând rol activ în aflarea adevărului, pronunţând hotărâri lipsite de temei legal.

- Nu s-a avut în vedere faptul că acesta a salvat viaţa minorei prin luarea ei de la domiciliul bunicilor materni, fiind bolnavă, prezentând diagnostic „psoriazis sugar” datorită condiţiilor mizere în care a trăit, pământ pe jos, şobolani, fără apă, învăţată să bea şi să fumeze.

- Nu s-a avut în vedere că acesta deţine condiţii normale de creştere şi educare, casă nouă, dotată cu electricitate, paturi, televizor, aragaz, apă caldă, grup social, pardoseală, faianţă, gresie, jucării, cărţi, că mama nu deţine astfel de condiţii, că de la vârsta de 2 luni a locuit la domiciliul bunicilor paterni şi numai 2 luni la bunicii materni care nu prezintă condiţii bune de locuit, au o singură cameră, fără dotări, cu pământ pe jos, folosită de şapte persoane.

- Nu s-a avut în vedere faptul că mama minorei nu este preocupată de creşterea şi îngrijirea fetiţei, fiind de notorietate faptul că aceasta trăieşte în concubinaj cu un alt bărbat, cu care este gravidă şi a lăsat pe minoră în grija părinţilor acesteia.

- Instanţa de apel a reţinut şi interpretat greşit, raportat la situaţia de fapt rezultată din probele dosarului, că este în interesul superior al minorei luarea măsurii de a fi încredinţată spre creştere şi educare pârâtei-reclamante.

- În mod greşit instanţa de apel a respins cererea de refacere a anchetelor sociale de la domiciliul părinţilor minorei, fără nici o motivare, deşi se impuneau a fi refăcute având în vedere conţinutul succint al acestora.

Motivele de recurs invocate au fost încadrate în drept în art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestor motive de recurs s-au depus la dosar: copie de pe decizia civilă nr.2903/5.10.2011 a Tribunalului A., de pe procesul-verbal încheiat la 10.10.2011 de executorul judecătoresc, două planşe foto cu minora, adeverinţa medicală nr.2566/31.08.2010 şi adeverinţa nr.489/20.09.2011 emisă de grădiniţă.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate şi de actele de la dosar, Curtea a constatat că recursul este întemeiat.

În speţă, se constată că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea formulată de către reclamant şi a admis acţiunea formulată de către intimata-pârâtă, deşi existau suficiente temeiuri în sens contrar, în acord cu probele din dosar, astfel cum au fost completate în calea de atac, iar instanţa de apel în mod nelegal a menţinut această soluţie.

S-a stabilit cu actele dosarului că minora este rezultată din relaţia de concubinaj dintre părţi şi că în prezent părinţii nu mai convieţuiesc, astfel că se impunea ca instanţele să stabilească în caz de neînţelegere între părinţi care sunt condiţiile necesare de îngrijire, supraveghere şi educare cele mai favorabile în favoarea minorei, urmărindu-se interesul superior al acesteia reglementat de dispoziţiile Legii nr.272/2004.

Sub acest aspect se impunea ca cele două instanţe să aibă în vedere concluziile anchetelor sociale de la domiciliul fiecărei părţi, precum şi fişa de evaluare psihologică a minorei şi în raport de aceasta să hotărască cu privire la stabilirea locuinţei minorei.

Se constată că atât instanţa de apel cât şi cea de fond nu au fost preocupate şi nu au făcut o analiză corespunzătoare cu privire la interesul superior al minorei de a locui în condiţii corespunzătoare şi necesare dezvoltării şi educării acesteia, statuând în mod eronat faptul că se impune ca minora rezultată din relaţiile de concubinaj să rămână în îngrijirea mamei.

Instanţa de apel deşi reţine că este real că potrivit concluziilor anchetelor sociale şi fotografiilor depuse la dosarul cauzei reiese că în domiciliul apelantului-reclamant minora ar beneficia de condiţii mai bune de trai decât în domiciliul mamei, concluzionează în mod greşit că aceste elemente nu impun schimbarea soluţiei primei instanţe.

De asemenea, s-a stabilit şi reţinut că minora a fost bolnavă în perioada în care minora a locuit la părinţii intimatei-pârâte, dar nici acest element esenţial nu a fost reţinut ca hotărâtor în modificarea soluţiei, pe considerentul că mama ar avea condiţii bune pentru creşterea minorei (contrar celor reţinute anterior) şi că are grijă de creşterea şi educarea ei, deşi a lăsat-o în grija părinţilor acesteia, urmare a relaţiei de concubinaj cu un alt bărbat, relaţie din care urmează a da naştere altui copil, starea de femeie gravidă fiind evidentă cu ocazia prezentării la instanţa de recurs.

S-a stabilit cu probele administrate în cauză că cei doi foşti concubini au locuit la domiciliul recurentului circa 2 ani de zile şi intimata-pârâtă a plecat cu minora la părinţii acesteia, unde a locuit circa 2 luni în condiţii necorespunzătoare, unde recurentul a găsit-o bolnavă, prezentând diagnosticul „psoriazis sugar” şi a readus-o în domiciliul acestuia unde, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs, se bucură de o îngrijire corespunzătoare şi de condiţii de locuit mai bune, fiind înscrisă şi la grădiniţă.

Este adevărat că minora este la o vârstă fragedă, dar s-a dovedit că recurentul este preocupat de îngrijirea şi educarea acesteia, intimata-pârâtă lăsând minora în grija părinţilor acesteia, intrând în relaţii de concubinaj cu un alt bărbat, în prezent fiind gravidă într-o lună destul de avansată.

Prin urmare, constatând că netemeinic şi nelegal instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, deşi existau suficiente temeiuri în sens contrar, în raport cu probele dosarului şi ţinând cont de interesul superior al minorei, astfel cum este reglementat prin art.5 din Legea nr.272/2004, în temeiul art.312 (1) şi (3) Cod procedură civilă a fost admis recursul şi modificată decizia şi sentinţa, în sensul că pe fond a fost admisă acţiunea reclamantului-pârât, stabilindu-se domiciliul minorei E.-M. la acesta, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de pârâta-reclamantă.

Potrivit art.86 şi 94 din Codul familiei, a fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreţinere pentru minoră în cuantum de 100 lei lunar, având în vedere salariul minim pe economia naţională, începând cu data de 9 mai 2012 şi până la majorat.