avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Încetarea de drept a contractului individual de muncă. Stabilirea vârstei standard de pensionare.
 
Art.56 lit. c) din Codul muncii
Anexa nr.5 la Legea nr.263/2010
 
Susţinerea contestatorului în sensul că legiuitorul a avut în vedere că salariaţii pot opta pentru pensia de limită de vârstă, ci nu sunt obligaţi, este neîntemeiată, întrucât vârsta standard de pensionare este cea prevăzută în anexa nr.5 la Legea nr.263/2010, adică 64 ani şi 1 lună.
Instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.56 lit.c) din Codul muncii, stabilind că a încetat de drept contractul individual de muncă al recurentului la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.
Sintagma „încetează de drept” din art.56 alin.1 Codul muncii, trebuie interpretată în sensul că raporturile de muncă cu angajatorul încetează în temeiul legii, fără a fi avută în vedere opţiunea salariatului.
Pentru aceleaşi considerente, este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs prin care contestatorul critică soluţia pentru aceea că instanţa de fond nu a avut în vedere că pensia este un drept, potrivit art.47 alin.2 din Constituţie.
Instanţa de fond a făcut aprecieri cu privire la acest drept al contestatorului-recurent, aşa cum este acesta determinat în legea ce guvernează materia dreptului la pensie, lege care este conformă cu Constituţia României.
 
Decizia civilă nr. 414/20.02.2012
    
La data de 6 iunie 2011, contestatorul A.I. a solicitat în contradictoriu cu S.N. R. S.A.-Sucursala R.B., anularea deciziei nr.302/37/23.05.2011, constatarea concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii pe care le estimează provizoriu la 70.000 lei.
În motivare, a arătat că în perioada 1983-24.05.2011 a fost salariatul intimatei în funcţia de radioelectronist la Staţia de emisie Rdf. O., iar prin adresa nr.302/9232/2.05.2011, salariaţii societăţii au fost informaţi că până la data de 25.05.2011 pot transmite la sediul societăţii opţiunile voluntare prin care să menţioneze că doresc să beneficieze de prevederile art.79 al.1 din Contractul Colectiv de muncă aplicabil.
Arată că în data de 3.05.2011 a comunicat intimatei opţiunea sa de a beneficia de salarii compensatorii şi de a fi disponibilizat în cadrul acţiunii de restructurare a societăţii conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. A menţionat în opţiune că neacordarea salariilor compensatorii pentru vechimea sa în societate conduce la anularea cererii.
Prin decizia nr.302/37/23.05.2011 i s-a comunicat că la data de 23.05.2011 îndeplineşte cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare şi, ca atare, contractul său individual de muncă încetează de drept.
Contestatorul a arătat că decizia este nelegală, întrucât la data de 23.05.2011 nu avea împlinită vârsta standard de pensionare, de 65 de ani fiind născut la 23.04.1947; potrivit art.3 al.1 lit.v) din Legea nr.263/2010, vârsta standard de pensionare este definită ca fiind „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege; vârsta de 65 de ani este prevăzută imperativ, iar cea de la care se poate obţine pensie este facultativă. Folosirea opţionalului”pot obţine” demonstrează că este o facultate a salariatului de a alege şi nu o obligaţie de a se pensiona; art.53 al.1 prevede expres că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa 5. Ca urmare în intervalul de timp dintre data la care salariatul se poate pensiona (potrivit anexei 5) şi limita maximă de 65 de ani, angajatul poate opta sau nu pentru dreptul la pensie, iar în situaţia în care salariatul nu optează pentru pensionare de la data la care Anexa 5 îi oferă această posibilitate, la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform art. 56 al.1 lit.d din Codul Muncii, contractul încetează de drept.
Mai arată contestatorul că pentru aceste motive solicită să se constate că de fapt intimata a dispus concedierea sa în baza art.65 din codul muncii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi potrivit art.79 din Contractul Colectiv de muncă, să fie obligată intimata să-i achite un nr. de 18 salarii compensatorii în raport de salariul mediu pe societate la data concedierii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că petentul a fost salariatul său timp de 28 ani şi 3 luni în perioada 21.02.1983-23.05.2011, iar la data de 23.05.2011 i-a încetat contractul individual de muncă potrivit art.56 al.1 lit.c) şi al.2 din Codul muncii şi art. 53 şi Anexa 5 din Legea nr.263/2010, prin Decizia Directorului Regional nr.302/37/23.05.2011.
Totodată, la încetarea contractului, contestatorul a primit toate drepturile salariale la zi şi un ajutor ce se acordă cu ocazia ieşirii la pensie în cuantum de 9.000 lei, conform art.170 din CCM.
Cu privire la decizia de încetare a contractului de muncă, arată că aceasta conţine toate elementele de formă prevăzute de Codul Muncii, a fost emisă şi comunicată în termenul legal, iar temeiul legal al acesteia este art.56 al.1 lit.c şi alin.2 codul muncii coroborat cu art.53 şi Anexa 5 din Legea nr.263/2010, potrivit căreia vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 64 ani şi 1 lună.
Cu privire la capătul doi al cererii, solicită respingerea acestuia cererea fiind netemeinică şi nelegală întrucât contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 alin.1 lit.c) şi al.2 din Codul muncii şi nu ca urmare a voinţei unilaterale a uneia din părţi potrivit art.55 lit.c din Codul muncii.
Pe de altă parte, concedierea individuală sau colectivă presupune desfiinţarea locului de muncă al salariatului, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, or, în speţă, locul de muncă al contestatorului nu a fost desfiinţat.
Solicită, de asemenea, respingerea şi a celui de-al treilea capăt de cerere, arătând că obligarea sa la plata salariilor compensatorii este nelegală deoarece contestatorul nu a fost concediat ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului.
Intimata a solicitat pe cale reconvenţională, ca în cazul în care se va anula decizia nr.302/37/23.05.2011, să fie obligat contestatorul să restituie suma de 9.000 lei încasată cu titlu de ajutor la ieşirea la pensie.
Contestatorul a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale iar intimata a comunicat valoarea salariului mediu pe unitate şi Contractul Colectiv de Muncă.
La data de 24.08.2011, contestatorul şi-a precizat valoarea obiectului capătului 3 al cererii, respectiv salarii compensatorii de 55.129 lei.
Intimata a depus la dosar dovada îndeplinirii de către contestator a condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă.
Contestatorul a depus concluzii scrise.
Instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale, invocată de contestator şi a respins-o ca neîntemeiată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1394/6 decembrie 2011 a respins atât cererea principală formulată de contestator, cât şi cererea reconvenţională formulată de intimată, reţinând următoarele:
Prin adresa nr.302/9232/2.05.2011, departamentul resurse umane din cadrul SN R. SA a înştiinţat salariaţii că până la data de 25.05.2011 să transmită opţiunile voluntare dacă doresc să beneficieze de prevederile art.79 al.1 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, având în vedere necesitatea reorganizării şi eficientizării activităţii prin desfiinţarea unor posturi.
La data de 3.05.2011, contestatorul A.I. şi-a exprimat opţiunea de a beneficia de salarii compensatorii şi de a fi disponibilizat cu menţiunea făcută de acesta că în cazul neacordării salariilor compensatorii conduce la anularea opţiunii.
Prin decizia nr.302/37/23.05.2011 a SN R. SA, în temeiul art.56 al.1 lit.c din Codul muncii şi art.53(1) şi Anexa 5 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, s-a decis că începând cu data de 24.05.2011 încetează de drept contractul individual de muncă al contestatorului, întrucât la data de 24.05.2011 acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare.
La data de 15.06.2011, prin Ordinul de Plată nr.1808/15.06.2011 intimata a achitat contestatorului ajutorul de pensionare prevăzut de contractul colectiv de muncă în sumă de 9.000 lei.
De asemenea, contestatorului i s-a emis decizia de pensie nr.212033/29.07.2011.
Contestatorul a susţinut că vârsta standard prevăzută de lege pentru pensionarea la limită de vârstă este 65 de ani, vârstă pe care nu a împlinit-o, şi ca atare până la împlinirea acestei vârste are dreptul să opteze pentru pensie sau pentru continuarea activităţii. Apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.56 alin.1 lit.d) din Codul muncii.
Potrivit art.56 din Codul muncii, republicat: (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum şi în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului sau a angajatorului persoană fizică;
c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare;
Art.53 din Legea 263/2010 prevede :” Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr.5”, iar potrivit anexei 5, bărbaţii născuţi în luna aprilie 1947 (ca în cazul contestatorului), trebuie să îndeplinească condiţia vârstei standard de 64 ani şi o lună şi o stagiu minim de 13 ani şi 2 luni, pentru pensionarea pentru limită de vârstă, în luna mai 2011.
În speţă, în luna mai 2011, contestatorul avea vârsta standard prevăzută de lege potrivit anexei 5 şi o vechime în cadrul intimatei (stagiu minim de cotizare) de 28 ani şi 3 luni. Ca atare, în luna mai 2011, contestatorul îndeplinea cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru pensionarea pentru limită de vârstă, fiind astfel îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art.56 al.1 lit.c din Codul muncii pentru încetarea de drept a contractului.
Susţinerea contestatorului că nu putea înceta contractul său de muncă întrucât nu împlinise 65 de ani, iar până la împlinirea acestei vârste are dreptul să opteze pentru pensionare nu este întemeiată.
Astfel, vârsta standard de pensionare în raport de data naşterii este cea stabilită prin Anexa 5 la Legea nr.263/2010, respectiv 64 ani şi o lună în cazul petentului.
Pe de altă parte, art.56 lit.c din codul muncii prevede că încetează de drept contractul individual de muncă la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare.
Fiind vorba de o încetare de drept, aceasta nu lasă loc nici unei opţiuni a salariatului, acesta putându-şi continua activitatea în cadrul societăţii angajatoare şi după pensionare doar cu acordul angajatorului, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte capătul doi al cererii, prin care s-a solicitat instanţei să constate că a avut loc o concediere a contestatorului pentru motive ce nu ţin de persoana sa, cererea este neîntemeiată.
Atât timp cât, prin decizia nr.302/37/23.05.2011 s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă şi nu s-a făcut vreo dovadă a existenţei unei decizii de concediere, nu există nici un temei pentru a se constata că a intervenit concedierea.
Ca urmare, nici capătul trei al cererii privind plata salariilor compensatorii, ce depinde de soluţionarea capătului anterior de cerere, nu poate fi admis în condiţiile în care salariile compensatorii se acordă potrivit Contractului Colectiv de Muncă numai în cazul concedierii, ceea ce nu este cazul contestatorului.
În cauză, intimata a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca în cazul în care se va dispune anularea deciziei nr.302/37/23.05.2011, să fie obligat contestatorul să restituie suma de 9.000 lei achitată cu OP nr.1808/15.06.2011 cu titlu de ajutor de pensionare.
Ca urmare a respingerii cererii principale, instanţa a constatat că contestatorul a încasat cuvenit suma de 9000 lei şi nu există temei pentru restituirea acestuia, astfel că cererea reconvenţională este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
- prima instanţă a considerat în mod greşit că potrivit art.56 alin.1 lit.c) din Codul muncii, coroborat cu art.53 din Legea nr.263/2010, contractul individual de muncă al recurentului a încetat de drept la împlinirea vârstei standard de 64 ani şi 1 lună. În acest mod instanţa a ignorat dispoziţiile art.3 alin.1 lit.v) din Legea nr.263/2010, care definesc vârsta standard de pensionare ca fiind vârsta stabilită de lege la care se poate obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege.
Instanţa trebuia să constate că legiuitorul a avut în vedere vârsta standard de 65 de ani din care operează reducerile şi vârsta de la care salariaţii pot obţine pensie pentru limită de vârstă. Vârsta de 65 de ani este prevăzută imperativ, iar cea la care se poate obţine pensie este facultativă, câtă vreme în text este folosit opţionalul „pot obţine”;
- în interpretarea prevederilor din Legea nr.263/2010, instanţa nu a avut în vedere art.47 alin.2 din Constituţie, conform căruia pensia este un drept. Ca urmare în intervalul de timp cuprins între data la care salariatul se poate pensiona, conform anexei nr.5 din lege şi limita maximă de 65 de ani, prevăzută de art.53, angajatul poate opta sau nu pentru dreptul la pensie;
- intimata a dispus concedierea recurentului în baza art.65 din Codul muncii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât instanţa trebuia să facă aplicarea art.79 alin.1 din Contractul colectiv de muncă şi să-i acorde valoarea a 16 salarii compensatorii adică suma de 55.129 lei.
Examinând criticile invocate, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece potrivit art.56 lit.c) din Codul muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, iar potrivit art.53 din Legea nr.263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 ani pentru bărbaţi, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr.5 din lege, anexă potrivit cu care bărbaţii născuţi în luna aprilie 1947 îndeplinesc condiţia vârstei standard la 64 ani şi 1 lună pentru pensionarea la limită de vârstă.
Aşadar, în luna mai 2011, recurentul a îndeplinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr.5 la lege şi avea un stagiu de cotizare de 28 ani şi 3 luni, adică îndeplinea cumulativ condiţiile cerute de textul art.56 alin.1 lit.c) din Codul muncii pentru încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Susţinerea contestatorului în sensul că legiuitorul a avut în vedere că salariaţii pot opta pentru pensia de limită de vârstă, ci nu sunt obligaţi, este neîntemeiată, întrucât vârsta standard de pensionare este cea prevăzută în anexa nr.5 la Legea nr.263/2010, adică 64 ani şi 1 lună.
Instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.56 lit.c) din Codul muncii, stabilind că a încetat de drept contractul individual de muncă al recurentului la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.
Sintagma „încetează de drept” din art.56 alin.1 Codul muncii, trebuie interpretată în sensul că raporturile de muncă cu angajatorul încetează în temeiul legii, fără a fi avută în vedere opţiunea salariatului.
Pentru aceleaşi considerente, este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs prin care contestatorul critică soluţia pentru aceea că instanţa de fond nu a avut în vedere că pensia este un drept, potrivit art.47 alin.2 din Constituţie.
Instanţa de fond a făcut aprecieri cu privire la acest drept al contestatorului-recurent, aşa cum este acesta determinat în legea ce guvernează materia dreptului la pensie, lege care este conformă cu Constituţia României.
Şi cel de-al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, întrucât contractul individual de muncă al contestatorului-recurent a încetat de drept, aşa cum s-a arătat mai sus, astfel încât plata salariilor compensatorii nu putea fi făcută decât în situaţia în care contractul individual de muncă ar fi încetat pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, conform art.79 din Contractul colectiv de muncă.
Câtă vreme contractul colectiv de muncă a încetat de drept, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor pentru pensionare, în mod corect instanţa a respins cererea privind constatarea faptului că recurentul-contestator a fost concediat pentru motive ce nu ţin de persoana sa.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă a fost respins.