Suspendarea executării unui act administrativ. Îndeplinirea cumulativa a condiţiilor de admisibilitatea a suspendării.
Legea nr.554/2004, art.14 al.1
Pentru
suspendarea executării unui act administrativ fiscal este necesară îndeplinirea
cumulativă a condiţiilor prevăzute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004.
Instanţa de contencios administrativ trebuie să exmineze ambele condiţii de
admisibilitate şi să motiveze de ce consideră că acestea sunt îndeplinite.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a
civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Decizia nr. 274 din 25 ianuarie 2012.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Buzău
sub nr. 6425/114/2011, reclamanta SC
D.P. SRL a solicitat, în contradictoriu
cu ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, pronunţarea unei
hotărâri prin care să se dispună. în baza art. 14, raportat la art. 15 din
Legea nr. 554/2004, suspendarea actelor reprezentate de decizia nr.
282/16.08.2011 emisă de pârâtă şi actele subsecvente acesteia, respectiv
decizia de impunere nr. F-BZ 948/26.05.2011, împreună cu raportul de inspecţie
fiscală F-BZ 545/26.05.2011, dispoziţia nr. 242/26.05.2011, fişa nr.
948/26.05.2011 şi celelalte documente întocmite în legătură cu controlul fiscal
şi care au legătură cu decizia de
impunere nr. F-BZ 948/26.05.2011.
În motivarea cererii, s-a arătat că
reclamanta a formulat contestaţie împotriva actelor indicate mai sus,
formându-se dosarul nr. 5627/114/2011 al Tribunalului Buzău, cu termen de
judecată la 02.11.2011, această situaţie se impune, având în vedere că este
iminentă luarea de măsuri de sechestru şi executare, deoarece contestaţia
formulată nu suspendă de drept, aceste proceduri, fiind expuşi unei pagube
iminente, care poate duce inclusiv la falimentul societăţii şi desfacerea
contractelor individuale de muncă , pe perioadă nedeterminată a celor 8
angajaţi.
Pârâta DGFB Buzău a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ motivat de
faptul că art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală republicat cu modificările şi completările ulterioare prevede
:”instanţa poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20 %
din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este
evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 lei”. De asemenea, art. 14 alin.
1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stipulează că
suspendarea executării unui act fiscal poate fi dispusă atunci când sunt
îndeplinite cumulativ condiţiile: depunerea unei cauţiuni de până la 20 % din
cuantumul sumei contestate; existenţa unui caz bine justificat; prevenirea unei
pagube iminente.
Pârâta a mai arătat că măsura suspendării actelor
administrative este una excepţională care se poate dispune doar în situaţia
îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de legea contenciosului
administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat şi pentru prevenirea
unei cauze iminente. În acest sens, reclamanta doar a susţinut şi nu a făcut
dovada că, în speţă , există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe
care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ
atacat care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea
fiind o situaţie de excepţie.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinţa
nr. 3663 din data de 25 octombrie 2011, Tribunalul Buzău a admis cererea
formulată de reclamantă şi dispus suspendarea executării actelor fiscale
conteastate, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de drept comun.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă
a reţinut că, potrivit disp art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea
unei pagube iminente , după sesizarea în condiţiile art. 7 din acelaşi act
normativ, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic
superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea
instanţei de fond. În cauza dedusă judecăţii, prin decizia nr. F-BZ
948/26.05.2011, pârâta urmare controlului efectuat a apreciat că societatea
reclamantă datorează bugetului de stat impozit pe profit suplimentar în sumă de
48.529 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 26.756 lei , TVA în
sumă de 446.848 lei şi majorări în
cuantum de 149.796 lei.
S-a mai reţinut că, prin probele
administrate în cauză, reclamanta a dovedit existenţa unui caz justificat
astfel cum este instituit prin textul de lege invocat, în sensul că prin
punerea in executare a deciziei nr. F-BZ 948/26.05.2011, societatea comercială
ar fi grav prejudiciată prin paralizarea întregii activităţi economice a
acesteia, imposibilitatea onorării contractelor încheiate cu agenţii economici
de natură să conducă şi la acordarea de penalităţi şi indisponibilizarea
personalului angajat cu contract de muncă individual pe perioadă nedeterminată.
Tribunalul a apreciat că, în raport de
împrejurările expuse, ce se constituie
într-un caz bine justificat în sensul legii, se impune suspendarea executării
deciziei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de drept comun, pentru
prevenirea unei pagube iminente ce s-ar materializa în încetarea efectivă a
activităţii reclamantei, cu consecinţa imposibilităţii realizării obiectului de
activitate al societăţii.
Împotriva
acestei sentinţe a formulat recurs pârâta DGFP Buzău, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea acesteia, în sensul
respingerii crererii de suspendare.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea primei
instanţe de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii,
întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat,
intrând într-o adevărată polemică cu privire la legalitatea actelor
administrativ-fiscale, care însă nu poate fi analizată de către instanţa
investită cu soluţionarea cererii de suspendare, mai ales că actele precizate
se bucură de prezumţia de legalitate, până în momentul anulării lor de către o
instanţă judecătorească.
S-a mai arătat că suspendarea executării actelor
administrative este reglementată ca o situaţie de excepţie, că reclamanta a
găsit resursele necesare în vederea
achitării cauţiunii dispusă de către instanţă, că ea nu a făcut dovada
producerii unei pagube iminente ce s-ar cauza prin executarea actelor
administrative contestate, precum şi că
reclamantei nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă
de alţi contribuabili.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat
excepţia nulităţii recursului ca urmare a încălcării dispoziţiilor art.302
ind.1 c.pr.civ. şi excepţia tardivităţii acestuia, , iar pe fondul cauzei a
solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivat în esenţă de faptul că
criticile recurentei reprezintă o interpretare restrictivă a dispoziţiilor
legale aplicabile cauzei, că recurenta a omis prevederile art.6 din CEDO, care
pun pe picior de egalitate părţile din prezenta cauză, că nu există vreo
prezumţie de vinovăţie a reclamantei, astfel că devine aplicabil principiul
prezumţiei de nevinovăţie şi principiul in dubio pro reo, că nu există o
prezumţie de legalitate a actelor administrativ-fiscale contestate, precfum şi
că există în cauză un caz bine justificat, constând în împrejurările în care au
fost întocmite actele de control, în absenţa unor anexe ce nu au fost
comunicate, în greşelile de procedură privind încălcarea unor drepturi
fundamentale, cum ar fi dreptul de a fi ascultat, în modalitatea sumară de
apreciere a activităţii societăţii şi neanalizarea tuturor documentelor ce ar
fi putut duce la lămurirea situaţiei de fapt.
Intimata a mai arătat că este îndeplinită şi condiţia
pagubei iminente, ca urmare a faptului că reclamanta se află în derularea unui
program cu fonduri europene, demarat prin intermediul Ministerului Dezvoltării
şi Turismului, că a angajat 8 persoane, că orice incident în activitatea sa ar
genera o întrerupere a programului de finanţare, ceea ce ar genera concedierea
angajaţilor, falimentul societăţii şi imposibilitatea de a achita la bugetul de
stat eventualele datorii, precum şi că instanţa de fond a dispus în mod corect
suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.
La termenul de judecată din data de
9.01.2012, Curtea a luat act de faptul că intimata-reclamantă înţelege să
renunţe la excepţia tardivităţii formulării recursului, după care a pus în
discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului, invocată de
intimata-reclamantă prin întâmpinar, excepţie pe care ulterior a respins-o, ca
neîntemeiată, motivat de faptul în prezenta
cauză, hotărârea primei instanţe nu este susceptibilă decât de calea de
atac a recursului, putând fi verificată sub toate aspectele, potrivit disp.
art. 3041 Cod pr.civilă. În plus, motivele invocate de către
recurentă pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de dispoziţiile
art.304 pct.9 c.pr.civilă.
În cauză, intimata a solicitat administrarea probei cu
înscrisuri, probă ce a fost încuviinţată de către instanţă.
Examinând
sentinţa recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a
dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor invocate de către recurentă,
Curtea constată următoarele :
De principiu, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate,
prezumându-se deci că acesta este legal emis până la proba contrară, probă ce
cade în sarcina celui care invocă nelegalitatea actului administrativ. Ca
urmare, Curtea consideră că nu pot fi reţinute susţinerile
intimatei-reclamante, privind inexistenţa unei astfel de prezumţii de
legalitate, aceasta fiind fundamentată pe caracterul special al actului
administrativ, respectiv pe împrejurarea că este emis de către o autoritate sau
instituţie publică, în regim de putere publică, în vederea aplicării în concret
a dispoziţiilor legale.
Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de
susţinerile intimatei privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul in dubio
pro reo, principii de drept specifice
materiei penale, care nu pot fi aplicate
tale quale în materia civilă, ci decât cu luarea în considerare a specificului
acesteia, respectiv al actelor administrative.
De asemenea, actul administrativ
unilateral este el însuşi un titlu executoriu, neexecutarea lui fiind
contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept şi o democraţie
constituţională, astfel că măsura suspendării executării actului administrativ
- ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia -
apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio
ex officio).
Curtea constată că în cauza
reclamanta-intimată nu a facut dovada îndeplinirii cumulative a
conditiilor de admisibilitate prev. de disp. art.14 al.1 din Legea nr.554/2004
act., întrucât nu a facut dovada existentei unui caz bine justificat şi a unei
pagube iminente – în sensul dispoziţiilor art.2 al.1 lit.t şi ş din Legea
nr.554/2004 - critica recurentei-pârâte privind acest aspect fiind astfel
întemeiată.
Astfel, în cadrul sentinţei recurate
prima instanţă doar a constatat existenţa acestei condiţii de admisibilitate a
suspendării, fără însă să arate de ce apreciază că aceasta este îndeplinită sau care sunt imprejurările legate de starea de fapt si
de drept, de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii
actului administrativ - in sensul
disp. art.2 al.1 lit.t din Legea nr.554/2004.
În acest sens, Curtea reţine că instanţa de fond s-a
mărginit doar să menţioneze că “ reclamanta a dovedit existenţa unui caz bine
justificat.. în sensul că prin punerea în executare a deciziei.. societatea
comercială ar fi grav prejudiciată prin paralizarea întregii activităţi
economice..imposibilitatea onorării contractelor.. si indisponibilizarea
personalului…”
Or, în realitate, Curtea consideră că argumentele
avute în vedere de către prima instanţă nu se referă la cazul bine justificat, ci
la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a suspendării executării actului
administrativ, respectiv la necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Practic, Curtea constată că instanţa de fond a motivat
prima condiţie de admisibilitate prin considerente ce se referă la cea de-a
doua condiţie, precizată, astfel că este evident faptul că instanţa de fond nu a motivat
existenţa cazului bine justificat.
Curtea mai reţine, de altfel, că nici în cererea
introductivă (filele nr.3,4 ) şi nici ulterior (filele nr.25 şi 111) în faţa
instanţei de fond reclamanta nu a arătat concret şi dovedit care este îndoiala
de legalitate de care sunt afectate actele administrativ-fiscale a căror
supendare a executării a solicitat-o .
Abia în recurs, prin întâmpinare, intimata-reclamantă
a încercat să completeze această lacună a cererii sale introductive, prin
învederarea unor aspecte care, în opinia sa, se circumscriu unui caz bine
justificat.
Faţă de acestea, Curtea consideră că ele nu dovedesc
îndeplinirea primei condiţii de admisibilitate a supendării executării actelor
administrativ-fiscale contestate.
Astfel, intimata reclamantă a invocat doar aspecte
generice, cum ar fi împrejurările întocmirii actelor de
control, lipsa şi necomunicarea unor
anexe, modalitatea de apreciere a activităţii societăţii, neanalizarea tuturor
documentelor ce ar putea conduce la lămurirea situaţiei, fără însă să arate
concret care sunt acele împrejurări ce atrag nelegalitatea actului, care sunt
anexele lipsă şi necomunicate, precum şi importanţa acestora ori care sunt
documentele neanalizate şi rolul acestora faţă de constatările organelor
fiscale.
Ca urmare, Curtea consideră că aceste aspecte
generice, menţionate anterior, nu pot justifica
un caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art.2 al.1 lit.t din
Legea nr.554/2004, întrucât acestea nu pot genera o îndoială
rezonabilă şi serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative
contestate.
Referitor la nesocotirea dispoziţiilor art.9, ar.12,
art.15 şi art.28, Curtea consideră că susţinerile intimatei nu pot fi reţinute,
întrucât dispoziţiile art.212 şi 213 nu impun obligaţia ascultării
contestatorului cu ocazia soluţionării contestaţiei, decât cu ocazia
introducerii altor persoane în procedură ( punctul acestuia de vedere fiind
consemnat, atât în note explicative, cât şi în cuprinsul contestţiei), iar
contestatorul nu a precizat concret în ce mod s-au încălcat în cauză celelelte
principii invocate de intimată.
Ca urmare, Curtea constată că reclamanta
nu a oferit şi probat indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de
legalitate a actelor administrativ fiscale a căror suspendare a executării a
solicitat-o sau cel puţin pentru crearea unei îndoieli serioase în
privinţa legalităţii acestora.
Ca urmare, chiar dacă s-ar aprecia ca
fiind dovedită condiţia producerii unei pagube iminente societăţii reclamante,
ca urmare a executării silite a obligaţiilor fiscale stabilite prin decizia de
impunere – împrejurare analizată de către prima instanţă şi dovedită prin
probele administrate în cauză de către intimată ( vizând, în esenţă,
circumstanţele activităţii reclamantei şi consecinţele prejudiciabile posibile
asupra acesteia), Curtea consideră că cererea reclamantei nu poate fi primită, ca
urmare a împrejurării că nu este îndeplinită în mod cumulativ şi prima condiţie
de admnisibilitate a suspendării, privind existenţa cazului bine justificat.
De altfel, înscrisurile depuse de către intimata reclamantă în faţa
instanţei de recurs privesc exclusiv situaţia economico-financiară a societăţii
(derularea programului cu fondurile europene, obligaţiile asumate de către
societate prin contractele asumate..etc)
– fiind astfel incidente doar în ce priveşte condiţia existenţei unei
pagube iminente, acestea nefăcând vreo dovadă cu privire la condiţia de
admisibilitate a suspendării privind
existenţei cazului bine justificat.
Curtea mai reţine
că ambele condiţii de admisibilitate trebuie să existe în mod cumulativ,
condiţie neîndeplinită în prezenta cauză. De altfel, in jurisprudenta sa
constantă ICCJ –Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a statuat că „hotărârea
judecătorească prin care se dispune suspendarea executării actului
administrativ trebuie să fie motivată atât cu privire la existenţa cazului bine
justificat, cât şi cu privire la prevenirea unei pagube iminente ( ex. decizia ICCJ – SCAF nr.1571/2008), obligaţie ce nu a fost respectată de
către instanţa de fond.
Pentru toate aceste considerente Curtea
a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul respingerii
cererii de suspendare, ca neintemeiată.
(Judecător Ionel
Stănescu) |