Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000. Acţiune diciplinară întemeiată pe predeverile art. 45 alin. 1 coroborat cu art. 44 lit. „e”şi art. 46 lit. „e şi c”. Hotărârea Comisiei Superioare de disciplină.
- Legea nr. 188/2000, art. art.
44 lit. „e”si art. 46
lit. „e şi c”
Aspecte legate de modul întocmire a
procesului verbal privind actele de executare silită. Condiţii de fond şi formă.
Trebuie făcută distincţie între materia executării silite bunuri mobile şi cea
privind executarea bunurilor imobile.
Normele speciale se completează cu
cele generale în măsura compatibilităţii, ţinându-se cont de obiectul
executarii silite, în raport de care se analizează şi problema „executării defectuoase a obligaţiilor
profesionale”.
Secţia a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal
Decizia nr. 573/R din 1 martie 2012
Prin Hotărârea
10/22.10.2010 pronunţată în dosarul nr. 8/CSD/2010 al Comisiei Superioare de
Disciplină, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea M.E. cu sediul
profesional în Odorheiu Secuiesc în contradictoriu cu Colegiul director al
Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi
s-a menţinut Hotărârea 1/21.05.2010 pronunţată de Colegiul de Disciplină al
Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş,
obligând contestatoarea şi la plata cheltuielilor de judecată.
Consiliul de
Disciplină a constatat că la data de 20.04.2010 Colegiul Director al C.E.J de
pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a promovat acţiune disciplinară în temeiul
art.45 alin.1 din Legea nr. 188/2000 împotriva executorului judecătoresc M.E.
în urma plângerii formulate de petenta L.G..
Petenta a invocat
faptul că la data de 19.03.2010 executorul judecătoresc s-a deplasat la
domiciliul ei din Cristuru Secuiesc, str. Budai Nagy Antal, nu a găsit pe
nimeni prezent şi a procedat, în prezenţa unor martori şi a organelor de
poliţie la predarea către creditoarea S.R. a unor bunuri mobile conform
dispoziţiilor titlului executoriu. S-a reţinut că în procesul verbal întocmit
la faţa locului, executorul judecătoresc descrie că pătrunderea în imobil a
avut loc prin „ruperea lacătului şi lanţului”, uşa de la intrare a imobilului
fiind găsită descuiată. Colegiul Director a apreciat că executorul
judecătoresc, în procesul verbal nu a făcut nici o menţiune cu pricire la
inventarierea bunurilor ce nu au făcut obiectul executării silite şi care, în
lipsa debitoarei ar fi trebuit inventariate şi predate unui custode. De
asemenea s-a constatat că lipseşte din procesul verbal vreo menţiune cu privire
la măsura luată pentru conseR.V.A.rea bunurilor debitoarei, respectiv despre
faptul că imobilul s-ar fi încuiat prin schimbarea încuietorilor cu ocazia
intrării în imobil.
Colegiul Director a considerat că executorul judecătoresc a
încălcat dispoziţiile art.44 lit.”e” din Legea 188/2000, dând dovadă de
neglijenţă în efectuarea lucrărilor şi a solicitat admiterea acţiunii
disciplinare şi aplicarea sancţiunii prevăzută de art.46 lit.”c” din Legea
188/2000.
În apărare, s-a
menţionat că executorul judecătoresc a învederat că uşa casei şi poarta curţii
au fost lăsate închise, aplicându-se un lacăt pe poartă, în prezenţa martorilor
şi a organelor de poliţie şi că i-au fost predate creditoarei strict bunurile
menţionate în sentinţă şi în procesul-verbal, doar acestea fiind inventariate
în vederea împărţirii , conform titlului executoriu. A subliniat că secţiunea
predării bunurilor mobile din codul de procedură civilă nu se completează cu
art. 412 şi 413 Cod procedură civilă.
Consiliul de
disciplină a reţinut culpa executorului judecătoresc şi a admis acţiunea
disciplinară respingând contestaţia, în esenţă arătând că executorul
judecătoresc cercetat disciplinar a dat dovadă de neglijenţă în efectuarea
lucrărilor, respectiv o exercitare defectuoasă a obligaţiilor profesionale,
atât din punct de vedere al activităţii cât şi al modului de întocmire a
procesului verbal din data de 19.03.2012, aplicându-se sancţiunea de
„avertisment” prevăzut de art.46 lit. b din Legea 188/2000.
S-a reţinut că
dacă într-adevăr prevederile din cap. VI
având ca obiect „urmărire bunurilor mobile” nu ar putea completa lipsa
unor astfel de prevederi din capitolul „Predare silită” a bunurilor mobile aşa
cum susţine contestatoarea, atunci aceasta nu ar fi avut dreptul de a intra în
imobil în lipsa debitoarei deoarece capitolul respectiv nu prevede o astfel de
posibilitate şi nici obligativitatea prezenţei organelor de poliţie sau a
martorilor. Prin analogie, s-a considerat că dacă la secţiunea a –II-a cu
titlul „predarea silită a bunurilor
mobile” nu este prevăzută situaţia lipsei debitorului de la domiciliul său, se
apelează la prevederile din secţiunea a - III-a cu titlul „Predarea silita
bunurilor imobile” la art.580, care prevede o astfel de obligaţie.
S-a mai avut în
vedere faptul că deşi s-a constatat că măsurile de asigurare a bunurilor la plecarea
executorului judecătoresc după terminarea executării silite s-au luat, nu s-au
consemnat în procesul verbal.
Contestatoarea
executor judecătoresc M.E. Maria a formulat în temeiul art.45 alin.5 din Legea
188/2000 coroborat cu art.304 alin.4, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă recurs
împotriva Hotărârii 10/22.10.2010 a Comisiei Superioare de disciplină şi
invocând textul art.76 din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000 precum şi
art.3041 coroborat cu art.312 alin.3 Cod procedură
civilă, a cerut casarea hotărârii şi admiterea contestaţiei formulate,
respingerea acţiunii disciplinare pronunţată de Colegiul Director al C.E.J.
Târgu Mureş.
S-a învederat că s-a încălcat dreptul la apărare, dreptul
de a propune şi a depune probe, şi ignorându-se fără motiv cererea de amânare
în vederea angajării unui apărător, formulată de contestatoare la primul
termen.
De asemenea s-a
invocat că nu s-a respectat procedura cercetării obligatorii prealabile,
precizându-se că solicitarea unui referat din partea executorului şi copia
dosarului de executare nu reprezintă o modalitate de „anchetare”. În plus,
asupra excepţiei de necompetenţă materială a Consiliului de Disciplină, s-a
pronunţat prin respingerea fără
motivare, fără precizarea căii de atac, fără comunicarea motivelor de respingere.
S-a criticat
hotărârea Consiliului de disciplină şi prin incidenţa textului art.75 alin.3
din Regulament, coroborat cu art.258 alin.1 Cod procedură civilă deoarece nu
este semnată de preşedintele completului şi nici de secretar, deoarece câtă
vreme pe o copie conformă cu originalul nu sunt semnăturile cerute de lege,
rezultă că nici originalul nu conţine aceste semnături.
Pe fondul cauzei
s-a învederat că sancţiunea s-a aplicat în mod abuziv, că pentru modul în care
s-a efectuat executarea silită conform
legii, partea care a suferit o vătămare
prin actele de executare are calea
contestaţiei la executare. Sub acest aspect s-a subliniat faptul că debitoarea
a formulat contestaţie la executare respinsă prin Sentinţa civilă 1398/07.05.2010 a
Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, instanţa considerând legale aceste acte.
Referitor la
faptul că nu s-a efectuat un inventar al bunurilor care nu face obiectul
executării s-a precizat că în cauză s-a procedat la predarea unor bunuri
mobile, nu imobile iar aplicarea unui sechestru şi predarea unui custode nu a
făcut obiectul executării, acestea ar fi constituit un abuz grav în serviciu.
În ceea ce
priveşte conţinutul procesului verbal s-a învederat că deşi Consiliul de
disciplină reţine că s-au luat măsurile cu privire la asigurarea bunurilor, debitoarei după plecare, a aplicat
o sancţiune pentru o faptă care nu există.
Analizând
Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină 10/2010 atacată, prin prisma
motivelor invocate, instanţa constată că recursul contestatoarei este fondat
din următoarele considerente:
Nu se contestă
faptul că în cauză obiectul executării silite l-au constituit bunurile mobile
cuprinse în titlul executor, sentinţa civilă 1622/21 noiembrie 2008 a
Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, situate în imobilul situat în Cristuru
Secuiesc, str. Budai Nagy Antal, urmare a sistării comunităţii de bunuri între
defuncţii soţia L.R. şi L.G., stabilindu-se contribuţia de cote ½ parte pentru
reclamanta S.R. (creditoare) şi L.G. ( debitoare) în condiţiile în care
imobilul este folosit de pârâtă. Este vorba despre o predare silită a bunurilor
mobile, reglementată de art.575 – art. 577 Cod procedură civilă. De asemenea nu
se contestă faptul că s-au respectat toate etapele procedurale execuţionale în
vederea executării silite, conform actelor aflate la dosarul nr. 1/2010 al
Comisiei de disciplină. Ceea ce se
contestă că reprezintă o îndeplinire defectuoasă a obligaţiilor
profesionale se concretizează potrivit titularului acţiunii disciplinare şi
Consiliului de disciplină, lipsa inventarului bunurilor ce nu fac obiectul
executării silite, nepredarea lor unui custode şi lipsa consemnării în procesul
verbal din 19.03.2010 a măsurilor luate cu privire la asigurarea bunurilor după
plecare.
În Procesul verbal din 19.03.2010, s-a consemnat faptul că
s-a procedat la predarea în natură a bunurilor identificate, potrivit titlului
executoriu, că a fost de faţă creditoarea dar că la imobilul unde se aflau
bunurile mobile nu a fost nimeni prezent, că s-a pătruns în imobil prin ruperea
lacătului şi a lanţului , în prezenţa şi a agenţilor de poliţie şi a
martorilor. S-a mai consemnat faptul că uşa de la intrare în imobil nu a fost
încuiată şi s-a indicat şi locul, respectiv camerele, terasa, demisolul,
garajul unde s-au identificat bunurile ce trebuiau să fie predate în posesie
creditoarei.
Textul art.577
Cod procedură civilă trimite la prevederile art.388 Cod procedură civilă
referitoare la întocmirea procesului verbal despre îndeplinirea executării,
instanţa constatând că au fost cuprinse toate menţiunile prevăzute la art.388
alin.1 pct.1-13 Cod procedură civilă.
Faptul că art.412
şi 413 Cod procedură civilă se regăsesc la secţiunea a II-a „Urmărirea
bunurilor mobile” şi că în baza acestor texte legale s-a apelat la prezenţa
organelor de poliţie şi a martorilor, în condiţiile în care debitorul lipseşte de la imobilul unde se află bunurile
ce trebuiau predate silit, nu înseamnă că se aplică toate dispoziţiile privind
urmărirea bunurilor mobile, deoarece trebuia făcută distincţia între „urmărirea
bunurilor mobile” şi „predarea silită a bunurilor mobile”. Prin urmare nu se
pune în discuţie necesitatea încheierii vreunui proces verbal de sechestru sau
lăsarea bunurilor urmăribile în păstrarea
custodelui şi nici de inventarierea bunurilor ce nu fac obiectul executării
silite şi predarea acestora unui custode.
Prevederile
art.580 Cod procedură civilă se aplică în cazul predării silite a bunurilor
imobile şi se referă la situaţia în care executarea priveşte un bun imobil în
care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării silite şi pe
care debitorul nu le ridică singur.
Modalitatea în
care Comitetul de Disciplină a considerat că se aplică prevederile Codului de
procedură civilă în materia executării silite - bunuri mobile -„prin analogie”,
denotă o greşită interpretare a prevederilor legale în materia execuţională,
deoarece normele speciale se completează cu cele generale pentru situaţia
reglementată în mod concret, doar în măsura compatibilităţii acestora. Ar fi
excedat obiectului executării silite „predare bunuri mobile” prevăzute într-un
titlu executor, procedarea la inventarierea restului bunurilor mobile, ce nu
fac obiectul executării silite şi predarea lor unui custode, abia atunci
punându-se problema executării defectuoase a obligaţiilor profesionale. În ceea
ce priveşte asigurarea bunurilor debitoarei după plecare, nu se poate ignora
faptul că efectiv s-a luat această măsură, aspect constatat de Comitetul de
disciplină care, din nou greşit invocă textul art.580 Cod procedură civilă.
În plus, la dosarul instanţei de recurs se constată că se
află şi sentinţa 1389/7 mai 2010 prin care s-a respins contestaţia la executare
formulată de contestatoarea L.G. împotriva formelor de executare îndeplinite de
executorul cercetat disciplinar în prezenta cauză, soluţia fiind aceea de
respingere, contestaţia privind legalitatea procedurii executării silite
mobiliare direct în dosarul de executare 5/2010.
De asemenea, se
constată că împotriva executorului judecătoresc M.E. Maria, L.G. a formulat şi plângere penală pentru
comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
constând în modul defectuos în care ar fi fost efectuate actele de executare
silită în dosarul 5/2010, fiind vorba despre dosarul 68/P/2010 în care s-a dat
Rezoluţia din 21 iulie 2010 de neîncepere a urmăririi penale. În motivarea
rezoluţiei s-a reţinut că din însăşi declaraţia persoanei vătămate rezultă că
una dintre uşile de acces în imobil nu era încuiată la data stabilită pentru executarea
silită. Procurorul a mai precizat că intrarea în curtea imobilului prin
distrugerea lacătului care asigura poarta de acces s-a realizat în virtutea
dispoziţiilor legale, executorului judecătoresc nefiindu-i instituită obligaţia
de a acţiona în sensul încuierii porţii de acces în curtea imobilului. S-a
conchis că executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal privind actele de executare
efectuate, proces - verbal care întruneşte condiţiile de fond şi de formă
instituite de dispoziţiile legale în materie.
Aspectele legate
de încălcarea dreptului la apărare, lipsa cercetării prealabile, nesemnarea
hotărârii comitetului de disciplină de preşedintele Completului şi de secretar,
precum şi modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale invocate de
contestatoare, faţă de actele aflate la filele 7, 35-91 dosar 1/2010 al
Consiliului de Disciplină, nu se confirmă.
Pentru considerentele arătate,
instanţa a constat că sancţiunea a fost aplicată fără nici un temei şi având în
vedere aspectele legate de fondul cauzei, văzând şi prevederile art.48 alin.5
din Legea 188/2000, a admis recursul, a modificat Hotărârea nr. 10/22.10.2010 a
Comisiei Superioare de Disciplină, în sensul că a admis contestaţia formulată
de executorul judecătoresc M.E.M. împotriva Hotărârii 1/2010 a Comitetului de
Disciplină al C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a respins
acţiunea disciplinară, anulând sancţiunea aplicată şi obligarea la cheltuieli. |